Preasfințitul Teofil

Duminica Înfricoșătoarei Judecăți – Cuvânt la vecernie

26 februarie 2022

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

 Preacinstiți părinți, iubiţi credincioşi,

    Am venit la dumneavoastră cu mult drag. Și cred că și Domnului Îi este bineplăcut să putem să fim împreună. Să fim împreună la rugăciune. Cum se zice într-un Psalm, acolo unde este unire, acolo a poruncit Domnul binecuvântarea și viața, până în veac. Trăim într-o lume atât de dezbinată, atât de tulburată. Și cred eu că este mare lucru să putem să fim, să putem să fim laolaltă, să fim una, în Numele Domnului nostru Iisus Hristos și, vedem că putem să fim laolaltă nu doar noi cei vii, ci chiar și cei plecați, cei adormiți, suntem împreună și cu ei.

    Înainte de a începe Slujba Vecerniei, știu că ați făcut Slujba Parastasului și v-ați rugat pentru cei adormiți. Nu este întâmplător acest lucru. Noi suntem acum în Duminica Înfricoșatei Judecăți, și ne gândim la ce se va întâmpla atunci, cum ne va judeca Bunul Dumnezeu pe noi pe toți. Dar până la acel moment iată ne putem ruga unii pentru alții, ne putem ruga noi cei vii, ca să putem să-I dăm lui Dumnezeu un răspuns bun la Înfricoșata Judecată dar ne putem ruga și pentru cei care deja au plecat din această lume, din această viață. Despre unii suntem încredințați că sunt sfinți, așa cum este Sfântul Ioan Casian, Sfântul Gherman, și o mulțime mare de alți sfinți, pentru care noi nu ne mai rugăm: ei se roagă pentru noi, noi ne rugăm lor, ca să mijlocească pentru noi, dar, sunt de asemenea o mulțime foarte mare de credincioși care au plecat din această lume, din această viață, și despre care încă nu suntem încredințați că au primit cununa sfințeniei; și de aceea îi pomenim. Îi pomenim la fiecare Sfântă Liturghie, îi pomenim la timpurile rânduite de Biserică, la soroacele rânduite de Biserică, vedeți sunt mai multe zile de pomenirea morților în cursul anului bisericesc, cum este și această sâmbătă dinaintea Înfricoșatei Judecăți. Cred că ne poate fi de mare folos gândul acesta la Judecată, și la moarte; mai întâi la moarte, și apoi la Judecată, că mai întâi este moartea. Într-o zi, toți vom pleca din această lume, din această viață, dar contează foarte mult cum vom pleca. Nu atât de mult când, ci cum. Pentru că nimeni nu știe ziua și ceasul, poate că unii, foarte puțini, s-ar putea să fie înștiințați de către Bunul Dumnezeu despre ceasul plecării; dar cei mai mulți nu știm, când va fi ziua și ceasul acela. Și-atunci noi trebuie să fim mereu pregătiți. Fiecare zi, pe care ne-o dăruiește Dumnezeu, s-ar putea să fie ultima. Vedeți, și seara când mergem la culcare, dacă ne citim rugăciunile de seară din Ceaslov, sau din Cartea de rugăciuni, vedem că acolo este o rugăciune care se citește deasupra patului. Și se zice acolo, Au nu-mi va fi acest pat groapă? Vei mai lumina cu ziua ticălosul meu suflet? Vedeți, adormim cu gândul că s-ar putea să nu ne mai trezim în această lume sau în această viață ci s-ar putea să ne trezim deja în cealaltă.

    Deci mereu, ni se abate gândul la moarte. Dar în sensul bun. În sensul acesta de a fi mereu pregătiți. Este o realitate, pe care nu o putem ocoli. Moartea de fapt este la fel ca și nașterea. Viața omului începe în pântecele mamei. Și acolo ne pregătim, nouă luni, pentru etapa următoare. Iar nașterea, este de fapt o moarte pentru viața din pântecele mamei; acolo nu ne mai întoarcem niciodată. La fel vedeți, aici pe pământ trăim o altă etapă. Care este tot o etapă pregătitoare, și premergătoare pentru cea care urmează. Iar moartea, este de fapt nașterea noastră pentru următoarea etapă. Și foarte important este să fim pregătiți; vedeți, și copilul, e mare lucru să se nască la termen. Să se împlinească acel termen de nouă luni, sau cât este acolo. Deci să nu se nască înainte de vreme. La fel și noi, este de dorit să ne naștem la termen pentru viața veșnică, adică să trăim timpul potrivit, cum zice Psalmistul: Nu mă lua la jumătatea zilelor. Deci să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască timp potrivit pentru pregătirea noastră pentru veșnicie. Toată viața câtă o trăim aici pe pământ, este un timp al mântuirii; un timp al pregătirii pentru veșnicie. Și să nu uităm acest lucru. Deci gândul la moarte nu trebuie să fie un gând care să ne sperie, să ne înfricoșeze, un gând pe care să-l ocolim, ci un gând pe care să-l cultivăm, în fiecare zi, și să ne rugăm pentru aceasta în fiecare zi.

    Și apoi bine-nțeles gândul la Judecată. Vom sta în fața lui Dumnezeu, și va trebui să dăm răspuns pentru tot ceea ce s-a întâmplat în această lume, în această viață. Dar ceea ce numim Judecata Înfricoșătoare a lui Dumnezeu, nu va fi un tribunal, așa, cum sunt tribunalele aici pe pământ, cu judecător, cu acuzat, cu acuzator, cu apărător. Ci pur și simplu fiind acolo în fața lui Hristos Lumina lumii, fiind în lumina Lui, de fapt ne vom vedea așa cum suntem. Judecata va fi de fapt o revelație, o descoperire a adevăratei noastre stări. Se va vedea dacă avem într-adevăr părtășie cu Mântuitorul Iisus Hristos. Dacă semănăm sau nu semănăm cu El. Dacă ne place, sau nu ne place să fim cu El.

    Am avut Duminca fiului risipitor. Și am văzut acolo o scenă foarte neplăcută. Când a venit copilul cel mare acasă de la lucru, și a auzit gălăgie, a auzit veselie, și era nedumerit, nu știa ce se întâmplă, și după ce a aflat, s-a tulburat. Și n-a vrut să intre. Măcar că tatăl a venit la el și l-a rugat, a zis, Fiule, se cuvenea să facem această bucurie, această veselie pentru fratele tău, care mort a fost și a înviat, pierdut și s-a aflat. Dar zice că el n-a vrut să intre. Putem să intuim aici de fapt ce înseamnă Judecata lui Dumnezeu. Sunt unii care nu pot să înțeleagă dragostea, nu pot să trăiască în dragoste și-n bunătate. Chiar dacă aparent sunt oameni corecți, observați, copilul acesta era un copil cuminte, care-i spune tatălui său, Niciodată nu ți-am călcat cuvântul. Dar vedeți, corectitudinea nu înseamnă neapărat dragoste. El era un om corect, dar nu-l iubea nici pe tatăl său, nici pe fratele său. Dar tatăl ar fi dorit ca el să intre înăuntru, să participe la acea bucurie, dar el a refuzat, n-a vrut să intre. Ei, așa se poate întâmpla și-n Ziua cea de Apoi: să fim acolo în lumina lui Hristos, Domnul vrea ca toți să fim în lumina Lui, El vrea ca toți oamenii să se mântuiască, dar s-ar putea ca unii să nu vrea să fie acolo, să nu se poată bucura de tot ceea ce va fi acolo. Și este înfricoșător acest lucru. Și aceasta li se poate întâmpla chiar unor oameni care au avut senzația că sunt oameni cuminți, că sunt oameni credincioși. Dar de fapt ei nu iubesc. Să fim foarte atenți la această nuanță. Că putem fi oameni corecți, dar lipsiți de dragoste și de bunătate. Și lucrul acesta se va vădi în Ziua cea de Apoi.

    Deci gândul la moarte, și gândul la Judecată, dar trăite în mod drept, ne vor putea fi de mare folos pe parcursul vieții duhovnicești, este acest timp al Postului Mare care urmează, dar de fapt noi trebuie să avem în vedere tot parcursul vieții noastre, cât ne va fi rânduit de Dumnezeu să-l trăim, în această lume și în acestă viață, Amin. Iertați-mă.

 ***