Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

21 noiembrie 2021 

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin

Preacinstiți părinți, iubiți credincioși,

 Ne-am adunat în această luminată zi de sărbătoare să o fericim pe Maica Domnului, a cărei intrare în Biserică o prăznuim astăzi.

 Maica Domnului nostru Iisus Hristos este și Maica noastră a tuturor. Și de aceea simțim nevoia să o fericim, și să-i aducem cântări și laude, să îi mulțumim pentru dragostea cu care ne înconjoară pe fiecare dintre noi, pentru grija pe care ne-o poartă. Știm foarte bine că ori de câte ori ne apropiem de ea cu rugăciune, ea niciodată nu ne lasă rușinați. Și de aceea, îi mulțumim din toată inima și ori de câte ori avem prilejul, îi înălțăm cântări de laudă și de mulțumire.

 Cred că în ea putem să vedem foarte bine o tâlcuire a Evangheliei acestei duminici, cu bogatul căruia i-a rodit țarina. Mântuitorul vorbește despre un om care a muncit foarte mult, și pentru munca sa a primit multe roade, dar bine-nțeles că ele nu erau doar datorită ostenelilor sale, ci se datorau și binecuvântării lui Dumnezeu, Dumnezeu a binecuvântat munca sa, și de aceea a avut belșug de roade; și el acum nu știa ce să facă. Și, și-a zis în sine, Voi strica hambarele mele și le voi face mai mari, și voi depozita acolo toate, și-apoi îi voi zice suflettului meu, bea mănâncă și te veselește, că ai de toate pentru mulți ani. Și glasul lui Dumnezeu s-a auzit zicându-i, Nebunule, în această noapte vor cere de la tine sufletul tău, și cele pe care le-ai strâns, ale cui vor mai fi? Și Mântuitorul în concluzie zice, Așa se întâmplă cu cel care își adună comoară pentru sine, și nu întru Dumnezeu se îmbogățește.

 Da, acest om și-a adunat comoară pentru sine. Simțea această nevoie, să fie în siguranță, pentru mulți ani. Și el nu înțelegea că de fapt siguranța lui este Dumnezeu. Că dacă el avea roadele, avea pentru că Dumnezeu i le-a dăruit, pentru că Dumnezeu i-a binecuvântat munca. Și ce-ar fi trebuit el să facă? Ar fi trebuit întâi de toate să-I mulțumească lui Dumnezeu, pentru ceea ce-a primit. Să recunoască darul lui Dumnezeu. Și-apoi, prisosul, să-l împartă la săraci, să-l împartă la cei lipsiți.

 În această lume căzută, întotdeauna vor fi și oameni bogați, și oameni săraci. Și-am văzut nu de mult, am avut Parabola bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr. Am înțeles atunci că bogăția în sine nu este neapărat un păcat. Mai ales dacă este rodul ostenelilor; a unei munci cinstite, și care este binecuvântată de Dumnezeu. Ci păcatul stă în nemilostivire. Și nici sărăcia în sine nu este neapărat o virtute. Săracul Lazăr s-a mântuit pentru că era smerit și răbdător. Și pentru că nu cârtea. El nu avea cuvinte de reproș la adresa bogatului. El răbda în tăcere. Și de aceea după moarte sufletul lui a ajuns în rai, în sânul lui Avraam.

 Așadar, bogatul din Parabola de astăzi, din Evanghelia de astăzi, ar fi trebuit să dea celor lipsiți prisosul. Să facă milostenie. Și-atunci, Dumnezeu l-ar fi fericit și pe el pentru o asemenea atitudine. Dar pentru că nu a avut o asemenea atitudine, Dumnezeu l-a numit nebun. Deci un asemenea fel de a ne raporta la bogăție este o nebunie. Și faptul că ne punem încrederea în ea este o nebunie și mai mare. Faptul că nu ne punem încrederea în Dumnezeu, și nu înțelegem că tot ce avem este darul Lui. Și dacă El ne binecuvintează trebuie să-I mulțumim, și să-I aducem slavă, iar dacă uneori lipsește această binecuvântare, iarăși trebuie să-I mulțumim și să-I aducem slavă, așa cum a făcut Dreptul Iov. Domnul a dat, Domnul a luat, fie Numele Domnului binecuvântat.

 În acest fel iată avem posibilitatea să ne îmbogățim întru Dumnezeu. Mulțumindu-I. Și pentru belșug, dar și pentru lipsă. Și-atunci, adevărata noastră bogăție este Dumnezeu, este harul Lui. Și-n Maica Domnului putem să vedem ce înseamnă un om îmbogățit întru Dumnezeu. Pentru că ea, din fragedă copilărie a crescut în casa lui Dumnezeu, a crescut în Templu. Și ea a devenit ea însăși un templu viu al lui Dumnezeu, din momentul în care L-a întrupat pe Mântuitorul Iisus Hristos în pântecele ei. Deci ea s-a îmbogățit la propriu întru Dumnezeu, pentru că Dumnezeu S-a sălășluit în pântecele ei. Și L-a purtat, dar această legătură s-a adâncit foarte mult. Ea și după nașterea Fiului ei a rămas în strânsă legătură cu El, și bine-nțeles că și după moarte, această legătură s-a adâncit. Maica Domnului a fost înălțată la cer și cu trupul, și cu sufletul. Ea s-a îndumnezeit. A atins culmea maximă a îndumnezeirii posibilă pentru om.

 Dar, se vede că la această stare de îndumnezeire, la această stare de îmbogățire întru Dumnezeu, suntem chemați noi toți. Dacă în această noapte s-ar cere de la noi sufletul, am putea să-I mulțumim lui Dumnezeu? Dacă da, suntem cu adevărat fericiți. Dar dacă în această noapte se va lua de la noi sufletul iar noi am fi neliniștiți, și tulburați, și întristați, atunci înseamnă că nu suntem într-o stare bună. Nu suntem îmbogățiți întru Dumnezeu. Dar încă, se mai poate face ceva; dacă totuși Dumnezeu ne mai îngăduie, dacă Dumnezeu ne mai rabdă, în această lume, în această viață, înseamnă că mai putem să îndreptăm câte ceva. Să ne punem toată încrederea, toată nădejdea, în Bunul Dumnezeu. Și să ne lipim sufletul de El. Să înțelegem că El este adevărata noastră bogăție.

 Și pentru a agonisi, pentru a dobândi această bogăție, ar trebui să cheltuim, sau să ostenim, cel puțin în egală măsură cât ostenim pentru bogăția aceasta pământească, pentru bunurile pământești. Dacă cel puțin în egală măsură ne-am osteni și pentru cele duhovnicești, cred că ar fi foarte bine. Dar pe măsură ce descoperim valoarea celor duhovnicești, atunci să știți că vom simți nevoia să facem invers. Așa cum omul care acordă foarte mult timp și energie pentru cele materiale, pe cele duhovnicești le neglijează, și le limitează cumva, le reduce la minim, se întâmplă invers; când omul simte valoarea celor duhovnicești, atunci pe cele materiale le neglijează, și le reduce la minim. Și cred că aceasta este adevărata înțelepciune la care suntem chemați. Viața materială trebuie să fie un suport al vieții duhovnicești, și nu invers. Noi încercăm invers, să facem din viața spirituală un suport al vieții materiale. Dar nu trebuie să fie așa. Vedeți, aici avem lumânarea. Și sfeșnicul. Dar importantă este lumina, pe care o răspândește. Poate și căldura. Sigur că este nevoie și de suport, este nevoie și de lumânare, de ceară, dar importantă este lumina. Focul. Căldura.

 Așa, și-n viața noastră. Nu se poate fără trup. Și fără cele trupești. Avem nevoie și de mâncare, și de îmbrăcăminte, și de odihnă. Dar toate acestea trebuie să fie un suport al vieții duhovnicești. Adevărata noastră împlinire este atunci când ne îmbogățim întru Dumnezeu. Așa cum am văzut, așa cum vedem mereu la Maica Domnului, pe care o pomenim astăzi, Amin. 

***