Preasfințitul Teofil  

Întărire în credință, strigăt din adâncul inimii – Cuvânt la Sfântul Maslu

9 august 2020       

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacinstiți părinți împreună slujitori, iubiți credincioși,

    Mă bucur foarte mult că am putut să vin în această seară împreună cu dumneavoastră și să slujim împreună Taina Sfântului Maslu. Azi dimineață am fost la C., unde am slujit Sfânta Liturghie, cinstindu-l cu un pic de întârziere pe Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, care este ocrotitorul parohiei de la C. Și auzind că se face Sfântul Maslu în această seară, aici părintele D. a rânduit să se săvârșească Sfântul Maslu, aș zice că m-am autoinvitat. Dar cred că părintele D. nu s-a supărat pe mine. Și, vă repet, sunt foarte bucuros că am reușit să vin, și să fim împreună, pentru că acestea sunt prilejuri de întărire în credință, și pentru noi, preoții, și pentru dumneavoastră credincioșii. Și unii și alții avem nevoie de întărire în credință.

    Și cei care ați fost astăzi dimineață la Sfânta Liturghie ați auzit că Mântuitorul Își dorește să-I fim credincioși. Întâi de toate noi preoții se cade să-I fim credincioși, să avem încredere în El, și să-L slujim cu toată inima, și bine-nțeles că Își dorește ca și dumneavoastră, prin noi, să vă întăriți, să vă sporiți credința. Pentru că dacă nu avem încredere în Mântuitorul Iisus Hristos, atunci satana pune stăpânire cu foarte multă ușurință pe noi. Și valurile acestei vieți ne doboară. Așa cum Petru, când și-a abătut privirea de la Hristos, când în sufletul lui s-a strecurat îndoiala, a început să se scufunde, n-a mai fost în stare să meargă pe apă ca și pe uscat. A făcut aceasta doar atâta cât privirea i-a fost îndreptată la Hristos, și a avut încredere că El este. Dar când a slăbit această încredere, a început să se scufunde. Și la fel suntem și noi. Adeseori ni se întâmplă să ne scufundăm din pricina greutăților vieții. Și de aceea, repet, avem nevoie să ne întărim credința, să ne abatem cu încredere iarăși privirea la Hristos, și Sfintele Slujbe sunt asemenea prilejuri, și pentru noi preoții și pentru dumneavoastră credincioșii.

    Mântuitorul l-a mustrat, cu blândețe de bună seamă, dar l-a mustrat pe Apostolul Petru pentru necredința lui, și-a zis, Puțin credinciosule, de ce te-ai îndoit? Dar în timpul slujbei Sfântului Maslu, în Evanghelia a șasea care s-a citit, de la Sfântul Luca, unde ni s-a vorbit despre femeia canaaneancă, acolo am văzut cum arată un om plin de credință, pe care Domnul l-a lăudat; a lăudat-o pe această femeie. Și i-a zis, O femeie, mare este credința ta. Fie ție precum voiești. Vedeți, ce mare lucru să-L bucurăm pe Mântuitorul cu o credință puternică? Acea femeie a avut încredere că Domnul poate să-i tămăduiască fiica asuprită de un diavol. Și s-a smerit foarte mult. Pentru că Domnul a pus-o la încercare. Pentru că știa cine este și ce este în sufletul ei și a voit să ne-o ofere nouă ca și model. Și de aceea la început a umilit-o, și i-a zis, Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor. N-am venit decât pentru oile cele pierdute ale casei lui Israel. Dar a zis ea, Așa este, Doamne. Dar și câinii mănâncă din fărâmiturile care rămân de la masa stăpânilor. Deci pe lângă credința puternică această femeie a fost și smerită. Nu s-a supărat că Domnul a pus-o alăturea cu câinii. A zis, Da, așa este, dar, și câinii mănâncă din fărâmiturile de la masa stăpânilor lor.

    Deci pe lângă credință este de dorit să avem și smerenie. Să fim smeriți și în fața lui Dumnezeu dar și unii față de alții trebuie să ne smerim. Pentru că dacă nu ne smerim unii în fața celorlalți, nu vom putea fi smeriți nici în fața lui Dumnezeu. Mândria va pune stăpânire peste noi. Și cred că ar trebui să începem cu a ne smeri unii înaintea celorlalți, să ne răbdăm, să ne iertăm cu ușurință, să ne ajutăm, să ne sprijinim unii pe alții, și-atunci de bună seamă că vom reuși să ne smerim și în fața lui Dumnezeu și să ne plecăm înaintea Lui, să ne rugăm din toată inima, să ne rugăm cu credință, să ne cerem iertare. Ați văzut, Petru când a simțit că se scufundă a strigat din adâncul inimii: Doamne, scapă-mă! Și la fel, și femeia canaaneancă. A strigat: Doamne, ajută-mă! Și când s-a citit Evanghelia v-am văzut pe mulți dintre frățiile voastre că ați strigat de asemenea Doamne, ajută-mă! Cred că-I este bineplăcut lui Dumnezeu asemenea strigăt. Așteaptă din inima noastră un asemenea strigăt. Care poate să fie un strigăt cu grai, așa cum a strigat Petru și femeia canaaneancă, și cum și noi putem striga atunci când suntem singuri, doar noi și Dumnezeu, și noi putem striga. Și ca să putem striga, putem căuta locuri retrase, locuri liniștite, unde suntem doar noi și Dumnezeu. Evanghelia de astăzi ne-a spus că Mântuitorul Se retrăgea în singurătate, S-a dus în munte ca să Se roage singur. Avea nevoie de această intimidate cu Dumnezeu, ca să strige. Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Evrei spune că Mântuitorul striga către Dumnezeu ziua și noaptea cu rugăciuni fierbinți, pentru mântuirea noastră, a tuturor. Înseamnă că și noi trebuie să căutăm locuri pustii, locuri retrase unde suntem numai noi și Dumnezeu și să putem striga; realmente să strigăm, Doamne, fie-Ți milă de mine, Doamne, fie-Ți milă de noi, de lumea aceasta, care zace sub stăpânirea celui rău. Izbăvește-ne, miluiește-ne, ajută-ne. Dacă nu avem această intimitate în singurătate, strigătul poate să fie tainic, al inimii, fără grai. Pentru că Dumnezeu îl aude și pe acela. Să strigăm, Doamne, mântuiește-mă, Doamne fie-Ți milă de mine. Ne dorim să ne rugăm, și ne punem la rugăciune și vedem că nu ne putem ruga, pentru că mintea noastră este împrăștiată. Suntem sfărmați de gânduri, de griji. Mintea noastră este plină de imagini, și nu ne putem ruga. Și suferim pentru aceasta. Și-atunci ce este de făcut? Iată, să strigăm. Două vorbe, dar să fie din adâncul inimii. Doamne fie-Ți milă de mine! Doamne scapă-mă! Doamne ajută-mă! Doamne iartă-mă! Și asemenea strigăte din adâncul inimii ne vor fi mai de folos decât poate un Acatist citit cu mintea împrăștiată. Sau o rugăciune citită, dar mintea să nu fie acolo.

    În momentele când nu ne putem ruga, când nu putem citi, atunci să preferăm această rugăciune liberă dacă vreți, aceste strigăte din adâncul inimii. Și Domnul le va auzi. Chiar dacă ne va mustra, poate, ca și pe Petru, pentru puținătatea credinței, sau poate pe unii îi va lăuda, așa ca și pe femeia canaaneancă. Important este că Domnul ne aude, ne vede, știe că avem nevoie de mila Lui.

 A Lui să fie slava, împreună cu Tatăl, și cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor, Amin.

 ***