Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie (fragmente) –Întâmpinarea Domnului

2 februarie 2020

 În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

 Preacucernice părinte protopop, iubiți credincioși,

    (…) Dreptul Simeon și proorocița Ana L-au recunoscut pe Pruncul Iisus. Și L-au descoperit tuturor celor prezenți. Este foarte însemnat lucrul acesta. Și pentru noi. Pentru că iată și noi suntem mulțimi mari de oameni, și preoți, și credincioși, care venim la biserică, în fiecare duminică și în sărbători când se poate să venim, și noi avem ocazia să ne întâlnim aici cu Mântuitorul Iisus Hristos. El este mereu viu și prezent în mijlocul nostru. Dar oare cu adevărat Îl recunoaștem? Îi simțim prezența? Îi simțim lumina? Așa cum au simțit-o Dreptul Simeon și Proorocița Ana? Oare suntem în stare, după ce L-am întâlnit pe Mântuitorul Iisus Hristos, să spunem și noi, Acum slobozește pe robul Tău Stăpâne, căci văzură ochii mei mântuirea Ta? Adică suntem în stare să murim liniștiți? Să murim împăcați? Câtă vreme ne este frică de moarte, câtă vreme nu putem muri liniștiți și împăcați, e un semn că noi încă nu L-am cunoscut pe Mântuitorul Iisus Hristos. Chiar dacă venim la biserică, chiar dacă ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului, și spunem în mod formal, la rugăciunea de mulțumire este și această binecuvântare a Dreptului Simeon, Acum slobozește pe robul Tău Stăpâne , o spunem și noi. Dar nu știu dacă o spunem cu înțelegere. Dacă într-adevăr credem ceea ce spunem. Dacă într-adevăr bucuria noastră este atât de mare încât putem să murim liniștiți și împăcați. Dacă este așa, fericiți suntem. Dar dacă nu simțim acest lucru, atunci înseamnă că mai avem de lucru. Înseamnă că legătura noastră cu Mântuitorul Iisus Hristos încă este foarte slabă. Și ce putem face? Ce au făcut Simeon și Ana? De L-au putut vedea, de L-au putut recunoaște pe Iisus ca fiind Lumina lumii? Și-au trăit viața în post, și în rugăciune.

    (…) Doar postul și rugăciunea subțiază simțurile noastre. Le vindecă. Și le pun în situația de a-L vedea pe Mântuitorul Iisus Hristos. Un om care nu postește, un  om care nu se roagă, este cu mintea întunecată, și cu inima împietrită. Nu-L poate înțelege, nu-L poate vedea, și nu-L poate simți pe Mântuitorul Iisus Hristos. Este un om trupesc. Și care nu caută decât cele ale trupului, adică mâncarea, băutura, odihna, confortul. Chiar dacă venim la biserică, se întâmplă de cele mai multe ori că interesele noastre sunt tot materiale. Adică venim la biserică pentru că ne gândim că Dumnezeu ne-ar putea ajuta ca să trăim bine aici pe pământ. Dar nu acesta este obiectivul, nu acesta este motivul pentru care noi venim la biserică. Noi venim la biserică pentru a deveni oameni duhovnicești. Pentru a deveni asemenea lui Dumnezeu, pentru a dobândi asemănarea cu Dumnezeu. Și iată asemănarea cu Dumnezeu nu se poate dobândi fără post, și fără rugăciune. Fără această curățire de patimile care ne îngroașă simțurile, și nu ne lasă să-L vedem și să-L simțim pe Mântuitorul Iisus Hristos.

    Va urma, peste foarte puțin timp va începe Postul cel Mare, al Sfintelor Paști. Vă pun la suflet să-l luați în serios. Este un timp binecuvântat. Să luați în serios postul și rugăciunea; chiar dacă munciți în fiecare zi, chiar dacă munciți greu. Dar să știți că nu este imposibil să și postim atunci când muncim.  Dacă facem o oarecare jertfă, Dumnezeu ne întărește, Dumnezeu ne susține, trebuie doar să ne dorim, trebuie doar să începem. Și vom vedea cum Dumnezeu ne dă putere. Și desigur nu mâncarea este problema noastră, adică nu ne înfrânăm de la mâncare pentru că mâncarea este spurcată, spre exemplu. Ci renunțăm la mâncare pentru ca noi să dobândim stăpânire asupra simțurilor noastre, asupra instinctelor. Adică rațiunea și credința trebuie să fie deasupra poftelor noastre. Dacă poftele ne stăpânesc, atunci devenim ca și dobitoacele. Dar dacă rațiunea și credința sunt deasupra poftelor, atunci devenim cu adevărat oameni. Prin rațiune și credință omul este superior dobitoacelor celor necuvântătoare. Și de aceea noi postim, pentru a arăta că noi avem libertate. Că noi putem să spunem da sau nu, că noi putem să renunțăm de bunăvoie la anumite lucruri, pentru dragostea lui Dumnezeu, și pentru binele nostru în cele din urmă.

 ***