Preasfințitul Teofil

Începutul Propovăduirii Domnului  – Cuvânt la Sfânta Liturghie

8 ianuarie 2023

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Preacucernice părinte O., preacuvioase părinte C.,

iubiţi credincioşi,

    În Evanghelia care s-a citit astăzi la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie s-a vorbit despre Începutul Propovăduirii Domnului. Mântuitorul Iisus Hristos, îndată după ce a fost botezat, a petrecut patruzeci de zile de post, într-un loc pustiu, timp în care S-a rugat stăruitor Tatălui Celui din ceruri pentru mântuirea noastră a tuturor, n-a mâncat și n-a băut nimic în toate aceste zile, iar spre sfârșitul acestei perioade s-a apropiat satana de El, ca să-L ispitească așa cum i-a ispitit și pe primii oameni; după ce Dumnezeu i-a făcut pe protopărinții noștri Adam și Eva, și i-a așezat în grădina raiului, diavolul a venit și i-a ispitit. Și-atunci, satana a reușit să-l abată pe om de la calea mântuirii, de la calea lui Dumnezeu.

    Acum a venit iarăși. Pentru că diavolul nu înțelegea, nu știa Cine este Iisus. Realiza că este omul lui Dumnezeu, că este slujitorul lui Dumnezeu, dar nu înțelegea Taina Întrupării. De aceea când s-a apropiat de El I-a zis, De ești Fiul lui Dumnezeu. El nu era sigur. De ești Fiul lui Dumnezeu, I-a zis mai întâi, zi pietrelor acestora să se facă pâini. Și Domnul i-a zis, Nu numai cu pâine va trăi omul ci și cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu. Vedeți, propunerea diavolului, succesul rapid. Să obții rapid ceea ce-ți dorești. Zi pietrelor să se facă pâini. Dar Domnul a zis, Nu. Nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu. Adică prioritate trebuie să aibă hrana spirituală. Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea noi la Sfânta Liturghie venim pe nemâncate. Pentru că mai întâi primim cuvântul lui Dumnezeu. Mai întâi luăm Sfânta Împărtășanie. Mai întâi luăm anafura, mai întâi luăm agheasma. Deci cele duhovnicești. Și-apoi mergem acasă și mâncăm, din bucatele pe care tot Dumnezeu ni le-a dăruit. De aceea trebuie întotdeauna înainte de masă să ne rugăm, și-apoi să-I mulțumim lui Dumnezeu, pentru că și hrana, și pâinea cea de toate zilele este tot darul lui Dumnezeu. Chiar dacă noi am muncit. Dar munca noastră ar fi fost zadarnică dacă Dumnezeu n-ar fi binecuvântat-o. Omul ară și seamănă. Dar dacă Dumnezeu nu dă ploaia, nu se întâmplă nimic.

    Vedeți, e importantă această conștientizare, că munca noastră nu are nici o valoare dacă Dumnezeu nu o binecuvintează. Deci întotdeauna să cerem binecuvântarea lui Dumnezeu, să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru toate, și să nu facem lucruri asupra cărora nu putem cere binecuvântarea lui Dumnezeu. Bunăoară dacă cineva ar vrea să fure, nu poate să zică, Doamne ajută-mă să fur. Știe că a fura este păcat. Dar, poate presat de o anumită situație, de nevoie, se gândește să fure; vedeți, sugestia diavolului, să furi, ca totul să fie rapid, să câștigi repede niște bani sau ceva. Acestea întotdeauna sunt de la cel rău. Dar, nu poți să zici niciodată Doamne ajută-mă să fur. Și-atunci înseamnă că nu trebuie să furi. Dacă nu poți să zici Doamne ajută-mă sau Doamne binecuvintează acest lucru, înseamnă că nu trebuie să-l faci. Deci nici un lucru asupra căruia nu poți să ceri binecuvântare, să-L chemi pe Dumnezeu în ajutorul Tău, atunci să nu faci acel lucru, pentru că înseamnă că este păcat, și te va despărți de Dumnezeu, și te va distruge pe tine ca persoană. Păcatul îl îmbolnăvește pe om, îl distrugem îl urâțește, îl desfigurează.

    Deci prima ispită Mântuitorul a respins-o în felul acesta. Apoi diavolul a venit cu o altă ispită la El. Arătând că el cunoaște Scripturile. A zis, Scris este, că îngerilor Săi va porunci pentru Tine, ca să nu se lovească de piatră piciorul Tău. De aceea aruncă-Te. L-a dus pe un munte înalt și-a zis, Aruncă-te jos, pentru că este scris că Dumnezeu Te va proteja, Te va păzi. Să nu Ți se întâmple nimic rău. Și Domnul i-a zis, Tot scris este, să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău. Nu trebuie să-L punem pe Dumnezeu la încercare. Uneori avem această tendință, tot pe filieră demonică, tot diavolul este cel care ne sugerează. Doamne dacă faci asta atunci cred în Tine. Sau dacă nu faci asta nu mai cred în Tine. E modul nostru de a-L pune pe Dumnezeu la încercare. Dar nu este bine. S-ar putea ca Dumnezeu să facă ceea ce ne dorim noi, doar așa ca să ne arate că nu era bine ceea ce ne-am dorit. Dar s-ar putea să fie foarte dureroasă această experiență. Deci niciodată să nu-L punem pe Dumnezeu la încercare; ci să acceptăm rânduiala Lui, să respectăm legile Lui.

    Vedeți, ceea ce face știința, în zilele noastre. Ea se obrăznicește foarte mult. Ispitește legile lui Dumnezeu. Și de aceea, ceea ce ar trebui să fie un succes, și să fie spre binele omului, până la urmă se arată a fi împotriva lui. Vedeți, tot progresul la care omul a ajuns, nu este spre binele nostru. Pentru că omul este mai obosit, și mai bolnav. La performanțele la care s-a ajuns, din punct de vedere științific, omul ar trebui să fie în culmea fericirii. Dar vedeți că nu este așa. Ci dimpotrivă; suntem mai obosiți, și mai bolnavi. Și înseamnă că nu aceasta este calea. Tot succesul acesta pe care l-a obținut omul, este de fapt o obrăznicie pentru că pornește de la premisa că Dumnezeu nu există. Știința, pe acest principiu se fundamentează, că Dumnezeu nu există, și-atunci înseamnă că omul este cel care trebuie să cerceteze, să iscodească, să inventeze dar omul nu inventează nimic. Omul descoperă. Nu omul a inventat legile fizicii. Le-a descoperit. Ele sunt date de Dumnezeu, sunt așezate de Dumnezeu în acest univers.

    Deci omul nu trebuie să se mândrească, nu trebuie să se obrăznicească și să ispitească legile lui Dumnezeu ci trebuie să le respecte. Trebuie să respecte rânduiala lui Dumnezeu și neîncetat să-I aducă slavă lui Dumnezeu pentru aceasta, cum vedem la Psalmist, dacă citiți, cei care citiți Psalmii ați remarcat la un moment dat cum strigă Psalmistul, Mare ești Doamne, și minunate sunt lucrările Tale, nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale. Sau, Cât de minunate sunt lucrurile Tale Doamne, pe toate cu înțelepciune le-ai făcut. Vedeți, în fața lucrării lui Dumnezeu, sufletul omului se uimește. Și simte nevoia să-I aducă slavă lui Dumnezeu. Aceasta este adevărata atitudine pe care noi trebuie să o avem.

    Și-apoi, ultima mare ispită cu care a venit diavolul la Iisus, a fost aceasta, L-a urcat, tot așa, pe un loc înalt, și I-a arătat toate splendorile acestei lumi. Și-a zis, Închină-Te mie, și toată lumea aceasta va fi a Ta. Dar Domnul i-a zis, Înapoia Mea, satano, pentru că scris este, Domnului Dumnezeului Tău trebuie să te închini, și doar Lui singur să-I slujești. Lumea aceasta nu este a diavolului, el are o aparentă stăpânire asupra acestei lumi. Pentru că noi oamenii i-am dat dreptul prin păcatele noastre. Dar în realitate, lumea Îi aparține lui Dumnezeu. Și și diavolul, își manifestă lucrarea cu îngăduința lui Dumnezeu. Diavolul la origine este înger bun. Dumnezeu n-a făcut nimic rău. Dar, și îngerii și oamenii s-au pervertit în virtutea libertății cu care Dumnezeu i-a înzestrat. Dar, tot ceea ce există este lucrarea lui Dumnezeu, este opera lui Dumnezeu, și îngerii și oamenii sunt lucrarea lui Dumnezeu, sunt făpturi raționale, iată înzestrate cu rațiune, libertate și simțire. Și noi, și îngerii și oamenii, trebuie să ne supunem mereu lui Dumnezeu, așa cum facem noi în Sfânta Liturghie. Ați auzit cum spunem acolo, în rugăciunea Sfintei Jertfe: că înaintea lui Dumnezeu stau mii și mii de îngeri, heruvimii cei cu ochi mulți, serafimii cei cu câte șase aripi care se înalță zburând, cântarea de biruință cântând strigând, glas înălțând și grăind, Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul și pământul de slava Ta. Și cu aceste fericite puteri și noi oamenii Îi aducem lui Dumnezeu aceeași cântare de slavă.

    Deci aici este adevărul omului: să-L slăvească pe Dumnezeu, să-L laude, să-I mulțumească, pentru toate binefacerile arătate și nearătate. Iar toate șoaptele diavolului trebuiesc respinse. Pentru că diavolul nu vrea binele omului; el vine doar cu o aparentă fericire. Ne ispitește cu forme aparente și rapide de fericire, dar care în cele din urmă se lasă cu dezgust. Cu nefericire, cu multă durere. Vedeți, dacă Adam și Eva au cedat la ispita diavolului, vedeți ce a urmat. Toată suferința umanității, de la Adam și până în zilele noastre, se datorează faptului că am cedat sugestiilor diavolului. Și la fel, mereu în viața noastră, suferința se amplifică, în măsura în care noi îi dăm drept diavolului. Dar Mântuitorul a respins toate aceste ispitiri. Și apoi, a ieșit la propovăduire; încercat fiind cu aceste ispite, a ieșit la propovăduire îndemnându-i pe oameni să se pocăiască. Zice, Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor.

    Ce înseamnă să ne pocăim? Iată ce înseamnă: să respingem toate ispitele diavolului. Și să ne trăim viața după voia lui Dumnezeu. Cuvântul pocăință, cuvântul grecesc metanoia, înseamnă schimbarea minții. Dacă până la un moment dat noi ne-am trăit viața după sugestiile diavolului, iată vine momentul să schimbăm. Și să ne trăim viața după voia lui Dumnezeu, după cuvântul lui Dumnezeu. După Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos, pentru că aceasta este calea fericirii noastre. Și nu este vorba doar de de ceva rapid și imediat, ci Dumnezeu ne dă o fericire veșnică. Statornică, neclătinată. Dar, noi trebuie să ne trăim viața în acord cu voia lui Dumnezeu. Altfel nu avem nici o șansă să fim fericiți. Nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie.

    Și de această pocăință este nevoie mereu, în fiecare zi. Pocăința nu este ceva ce am făcut la un moment dat, și după aceea renunțăm la ea. Pocăința este pentru tot parcursul vieții noastre. Și dacă trăim drept această stare de pocăință, ea ne duce la desăvârșire, ne duce la dragoste. Dragostea nu poate să vină în sufletul omului decât ca un rezultat al pocăinței. Vedeți, Mântuitorul nu-Și începe propovăduirea cu porunca iubirii. Ci cu îndemnul la pocăință. Și-apoi doar spre sfârșitul slujirii Sale pământești le-a zis Apostolilor, Să vă iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi. Deci iubirea se naște în sufletul omului doar ca un rezultat al pocăinței. Și iubirea înseamnă desăvârșirea vieții noastre.

    Ce înseamnă această desăvârșire? Aș putea să punctez trei lucruri esențiale. Un om desăvârșit îi aduce mereu slavă lui Dumnezeu pentru toate. Și pentru cele bune, și pentru cele mai puțin bune, spune mereu slavă Ție Doamne slavă Ție. Toate sunt cu îngăduința lui Dumnezeu. Nu se întâmplă nimic fără știrea Lui; și el rămâne mereu liniștit. Netulburat. Al doilea lucru, să nu fugim de suferință, să nu fugim de durere. Ci mai degrabă să căutăm să o îmbrățișăm. Dacă Dumnezeu a îngăduit durerea în viața noastră, înseamnă că este spre binele nostru. Și dacă noi încercăm să o respingem, se întâmplă că mai degrabă o amplificăm. Dar dacă o primim cu sufletul deschis, ca pe o rânduială a lui Dumnezeu, atunci vedem cum suferința ne rafinează, ne aprofundează, ne face mai smeriți, mai buni. Ne apropie și ne unește cu Dumnezeu. Mântuitorul n-a fugit de Cruce. Deși I s-a sugerat acest lucru. La un moment dat I-a zis Petru, când le-a vorbit despre Patimile Sale, I-a zis, Doamne, să nu Ți se întâmple Ție una ca aceasta. Iar Iisus i-a zis, Înapoia Mea satano, că nu cugeți cele ale lui Dumnezeu ci cele ale oamenilor. Vedeți, a fugi de cruce este un lucru omenesc, sau chiar drăcesc. Dumnezeiește este a primi crucea, a o îmbrățișa.

    Și-apoi, un al treilea element, sau o a treia trăsătură a omului desăvârșit, este faptul că el nu judecă niciodată pe nimeni. Să nu judecăm. Și să nu vorbim de rău pe nimeni. Orice am vedea, orice am auzi, ori despre cine ar fi vorba. Niciodată să nu vorbim de rău și să nu judecăm pe nimeni. Pentru că judecată noastră nu este dreaptă. Este părtinitoare. Este după mintea noastră. Potrivit cu slăbiciunea noastră. Adevărata judecată este a lui Dumnezeu. Și de aceea, noi toți întâi de toate trebuie să cerem mila lui Dumnezeu nu dreptatea Lui, nici în ceea ce ne privește pe noi, nici în ceea ce-i privește pe alți oameni. Nu dreptate să cerem. Ci întotdeauna să cerem milă, și iertare. Pentru toți. Să nu excludem pe nimeni. Doamne, Tu vezi și știi toate. Tu pe toți ne cunoști. Tu pe toți ne iubești. Tu pentru toți Ți-ai dat viața. Tu cum știi miluiește-ne pe toți. Iartă-ne pe toți. Mântuiește-ne pe toți. Aceasta este starea omului duhovnicesc. Atunci când judecăm, când vorbim de rău, când ne smintim, când ne tulburăm, suntem de fapt împotriva iubirii lui Dumnezeu. Intrăm în contradicție cu Dumnezeu. Fără să vrem și fără să ne dăm seama.

    Deci să reținem aceste trei trăsături esențiale ale omului desăvârșit în dragoste: Îi mulțumește întotdeauna lui Dumnezeu pentru toate, îmbrățișează suferința, nu fuge de cruce, și niciodată nu judecă pe nimeni, ci se roagă pentru mântuirea tuturor.

    Să ne învrednicească Bunul Dumnezeu și pe noi, să ne dăruiască și nouă duh de adevărată pocăință și umilință, prin care să ajungem la această desăvârșire a iubirii, și să ne asemănăm întru totul cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos, a Căruia să fie slava, de acum și până în veac, Amin.

 ***