Cuvânt la Sfânta Liturghie
Înălțarea Sfintei Cruci
14 septembrie 2020
În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.
Preacucernice părinte, preacuvioase părinte, iubiți credincioși,
Praznicul Înălțării Cinstitei și de viață Făcătoarei Cruci este în strânsă legătură cu Vinerea Mare. Și de aceea, în orice zi a săptămânii ar cădea, este o zi de post. Pentru că noi nu putem să cinstim în alt chip Pătimirile Domnului decât cu post și cu rugăciune. Dacă noi cinstim Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, facem aceasta pentru că prin Pătimirile Domnului, Sfânta Cruce a fost transformată într-un altar de jertfă. Dintr-un instrument de tortură, ea a devenit pentru Mântuitorul Iisus Hristos un altar de jertfă. Și un semn al iubirii pe care Dumnezeu i-a poartă omului.
Dintru început Biserica a simțit această nevoie, să cinstească Sfânta Cruce, și să se apere cu puterea Cinstitei și de viață Făcătoarei Cruci. Cea care a descoperit lemnul Sfinti Cruci a fost Sfânta Împărăteasă Elena, mama Împăratului Constantin. Ea, după ce fiul ei Constantin a aflat biruință asupra vrăjmașilor prin puterea Sfintei Cruci, și după ce și ea s-a încreștinat, a simțit această nevoie, să afle lemnul Sfintei Cruci, și a făcut un fel de expediție de la Constantinopol la Ierusalim, și acolo a cercetat îndelung și în cele din urmă a găsit cele trei cruci de pe Golgota: Crucea Mântuitorului, și cele două cruci ale tâlharilor, care și ei au fost răstigniți împreună cu Domnul. Și, desigur acum erau nedumeriți care ar putea să fie Crucea Mântuitorului. Și s-au gândit că ea trebuie să fie neapărat dătătoare de viață. Și-atunci au apropiat de ea trupul unei femei muribunde. Și deîndată ce s-a atins de Crucea Domnului, ea s-a umplut de viață. Și-atunci, au recunoscut că da, aceasta este Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul lumii. Și au înălțat cu multă evlavie, Patriarhul Ierusalimului în acea vreme, Patriarhul Macarie, a luat-o și a dus-o în biserică, și au pus-o pe un tetrapod înalt, de unde a putut să o vadă toată lumea, și toți s-au închinat înaintea ei, au căzut în genunchi și au cântat de nenumărate ori, Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește; lucru pe care l-am făcut și noi în seara aceasta la Slujba Privegherii. Și noi am scos în procesiune Sfânta Cruce, am pus-o în mijlocul bisericii, și ne-am închinat înaintea ei, și ne-am rugat, de nenumărate ori zicând Doamne miluiește, ne-am rugat pentru întreaga Biserică și pentru întreaga lume, pentru cei vii și pentru cei adormiți, pentru că toți avem nevoie de mila lui Dumnezeu.
Așadar, e foarte important pentru noi să reținem acest lucru, că Sfânta Cruce, prin Pătimirile Domnului, a deveni un altar de jertfă. Pe care noi îl cinstim cu evlavie. Așa cum sărutăm Sfânta Masă, pe care se aduce Sfânta Liturghie, pe care se aduce Jertfa cea nesângeroasă a Trupului și Sângelui Domnului, la fel sărutăm cu evlavie și Sfânta Cruce. Ea de asemenea a devenit pentru noi Pomul vieții. În grădina raiui Adam și Eva, gustând din pomul cunoștinței binelui și răului, fără voia lui Dumnezeu, au dobândit stricăciunea și moartea. Dar acolo în grădina edenului era și Pomul vieții. Din care n-au mai avut voie să mănânce după ce au căzut în păcat. Au fost izgoniți de acolo. Pentru că s-au îndărătnicit. Nu s-au căit, nu și-au recunoscut păcatul, și indirect au dat vina pe Dumnezeu. Și-atunci Dumnezeu S-a văzut nevoit să-i lase în îndărătnicia lor, dar, n-au mai avut voie să mănânce din Pomul vieții. Pentru că ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi mâncat din Pomul vieții? S-ar fi înveșnicit răul. Și Dumnezeu nu i-a îngăduit acest lucru. Vă amintiți, în rugăciunea de dezlegare pentru cei morți cum spunem acolo, Pentru ca răutatea să nu fie fără de moarte, ai îngăduit amestecului acestuia și împreunării acesteia negrăite a Ta dintre suflet și trup, să se desfacă și să se risipească; pentru ca trupul să meargă în pământul din care a fost luat, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat. Așadar, aceasta este o binecuvântare din partea lui Dumnezeu, faptul că omul în cele din urmă moare, și are un sfârșit răul.
Răul nu este veșnic. El are și un început, și va avea și un sfârșit. Dar, venind în această lume Mântuitorul Iisus Hristos și răstignindu-Se pe Sfânta Cruce, în felul acesta Sfânta Cruce a devenit pentru noi creștinii Pomul vieții. Noi, împărtășindu-ne cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, putem să devenim iarăși veșnici. Așa cum Și-a dorit Dumnezeu întru început. Avem această posibilitate, la fiecare Sfântă Liturghie, să ne hrănim cu Pâinea vieții. Zice Mântuitorul, Eu sunt Pâinea cea vie Care M-am pogorât din cer să Mă dau hrană lumii. Trupul Meu este adevărata mâncare și Sângele Meu adevărata băutură, cine nu va mânca Trupul Meu și nu va bea Sângele Meu, nu va avea viață întru el. Și noi, avem acest mare har, această mare binecuvântare, la fiecare Sfântă Liturgie, dacă ne dorim și ne pregătim, ne putem hrăni cu Pâinea vieții celei veșnice. Și m-a bucurat să văd, la această Sfîntă Liturghie mulți dintre frățiile voastre au făcut acest lucru. Și vă pun la suflet să o faceți cât mai des. Pentru că avem nevoie de Mântuitorul Iisus Hristos. Fără El suntem, morți. Chiar dacă funcționăm din punct de vedere biologic, dar din punct de vedere duhovnicesc suntem morți. Și cred că cei care aveți experiența aceasta, de a veni la Sfânta Liturghie și de a vă împărtăși, și uneori se întâmplă să nu vă puteți împărtăși un timp mai îndelungat, simțiți diferența. Cum este când te împărtășești, și cum este când nu te împărtășești. Simți cum rămâi fără vlagă, fără putere. Devii așa ca un pământ fără apă, cum zice Psalmistul în Psalmul 142. Și când ne reîmpărtășim, venim iarăși la Sfânta Liturghie și ne reîmpărtășim, simțim cum prindem putere, cum prindem viață. Așa că vă pun la suflet să faceți lucrul acesta ori de câte ori aveți posibilitatea. Pregătiți-vă, veniți cu această deschidere și cu această dorință, de a vă împărtăși. Vedeți, că la fiecare Sfântă Liturghie preotul iese și vă cheamă, pe toți. Cu frică de Dumenzeu, cu credință și cu dragoste apropiați-vă. De dumneavoastră depinde dacă spuneți da sau nu. Dacă vă doriți sau nu vă doriți acest lucru. Dacă înțelegeți și dacă crerdeți că într-adevăr Hristos este viața vieții noastre. Atunci veți face în așa fel încât să nu fie nici o piedică, să nu vă rețină nimic, și să puteți să vă împărtășiți ori de câte ori veniți la Sfânta Liturghie.
Și-apoi, Sfânta Cruce a devenit pentru noi armă împotriva diavolului, împotriva celui rău. Auziți cei care mergeți la Sfântul Maslu, se cântă un Tropar, care spune așa: Doamne, armă împotriva diavolului Crucea Ta ai dat nouă. Că se înspăimântă și se cutremură nesuferind a căuta spre puterea ei. Că morții i-ai sculat și moartea ai surpat. Pentru aceasta ne închinăm Îngropării și Învierii Tale. Așadar, Crucea este armă împotriva diavolului. Diavolul se teme de Cruce. Atunci când ne însemnăm cu evlavie cu semnul Sfintei Cruci, diavolul se cutremură, se îndepărtează. Gândurile rele care vin de la el se îndepărtează dacă ne facem, repet, cu evlavie, semnul Sfintei Cruci, dacă purtăm semnul Sfintei Cruci pe pieptul nostru. Ar trebui să facem aceasta. Noi la Botez primim o cruciuliță, pe care ar trebui să o purtăm toată viața. Trebuie să fie podoaba noastră cea mai de preț, să nu preferați alte podoabe. Ci la pieptul dumneavoastră, pe pieptul dumneavoastră să se afle mereu Sânta Cruce. Și în casele dumneavoastră, și peste tot, în camerele dumneavoastră, să se afle, să troneze Sfânta Cruce, așa cum vedem că ea tronează aici în biserică. Și în felul acesta nu se poate apropia cel rău de casa noastră, de sufletul nostru. De aceeea și facem sfeștanie. Îl chemați pe preot să facă sfeștanie la casa dumneavoastră, și se pune pecetea Sfintei Cruci pe toți pereții caselor dumneavoastră. Ce înseamnă acest lucru? Că acel loc devine al lui Hristos, aparține lui Hristos, și acolo diavolul nu mai are loc. Dar acum să fim atenți. Dacă noi pe de o parte punem pecetea lui Hristos, și pe trupul nostru, și pe pereții caselor noastre, dar pe de altă parte noi lucrăm păcatul, și facem lucruri care sunt împotriva voii lui Dumnezeu, atunci diavolul nu se sperie ci mai degrabă se distrează, râde de noi; și el are putere asupra noastră.
Deci diavolul se teme de cruce numai în măsura în care noi ne străduim să trăim după voia lui Dumnezeu, să păzim Poruncile dumnezeiești. Dar dacă noi lucrăm păcatul, deodată cu facerea semnului Sfintei Cruci, atunci el nu se sperie. Și am văzut, și așa, m-am mâhnit, am fost chemat adeseori la sfeștanii, să fac sfeștania, să pun semnul Sfintei Cruci pe pereți, dar pereții erau plini de imagini pornografice. Sau mă rugau credincioșii să le sfințesc mașina, dar acolo în față în loc să fie o icoană sau o cruciuliță tot așa erau imagini pornografice. Păi atunci în zadar facem sfeștanie și punem semnul Sfintei Cruci, pentru că satana nu se teme atunci. Ci mai degrabă se apropie. Este atras de păcatul nostru. Prin păcat, noi îi dăm drept să se apropie de noi și să pună stăpânire pe noi. Și Mântuitorul Se retrage. Pentru că Mântuitorul este o Prezență foarte delicată. El nu Se impune. El doar Se propune. Zice: De voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie. Sau în cartea Apocalipsei zice: Iată stau la ușă și bat. De va deschide cineva, voi intra la el. Deci noi trebuie să-L chemăm, noi trebuie să stăruim. Și-atunci El vine. Dar dacă El vede că noi vrem altceva, că noi preferăm păcatul și cele ale lumii, atunci El Se retrage. Dar diavolul atunci vine; el se bucură pentru că el nu ne respectă libertatea. El vine cu insistență și dacă nu-l lași pe ușă intră pe geam. Abia așteaptă un moment de slăbiciune din partea noastră, de neglijență, de lipsă de trezvie, ca să intre în viața noastră și să ne stăpânească. Așa că să fim cu multă luare-aminte. Dacă ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci, dacă ne arătăm cinstitori ai Sfintei Cruci, să nu fie aceasta doar o evlavie exterioară. Ci să fie și o trăire lăuntrică. Cu adevărat să-I urmăm Mântuitorului Iisus Hristos, prin tot ceea ce gândim, prin tot ceea ce simțim și prin tot ceea ce facem.
Deci revenind, Crucea este altarul pe care S-a jertfit Mântuitorul Iisus Hristos, Crucea este Pomul vieții, din care noi ne hrănim cu Trupul și Sângele Domnului, spre iertarea păcatelor și spre moștenirea vieții veșnice, și Crucea de asemnea este armă împotriva diavolului. A Domnului nostru Iisus Hristos să fie slava, împreună cu Tatăl, și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și-n vecii vecilor, Amin.
***