Părintele Teofil  Roman

Cuvânt la Sfânta Liturghie – Înălțarea Sfintei Cruci  

12 septembrie 2014

 În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacucernici părinți, iubiți credincioși,

    Bucuria acestei cinstite sărbători, a Înălțării Cinstitei și de Viață Făcătoarei Cruci, i-o datorăm în mod deosebit Sfintei Împărătese Elena, mama Împăratului Constantin cel Mare. Aceasta și-a dorit să descopere Sfânta Cruce și de aceea s-a dus la Ierusalim, însoțită de mai mulți curteni, și acolo după multe osteneli, în cele din urmă a descoperit toate cele trei cruci de pe Golgota. Adică și Crucea Mântuitorului, și cele două cruci pe care au fost răstigniți tâlharii. Și pentru ca să se vădească care dintre ele este Crucea Mântuitorului, episcopul Ierusalimului de atunci, Macarie, s-a gândit că neapărat Crucea Mântuitorului trebuie să fie dătătoare de viață. Și de aceea a adus, și a apropiat de ea, o femeie moartă, adică le-a apropiat pe rând pe toate cele trei cruci de o femeie moartă, și într-adevăr, când s-a apropiat de Crucea Mântuitorului, femeia a înviat. Și așa s-au încredințat că aceea este Crucea Domnului, și cu multă cinste au înălțat-o, pentru ca tot poporul să se poată închina înaintea ei. Și poporul a căzut cu fața la pământ, și din toată inima au strigat Doamne miluiește-ne, Doamne miluiește, de nenumărate ori.

    Iubiți credincioși, aceeași rânduială am săvârșit-o și noi aseară la sfârșitul Privegherii. Și noi am scos Cinstita și de Viață Făcătoarea Cruce în mijlocul bisericii, și am înălțat-o, am binecuvântat cu ea în toate cele patru laturi, în toate cele patru puncte cardinale, am căzut cu fața la pământ și ne-am rugat cu toții din toată inima, cântând de sute de ori Doamne miluiește. Rugându-ne în felul acesta pentru întreaga Biserică, și pentru întreaga lume. Exprimând prin aceasta dorința Mântuitorului nostru Iisus Hristos ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină.

    Iubiți credicioși, sărbătoarea de astăzi este în foarte strânsă legătuiră și cu Vinerea Mare. De aceea s-a citit mai devreme Evanghelia Răstignirii Mântuitorului. Noi nu putem să prăznuim și să cinstim Sfânta Cruce, despărțindu-o de Mântuitorul Iisus Hristos și de Jertfa Lui, care s-a petrecut pe ea. De aceea, ziua de astăzi este zi de post. Și în orice zi a săptămânii ar cădea Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, întotdeauna este zi de post. Și dacă vreunul dintre frățiile voastre nu v-ați gândit să țineți astăzi post, poate din neglijență, sau unii poate chiar din neștiință, este de dorit ca de acum să luați o hotărâre și să continuați, chiar dacă n-ați început ca zi de post, să continuați de aici înainte să țineți post în sfânta zi de astăzi. Și este bine să știți că întotdeauna, miercurea și vinerea, în toate săptămânile de peste an, sunt zile de post închinate Sfintei Cruci.  Multă lume nu înțelege de ce trebuie să postim miercurea și vinerea. Iată de ce: pentru că miercurea și vinerea sunt zile închinate Sfintei Cruci. Sunt zile în care pomenim Sfânta Cruce, și de aceea ținem post. Așa cum duminica este sărbătoarea săptămânală a Învierii Domnului, tot așa miercurea și vinerea sunt zile de pomenire săptămânală a înfricoșătoarelor Patimi ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, și pe care nu le putem cinsti altfel mai bine decât cu post și cu rugăciune. Așadar să nu fim neglijenți. Și să nu trecem peste aceste zile de post. Foarte multă lume știu că nu postește miercurea și vinerea, și în general posturile de peste an. Suntem foarte relaxați. Și ne dezlegăm cu de la noi putere. Nu este bine să o facem. Nu este în duhul și în evlavia Bisericii Ortodoxe. Dintotdeauna Sfinții Părinți au iubit postul și rugăciunea pentru că și Mântuitorul Iisus Hristos a iubit postul și rugăciunea și ni le-a oferit ca pildă. Și noi, dacă vrem să mergem pe urmele Domnului, trebuie să iubim postul și rugăciunea. Așadar, să postim miercurea și vinerea și în general posturile de peste an, cinstind în felul acesta Patimile și suferințele Domnului pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire.

    Fără jertfa Mântuitorului Iisus Hristos, Crucea nu ar fi rămas decât ceea ce a fost, adică un instrument de tortură, și nimic mai mult. Dar pentru că Mântuitorul S-a jertfit pe Sfânta Cruce, noi privim cu alți ochi către ea. Mai întâi, jertfa Mântuitorului a transformat crucea într-un altar sfințit. Așa cum, în Vechiul Legământ altarul, altarele pe care se aduceau jertfele cele sângeroase erau sfințite, și preoții și poporul se apropiau de ele cu evlavie, iată tot așa și altarul pe care s-a adus jertfa supremă este un altar sfințit. De care trebuie să ne apropiem întotdeauna cu evlavie. De aceea noi sărutăm întotdeauna Sfânta Cruce. Și o cinstim cu tămâieri și cu rugăciuni. Pentru că este altarul jertfei Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

    De asemenea, prin jertfa lui Hristos, Sfânta Cruce a devenit Pomul Vieții. În grădina raiului, protopărinții noștri Adam și și Eva au pierdut viața cea adevărată, viața cea vie, pentru că s-au înfruptat din pomul cunoștinței binelui și răului, din care Dumnezeu nu le îngăduise să mănânce. Încă nu primiseră binecuvântare să mănânce din acel pom. Dar prin ispita diavolului, au mâncat din acest pom, și știm ce s-a întâmplat. Așadar, pomul cunoștinței binelui și răului, prin neascultare, a devenit dătător de moarte. Iar la pomul vieții, protopărinții noștri n-au mai avut acces, pentru ca să nu se înveșnicească răul. De aceea Dumnezeu i-a izgonit din rai, și nu i-a lăsat să se apropie de pomul vieții; pentru că dacă s-ar fi apropiat de pomul vieții în starea lor de păcat, în felul acesta s-ar fi înveșnicit stricăciunea și moartea. Dar iată, prin jertfa Mântuitorului Iisus Hristos, Crucea devine adevăratul pom al vieții. Pentru că de pe ea, noi gustăm fructul cel dătător de viață, adică Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Știți că Mântuitorul ne spune în Sfânta Evanghelie: Trupul Meu este adevărata mâncare, și Sângele Meu este adevărata băutură. Cine nu va mânca Trupul Meu și nu va bea Sângele Meu, nu va avea viață întru el. Bine-nțeles că și de data aceasta nu ne putem apropia oricum de pomul vieții, pentru că spune un Sfânt Părinte că Împărtășania întărește în sufletul nostru, în viața noastră, ceea ce găsește. Adică dacă noi ne apropiem de Sfânta Împărtășanie în stare de nepocăință, cu multe păcate pe suflet sau cu o pocăință formală, această stare se întărește în noi. Dar dacă noi ne apropiem de Sfânta Împărtășanie cu pocăință sinceră, cu zdrobire de inimă, cu dorința de a ne îndrepta, atunci această stare se întărește în noi și sporește în noi. Se desăvârșește în noi asemănarea cu Mântuitorul Iisus Hristos. Așadar întotdeauna să ne apropiem de Sfântul Potir așa cum este îndemnul: Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste. Cu dorința de a ne izbăvi din stricăciunea păcatului și a morții, și de a dobândi adevăratul nostru chip; adică chipul Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

    Dintru început, Crucea Mântuitorului Iisus Hristos a fost recunoscută ca fiind semnul lui Hristos; și semnul creștinilor dreptslăvotori. Și de aceea creștinii au început să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci, și să se pecetluiască cu ea, în felul acesta identificându-se și recunoscându-se unii pe alții, mai ales atunci, în lumea păgână, dar și arătându-se prin această pecetluire că ei aparțin Împăratului Hristos. Vedeți, în vechime sclavii, tot așa erau pecetluiți cu o anumită pecete, cu un anumit semn, și prin aceasta ei erau identificați și recunoscuți ca aparținând unui anume stăpân. Tot așa și noi, prin semnul Sfintei Cruci, dovedim că aparținem Stăpânului Hristos. El este Împăratul Împăraților și Domnul Domnilor, și noi de bună voie ne-am dăruit viața Lui, și vrem să-I aparținem Lui, și de aceea ne însemnăm întotdeauna cu semnul Sfintei Cruci. Mântuitorul ne spune că la sfârșitul veacurilor, acest semn va apărea pe norii cerului, anunțând Cea de-a Doua Venire, și Judecata, Învierea cea din morți și Judecata cea de obște.

    Așadar, să ne pecetluim întotdeauna cu evlavie cu semnul Sfintei Cruci. Să nu-l facem la voia întâmplării. Așa cum unii au luat răul obicei. Făcându-și semnul Sfintei Cruci într-un fel nepotrivit, necuviincios; nearătându-l în chip deslușit. Atunci când ne facem semnul Sfintei Cruci, trebuie să ținem împreunate degetul mare, degetul arătător, și degetul mijlociu, închipuind prin aceasta Taina Preasfintei Treimi, adică Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, sunt un singur Dumnezeu, iar celelalte două degete aplecate, arătând prin aceasta Întruparea Cuvântului. Adică Unul din Sfânta Treime S-a întrupat, S-a pogorât în această lume. S-a făcut om, pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, rămânând nedespărțit de Tatăl și de Duhul. Iată ce semnificație profundă, câtă teologie poartă acest gest, pe care noi de multe ori îl facem la voia întâmplării. Deci mărturisim Taina Preasfintei Treimi, și de asemenea Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu. Și așa, ducem mâna la frunte, la piept, și la cei doi umeri. Arătând prin aceasta că mintea noastră trebuie să fie sfințită, prin adevărata teologie, prin dreapta credință. Și de asemenea în inima noastră trebuie să se aprindă focul iubirii cerești, iar mâinile noastre trebuie să lucreze întotdeauna poruncile lui Dumnezeu. Și aici aș vrea să vă spun că sunt și mulți alți creștini care în zilele noastre poartă semnul Crucii. Dar nu sunt creștini dreptslăvitori. Deci în zilele noastre, nu putem identifica neapărat că întotdeauna creștinii sunt dreptslăvitori, sunt doar acei care poartă semnul Crucii. Sunt și creștini heterodocși, care poartă Crucea, o cinstesc, dar nu au dreapta credință. Așadar, adevărații creștini, sau adevărații cinstitori ai Crucii sunt aceia care au și dreapta credință, dreapta slăvire. E foarte important să reținem acest lucru.

    Și să nu ne fie rușine să ne facem semnul Sfintei Cruci, în nici o împrejurare. Pentru că este și un act de mărturisire. În felul acesta noi ne mărturisim credința noastră. Mântuitorul zice că: Cine se va rușina de Mine, și de cuvintele Mele, în mijlocul acestui neam desfrânat și viclean, și Eu Mă voi rușina de El în Ziua cea de Apoi. Dar cine Mă va mărturisi pe Mine, și cuvintele Mele, și Eu Îl voi mărturisi pe el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Așadar, să nu ne fie rușine să ne facem semnul Sfintei Cruci, în orice împrejurare. Cu evlavie, și cu respect.

    Prin jertfa Mântuitorului Iisus Hristos, Sfânta Cruce iubiți credincioși a devenit și o armă puternică împotriva diavolului. Care se îngrozește și se cutremutră, nesuferind a căuta spre puterea ei. Noi prin Botez aparținem Mântuitorului Iisus Hristos. Intrăm în stăpânirea Lui. Dar satana ne rămâne adversar până la ultima răsuflare, și de aceea noi trebuie să ne însemnăm mereu cu Sfânta Cruce, să ne arătăm cinstitori, și purtători, și următori ai Crucii lui Hristos, pentru ca în felul acesta satana să nu se poată apropia de noi. Vă amintiți cum în ținutul gherghesenilor, atunci când S-a apropiat Hristos, demonizații, sau mai bine-zis demonii din cei doi îndrăciți au început să urle. N-au suportat prezența lui Hristos. Și-au zis: ce-ai cu noi, Iisuse Fiul lui Dumnezeu? Ai venit să ne chinuiești înainte de vreme? Tot așa, și-n ziua de astăzi, satana nu suportă prezența lui Hristos, și chipul Cinstitei și de Viață Făcătoare Cruci. Poate că mulți ați văzut cum demonizații încep să urle, atunci când se apropie de ei Crucea lui Hristos, sau când se face asupra lor semnul Sfintei Cruci și sunt stropiți cu apă sfințită. Așadar Crucea este o armă puternică împotriva diavolului. Întotdeauna când simțim ispita celui rău, când suntem tulburați de demoni, fie în somn, fie în stare de veghe, să ne însemnăm cu credință cu semnul Sfintei Cruci, să spunem doxologia: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și-n vecii vecilor, Amin și să rostim din adâncul inimii rugăciunea lui Iisus: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul, și vom vedea cum se risipește lucrarea văzuților și nevăzuților vrăjmași.

    Așadar iubiți credincioși, Cinstita și de Viață Făcătoarea Cruce este un odor foarte prețios al Bisericii lui Hristos. Bisericile și sfintele locașuri dintotdeauna s-au împodobit cu Sfânta Cruce. Dar ea a devenit și podoaba slujitorilor lui Hristos și a creștinilor ortodocși. De aceea, pe pieptul episcopilor, și al preoților, și al diaconilor vedem, întotdeauna, împodobită Crucea Mântuitorului Iisus Hristos. Și aceasta pentru unii este o sminteală. De ce preoții poartă asemenea podoabe. Dar această podoabă de fapt este podoaba lui Hristos, este podoaba Bisericii. Aceste podoabe strălucitoare pe care preoții le poartă la sfintele slujbe sunt de fapt o palidă icoană a slavei împărăției lui Dumnezeu care ne așteaptă, care ne-a fost pregătită, dacă vom merge pe urmele lui Hristos. Deci să nu ne smintim de aceste podoabe; pentru că ele aparțin lui Hristos, ele sunt slava Bisericii. Și noi toți suntem slava lui Hristos, și de aceea dorim să ne împodobim cu Sfânta Cruce.

    Observ cu durere că mulți creștini au lepădat această podoabă. Și preferă să poarte pe piepturile lor altfel de podoabe. Foarte mult mă întristez, mai ales la sărbătorile mari, la slujba cununiei, când văd că mirele și mireasa nu poartă pe piept Crucea lui Hristos, ci altfel de podoabe, altfel de simboluri, de multe ori simboluri pagâne. Chiar și-n casele creștinilor, când merg la sfeștanie sau în alte împrejurări, arareori găsesc Crucea lui Hristos la loc de cinste. Ci mai degrabă văd imagini necreștine sau chiar imagini păgâne, semne orientale, găsesc statuete ale lui Buda, sau ale altor zeități păgâne, mergem în excursii prin țări străine și ne aducem asemenea simboluri păgâne și le punem la loc de cinste în casele noastre iar Crucea lui Hristos o lepădăm. Ar trebui să ne fie mare rușine pentru acest lucru, și să înțelegem că este un gest de lepădare de Hristos. Și ați auzit cuvântul pe care vi l-am spus mai devreme: dacă noi ne lepădăm de Hristos și de Crucea Lui, și El Se va lepăda de noi. Și-n veacul acesta la vreme de încercare și de necaz, dar și-n Ziua Judecății, și-n Ziua de Apoi. Pentru că ne-a fost rușine de Crucea lui Hristos. N-am prețuit-o, și n-am respectat-o. Așadar pe pieptul tuturor creștinilor să fie prezentă Crucea lui Hristos, din clipa Botezului. Întotdeauna la Botez să pregătim o cruciuliță, nu trebuie să fie neapărat prețioasă, din aur sau din argint, dar să fie o cruciuliță, pe care să o punem pe pieptul noului botezat. Și aceasta trebuie să rămână acolo până la moarte, până la ultima răsuflare. Vedeți că mormintele creștinilor sunt străjuite și pecetluite de Crucea lui Hristos. Mormântul unui creștin este pecetluit în semnul Crucii. Preotul spune: se pecetluiește acest mormânt până la a Doua Venire a Mântuitorului. Și se face semnul Crucii, și se pune la capul celui înmormântat Cinstita și de Viață Făcătoarea Cruce. Așadar, Crucea trebuie să fie podoaba noastră cea mai de preț.

    Și bine-nțeles că nu este suficient să fie doar podoaba noastră exterioară. Ci trebuie să fie și podoaba noastră lăuntrică. Adică adevărații cinstitori și purtători ai Crucii lui Hristos sunt aceia care înțeleg duhul Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos și trăiesc în lumina poruncilor Lui. În rugăciunea care se citește la opt zile atunci când se pune numele, se spune în felul acesta: Să se însemneze Crucea Unuia Năcut Fiului Tău, deci este o rugăciune închinată către Dumnezeu Tatăl; zice: Să se însemneze Crucea Unuia Născut Fiului Tău în inima și-n cugetul robului Tău. Auziți? Să se însemneze Crucea Unuia Născut Fiului Tău în inima și în cugetul celui care urmează să fie creștin, să fie botezat. Pentru ca să urmeze poruncile Tale și să lepede deșertăciunea acestei lumi. Deci iată adevărata cinstire și adevărata purtarea Crucii: lepădarea deșertăciunilor lumești, lepădarea duhului lumesc, și păzirea poruncilor lui Dumnezeu.

    Nu este suficient să ne facem semnul Crucii, să o purtăm pe piept, sau în casele noastre, dar viața noastră să fie străină de Crucea lui Hristos. Vă dau numai un exemplu, pe care foarte des l-am întâlnit. Mulți credincioși mi-au cerut să le binecuvintez mașina. Și am văzut că acolo au și Sfânta Cruce, sau în general o iconiță sau un obiect sacru. Dar pe lângă ele am văzut și fotografii pornografice, și de asemenea în mașină ascultă muzică imorală și indecentă, șoferii care conduc acele mașini asupra cărora cer binecuvântare înjură și vorbesc urât. Ei, în felul acesta este o contradicție între noi și Crucea lui Hristos. În felul acesta Crucea nu va mai fi păzitoarea noastră, și nici armă împotriva diavolului. Ci-n felul acesta satana va căpăta putere asupra noastră. Pentru că noi batjocorim Crucea lui Hristos și el se bucură. Și primește drept asupra noastră.

    Deci să nu fim duplicitari: pe de o parte să purtăm Crucea și să cerem binecuvântarea lui Dumnezeu, dar pe de altă parte noi să trăim imoral, să trăim ca păgânii. Pentru că atunci harul lui Dumnezeu nu se poate apropia de noi. E-adevărat că toți suntem păcătoși din naștere. Și nu este ușor să lupți cu păcatul. Și păcătoși ne numim până la moarte, până la ultima răsuflare. Biserica nu canonizează sfinți în viață, ci întotdeauna după moarte. În viață, noi vedem și simțim mereu păcatul; și de aceea ne pocăim și ne smerim mereu înaintea Domnului. Dar, trebuie să fie lupta și strădania. Cum zice Sfântul Apostol Pavel: că în lupta noastră cu păcatul noi trebuie să mergem până la vărsare de sânge. Nu trebuie să facem compromisuri. Și vă amintiți și acel cuvânt greu din Apocalipsă, pe care îl zice Mântuitorul Hristos unuia dintre cele șapte căpetenii de biserici pomenite acolo. Zice: O, de ai fi rece sau fierbinte. Dar pentru că ești căldicel, te voi vărsa din gura Mea. Auziți, pentru că ești căldicel, te voi vărsa din gura Mea. Deci Domnul ne vrea fie cu inima fierbinte, fie să fim ca unii care nu-L cunoaștem, și nu L-am cunoscut niciodată.

    Așadar, adevărații cinstitori și purtători ai Crucii lui Hristos sunt aceia care păzesc poruncile lui Dumnezeu și aceia care leapădă toată deșertăciunea lumească. Și tot așa, un adevărat cinstitor și purtător al Crucii lui Hristos înțelege că dragostea nu învinovățește pe nimeni. Ci întotdeauna apără, și acoperă. Ați văzut cum Mântuitorul Iisus Hristos pe Cruce Se face avocatul răstignitorilor Săi; și nicidecum judecătorul. Zice: Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac. Și de asemenea, ca adevărați purtători și cinstitori ai Crucii lui Hristos, trebuie să înțelegem că adevărul nu se impune, adevărul nu răstignește, adevărul nu se apără. Adevărul învinge numai prin simplul fapt că există, nu are nevoie nici să se apere, și nici să fie apărat. Adevărul trebuie doar trăit și mărturisit. Pentru că El învinge în cele din urmă. El a învins deja. Hristos ne-a descoperit acest adevăr. Zice: Îndrăzniți, că Eu am biruit lumea. Trebuie doar ca noi să fim în comuniune cu El, și biruința Lui va fi și biruința noastră. Nu trebuie să ne temem de nimeni și de nimic. Nu trebuie nici să ne impunem, și nici să ne apărăm, ci trebuie doar să trăim din toată inima în adevărul lui Hristos. Și acesta ne va elibera, ne va dărui adevărata viață, adevărata bucurie.

    A Mântuitorului nostru Iisus Hristos să fie slava, împreună cu Tatăl, și cu Duhul Sfânt, acum, și pururea, și-n vecii vecilor, Amin. Iertați-mă.

 ***