Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie

Fecioria și Nașterea ca Daruri Dumnezeiești

15 august 2022    Adormirea Maicii Domnului

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Preacuvioase părinte stareț Andrei, preacuvioși și

preacucernici părinți, iubiţi credincioşi,

    Astăzi este Praznicul Adormirii Maicii Domnului. Un Praznic al bucuriei duhovnicești, aș îndrăzni să zic un Praznic al iubirii. Pentru că Maica Domnului nu este altceva decât împlinirea acestei Porunci dumnezeiești, întâia și cea mai mare din Lege, Să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, și din toată puterea ta. Maica Domnului aceasta este: împlinirea desăvârșită a acestei Porunci.

    Ea s-a născut ca rod al rugăciunilor de-o viață ale părinților ei Ioachim și Ana. Și care au promis lui Dumnezeu, Doamne, dacă ne vei dărui un copil, noi la rândul nostru Ți-l vom dărui Ție. Și așa s-a întâmplat. Domnul le-a îndeplinit rugăciunea la adânci bătrâneți, când după legile firii nu mai puteau să aibă copii, dar acolo unde Dumnezeu voiește se biruiește rânduiala firii. Și Ioachim și Ana au primit-o pe Prunca Maria cu multă bucurie și I-au mulțumit lui Dumnezeu, oferindu-I-o în dar. La vârsta de trei ani ea a fost dusă și închinată la Templul din Ierusalim.

    Și acolo a crescut Prunca Maria. În Templul din Ierusalim, pregătindu-se ca ea însăși să devină un Templu viu al lui Dumnezeu. O Sfântă a Sfintelor. Și, pentru viața aceasta a ei curată și neprihănită, Bunul Dumnezeu a ales-o ca să fie Maică a Fiului Său. Și așa l-a trimis pe Arhanghelul Gavriil, ca să-i binevestească acest lucru. I-a spus, Iată, ai fost aleasă de Dumnezeu, ca să-L naști pe Fiul Său, pentru mântuirea tuturor oamenilor. Și ea, desigur, s-a tulburat, pentru că nu se știa să fie în legătură cu vreun bărbat; sufletul ei, inima ei era feciorelnică. Ea vroia să trăiască în feciorie, până la ultima răsuflare. Și de aceea se întreabă, Dar cum va fi mie aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat? Și atunci Arhanghelul o lămurește, cu se vor întâmpla lucrurile, nu pe cale firească, nu din legătura firească dintre un bărbat și o femeie Se va naște Fiul lui Dumnezeu, ci prin pogorârea Duhului Sfânt asupra ei. Și-atunci Fecioara se smerește și zice, Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău. Și așa, se zămislește în pântecele ei Fiul lui Dumnezeu. Și Se face și om, asemenea nouă, fără de păcat.

    Maica Domnului L-a născut pe Fiul ei fără de durere. Pentru că L-a zămislit fără de păcat. Și de aceea ea n-a simțit dureri la naștere. Ea a rămas fecioară. A fost fecioară înainte de naștere, a fost fecioară în timpul nașterii, și a rămas fecioară și după naștere. Deci toate s-au petrecut mai presus de fire. Și chiar dacă ea a fost rânduită să stea în casa Dreptului Iosif, pentru că nu mai putea să stea la Templu după vârsta de doisprezece, treisprezece ani, chiar și acolo inima ei era neprihănită, între ea și Iosif n-a fost o legătură de căsătorie. Ci aș zice că a fost așa, un meșteșug duhovnicesc, ca să o protejeze de furia iudeilor, și a Legii iudaice; care, dacă ar fi prins o fecioară însărcinată, nefiind căsătorită, ar fi omorât-o cu pietre. Și-atunci, aceasta a fost acoperirea. Ea era în casa lui Iosif, era logodită cu Iosif, dar nu era căsătorită cu el. Dar, pentru ochii lumii, pentru gura lumii, Iosif era soțul Mariei, și tatăl lui Iisus.

    Dar doar pentru ochii lumii. În realitate nu era așa. Pentru că, amintiți-vă ce-i spune îngerul lui Iosif, când a început prigoana lui Irod: Ia Pruncul și pe mama Lui. Și du-te în Egipt; și stai acolo până când te voi chema eu înapoi. Nu ia Pruncul și pe soția ta. Ia Pruncul și pe mama Lui. Vedeți, relația specială dintre mama și Prunc, iar Iosif, undeva, deoparte, ca și purtător de grijă, ca și ocrotitor; și același cuvânt i se spune și după mult timp, la chemarea din Egipt, Ia Pruncul și pe Mama Lui. Deci între ei nu s-a consumat o legătură de căsătorie. De aceea noi o cinstim pe Maica Domnului ca fiind deopotrivă Fecioară și Mamă. Dar acestea în chip desăvârșit, mai presus de fire, și Fecioria și Nașterea. Pentru că ea Îl iubea din toată inima pe Dumnezeu și de aceea a fost posibil acest lucru, să fie deopotrivă și Fecioară și Mamă. Cum spunem în Tropar: Întru Naștere Fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, adică mutându-se de la cele pământești la cele cerești, nu s-a despărțit de noi. Ci este prezentă în viața noastră, se roagă pentru noi, ca și noi să ne mântuim, ca și noi să fim acolo unde este ea acum, în Împărăția Fiului ei. Ne așteaptă pe toți.

    Dar, este de dorit să mergem și noi pe această cale, a iubirii. Noi nu vom reuși în chip desăvârșit. Nu vom reuși să atingem culmea pe care a atins-o Maica Domnului. Dar, și noi putem să iubim, să prețuim și fecioria, și nașterea. Ca daruri dumnezeiești. Ca mijloace de a dobândi comuniunea cu Dumnezeu, asemănarea desăvârșită cu Dumnezeu. Vedeți, sunt unii care aleg calea vieții feciorelnice. Cum sunt monahii, călugării. Fac aceasta de bună voie. Își dedică viața slujirii lui Dumnezeu și semenilor, dar fără să disprețuiască pe cei căsătoriți, fără să disprețuiască familia. Dovadă că, iată, mănăstirile sunt pline de credincioși, mireni, de copii. Monahul nu disprețuiește viața de familie. Nu din dispreț față de viața de familie a ales fecioria, și calea acesta. Ci din dragoste față de Dumnezeu, și față de toți oamenii. Monahul autentic se roagă neîncetat pentru mântuirea tuturor.

    Dar, pot fi și abateri. Nu întotdeauna fecioria este înțeleasă și trăită drept; chiar în rândurile noastre, ale monahilor. Amintiți-vă de Parabola celor zece fecioare; cinci înțelepte, cinci nebune. Toate zece fecioare. Dar doar cinci înțelepte, adică doar cinci aveau untdelemn în candela, adică milostivirea în inimă. Dragostea. Celelalte cinci erau nebune, pentru că nu aveau untdelemn în candela, adică nu aveau milă în inimă. Fecioria uneori poate să fie rece. Searbădă. Fără dragoste, fără milostivire. Pentru că e posibil să nu fie pentru Dumnezeu. Ci poate așa din dorință de a demonstra. Poate din adorare de sine, e posibil lucrul acesta. Cum s-a văzut și în Parabola fiului risipitor. Fratele cel mare, un copil cuminte; îi spune tatălui său, niciodată nu ți-am călcat cuvântul. Și totuși, era rece. Nu-l iubea nici pe tatăl său, nici pe fratele său. Pentru că atunci când l-a poftit să intre la bucuria întoarcerii fiului risipitor, n-a vrut să intre. Pentru că inima lui era rece. Chiar dacă era cuminte. Vedeți? Fecioria nu este neapărat o garanție a mântuirii. Fecioria, dacă nu duce la milostivire, dacă nu duce la dragoste, nu este mântuioare. Și este de luat aminte.

    Dar fecioria trebuie să fie prețuită nu doar de către monahi. Și cei care urmează să se căsătorească trebuie să iubească fecioria. Fecioria întâi de toate ar trebui să fie o pregătire pentru viața de familie. Cei care trăiesc în desfrânare înainte de a se căsători, riscă să-și împietrească inima și să nu mai poată iubi niciodată, dacă nu se vor pocăi din inimă. Desfrânarea împietrește inima. Și observați, din experiență, cum se merge din relație în relație, și ajungi să nu mai poți iubi pe nimeni; nu te mai poți îndrăgosti. Și-atunci totul devine interes: să vedem, dacă ne potrivim, dacă funcționăm, dacă nu, la cea mai mică ispită, ne despărțim și încercăm altă variantă, și altă variantă, și îmbătrânim, și nu ajungem să ne împlinim.

    Deci fecioria, poate să fie pregătirea pentru căsătorie. Deci cei care vor să se căsătorească, să iubească fecioria. Să se păstreze în curăție până la căsătorie. Și dacă s-a întâmplat să păcătuiască să se pocăiască din inimă, și Domnul va ierta, și va vindeca. Dar nu justificați, nu îndreptățiți curvia, este un mare păcat, și de ce? Nu pentru că-I face rău lui Dumnezeu. Dumnezeu nu poate să fie afectat de păcatele noastre. Desfrânarea, repet, nouă ne face rău. Pentru că ne împietrește inima și nu mai putem iubi. Nici pe Dumnezeu nu-L mai putem iubi, nici pe oameni. Și devenim reci, interesați. Dar dacă prețuim fecioria, atunci vom prețui și viața de familie. Și viața de familie va fi curată, va fi sănătoasă; va fi o iubire autentică, jertfelnică. Nu la cea mai mica ispită divorțăm. Ci vom răbda. Vom înțelege că această legătură de căsătorie este pe viață. Legătura dintre un bărbat și o femeie este icoana relației dintre Dumnezeu și om, dintre Hristos și Biserică. Această iubire trebuie să fie totală, trebuie să fie unică. Trebuie să fie pentru veșnicie.

    Deci, să învățăm să iubim fecioria și nașterea; fie că suntem călugări, fie că suntem mireni. Nașterea de prunci este binecuvântată de Dumnezeu. Dar dacă se trăiește în această legătură a vieții de familie. Altfel, se pot naște copii, Dumnezeu Se smerește, dar sunt copii născuți din desfrânare, care au foarte mult de suferit. Foarte mult. Nu vă dați seama. Pentru că starea părinților din clipa zămislirii, se transmite copilului. Ceea ce suntem noi, aceea transmitem copilului nostru; și-apoi, ne  plângem: că avem copii neascultători, că avem copii pătimași, și așa mai departe. Iată o posibilă explicație. Pentru că starea noastră atunci când am zămislit n-a fost una de cumințenie, și de curăție; ci una de desfrânare, de destrăbălare. Și aceasta se imprimă copilașului.

    Deci să avem mare grijă. Dacă dorim copii frumoși și sănătoși, să avem o viață curată, o viață sfântă. Maica Domnului este atât de mare, pentru că s-a născut din părinți cu viață sfântă. Ioachim și Ana, când au zămislit-o pe Maria erau deja curățiți, sfințiți. După o viață întreagă de nevoință și de rugăciune. La fel Ioan Botezătorul: este atât de mare, este cel mai mare bărbat născut din femeie, pentru că s-a născut din părinți cu viață sfântă, Zaharia și Elisabeta, la fel ca și Ioachim și Ana. Iată, ce înseamnă nașterea binecuvântată de Dumnezeu. Și, ne sunt la îndemână: și una, și cealaltă. Deci și fecioria, și nașterea. Deci și fecioria, și nașterea, și viața monahală, și viața de familie.

    Poate că este momentul să mai spun ceva. Atunci când un tânăr își îndreaptă gândul și pașii spre mănăstire, și spre viața monahală, uneori părinții se tulbură, nu se bucură de acest lucru și nu-l încurajează. Dimpotrivă. Caută prin toate mijloacele să-l descurajeze și să-l abată. Îl umilesc și-i spun, dar ceva mai bun nu ți-ai găsit? Deși, posibil ca acei părinți să fie oameni evlavioși, în ghilimele, oameni care merg la biserică, merg la mănăstiri. Dar nu se bucură de copilul lor, care vrea să meargă la mănăstire. Vedeți, e o falsă evlavie. Dacă cu adevărat Îl iubim pe Dumnezeu atunci trebuie să fie o mare bucurie un copil care vrea să meargă la mănăstire, un copil care vrea să-I slujească lui Dumnezeu. El va fi o binecuvântare pentru tot neamul, dacă își va sfinți viața. Prin urmare încurajați-i pe copiii voștri să meargă la mănăstire, nu-i descurajați. Încurajați-i să fie preoți. Ne plângem că nu avem preoți buni dar unde se nasc, și unde se formează preoții buni? În familiile dumneavoastră. De acolo începe formarea unui preot bun, și a unui călugăr bun. Din familie. Deci nu-i descurajați. Vorbiți-le copiilor dumneavoastră că este și această variantă, și această posibilitate. Și Biserica are mare nevoie de slujitori devotați. De preoți și de monahi rugători.

    Vedeți, câtă suferință este în lume? Eu cred că această suferință în mare măsură ni se datorează nouă creștinilor. Dacă noi creștinii, toți care spunem că credem în Iisus Hristos, dacă cu adevărat am crede în El, și El ar fi în centrul atenției, viața pe pământ ar fi rai. Dar atâta suferință este în lume pentru că noi, creștinii, nu ne luăm în serios vocația. Îl facem de rușine pe Mântuitorul Iisus Hristos. Prin viața noastră atât de pătimașă, atât de dezbinată și de dezordonată.

    Dar dacă vom reuși să dăm o mărturie autentică despre dragoste, noi preoții mai întâi și monahii, și-apoi împreună și dumneavoastră credincioșii, cu siguranță se va schimba fața acestei lumi. Și mare va fi bucuria și în cer, pentru noi. Pentru că Domnul, și Maica Domnului, nu au altă bucurie mai mare decât să ne vadă că suntem împreună, că suntem laolaltă, că suntem una. Cum se zice undeva, într-un Psalm:

Acolo unde este unire, acolo a poruncit Domnul

binecuvântarea și viața până în veac.

A Lui să fie slava, în vecii vecilor, Amin. Iertați-mă.

***