Preasfințitul Teofil

Dumnezeu ne pregătește pentru veșnicie – Cuvânt la Sfântul Maslu

21 ianuarie 2023

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Preacinstiți părinți împreună slujitori, iubiţi credincioşi,

    În pregătirea sărbătorii de duminică, a Sfintei Liturghii de mâine, este și ocazia hramului parohiei dumneavoastră, în această seară ne-am adunat, ne-am întâlnit și am slujit împreună Taina Sfântului Maslu, rugându-L pe Domnul să ne ierte toată greșeala cea de voie și cea fără de voie și tot păcatul, și să ne dăruiască tuturor deopotrivă sănătate și trupească și sufletească. Adeseori am căzut în genunchi la picioarele Lui, îmi place foarte multă această imagine. Am văzut-o și în Evanghelia duminicii trecute, cu cei zece leproși. După ce toți zece au fost vindecați de Domnul, unul dintre ei, se spune acolo, ne spune Evanghelia că a venit înapoi și a căzut în genunchi la picioarele lui Iisus, mulțumindu-I.  A căzut în genunchi la picioarele lui Iisus mulțumindu-I, pentru marele dar pe care l-a primit.

    Desigur noi în această seară am căzut foarte mulți dintre noi rugându-ne de iertare, cerând milă și ajutor. Dar poate că mulți dintre noi și mulțumind. E posibil, printre lacrimi, să fie și mulțumiri din partea noastră față de Bunul Dumnezeu, chiar a fost ultimul Apostol, Sfântul Apostol Pavel ne îndemna ca întotdeauna să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru toate. Noi suntem obișnuiți să-I mulțumim pentru cele bune. Pentru lucrurile care ne bucură, pentru sănătate de bunăoară. Dar, cred că este de dorit să-I putem mulțumi, aceasta ar fi o desăvârșire din partea noastră, dacă am putea să-I mulțumim și pentru durere. Atunci când suntem încercați cu anumite dureri, ispite, cu încercări, să nu simțim neapărat nevoia de a fugi, sau de a scăpa de acea durere. Ci mai degrabă să o asumăm, cu smerenie. Ca o îngăduință din partea lui Dumnezeu, mai mult ca sigur spre binele nostru veșnic. Pentru că Dumnezeu nu ne privește doar în etapa aceasta a existenței pământești. Dumnezeu ne-a creat ca să trăim veșnic. Și atunci, lucrarea lui Dumnezeu cu noi este întotdeauna în perspectiva veșniciei. Dumnezeu ne pregătește pentru veșnicie. Și atunci, în această perspectivă, și durerile pot să fie mântuitoare. Și atunci, e motiv de mulțumire din partea noastră. Dacă sunt îngăduite de Dumnezeu spre binele nostru, atunci slavă Ție Doamne pentru toate.

    Cândva, am auzit acest cuvânt de la un părinte duhovnicesc, un părinte cu viață sfântă, care zicea, dacă cineva este încercat cu o boală grea, bunăoară cu un cancer, care în general se știe că este o boală incurabilă. Zice, dacă atunci omul se abandonează în voia lui Dumnezeu, mulțumindu-I, și binecuvântându-L, este posibil să se întâmple o vindecare minunată, sau, să ai parte de o moarte sfântă. Și amândouă sunt prețioase în perspectiva veșniciei. Sigur, o vindecare miraculoasă ne-ar bucura poate pe noi mai mult, dar vedeți o vindecare ne readuce în lumea păcatului. Și, poate că cei mai mulți ați avut această experiență, v-ați bucurat la un moment dat de ajutorul lui Dumnezeu, ați simțit în viața dumneavoastră mâna lui Dumnezeu, intervenția lui Dumnezeu, dar după aceea foarte repede uităm. Uităm ce s-a întâmplat, și revenim, cum zicem noi, la viața obișnuită, la viața de zi cu zi, și-atunci, este necesar ca Dumnezeu să îngăduie iară și iară dureri, încercări în viața noastră pentru ca noi să ne trezim, pentru ca noi să ne revenim, să nu rămânem într-un mod de viață superficial.

    Tot într-unul din Apostolele care s-au citit, Sfântul Apostol Pavel povestea că la un moment dat a fost alăturea cu moartea, pe mare. Dumnezeu i-a lăsat pe toți într-o primejdie de moarte. Auziți ce înțelegere a primit Apostolul, de ce i-a lăsat Dumnezeu în acea situație: ca să nu ne punem încrederea în noi, ci în Dumnezeu Cel Ce-i înviază pe cei morți. Marea noastră ispită, încrederea în sine. Eu știu, eu pot, eu fac. Ni se pare că noi suntem dumnezei. Că noi avem stăpânire peste lume, peste noi, peste tot ceea ce se întâmplă. Și doar în asemenea situații limită putem să recunoaștem că nu este a noastră stăpânirea. Că noi nu putem să facem nimic. Și-atunci putem să vedem mâna lui Dumnezeu, să recunoaștem lucrarea lui Dumnezeu. Altfel, zilnic se întâmplă minuni în viața noastră, dar nu le recunoaștem. Ne-am obișnuit cu ele. Tot ce ce întâmplă este o minune. Cine poate să explice existența noastră, a oamenilor? Faptul că putem vorbi, faptul că putem relaționa unii cu alții, faptul că iubim, faptul că suferim; toate acestea sunt minuni inexplicabile. Cine poate să explice existența omului și a lumii întregi? Dar ne-am obișnuit. Vedeți, obișnuința. Și atunci este nevoie de asemenea situații limită, în care noi să ne trezim și să recunoaștem lucrarea lui Dumnezeu. Și că toate sunt în stăpânirea Lui; și cum zice Domnul, nici măcar un fir de păr nu crește și nu cade fără știrea lui Dumnezeu, fără îngăduința Lui. Deci până la acest amănunt merge purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Fiindcă și firele de păr din cap vă sunt numărate. Dar noi, uităm. Nu avem această încredere. Și-atunci, e nevoie de trezire. De aceea Dumnezeu îngăduie durerile și încercările, ca să ne trezim, să realizăm. Și, cu dureri de felul acesta se vindecă dureri spirituale sau boli spirituale mult mai grave și mult mai periculoase decât un cancer bunăoară.

    Deci, e posibilă o vindecare miraculoasă dacă ne abandonăm în voia lui Dumnezeu, dar am zis că și o moarte sfântă; și eu aș zice că este mai prețioasă o moarte sfântă, pentru că te duci curățit și sfințit în veșnicie. Te eliberezi de toate legăturile care te țin aici, despărțit de Dumnezeu. Și-atunci, dacă omul acceptă boala și suferința ca pe un dar de la Dumnezeu, poate că mulți ați avut ocazia să stați la căpătâiul unui om credincios, care și-a dat duhul cu pace; și seninătate, fără nici un fel de încordare. Sunt mulți oameni, credincioși care-și cunosc ceasul morții. Dumnezeu le vestește, le descoperă și ei sunt cei care-i încurajează pe cei din familie, îi mângâie, fiți liniștiți. Ei sunt pregătiți, sunt liniștiți, sunt senini. Pentru că legătura cu Dumnezeu este în inimă și ei simt acest lucru, și nu se mai tem. Sunt încredințați că moartea nu este un sfârșit, ci este o poartă spre veșnicie. Și-atunci ei pot să se săvârșească în pace și fața lor și după moarte este senină, zâmbesc. Nu împrăștie duhoarea morții, nu miroase urât în preajma lor, ci se simte adeseori un parfum. Oamenii cu viață sfântă, atunci când mor, răspândesc mai degrabă un parfum și nu duhoare, nu mireasma, duhoarea morții.

    Deci e mare lucru să avem parte și de o moarte sfântă, pentru care să-L binecuvântăm pe Dumnezeu și aș zice eu să ne preocupe. Câtă vreme suntem cu mintea întreagă, câtă vreme suntem sănătoși, să ne rugăm pentru ceasul morții. Nu evitați gândul la moarte. Ea poate să vină oricând. Riscul morții, accidentele vedeți sunt la tot pasul. Pe uscat, pe apă, în aer, cu orice mijloc de transport există riscul accidentelor și al morții. Nu putem ști unde ne așteaptă și atunci, important este să fim pregătiți oriunde, și oricând s-ar întâmpla. De aceea, când ne rugăm, și la biserică și acasă, să-I cerem Domnului să ne binecuvinteze sfârșitul, ceasul morții. Doamne binecuvintează-mă cu un sfârșit creștinesc al vieții, fără durere, neînfruntat, în pace, cu un răspuns bun la înfricoșata Ta Judecată, așa cum zicem într-una din ecteniile de la slujbele bisericii.

    Am început de la acest cuvânt, că trebuie să mulțumim, să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru cele bune, dar să-I mulțumim și pentru cele dureroase, pentru că și ele pot să fie o binecuvântare pentru noi, și ele ne șlefuiesc. Ne pregătesc pentru veșnicie. Ne dăruiesc asemănarea noastră cu Dumnezeu, cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos, a Căruia să fie slava, în vecii vecilor, Amin. Iertați-mă.

***