Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfântul Maslu – Duminica vindecării fiului lunatic

7 aprilie 2019

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Preacucernici părinţi, iubiţi credincioşi,

    Este un mare dar de la Bunul Dumnezeu să putem fi împreună în această seară, să ne putem ruga împreună, iată, am slujit Taina Sfântului Maslu, şi am cerut de la Dumnezeu iertarea păcatelor, a greşelilor noastre de voie şi fără de voie, ştiute şi neştiute. Și, deopotrivă, L-am rugat pe Dumnezeu să ne tămăduiască şi sufletul, şi trupul. Aşadar, este un dar de la Dumnezeu pentru care trebuie să mulţumim din toată inima.

    Vedem că în ultima vreme foarte greu ne putem ruga. Şi la biserică, şi acasă, rugăciunea merge foarte greu. Şi dacă ni se oferă asemenea prilejuri, de a ne putea ruga, fie împreună, fie acasă, trebuie să mulţumim-I din toată inima Bunului Dumnezeu. Pentru că dacă se întâmplă ceva bun cu noi, dacă se-ntâmplă ceva bun în inima noastră, nu poate să fie decât dar de la Dumnezeu. Şi sigur că întotdeauna trebuie să facem eforturi, trebuie să ne ostenim pentru aceasta. Dumneavoastră aţi venit, cu siguranţă, unii de la distanțe foarte mari, unii după o zi de muncă, şi nu este uşor. Dar toate aceste osteneli Dumnezeu le binecuvintează. Şi întotdeauna ne vom întoarce la casele noastre mult mai îndreptaţi, şi cu inima plină de pace şi de bucurie.

    În mentalitatea lumească se spune că timpul înseamnă bani. Și cred că cei mai mulţi sunt prinşi în această mentalitate. Ne ostenim foarte mult, jerfim foarte mult timp şi foarte multă energie pentru a obţine bani, şi bine-nţeles, în dorinţa de a avea un trai mai bun, de a avea o viaţă mai frumoasă, mai fericită, aici pe pământ. Şi sigur că nu este un lucru rău. În gândirea duhovnicească, în mentalitatea Bisericii, în duhul Evangheliei dacă vreţi, timpul înseamnă veşnicie. Timpul ne este dăruit ca să ne putem câştiga veşnicia. Iar veşnicia înseamnă unire cu Mântuitorul Iisus Hristos, înseamnă legătura tot mai strânsă şi tot mai deplină cu El. Iar unirea noastră cu Hristos, legătura noastră cu El, înseamnă rugăciune, foarte multă rugăciune. Şi la biserică, dar şi acasă. Chiar dacă este greu, chiar dacă trebuie să depunem eforturi pentru aceasta, să nu renunţăm la rugăciune. Întâi de toate, să venim la biserică. Ori de câte ori avem ocazia, ori de câte ori se poate, duminica, în sărbători, atunci când nu trebuie să mergeţi la muncă, la programul de serviciu, atunci neapărat străduiţi-vă să veniţi la Sfânta Biserică, să veniţi la Sfânta Liturghie. Pentru că aici la Sfânta Liturghie avem posibilitatea să ne întâlnim cu Dumnezeu la modul concret, la modul real. El ni se oferă ca hrană, ca mâncare şi băutură. La fiecare Sfântă Liturghie Mântuitorul Iisus Hristos ne cheamă pe toţi, ne invită pe toţi, să ne hrănim cu Trupul şi Sângele Lui. Auzim la fiecare Sfântă Liturghie aceste cuvinte, pe care Domnul le-a spus la Cina cea de Taină către ucenici, dar care sunt mereu actualizate şi pentru noi: Luaţi, mâncaţi, Acesta este Trupul Meu. Beţi dintru Acesta toţi, Acesta este Sângele Meu. Şi apoi vedeţi cum spre sfârşitul Sfintei Liturghii, după ce se pregăteşte Sfânta Împărtăşanie, preotul iese cu Sfântul Potir şi ne cheamă pe toţi cei prezenţi: Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste apropiaţi-vă. Nu ştiu câţi auzim realmente această chemare. Adeseori, de când sunt preot, am slujit atâtea Sfinte Liturghii, şi am văzut că sunt foarte mulţi credincioşi care sunt insensibili la această chemare; nu înţeleg de fapt ce înseamnă această chemare. Şi venind, fiecare, de atâţia ani la Sfânta Liturghie. Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, apropiaţi-vă. Pentru ce? Ca să primiţi Trupul şi Sângele Domnului. Pentru aceea suntem chemaţi, pentru aceea venim la Sfânta Liturghie. Aceasta este hrana noastră pentru veşnicie. Această hrană ne întăreşte şi ne pregăteşte pentru viaţa şi fericirea veşnică. Mântuitorul le-a spus la un moment dat ucenicilor, zice: osteniţi-vă nu atât de mult pentru hrana cea pieritoare, ci osteniţi-vă să primiți hrana care se dă vouă spre viaţa veşnică. Iar hrana aceasta este Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.Ştiu că acum cei mai mulţi vă pregătiţi să vă spovediţi şi să vă împărtăşiţi, pentru că este Postul Mare, pentru că se apropie Sărbătoarea Învierii Domnului, dar nu doar acum să faceţi aceasta. Ci mereu. Mereu şi mereu, ori de câte ori veniţi la Sfânta Liturghie, străduiţi-vă, pregătiţi-vă să puteţi primi această hrană duhovnicească. Să nu slujim în zadar Dumnezeiasca Liturghie. Şi veţi vedea cum se schimbă starea noastră. Prezenţa lui Hristos înlăuntrul nostru ne transformă, ne curăţă, ne vindecă de păcate, de boli, ne luminează mintea, ne înmoaie inima, se aprinde în inima noastră dragostea, şi pentru Dumnezeu şi pentru aproapele. Dar dacă nu ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului, atunci legătura noastră cu Dumnezeu este una foarte slabă, este de cele mai multe ori legătură închipuită. Ne gândim că ne rugăm lui Dumnezeu, dar este un Dumnezeu impersonal, un Dumnezeu despre care nu ştim mare lucru. Ori Dumnezeul nostru este un Dumnezeu viu, un Dumnezeu personal, un Dumnezeu Care ni S-a descoperit, un Dumnezeu Care S-a dăruit nouă iată, ca hrană, ca mâncare şi băutură. Deci mult, mult se va schimba viaţa noastră, dacă ne vom pregăti să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului cât mai des cu putinţă; dacă s-ar putea, chiar la fiecare Sfântă Liturghie la care participăm. Sigur că aceasta înseamnă mai multă grijă, mai multă atenţie, la viaţa noastră, la faptele noastre. Înseamnă să ne spovedim mai des, să ne spovedim cu regularitate, poate chiar să ţinem legătura strânsă cu un duhovnic, un părinte. Înseamnă să respectăm rânduiala posturilor, să ţinem toate posturile de peste an, miecurea şi vinerea, şi să ştiţi că nu este aşa de greu. Foarte multă lume renunţă la post pe motiv că este greu, avem de muncit mult şi aşa mai departe. Dar, să ştiţi că este doar un fel de milă de sine, nu întotdeauna se justifică. Sunt şi situaţii în care nu se poate posti. Dar cred că cei mai mulţi avem posibilitatea să postim, dar nu avem curajul. Dar dacă am avea acest curaj, dacă am lua această hotărâre, să respectăm posturile de peste an, veţi vedea că nu este greu. Pentru că ne susţine Dumnezeu, ne întăreşte. Dacă noi facem o jerfă pentru El, să ştiţi că El nu rămâne insensibil la această jertfă. Veţi vedea cât har se primeşte atunci când te jertfeşti pentru dragostea lui Dumnezeu.

    Venim la fiecare Sfântă Liturghie pe nemâncate. De ce facem aceasta? Nu pentru că Dumnezeu are nevoie de înfometarea noastră. Ci pentru că acesta este modul nostru de a ne arăta dragostea faţă de El, pentru a-I oferi prioritate. Zice Mântuitorul: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu. Aşadar mai întâi trebuie să dăm prioritate hranei duhovniceşti. De aceea venim la Sfânta Litughie pe nemâncate. Ca mai întâi să luăm hrana duhovnicească, să luăm Trupul şi Sângele Domnului, apoi anafura, apoi agheasma şi toate celelalte, şi după aceea hrana trupească. Deci toate aceste osteneli nu sunt pentru Dumnezeu, nu El are nevoie de ele, ci noi avem nevoie de ele, şi este modul nostru de a ne arăta dragostea faţă de El şi recunoştinţa față de bunătatea pe care El o are neîncetat pentru noi.

    Aşadar, prezenţa la Sfânta Liturghie şi la toate Sfintele Slujbe, ori de câte ori avem ocazia, şi nu oricum. Ci cu rânduială, şi cu pregătire. Vedeţi, dacă vă duceţi undeva, să fiţi musafiri, sau mergeţi la o întâlnire cu cineva important, vă pregătiţi întotdeauna; vă îmbrăcați frumos, vă îmbăiaţi, vă parfumaţi, pentru că vreţi să fiţi o prezenţă agreabilă pentru cel cu care vă întâlniţi. La fel trebuie să fim şi în relaţia cu Dumnezeu. Trebuie să ne pregătim. Întâlnirea cu El trebuie să fie întotdeauna pregătită. Trebuie să, să ne gătim şi pe dinlăuntru, să ne gătim şi sufletul, dar şi pe dinafară. Să avem întotdeauna o ţinută curată şi cuviincioasă, aşa încât să nu-i smintim pe cei de lângă noi cu felul în care ne purtăm, cu felul în care ne îmbrăcăm.

    Şi-apoi, rugăciunea particulară. Nu doar la biserică trebuie să ne rugăm, ci trebuie să ne rugăm şi acasă. Să-ncepem ziua cu rugăciune şi să o sfârşim cu rugăciune. Rugăciune citită din cartea de rugăciuni, sau rugăciunile pe care le ştim pe de rost, dar întotdeauna să le rostim cu pace. Să le citim cu pace, să dăm valoare cuvântului, să nu spunem rugăciunile aşa, ca pe nişte poezii, ca pe nişte descântece. Ci întotdeauna să dăm valoare cuvântului, să nu ne grăbim. Rugăciunea trebuie să fie pe ritmul vorbirii fireşti. Aşa cum vorbeşti cu cineva. Nici nu te grăbești, dar nici nu vorbeşti foarte rar, ci vorbeşti firesc. Aşa trebuie să fie şi rugăciunea, pe un ritm firesc. Aşa, cum vorbeşti cu cineva, aşa trebuie să vorbim și cu Dumnezeu. Și repet: să dăm valoare cuvântului. Cuvântul să treacă şi prin minte, adică să înţelegem ceea ce spunem, dar să ajungă şi la inimă. Adică să şi simţim ceea ce spunem. Deci să fie o legătură foarte strânsă între minte şi inimă; pentru că altfel rugăciunea înseamnă vorbe în vânt. Cum le spunea Mântuitorul fariseilor, zice: nu spuneţi multe, ca şi păgânii, care cred că în multa lor vorbărie Îl înduplecă pe Dumnezeu. Ci trebuie să ne rugăm cu luare-aminte, să ne rugăm cu atenţie. Şi apoi, sigur, ne putem ruga şi mergând pe drum, şi lucrând, oriunde ne-am afla, oriunde am fi, putem să ne împletim munca cu rugăciunea; cu rugăciuni scurte, dar pe care să le rostim neîncetat. Când suntem singuri, le putem spune şi cu buzele. Când suntem în prezenţa altor oameni, ne rugăm doar cu mintea şi cu inima. Dar important este să nu lăsăm mintea să zburde aiurea, să gândească lucruri nepotrivite, lucruri necuviincioase; ci întotdeauna să determinăm mintea să se îndrepte spre Dumnezeu, să se roage neîncetat lui Dumnezeu. Şi această rugăciune neîncetată va aduce mult har şi multă pace în sufletul nostru şi în inima noastră. Şi aşa, se câştigă veşnicia, iubiţii mei. Omul nu este făcut doar pentru pământ, nu este făcut doar pentru viaţa aceasta pământească, ci omul a fost creat de Dumnezeu pentru veşnicie.

    În seara aceasta, la slujbă, v-am admirat, pe fiecare, şi mi-a venit acest gând, că cel mai frumos lucru pe care L-a făcut Dumnezeu este omul. Nu este un alt lucru mai măreţ. Dovadă că Însuşi Dumnezeu a luat chipul omului, Mântuitorul Iisus Hristos S-a făcut şi Om. El este deopotrivă Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Deci asta arată cât de măreţ şi cât de preţios este omul în faţa lui Dumnezeu. Dar trebuie şi noi să ne acordăm această valoare, să ne recunoaştem această valoare. Să recunoaştem şi noi că suntem chipul slavei celei dumnezeieşti. Şi să desăvârşim mereu acest chip. Să-l facem să strălucească tot mai mult, tot mai mult. Și atunci când ne vom duce din lumea aceasta, întâlnirea noastră cu Mântuitorul Iisus Hristos să fie una plină de bucurie. Cel pe Care aici L-am văzut doar prin credinţă, acolo Îl vom vedea faţă către faţă, şi va fi o bucurie negrăită. Aşa cum copilul, când se naşte, este foarte bucuros să descopere faţa părinţilor, a părinţilor pe care i-a auzit, când era în pântece, atunci când vorbeau cu el, şi când îl mângâiau, şi îi spuneau vorbe frumoase, să ştiţi, copilul aude glasul părinţilor. Iar atunci când se naşte este foarte bucuros să-i vadă şi să-i recunoască. Și aceasta o spun oamenii de ştiinţă. S-au făcut studii în acest sens. La fel este şi viaţa noastră pământească. Aici este o pregătire pentru ceea ce urmează. Și-acum noi nu-L vedem pe Dumnezeu, dar Îi auzim glasul, prin Biserică, prin Sfintele Slujbe, şi în diferite alte chipuri şi moduri prin care El ne grăieşte şi ni se descoperă. Iar atunci când ne vom naşte pentru Împărăţia lui Dumnezeu, prin moarte, atunci vom fi foarte bucuroşi să-L vedem faţă către faţă. Pe Cel pe Care aici L-am văzut doar prin credinţă, acolo Îl vom vedea faţă către faţă. Şi El ne aşteaptă pe toţi; ne-a promis acest lucru. A zis: Mă duc, să vă pregătesc vouă loc. Şi când S-a rugat în Gheţimani, S-a rugat în felul acesta Tatălui: Părinte, Mă rog ca acolo unde sunt Eu să fie şi ucenicii Mei. Deci iată, Domnul ne aşteaptă pe toţi, El ne-a pregătit tuturor loc, toţi avem loc, la masa Sa, în Împărăţia Sa.

A Lui să fie slava, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor, Amin.

***