Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie

Duminica Tuturor Sfinților

27 iunie 2021

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacucernice părinte, preacuvioase părinte,

iubiți credincioși, 

 Așa cum vă spuneam aseară la slujba vecerniei, unul din motivele pentru care avem sărbătoarea de astăzi, Pomenirea Tuturor Sfinților care din veac i-au bineplăcut lui Dumnezeu, este acela că ne dorim să-i cinstim pe toți sfinții. Pe mulți îi cunoaștem cu numele și-i avem trecuți în calendarele noastre. Dar sunt și foarte mulți pe care nu-i cunoaștem. Și simțim această nevoie de a-i cinsti. Și de a fi în comuniune cu ei mai ales. De a avea parte de rugăciunile lor și de binecuvântarea lor.

 Pe lângă acest motiv, mai este unul. Duminica trecută am avut Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh; ziua de naștere a Bisericii. Și-am înțeles că Duhul Sfânt S-a pogorât în această lume, peste sfinții ucenici și Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos, a întemeiat așadar Biserica, ca un locaș al sfințeniei. Biserica nu este altceva decât un așezământ unde noi oamenii putem să ne sfințim viața. Putem să devenim întru totul asemănători Dumnezeului nostru; Cel Care ne-a făcut, Cel Care ne-a adus dintru neființă la ființă. Dumnezeu este Sfânt, este fără de prihană. Fără de pată. Și El ne-a creat pe noi oamenii după chipul și asemănarea Sa. Dar, din nefericire, noi nu am reușit dintru început să ajungem la această stare de sfințenie la care Dumnezeu ne-a chemat, și pentru care Dumnezeu ne-a creat, a fost această lungă perioadă de rătăcire, care a început cu protopărinții noștri Adam și Eva. Dar, venind Mântuitorul Iisus Hristos în această lume, El ne-a redeschis iarăși calea către Tatăl nostru Cel din ceruri. Ne-a arătat ce trebuie să facem, cum trebuie să facem, cum trebuie să trăim, ca să fim bineplăcuți lui Dumnezeu. Chiar ne-a dat acest îndemn: Fiți desăvârșiți, precum și Tatăl vostru Cel din ceruri este desăvârșit. Și, această lucrare de sfințire a vieții noastre și de desăvârșire se lucrează prin Duhul Sfânt, în Biserică.

 Și în afara Bisericii este posibil ca unii oameni să-L cunoască pe Dumnezeu, în diferite împrejurări, să primească harul lui Dumnezeu în diferite împrejurări. Dar nu este cu putință a-l păstra. Decât dacă trăim în Biserică. Sfântul Apostol Pavel bunăoară, L-a întâlnit pe Mântuitorul Iisus Hristos pe drumul Damascului, câtă vreme el încă era un prigonitor al lui Hristos. Dar, după ce i S-a arătat, Domnul l-a trimis la ceilalți Apostoli, ca să primească botezul, și să devină un mădular viu al Bisericii lui Hristos, și așa a devenit apoi el Apostol al neamurilor. L-a propovăduit apoi pe Domnul cu aceeași râvnă cu care L-a și prigonit, poate chiar mai mult. Devenind în cele din urmă mucenic, dându-și viața pentru Mântuitorul Iisus Hristos.

 Deci revenind, este cu putință să-L cunoască unii oameni pe Dumnezeu și în afara Bisericii. Dar doar în Biserică pot să devină sfinți. Doar în Biserică pot să devină mucenici. Nicăieri nu putem să-L cunoaștem pe Domnul așa cum putem să Îl cunoaștem în Biserică, ca să-L putem iubi din toată inima, și să ne putem da viața pentru El. În Evanghelia care s-a citit astăzi la Sfânta Liturghie am auzit câteva cuvinte înfricoșătoare pentru noi. Ni se pare cu anevoie de trăit. Dar, dacă noi nu primim aceste cuvinte, și nu trăim așa cum ne învață Mântuitorul Iisus Hristos, va fi și mai greu. A zis Mântuitorul, Cine iubește pe tată, sau pe mamă, pe fiu sau pe fiică, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Și posibil prima reacție, cum este cu putință acest lucru. Toți ne iubim pe cei apropiați, părinții îi iubesc foarte mult pe copii și spun, voi sunteți lumina ochilor noștri. Dar dacă-i iubim pe copiii noștri mai mult decât pe Dumnezeu, va veni o vreme când vom fi dezamăgiți. Va veni o vreme când copiii noștri ne vor întoarce spatele. Ei nu vor fi să ne iubească cu aceeași iubire cu care noi îi iubim. Și-atunci, noi ca și părinți vom suferi foarte mult, ne vom clătina. Am cunoscut foarte mulți părinți care s-au clătinat în viața lor, în credința lor, văzându-și copiii rătăcind. Lepădându-se de ei, întorcându-le spatele, nu puteau să înțeleagă, nu puteau să accepte. Dar dacă L-ar fi cunoscut pe Mântuitorul Iisus Hristos și L-ar fi iubit pe El mai mult decât pe copii, nu s-ar mai fi clătinat. Atunci ar fi înțeles că tot omul are libertate. Copiii sunt darul lui Dumnezeu pentru noi dar nu sunt ai noștri. Este o falsă impresie că avem copiii noștri. Ei sunt darul lui Dumnezeu pentru noi, și așa cum noi ca și părinți avem libertate, la un moment dat și copiii noștri își manifestă această libertate. Și vor putea să ne spună da sau nu. Să ne iubească, sau să ne întoarcă spatele. Dacă-L iubim pe Dumnezeu, vom suferi. Dar nu în așa măsură încât să ne clătinăm. Vom suferi, dar vom avea nădejde. Și vom continua să ne rugăm pentru acești copii care se rătăcesc. Și este posibil să vedem minuni. Să vedem minunea întoarcerii, minunea convertirii lor. Pentru că nu ne-am pierdut credința, pentru că nu ne-am pierdut nădejdea, pentru că L-am iubit pe Dumnezeu mai mult decât pe copiii noștri. Și-așa este firesc. Dumnezeu este Singurul vrednic să fie iubit din toată inima, din tot sufletul și din toată puterea. Așa este și Porunca, pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Întâi să-L iubim pe El, din toată inima, și-apoi, și pe aproapele, ca pe noi înșine. Dacă-L iubim pe Dumnezeu din toată inima, atunci îi iubim și pe copiii noștri, și pe apropiații noștri, chiar și pe dușmanii noștri, cu o iubire sănătoasă, cu o iubire curată; cu o iubire care nu sufocă, care nu înlănțuie, ci cu o iubire care încălzește, care acoperă doar. Care mijlocește, care se roagă. O iubire care nădăjduiește, o iubire care niciodată nu cade.

 Iarăși, L-am auzit pe Mântuitorul zicând, Cine nu-și crucea sa și nu-mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine. Ne temem de cruce, ne temem de suferință. Și toți avem tendința de a fugi, de a ocoli crucea. Dar nu se poate; în această lume nimeni nu scapă de cruce. Într-un fel sau altul toți vom suferi. Vedem că pe Golgota sunt trei cruci. Crucea Mântuitorului și cele două cruci ale tâlharilor. Mântuitorul suferă din dragoste. Cei doi tâlhari suferă pentru păcatele lor. Unul dintre ei suferă cu nădejde, asumându-și crucea și spunând, Noi pe bună dreptate suntem aici, celălalt cârtește, se răzvrătește, se împotrivește. Unul se mântuiește, celălalt se coboară în întunericul iadului. Deci crucea este de neocolit în această lume și-n această viață. Nimeni nu scapă de cruce. Dar se mântuiește doar cel care și-o poartă cu smerenie și cu demnitate; așa cum ne-a învățat Mântuitorul Iisus Hristos. Și trebuie să facem aceasta în fiecare zi. Să ne luăm crucea, și să ne-o ducem cu smerenie, demnitate și cu încredere în mila lui Dumnezeu și în purtarea Lui de grijă.

 A zis iarăși Mântuitorul, Mulți din cei dintâi vor fi pe urmă, și mulți din cei din urmă vor fi întâi. Noi, dacă mergem după logica acestei lumi, vrem să fim mereu primii. Ne place să fim în primele locuri. Dar la Dumnezeu nu este așa. Cel mai mare este de fapt cel mai mic. Cel care slujește, cel care se smerește. Însuși Domnul ne-a lăsat pildă în acest sens. Și le-a chiar spus ucenicilor la Cine cea de Taină, după ce le-a și spălat picioarele, la toți; le-a zis, Voi Mă numiți Învățătorul și Domnul, și bine spuneți, că sunt. Dar iată Eu sunt între voi ca Unul Care slujește. Împărații acestei lumi îi stăpânesc pe supușii lor prin putere, prin autoritate. Între voi să nu fie așa. Cel care va vrea să fie cel mai mare să fie sljitorul tuturor. Și noi vedem din experiență. Că adevărata întâietate o au cei care iubesc. Cei care stăpânesc prin forță, se impun, au o falsă întâietate, pentru că oamenii nu-i iubesc. Li se supun, dar li se supun din frică. Nu li se supun cu dragoste. În schimb, oamenii care ne iubesc, suntem în stare să facem orice pentru ei.

 Deci întâietatea este întotdeauna a slujirii. A iubirii. A dăruirii. Și la aceasta ne cheamă Mântuitorul Iisus Hristos. Ni se pare greu ce ne spune El, dar repet, este mult mai greu dacă mergem după logica acestei lumi. Dacă mergem după logica acestei lumi, fugim de cruce, dorim întâietatea impunând-o prin putere, în cele din urmă vom fi zdrobiți, și lepădați. Dar dacă mergem pe calea Domnului, suferind, iubind, slujind, atunci, cu adevărat vom fi cei dintâi. În casa lui Dumnezeu vom fi în preajma Lui. Mântuitorul la un moment dat ne-a spus o pildă, foarte frumoasă. De fapt, un sfat, pe care l-a dat ascultătorilor Săi. Când ești invitat undeva, la o cină, la o masă, la o nuntă, nu te pune în primele rânduri, și-apoi să vină gazda și să-ți spună, du-te mai în spate că aici este rezervat, locul acesta. Pune-te pe ultimul loc, și dacă gazda va considera, va veni și te va invita, și te va pune mai în față. Și-ți va fi ție cinste. Iar nu rușine. Acest cuvânt este valabil și în ceea ce privește Împărăția lui Dumnezeu. Noi nu trebuie să ne punem în primele locuri. Nu trebuie să ne considerăm sfinți. Ci noi trebuie să ne vedem mereu păcatele, să ne punem mereu pe ultimul loc. Să ne smerim. Și Domnul este Cel Care ne va înălța. Și-atunci va fi mare cinste pentru noi. Mare bucurie, mare binecuvântare.

 Sfințenia, iubiții mei, nu este un privilegiu oferit doar unei categorii de oameni. Sfințenia este darul Duhului Sfânt pentru toți cei ce trăiesc în Biserica Mântuitorului Iisus Hristos. Sfințenia nu este altceva decât firescul iubirii. Așa cum L-am văzut pe Mântuitorul Iisus Hristos, trăind în această lume, iubindu-L și ascultându-L pe Tatăl Său, iubindu-ne pe noi, fără să ne judece și fără să ne osândească, ci dându-Și viața pentru noi, la fel trebuie să trăim și noi. În ascultare față de cuvântul Lui și față de Poruncile Lui, și iubindu-i pe toți oamenii. Fără deosebire; să ne rugăm pentru toți. Să mijlocim pentru mântuirea tuturor. Și pentru prieteni, și pentru dușmani. Și așa cum Domnul este acum de-a dreapta Tatălui în Împărăția cerurilor pentru că a trăit în acest chip pe pământ, la fel vom fi și noi. Acolo unde este Domnul, acolo vom fi și noi, dacă mergem pe urmele Lui. Unde sunt toți sfinții pe care astăzi îi pomenim și-i cinstim, acolo vom fi și noi. Acolo suntem așteptați și noi.

 A Domnului nostru Iisus Hristos să fie slava, împreună cu Tatăl, și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și-n vecii vecilor, Amin. 

***