Preasfințitul Teofil    

Duminica Sfinților Români – Cuvânt la Sfânta Liturghie

4 iulie 2021    

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacucernice părinte, preacuvioase părinte, iubiți credincioși,

    Duminica trecută a fost închinată cinstirii tuturor sfinților care din veac au bineplăcut înaintea lui Dumnezeu, și-am înțeles atunci că sfințenia nu este un privilegiu pe care Dumnezeu l-a acordat doar unor oameni. Ci sfințenia este un dar al lui Dumnezeu pentru toți cei care cred în El.

    Sfinții Apostoli, trăind împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos mai mulți ani, și povățuiți fiind de către El, au înțeles că sfințenia nu înseamnă altceva decât viața trăită împreună cu Dumnezeu. Viața trăită în lumina Poruncilor lui Dumnezeu. Omul a fost creat de Dumnezeu, nu există prin sine însuși. Și când Dumnezeu l-a creat pe om, l-a creat cu un gând. Într-un limbaj mai tehnic, sau mai modern, am putea spune că Dumnezeu a avut un proiect, un plan, atunci când l-a creat pe om. Și gândul lui Dumnezeu acesta a fost, ca omul să fie întru totul asemănător Lui. Nu s-a realizat acest plan al lui Dumnezeu pentru faptul că omul s-a înstrăinat de El, încă de la-nceput și-a luat viața pe cont propriu, și putem vedea cu toții ce-a ieșit din faptul că omul și-a luat viața pe cont propriu. Viața omului s-a stricat. Omul s-a schimonosit. Vedem de la-nceput cum a pătruns vrăjmășia între oameni. Primii copii ai lui Adam, Cain și Abel. Cain l-a ucis pe Abel. Și de-acolo s-a înmulțit fărădelegea, a crescut până în zilele noastre. Atâtea răutăți, atâtea războaie, atâta vrăjmășie între oameni, și vedeți cum omul s-a schimonosit. Și-a pierdut frumusețea pe care Dumnezeu i-a dăruit-o dintru început.

    Dar, totuși Dumnezeu nu renunță. Nu deznădăjduiește, în gândul Lui cu omul. Și de aceea continuă să țină legătura cu el, să-i poarte de grijă, și-n cele din urmă Îl trimite în această lume pe Fiul Său, pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care ne arată calea, ne arată cum putem să redevenim iarăși oameni sfinți, adică întru totul asemănători lui Dumnezeu. Și Sfinții Apostoli acest lucru l-au propovăduit. Ei au gustat ce-nseamnă viața trăită împreună cu Dumnezeu. Și de aceea zice Sfântul Evanghelist Ioan, Ceea ce noi am văzut, ceea ce am auzit, ceea ce noi înșine am pipăit despre Cuvântul vieții, acelea noi vi le propovăduim.

    Evanghelia de astăzi ne-a vorbit despre chemarea primilor Apostoli, primilor ucenici ai Mântuitorului: Petru și Andrei, Iacob și Ioan. Și pe lângă ei, s-au mai adunat. În cele din urmă au fost doisprezece Apostoli. Iuda, din nefericire a căzut din această slujire, dar ceilalți au rămas statornici. Și-apoi s-au umplut de darul Duhului Sfânt, în ziua Rusaliilor, și așa, au ieșit la propovăduire. Au propovăduit această viață nouă. Această viață de fapt adevărată, deplină. Pe care tot omul o caută, chiar și neștiind. Și această propovăduire apostolică a ajuns până în ținuturile patriei noastre. Sfântul Apostol Andrei, cel întîi chemat, fratele lui Petru, a ajuns cu propovăduirea până la sudul Dunării, la țărmul Mării Negre. Și așa, i-a încreștinat pe strămoșii noștri. Deci credința creștină a poporului român este o credință de propovăduire apostolică. Sămânța aceasta a cuvântului lui Dumnezeu s-a semănat de către Sfântul Apostol Andrei.

    Și se vede că această sămânță a rodit. Poporul nostru nu a avut un moment de încreștinare, așa cum au avut alte popoare. Ci procesul de formare a poporului român a fost simultan cu cel de încreștinare. Cu alte cuvinte poporul nostru s-a născut creștin. De aceea el a dat roade. În poporul nostru sunt cinstiți și recunoscuți foarte mulți oameni cu viață sfântă. Și de aceea iată duminica aceasta este o duminică închinată cinstirii Sfinților Români. Fiecare neam se mândrește înaintea lui Dumnezeu cu mândrie sfântă, cu slava pe care el o are. În Cartea Apocalipsei ni se spune că de fapt în Ziua Judecății fiecare popor se va înfățișa înaintea lui Dumnezeu cu slava sa. Cu darurile sale. Cu sfinții săi. Vedeți, fiecare persoană are o identitate proprie. Deși semănăm unii cu alții, foarte bine, suntem cu toții același aluat. Simțim la fel, iubim la fel, plângem la fel; suferim la fel. Și totuși, fiecare persoană este unică. Deși semănăm foarte bine unii cu alții, în același timp ne și deosebim unii de alții. La fel și neamurile, popoarele. Vedeți, semănăm foarte bine unii cu alții dar ne și deosebim. Și aceasta este o rânduială a lui Dumnezeu. Dumnezeu a rânduit așa. Ca să semănăm, și în același timp să ne deosebim. Să avem fiecare o identitate proprie. Pe care trebuie să o cultivăm, trebuie să o întreținem. Nu trebuie să ne fie rușine că suntem români. Am auzit că sunt și români cărora le este rușine să spună aceasta. Se ascund, se rușinează. Nu. Să nu ne fie rușine, pentru că iată, poporul român este un popor binecuvântat de Dumnezeu, suntem un neam de oameni sfinți. Suntem urmași ai sfinților.

    Sfântul Ștefan cel Mare, pe care îl cinstiți astăzi ca ocrotitor al parohiei dumneavoastră, strălucește în această pleiadă de sfinți români. Și de la el, deși a fost voievod, a fost domnitor, avem foarte multe de învățat. Pentru că nouă ni se pare că cei care stau în frunte n-au nimic de-a face cu sfințenia. Iată că nu este așa. Și cei care sunt în frunte, și cei care ne conduc, pot și chiar trebuie să fie oameni sfinți. Adică ei trebuie să fie niște faruri călăuzitoare, niște stele luminoase pentru noi. Să fie niște repere. Nu întotdeauna se întâmplă acest lucru dar cu siguranță cu Sfântul Ștefan s-a întâmplat. Încă de când era în viață poporul l-a iubit și l-a cinstit ca pe un om sfânt, ca pe un mare erou. Pentru tot ceea ce a făcut el pentru poporul său. Dar, iată că și după moarte, Biserica i-a recunoscut sfințenia, și l-a trecut în Sinaxar, în ceata sfinților. Unii se-ndoiesc de sfințenia lui, așa cum se îndoiesc și de sfințenia Împăratului Constantin cel Mare. Dar, Dumnezeu nu Se îndoiește, Dumnezeu are încredere, și chiar dacă unii oameni au mai făcut și păcate, dar nu păcatele au fost cele care i-au definit, ci misiunea pe care ei au îndeplinit-o. Și Constantin cel Mare a avut o misiune, a fost întocmai cu Apostolii, a dat libertate credinței creștine. Ștefan cel Mare, de asemenea a avut o misiune apostolică. A fost propovăduitor al dreptei credințe și apărător al dreptei credințe. Luptele pe care el le-a purtat au fost mai ales pentru că dorea să păzească credința creștină, să nu fim cotropiți de otomani, care aveau altă credință decât credința creștină; o credință păgână. Deci iată că cei care sunt în frunte pot și trebuie să fie sfinți.

    Și de la Sfântul Ștefan aș dori să rămânem cu câteva lucruri foarte importante, pentru ca și noi să mergem pe calea sfințeniei. Întâi de toate rugăciunea. Sfântul Ștefan era un om care se ruga. Se ruga zilnic, și în tot ceea ce făcea, cerea binecuvântarea lui Dumnezeu. Cerea ajutorul lui Dumnezeu. Foarte mult prețuia rugăciunea. Și-i acorda timp. Și cred că și noi ar trebui să facem la fel. Să nu facem nimic fără rugăciune. Să ne începem ziua cu rugăciune. Să o sfârșim cu rugăciune. Orice lucru pe care-l facem să-l facem cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Și lucrurile peste care nu putem să cerem binecuvântarea lui Dumnezeu, să nu le facem. Pentru că înseamnă că este păcat. Dacă nu ne vine să ne rugăm atunci când vrem să fumăm, înseamnă că de fapt fumatul este păcat. Dacă nu-ți vine să te rogi atunci când mergi, eu știu, la un club, la jocuri de noroc sau la alte locuri ale desfrânării, înseamnă că nu e de mers acolo. Dacă nu poți să zici Doamne ajută să fac asta, înseamnă că nu trebuie făcut. Trebuie să mă opresc. Mai degrabă să zic Doamne ajută-mă să nu fac. Dă-mi putere să mă împotrivesc. Pentru că dacă voi face, îmi voi face rău și mie, dar nu numai mie, ci și familiei mele, și neamului meu, nu voi mai fi o binecuvântare pentru familia mea ci voi fi o povară și un blestem. Mulți au senzația că păcătuiesc dar nu-i afectează pe ceilalți. Nu știu numai eu. E o mare înșelare. Păcatul chiar dacă nu se vede, este o realitate care întâi de toate mă afectează pe mine dar dacă mă afectează pe mine, neapărat îi afectează și pe ceilalți. Dacă eu trăiesc în desfrânare, va suferi pentru aceasta familia mea, copii mei, pentru că eu nu voi mai putea iubi soția și copiii. Deci, încă o dată: lucrurile asupra cărora nu putem cere binecuvântarea lui Dumnezeu, să nu le facem, ci mai degrabă să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dea putere să ne împotrivim. Deci multă rugăciune, iubiții mei. Neîncetat; și mergând pe drum, și lucrând, mintea și inima noastră să se îndrepte spre Bunul Dumnezeu.

    Apoi, la Sfântul Ștefan mai vedem un lucru prețios. El avea un duhovnic. Pe Sfântul Daniil Sihastru. Mereu îl cerceta. Mereu îi cerea rugăciunea, binecuvântarea și sfatul, în tot ceea ce făcea. Dacă trebuia să pornească o luptă, cerea sfatul Sfântului Daniil, al Părintelui Daniil. Nu făcea nimic fără binecuvântarea lui. Mare lucru să ai un duhovnic. Un Părinte duhovnicesc la care să te raportezi mereu. Să-l întrebi, Părinte, ce să fac? Este bine să fac asta sau asta sau nu este bine? Învață-mă. Roagă-te pentru mine. Sau, vedeți, se întâmplă să mai și păcătuim. Și Sfântul Ștefan a păcătuit, se știe. Dar pentru păcatele lui se căia. Se ducea la duhovnicul lui și se spovedea. Își cerea iertare. La fel și noi. Mai și greșim. Dar dacă păcătuim, greșim, de îndată să alergăm la duhovnicul nostru și să ne spovedim, să nu lăsăm să treacă timp. Pentru că ne obișnuim cu răul. Știți, așa ca și oamenii străzii. Se obișnuiesc cu murdăria și la un moment dat ei nu mai simt murdăria, nu ai simt mirosul. Așa și omul. Se poate obișnui cu păcatul. Așa încât nu mai simte duhoarea. Dar cine vine din afară i-o simte. Dacă te întâlnești cu un om cu viață sfântă, cu viață curată, el îți va simți duhoarea vieții tale. Așa că să nu ne acomodăm cu păcatul. Să nu lăsăm să treacă timp. Ci imediat, cum am păcătuit, de îndată să alergăm la spovedanie, de îndată să alergăm la duhovnic, și să mărturisim păcatul. Ca să nu ne împuțim. Să nu ne urâțim cu urâciunea păcatului iubiții mei, ci să ne înfrumusețăm cu harul lui Dumneseu, să ne împodobim cu virtuțile alese ale sfințeniei.

    Și încă un lucru însemnat îl putem învăța de la Sfântul Ștefan. El Îi mulțumea lui Dumnezeu și pentru biruință, dar și pentru eșec. Dacă câștiga bătălia, construia o biserică sau o mănăstire, dar și dacă pierdea făcea același lucru. Observați, ce mare lucru, să poți să-I mulțumești lui Dumnezeu și pentru succese, și pentru insuccese. Să nu ne lăsăm cuprinși de deznădejde, să nu ne lăsăm cuprinși de cârtire. De amărăciune. Unii oameni ajung să se lepede de Dumnezeu, să-L hulească pe Dumnezeu pentru că Dumnezeu nu le împlinește rugăciunile. Dar Dumnezeu nu este obligat să ne împlineacă rugăciunile. A-L ruga pe Dumnezeu nu înseamnă a-L obliga. El face cum consideră. El este Tatăl nostru, El este Ziditorul nostru, El este Dumnezeul cel Atotputernic. El știe cum este mai bine pentru noi. La fel cum dumneavoastră ca părinți, oricât v-ar ruga copiii dumneavoastră să le dați anumite lucruri, nu-i lăsați, pentru că știți că nu le face bine, oricât ar plânge, oricât ar scânci. Și când cresc mai mari, ei înțeleg de ce nu le-ați dat și de ce nu i-ați lăsat. Așa și noi în relație cu Dumnezeu, nu întotdeauna Dumnezeu ne împlinește dorințele, pentru că s-ar putea să nu fie bune. S-ar putea să nu fie spre folosul nostru, spre mântuirea noastră. Și de aceea Dumnezeu nu ni le împlinește, dar noi nu trebuie să deznădăjduim. Nu trebuie să ne lepădăm de Dumnezeu pentru că nu face voia noastră. Noi trebuie să ne străduim mereu să facem voia Lui în fiecare zi. Să ne raportăm mereu la cuvântul Lui. Să-l cunoaștem mai întâi, și-apoi să ne raportăm la el. Tot ceea ce auzim la biserică, în cuvintele Evangheliei, în cuvintele de învățătură, să ne străduim să și punem în practică în fiecare zi. Așadar, să învățăm mai ales să-I mulțumim lui Dumnezeu, și pentru cele bune, dar și pentru cele mai puțin bune, pentru că și ele sunt spre folosul nostru. Ne șlefuiesc, și ne pregătesc pentru Împărăția lui Dumnezeu și pentru viața veșnică.

     Deci, să reținem acestea trei de la Sfântul Ștefan: rugăciunea neîncetată, rugăciunea stăruitoare, legătura cu un Părinte duhovnicesc, și să-I mulțumim mereu lui Dumnezeu pentru toate: și pentru cele bune și pentru cele mai puțin bune, și așa, vom merge și noi pe calea sfințeniei. Ne vom putea mândri cu adevărat că suntem urmași ai sfinților, pentru că și noi mergem pe urmele lor.

    A Domnului nostru Iisus Hristos să fie slava, împreună cu Tatăl, și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și-n vecii vecilor, Amin.

 ***