Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie – Duminica  Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic

20.05.2018  

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacuvioase părinte, iubiți credincioși,

    Este foarte mângâietor pentru noi să putem auzi cuvintele cu care Însuși Domnul S-a rugat pentru noi. Pentru că înțelegem din cele pe care le-am auzit mai devreme că Domnul nu S-a rugat doar pentru ucenicii Săi apropiați, pentru Sfinții Apostoli, ci S-a rugat și pentru toți aceia care vor crede în El prin cuvintele lor, iată până la sfârșitul veacurilor. Așadar aceste cuvinte ale Rugăciunii Domnului sunt o mângâiere foarte mare pentru sufletele noastre, adeseori întristate și neliniștite. Este o mare mângâiere să știm că Domnul ne poartă de grijă, și că El își dorește să fim una cu El, și în veacul acesta, dar și în cel ce va să fie. Aceasta este marea dorință a Mântuitorului Iisus Hristos. Iarăși am auzit, în această așa numita Rugăciune Arhierească a Domnului: Mă rog, Părinte, ca toți să fie una, în Mine, precum și noi suntem Una.

    În timpul celor patruzeci de zile pe care Mântuitorul le-a petrecut cu ucenicii Săi, de la Înviere și până la Înălțarea Sa la cer, Domnul le-a grăit ucenicilor Săi despre această mare taină a mântuirii. Despre faptul că El Își dorește ca toți oamenii să fie una, să fim precum mădularele unui trup. Vedeți, fiecare mădular are importanța sa. Capul nu poate să spună că nu are nevoie de picioare, sau mâinile, că nu ar avea nevoie de urechi, sau ceva de felul acesta. Fiecare mădular își are importanța lui, dar, în unitatea întregului; pentru că dacă tăiem mâna și o punem deoparte, tot mână este, dar ea nu-și mai împlinește rostul. Așa și noi, dacă suntem separați, dacă suntem rupți de această comuniune, de această alcătuire a Trupului tainic al Mântuitorului nostru Iisus Hristos care este Biserica, nici noi nu ne mai împlinim rostul. Devenim niște mădulare moarte. Așadar, Sfinții Apostoli au propovăduit cu mare sfințenie această taină a mântuirii și această dorință a Mântuitorului Iisus Hristos ca toți oamenii să fie una. Și acest lucru de bună seamă că nu este posibil decât prin credința dreaptă în Mântuitorul Iisus Hristos. Trebuie să credem și să înțelegem că El este deopotrivă Dumnezeu adevărat și om adevărat. Aceasta este piatra de temelie, sau piatra cea din capul unghilului, cum se numește Mântuitorul în Sfânta Evanghelie. Dacă nu avem această credință dreaptă și această înțelegere dreaptă, atunci cu siguranță că nu vom putea avea nici o viețuire dreaptă. Nu vom reuși să alcătuim această unitate, această unire pe care Domnul Și-o dorește.

    Sfinții Părinți care s-au adunat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, și pe care-i pomenim în această duminică, a șasea după Paști, au apărat cu sfințenie această învățătură, această credință în Mântuitorul Iisus Hristos ca Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit. Pentru că în acea vreme s-a pornit o învățătură greșită din partea unui preot din cetatea Alexandriei, pe nume Arie, care a început să învețe și să propovăduiască că de fapt Mântuitorul Iisus Hristos nu ar fi Dumnezeu adevărat, ci ar fi o creatură a Tatălui, prin urmare inferior Tatălui. Spunea, acest preot, pe nume Arie, că a fost  un timp în care Fiul nu era. Și această învățătură a lui Arie a câștigat foarte mulți adepți, și a produs foarte mare tulburare în rândurile credincioșilor. Și-atunci, Împăratul Constantin cel mare a convocat acest așa-numit Sinod Ecumenic, adică i-a adunat pe toți episcopii ortodocși din acea vreme în cetatea Niceei, ca să lămurească această tulburare. Să limpezească această tulburare care s-a produs în viața Bisericii. Și s-au adunat acolo la Niceea 318 Părinți, printre care s-a aflat și Sfântul Ierarh Nicolae, foarte cunoscut nouă, Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei. Și toți au dezbătut și-n cele din urmă, luminați de Duhul Sfânt, au dogmatizat că Mântuitorul Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Lumină din Lumină. Cel prin Care toate s-au făcut și Care, la plinirea vremii, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat din Fecioara Maria și S-a făcut Om.

    Așadar, Mântuitorul Iisus Hristos este deopotrivă Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit. Și această învățătură trebuie să o preluăm și noi, și să o predăm pe mai departe copiilor noștri, urmașilor noștri. Pentru că aceasta este temelia vieții creștine. Dacă nu avem la temelia vieții creștine această învățătură dreaptă, atunci așa cum am spus mai devreme, nu vom reuși să avem o trăire dreaptă, nu vom reuși să ne curățim de patimi, să ne vindecăm de tot ceea ce strică firea noastră omenească căzută. Așadar, cu multă sfințenie trebuie să păstrăm această învățătură a Sfinților Părinți, să o predăm urmașilor noștri, copiilor noștri, și, atunci când este nevoie, chiar să o și apărăm. Pentru că și în zilele noastre există voci care propovăduiesc aceeași învățătură greșită a lui Arie. Și-n mod deosebit mă refer la secta Martorilor lui Iehova; pe care cred că îi întâlniți foarte des. Ei mărturisesc același lucru: că Iisus Hristos nu este Dumnezeu adevărat. Ci că El este o creatură a lui Dumnezeu, prin urmare este inferior Tatălui, prin urmare nu putem mărturisi credința în Sfânta Treime. Pentru ei, nici Duhul Sfânt nu este o Persoană, nici măcar nu este persoană, ci Îl consideră doar o energie a lui Dumnezeu. Cum spum ei, forța activă a lui Dumnezeu. Deci iată, aceasta este învățătura Martorilor lui Iehova, pe care îi cunoaștem, îi întâlnim foarte des, și care s-ar putea să ne clatine în credința cea dreaptă dacă nu suntem pregătiți, dacă nu ne cunoaștem credința.

    Așadar așa cum Sfinții Apostoli au petrecut cu Mântuitorul Iisus Hristos patruzeci de zile întărindu-se în adevărul de credință mântuitor, la fel și noi, în toată vremea trebuie să petrecem împreună cu Domnul în Sfânta Biserică, ori de câte ori avem ocazia, în fiecare duminică și sărbătoare, să auzim cuvântul Evangheliei, să auzim cuvântul de învățătură rostit de episcop, sau de preot, să luă aminte, să ne deschidem urechile minții, să ne deschidem inima, ca să primim cuvântul lui Dumnezeu, și mai mult, să-L rugăm pe Domnul să ne dea putere să-l și împlinim. Dar nu numai la biserică, ci și acasă, noi trebuie să avem această preocupare de a învăța, de a ne învăța credința. Acum sunt atâtea mijloace, avem la îndemână catehisme, cărți, care ne prezintă pe scurt și lămurit învățătura de credință. Cei care folosiți internetul, de bună seamă că și acolo puteți găsi foarte multe surse unde putem să primim cuvinte lămuritoare în ceea ce privește credința noastră, și, sigur că cel mai de folos este ca atunci când nu pricepem ceva, să-l întrebăm pe preot, pe duhovnicul nostru; fie la spovedanie, fie în altă împrejurare: uite Părinte, cum să înțeleg acest lucru, cum să înțeleg acest cuvânt din Sfânta Evanghelie, l-am citit, dar nu știu ce înseamnă. Și cu siguranță că preotul ne va lămuri, ne va limpezi.

    Dar important este să avem această preocupare. De a cunoaște, de a înțelege dreapta credință și bine-nțeles, dorința de a o transmite și copilașilor noștri, și urmașilor nostril. Pentru că în felul acesta vor avea șansa mântuirii până la sfârșitul veacurilor. Dar cei care nu își întemeiază viața pe adevărul descoperit de Mântuitorul Iisus Hristos, și propovăduit de Sfinții Apostoli și de urmașii lor, de Sfinții Părinți până în zilele noastre, acei oameni își vor risipi viața lor, și vor sfârși în întunericul cel mai dinafară. Pentru că dacă nu este Hristos la temelie, dacă nu Hristos este Lumina vieții noastre atunci cu adevărat  întunericul neștiinței, întunericul păcatului, întunericul morții ne va cuprinde încă din lumea aceasta, și bine-nțeles că tot în întuneric se va muta sufletul nostru și dincolo de mormânt, dincolo de moarte. Dar să ne ferească Dumnezeu pe noi toți de o osândă ca aceasta.

    Cu rugăciunile Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, ale Sfântului Ierarh Nicolae, ale Sfântului Spiridon al Trimitundei, să sporim cu toții în cunoștința adevărului, și să moștenim cu toții viața cea veșnică în Hristos Iisus, Domnul nostru, a Căruia să fie slava, Împreună cu Tatăl, și cu Duhul Sfânt, acum, și pururea, și-n vecii vecilor, Amin.

***