Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie

Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic

31 mai 2020

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacucernice părinte, iubiți credincioși,

    În această duminică, a VII-a după Paști, Sfânta noastră Biserică îi pomenește pe Sfinții Părinți care s-au adunat la Sinodul I Ecumenic. Acest Sinod s-a ținut în anul 325 la Niceea, și a fost convocat de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare; din pricină că în acea vreme a început să se răspândească o învățătură care a tulburat foarte mult Biserica și Imperiul. Un preot din cetatea Alexandriei a început să-i învețe pe cei apropiați, și, cum am spus, această învățătură s-a răspândit foarte repede, cum că Mântuitorul Iisus Hristos nu este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, ci El este o creatură inferioară a lui Dumnezeu Tatăl. Altfel spus, există un singur Dumnezeu, Atotputernic, și El nu poate să aibă vreun Fiu, Care să fie deopotrivă cu El.

    Lucrul acesta l-au gândit și evreii din vremea Mântuitorului. Când Mântuitorul S-a mărturisit a fi Fiul lui Dumnezeu, acest lucru i-a scandalizat pe iudei. Și au spus, nu se poate ca Dumnezeu să aibă un Fiu. Cum se poate ca Tu, Om fiind, să Te faci pe Tine deopotrivă cu Dumnezeu. Ei, în această logică a intrat și acest preot din cetatea Alexandriei, și, a început să răspândească această învățătură care a găsit foarte mulți aderenți. Pentru că este rațională. Este după mintea noastră. Pentru că și nouă ne vine greu să înțelegem, adică ne este imposibil să înțelegem un Singur Dumnezeu în Trei Persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Este peste măsura noastră. Dar, adevărul aceasta este. Și noi îl primim prin credință.

    Părinții care s-au adunat atunci la Sinodul de la Niceea au dezbătut această problemă, și au concluzionat, cu o gură și cu o inimă, adică la unison, că Iisus Hristos este Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut din Tatăl, mai înainte de toți vecii, adică fără de început, dar, deopotrivă cu Acesta; deoființă cu Acesta. Nu-I este inferior. Și Acest Fiu al lui Dumnezeu care S-a născut din Tatăl mai înainte de toți vecii, a devenit și Fiu al Omului. Adică El S-a întrupat din Sfânta Fecioară Maria, prin puterea Duhului Sfânt și S-a făcut om asemenea nouă, dar, fără de păcat. Așadar, în Persoana Mântuitorului Iisus Hristos mărturisim două firi: firea dumnezeiască pe care a primit-o prin naștere mai înainte de toți vecii, din Dumnezeu Tatăl, și firea omenească, pe care a primit-o din Sfânta Fecioră Maria. Deci o singură Pesoană, un singur Fiu al lui Dumnezeu, Care a devenit și om. Deci deopotrivă Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit. Aceasta este credința Bisericii. Pe care noi trebuie să trebuie să ne-o întărim. Nu este întâmplătoare această pomenire a Sfinților Părinți de la Sinodul I ecumenic tocmai la sfârșitul celor patruzeci de zile, pe care le-am petrecut de la Înviere și până la Înălțarea Domnului. În aceste zile, Mântuitorul Iisus Hristos a căutat să-i întărească mai întâi de toate pe ucenicii Săi, pe Sfinții Apostoli, în această credință. Și împreună cu ei și pe noi.

    În prima duminică după Paști, ne amintim cum Apostolul Toma a căzut în genunchi, după ce s-a încredințat, și a făcut această mărturisire: Domnul meu și Dumnezeul meu. Apoi, Femeile Mironosițe au dat aceeași mărturie. Și apoi prin toate celelalte Evanghelii care s-au citit, prin minunile care s-au pomenit, tămăduirea slăbănogului, tămăduirea orbului, întâlnirea dintre Mântuitorul și femeia samarineancă, prin toate acestea noi ne-am încredințat că Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, este Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit. Și acum, înaite de Pogorârea Sfântului Duh, trebuie să pecetluim această credință împreună cu Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic. Dacă nu credem drept în Mântuitorul Iisus Hristos, nu ne vom putea bucura de darul Duhului Sfânt. Duhul Sfânt Se pogoară doar peste cei care cred drept în Mântuitorul Iisus Hristos, peste cei care mărturisesc și-L recunosc Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit.

    Dacă nu avem o credință dreaptă, nu vom putea avea nici o viețuire dreaptă. Fără credința dreaptă, și fără revărsarea Duhului Sfânt, noi nu vom putea deveni asemănători Mântuitorului Iisus Hristos. Nu vom putea deveni icoane vii ale Lui, așa cum vedem că au devenit sfinții. Toți sfinții sunt asemănători, întru totul asemnănători Mântuitorului Iisus Hristos, pentru că au avut o credință dreaptă și o viețuire dreaptă. Și aceasta i-a dus la deplina asemănare cu Mântuitorul. Vedem dacă ne uităm în icoane, că sfinții au aceleași trăsături pe care le are Mântuitorul Iisus Hristos. Aceeași blândețe, aceeași smerenie, aceeași bunătate, aceeași credință, același curaj de a mărturisi drept, chiar cu prețul vieții. Cum au făcut-o Sfinții Apostoli, cum au făcut-o Sfinții Mucenici.

    Sfântul Mare Mucenic Mercurie ocrotitorul parohiei dumneavoastră, a dat dovadă de o asemenea credință și de un asemenea curaj, pentru că el a fost întărit de Duhul Sfânt, întărit și luminat de Duhul Sfânt. Și de aceea a fost în stare să-și dea viața pentru Mântuitorul Iisus Hristos, dar aceasta nu a însemnat pierzania lui, ci a însemnat proslăvirea lui. El de acum este împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos, întru slavă, sufletul lui este acolo împreună cu Maica Domnului și cu toți sfinții. Iar trupul lui a devenit sfinte moaște. Care s-au răspândit pe fața a tot pământul, și au devenit izvoare de har, izvoare de binecuvântare. O părticică din sfintele lui moaște Preasfințitul le-a trimis astăzi în dar, ca să le aveți aici ca binecuvântare, ca mângâiere, ca izvor de întărire în credință. La sfârșit, le vom pune aici în mijlocul bisericii și le vom tămâia, ne vom ruga înaintea lor și vă voi binecuvânta cu ele, iar dumneavoatră apoi ori de câte ori veți avea prilejul, veți putea să vă plecați înaintea lor, și să vă rugați înaintea lor, să vă rugați Sfântului Mare Mucenic Mercurie să vă dăruiască o credință dreaptă, și putere de a avea, asemenea lui, și o viețuire dreaptă.

    Avem nevoie de credință dreaptă și de viețuire dreaptă. Să rețineți aceasta. Și lumea are nevoie de mărturia noastră, iubiții mei. Noi creștinii suntem chemați de Mântuitorul Iisus Hristos să-L vestim, să-L facem cunoscut și altora. De felul în care noi ne trăim credința depinde mântuirea multor oameni. A celor apropiați nouă poate din familiile noastre, care încă nu cred, care încă nu-L cunosc, dar și a celor care ne sunt mai puțin apropiați, dar cu care Dumnezeu ne pune uneori în contact; adică avem ocazia să ne întâlnim și să le dăm acesată mărturie. Poate la servici, sau cine știe, în altă împrejurare. Și putem mărturisi, nu neapărat prin cuvânt, cei care au pricepere și prin cuvânt, dar prin felul nostru de a fi. Prin bunătatea noastră, prin simplitatea noastră, prin zâmbetul nostru, putem să-i atragem pe oameni la credință. Putem să stârnim în sufletele celor care nu-L cunosc pe Domnul întrebarea: Oare cum poate el să fie atât de bun, atât de răbdător. Iată eu l-a supărat dar m-a iertat atât de ușor.  Putem stârni asemenea frământări și asemenea întrebări în sufletele celor care nu-L cunosc pe Domnul. Și aceasta este mârturia noastră. Ne putem ruga pentru ei. Ca Dumnezeu să glăsuiască în inima lor cuvântul adevărului. Dumnezeu să-i atragă, de fapt, la credința dreaptă și la viețuirea dreaptă.

    Desigur, dacă se poate, prin lucrarea noastră, noi putem să devenim asemenea instrumente, așa cum și Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic, au fost niște instrumente ale lucrării harului. Duhul Sfânt a lucrat prin ei și a dat mărturie și a statornicit dreapta credință, pe care noi o păstrăm în Crez. Primele Articole din Simbolul de Credință atunci s-au alcătuit, la Sinodul I Ecumenic și acum noi le rostim de câte ori săvârșim vreu botez, la fiecare Sfântă Liturghie și chiar în rugăciunile particulare noi rostim acest Crez, dar să-l rostim cu credință și cu înțelegere. Să înțelegem ceea ce spunem, să nu fie doar așa, o poezie pa care am învățat-o pe de rost. Ci să fie realmente crezul vieții noastre. Temelia vieții noastre. Să ne ajute Bunul Dumnezeu la toți, și să ne întărească să mergem pe această cale a mântuirii și a sfințeniei, până la ultima răsuflare, Amin.

 ***