Preasfințitul Teofil

Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic – Catedrala Sighet

16 iunie 2024

    Nu pot decât să vă mulțumesc din toată inima că m-ați primit cu atâta dragoste, că m-ați înconjurat, că ați înmulțit rugăciunea la această Sfântă și Dumnezeiască Liturghie, și cred că aceasta a fost o bucurie foarte mare și pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Pentru că El nu Se bucură mai mult decât să ne vadă pe toți adunați laolaltă la rugăciune. Am auzit în Sfânta Evanghelie care s-a citit astăzi cum Se ruga Mântuitorul Tatălui, care era dorința Lui. Ca toți să fim una. Să fim așa cum spunem la fiecare Sfântă Liturghie, o gură și o inimă. Se vede că nu cu ușurință se împlinește această dorință a Mântuitorului. Foarte greu reușim să intrăm în această stare de unitate. Dar nu trebuie să renunțăm. Domnul a vărsat sânge pentru această dorință a Lui, înseamnă că și noi va trebui să vărsăm sânge, poate că în chip duhovnicesc, dar totuși să vărsăm sânge; adică să luptăm foarte mult. Mai ales în rugăciune, pentru a dobândi și a păstra această stare de unire, de unitate, pentru că Domnul Și-o dorește atât de mult, pentru noi oamenii.

    Iubiții mei, astăzi îi pomenim pe Sfinții 318 Părinți care s-au adunat la Întâiul Sinod Ecumenic de la Niceea. Și, nu cred că e întâmplătoare această pomenire tocmai acum când s-au împlinit deja patruzeci de zile de la Învierea Domnului, deja am sărbătorit Înălțarea, a fost un timp în care ne-am întărit și noi credința că Hristos a înviat, că El este viu, că El este Stăpânul întregului univers. Dar El este și Stăpânul inimii mele. Mântuitorul Iisus Hristos nu este doar un simplu om sau un mare profet, ci este Fiul lui Dumnezeu Întrupat. În Persoana Lui vedem o dublă revelație. El ne descoperă adevăratul chip al lui Dumnezeu, dar deopotrivă și adevăratul chip al omului. Ceea ce ne descoperă Mântuitorul Iisus Hristos despre Dumnezeu este faptul că nu este o singurătate absolută. Prin urmare Dumnezeu nu este doar o autoritate care se impune prin lege. Ci Dumnezeu este dragoste. Dumnezeu este o comuniune de Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Dacă nu ar fi așa iubirea ar fi imposibilă. De unul singur nu poate să fie dragoste; în doi nu este desăvârșită. Se vede că este nevoie și de al treilea. Și această icoană a Treimii o vedem și în viața noastră a oamenilor. Vedeți, e bărbatul și femeia, se unesc, se căsătoresc din dragoste, dar această dragoste nu este desăvârșită până când nu vine al treilea, copilașul, care să desăvârșească iubirea dintre ei. Știți cât de mult suferă familiile care nu au copii. Deci, de unul singur iubirea nu există, în doi nu este desăvârșită, este nevoie și de al treilea, iată icoana Preasfintei Treimi în viața noastră a oamenilor.

    Deci Dumnezeu este dragoste. Mântuitorul S-a descoperit a fi Fiul lui Dumnezeu Celui viu, lucru care i-a scandalizat pe evreii din vremea Sa. Dar, nu numai. Se vede că mai departe mulți s-au gândit că nu este cu putință ca Dumnezeu să aibă un Fiu, așa se face că un preot, din cetatea Alexandriei, a născocit această învățătură că Iisus nu este Dumnezeu adevărat, că a fost un timp în care Fiul nu era, că El este o creatură, inferioară Tatălui. Și această învățătură s-a răspândit cu foarte multă repeziciune, pentru că se potrivește cu rațiunea noastră, este mai ușor de prins de către mintea noastră. Și-a tulburat foarte mult biserica și Imperiul Roman din acea vreme. Și-atunci Sfântul Împărat Constantin, care tocmai dăduse libertate credinței creștine, a vrut să readucă pacea în biserică și în Imperiul său și el a convocat și a cerut Întâiul Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 325, unde s-au adunat 318 episcopi, care au dezbătut această învățătură a ereticului Arie, și, într-un glas, au concluzionat că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Lumină din Lumină. Deoființă cu Tatăl. Prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și toate celelalte pe care le rostim în Crez. Acest Crez atunci a fost creat, cel puțin primele articole au fost atunci alcătuite, ca o concluzie a dezbaterilor Sinodului I Ecumenic de la Niceea.

    Și această învățătură este foarte prețioasă și pentru noi. Că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat și om adevărat. Dacă nu este așa, El nu ne poate mântui. El nu poate să fie Stăpânul întregului univers și Stăpânul inimii mele. El nu poate să fie un model pentru mine dacă nu este și om adevărat de bună seamă. Să știți că și în zilele noastre există cel puțin o comunitate creștină să-i zicem, pentru că ea crede în Iisus Hristos dar în felul acesta în care propovăduia Arie, că Iisus nu este Dumnezeu adevărat; și aceasta este adunarea Martorilor lui Iehova. Cu care cred că vă întâlniți foarte des, care bat pe la porțile dumneavoastră, și vă vor spune că Iisus nu este Dumnezeu. Deci să fiți cu multă luare aminte. Și s-ar putea să vă ispitească și să vă abată cu destul de multă ușurință, dacă nu suntem întemeiați în credința noastră ortodoxă pentru care iată Domnul Hristos a vărsat sânge, pentru care Sfinții noștri Părinți au vărsat sânge ca să o păstreze curată și nealterată. Și de aceea ea a ajuns până în zilele noastre și noi trebuie să o ducem mai departe. Așadar dacă Dumnezeu este așa cum L-a descoperit Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Lui cu adevărat I Se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, de acum și până-n veac.

    Dar am spus că Iisus este și adevăratul chip al omului. Este om desăvârșit. Și așa cum a trăit El ca om aici pe pământ, la fel trebuie să trăim și noi, cei care credem în El. El este modelul meu. De ascultare, de smerenie, de răbdare. A zis Domnul, Eu n-am venit în această lume ca să fac voia Mea. Ci voia Tatălui, Care M-a trimis. Nu a venit să Se afirme pe Sine. Nu mândria L-a adus în această lume ci dragostea. Dorința ca, iată, cu toți să ne mântuim, ca noi toți să fim una. Și-atunci noi trebuie să mergem pe această cale. Și noi trebuie mereu să ne spunem, nu trăim în această lume ca să facem voia noastră, ci voia lui Dumnezeu. Nu trebuie să ne întemeiem viața potrivit filosofiilor acestei lumi. Nu trebuie să ne punem la temelia vieții noastre doar dorințele noastre; pentru că ele sunt pătimașe. Și observați, din experiență, ce înseamnă să-ți întemeiezi viața după voia ta. Este iadul pe pământ. O simțim, adeseori. Atunci când facem voia noastră trăim iadul. Dar dacă avem curajul să ne întemeiem viața pe cuvântul lui Hristos, pe Evanghelia Lui, atunci deja trăim raiul, aici pe pământ. Noi deja pregustăm raiul. Cine-L cunoaște pe Mântuitorul Iisus Hristos, cine-L are mereu înaintea ochilor săi, trăiește deja bucuria mântuirii, în inima lui este bucurie și pace. Nu se teme de nimeni și de nimic. Și vedem aceasta la toți oamenii sfinți, la mucenicii Bisericii, amintiți-vă de Sfântul Ștefan, întâiul arhidiacon și întâiul martir. Era omorât cu pietre, dar fața lui strălucea ca soarele. Vedea cerurile deschise. Nu se temea de moarte. Și, mai mult, își binecuvânta ucigașii, la fel ca și Hristos pe Cruce, vedeți, Îl avea ca model. Domnul Hristos pe Cruce Și-a apărat răstignitorii; a zis, Părinte, iartă-i că nu știu ce fac. La fel a făcut și Sfântul Ștefan. Se ruga pentru ucigașii săi și zicea, Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta. Iată ce-nseamnă să-ți întemeiezi viața pe Evanghelie, pe cuvântul lui Dumnezeu. Ce înseamnă să-L urmezi cu adevărat pe Hristos. Trăiești în rai, și aici pe pământ, fața lui Ștefan strălucea ca soarele, era senin. Dar, cerurile s-au deschis ca să-i primească sufletul. Deci raiul a urmat pentru el și dincolo de moarte, și dincolo de mormânt. Și-așa trebuie să fie cu noi cu toți. Dacă cu adevărat Îl avem pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos model de urmat.

    Deci să reținem, în această sfântă zi, că în Persoana Mântuitorului Iisus Hristos avem o dublă revelație. Descoperim adevăratul chip al lui Dumnezeu, Care este dragoste, este comuniune veșnică de iubire între Cele Trei Persoane, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, dar, tot în Persoana Domnului vedem și care este adevăratul chip al omului. Așa cum a trăit El pe pământ, trebuie să trăim și noi cei care credem în El. Și așa cum este El acum de-a dreapta Tatălui în Împărăția cerurilor, la fel vom fi și noi dincolo de mormânt, ne-a promis acest lucru, și S-a rugat pentru aceasta; a zis, Părinte, Mă rog ca acolo unde sunt Eu să fie și ucenicii Mei. Cei care cred în Mine, cei care Îmi urmează întru totul.

    Și, acum, mă gândesc la Evanghelia din Duminica samarinencei. Este proaspătă în amintirea noastră. Vă amintiți cum, după ce L-a întâlnit pe Mântuitorul Iisus Hristos, femeia samarineancă deîndată s-a dus în cetatea Sihar să le spună locuitorilor de acolo, Am găsit un om Care mi-a spus mie toate; ar putea să fie El Mesia. Și oamenii au venit, au văzut și au ascultat, au crezut în El foarte mulți, și la un moment i-au spus femeii acest cuvânt: Credem și pentru că tu ne-ai spus, dar credem și pentru că noi înșine ne-am încredințat. Mare lucru că s-a consemnat acest amănunt. Deci credem și pentru că tu ne-ai spus, dar credem și pentru că noi înșine ne-am încredințat. E important pentru noi care iată suntem creștini ortodocși, ne mândrim că suntem majoritari în această țară, că avem o credință apostolică. Foarte mulți zic, eu nu-mi leapăd credința, este credința moșilor și a strămoșilor și mă țin de ea. Dar nu știu de fapt în Cine cred și de ce cred. Au acest atașament doar din punct de vedere emoțional, sentimental, tradiționalist. Nu e suficient. Da; suntem creștini ortodocși pentru că am primit aceasta de la moșii și strămoșii noștri dar acum noi înșine trebuie să ne încredințăm. Dacă sunt creștin ortodox trebuie să știu de ce sunt creștin ortodox. Pentru că altfel va veni martorul lui Iehova și foarte ușor mă va convinge că credința mea este falsă și a lui este adevărată, dacă eu nu știu în Cine cred și de ce cred.

    Sau va fi o vreme de prigoană, cine poate ști. Și-n zilele noastre se moare, sunt locuri pe fața pământului unde se moare pentru faptul ești creștin. Ori dacă ai o credință sentimentală, nu vei putea să-ți dai viața pentru Hristos. Dacă nu-L cunoști, dacă nu-L iubești, dacă nu-ți trăiești viața în lumina cuvântului Său, nu ești în stare să-ți dai viața pentru El. Și prin urmare și pentru tine. Pentru că a-ți da viața pentru Hristos înseamnă a-ți câștiga propria viață. Zice Mântuitorul, cine va voi să-și mântuiască sufletul și-l va pierde. Foarte ciudat; cum adică să vrei să-ți mântuiești sufletul și să ți-l pierzi? Da. Există un mod de a ne mântui lumesc. O dorință de a ne mântui aici pe pământ. Pe care foarte mulți, chiar creștini ortodocși o au, adică să ne fie bine acum și aici, restul nu contează. Dar cine gândește și-și „mântuiește” sufletul, în ghililmele, în felul acesta, și-l pierde. Pentru veșnicie. Dar zice Mântuitorul, cine-și va pierde sufletul pentru Mine și pentru Evanghelie, acela-l va câștiga. Adică a-ți da viața pentru Hristos nu înseamnă a-ți pierde viața ci înseamnă a ți-o câștiga cu adevărat. Pentru că El este viața. Toate s-au făcut prin El și pentru El. În afara Lui nu există decât întunericul cel mai dinafară.

    Deci nu vă pierdeți timpul, nu vă irosiți timpul cu deșertăciunile acestei lumi. Nu vă legați inima de nimeni și de nimic decât de Domnul Iisus Hristos. Și-apoi prin El, îi iubim și pe prieteni și pe dușmani și pe cei apropiați și pe cei depărtați. Avem forță ca să iubim întreaga zidire, întreaga lume, pe toți oamenii. Dar dacă nu, nu suntem în stare să ne iubim nici măcar pe noi. De aceea sunt foarte mulți oameni care cad în depresie, care se sinucid, pentru că nu știu de ce ar trebui să se iubească. Nu-și cunosc valoarea. Deci doar în lumina lui Hristos noi ne putem descoperi adevărata noastră valoare: cine suntem, de unde venim și încotro ne îndreptăm.

    De aceea, să ne lipim inima de El. Și să cădem mereu înaintea Lui, la fel ca și Sfântul Apostol Toma, și să-I spunem cu evlavie, cu toată dragostea de care suntem în stare, Domnul meu și Dumnezeu meu, fii binecuvântat în veci, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, Amin. Iertați-mă.

***