Preasfințitul Teofil        

Cuvânt la Sfânta Liturghie – Duminica Sfântului Apostol Toma

1 mai 2022       

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacinstiți părinți împreună slujitori, iubiți credincioși,

Hristos a înviat! 

    Evanghelia acestei duminici ne arată nouă tuturor cât de mult Își dorește Mântuitorul nostru Iisus Hristos să fim credincioși. Să-I fim credincioși. Și aceasta nu de dragul Lui, ci de dragul nostru. Pentru că nouă ne va fi de mare folos dacă vom crede drept în El și ne vom pune toată nădejdea în El.

    Ați auzit, chiar la sfârșitul Evangheliei s-au spus aceste cuvinte, că Iisus a făcut foarte multe minuni, și toate acestea s-au scris aici pentru ca voi să credeți, și crezând, viață să aveți în Numele Lui. Înseamnă că noi nu putem să dobândim adevărata viață, nu putem să dobândim fericirea veșnică de cât dacă vom crede drept în Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

    Așadar, Domnul Își dorește să fim credincioși, întâi de toate Și-a  acest lucru pentru ucenicii Săi. În prima Zi a Învierii, i-a căutat pe ucenicii Săi. Și i-a găsit ascunși, din pricină că erau stăpâniți de frică, se temeau să nu fie omorâți de către iudei, pentru că au stârnit prigoană împotriva ucenicilor lui Hristos. Și Domnul știa acest lucru, și S-a dus la ei și a intrat prin ușile încuiate, și le-a spus, Pace vouă. Și toți au rămas nedumeriți, credeau că văd o fantomă, că văd o nălucă, dar le-a arătat mâinile și coasta Sa, le-a arătat rănile. Se vede că după Înviere Domnul Și-a păstrat rănile. Rănile nu s-au vindecat. Tocmai pentru ca să-i încredințeze, și să ne încredințeze pe toți că Cel Care a pătimit pentru noi, Același este și Cel Care a înviat a treia zi, întru slavă. Așadar le-a arătat rănile, și-atunci ucenicii s-au încredințat, și s-au bucurat, văzându-L pe Domnul. Dar la acea întâlnire nu a fost de față Apostolul Toma. Și când ceilalți ucenici i-au spus că L-au văzut pe Domnul, el, s-a îndoit și el; și a zis: Nu voi crede până când nu-L voi vedea, până când nu-L voi pipăi și nu voi pune mâna mea în rănile Lui, în coasta Lui, până atunci nu voi crede. Și iată după opt zile, ucenicii erau iarăși împreună, și era și Toma împreună cu ei, și Donmul S-a dus acolo. Și iarăși a intrat prin ușile încuiate, cu aceeași salutare: Pace vouă. Și-apoi S-a îndreptat direct spre Toma. Știa că în inima lui Toma este o zbatere, este o suferință. Toma și-ar fi dorit să fie adevărat ceea ce a auzit; dar se îndoia. Și-acum suferea în inima Lui. Și Domnul S-a îndreptat spre el și-a zis, Adu degetul tău, și pune-l în coasta Mea, și pipăie, și vezi, că Eu Însumi sunt; și nu fii necredincios, ci credincios. Și-atunci Toma a căzut în genunchi, și-a zis, Domnul meu, și Dumnezeul meu.

    Este foarte frumoasă această scurtă mărturisire de credință a lui Toma: Domnul meu, și Dumnezeul meu. Acest adevăr vroia să-l întărească Mântuitorul în inima ucenicilor, pentru că ei aveau să-L propovăduiască mai departe, la toată făptura, la toate neamurile. Ori dacă ei erau slabi în credință, nu puteau să-L propovăduiască și altora. Dar, de vreme ce s-au întărit în această credință, și apoi și prin Pogorârea Duhului Sfânt, au putut să meargă la toate neamurile și să propovăduiască fără frică, și, în cele din urmă, dându-și toți viața pentru Mântuitorul Iisus Hristos.

    În această credință se cade și noi să ne întărim. Noi credem, noi ne-am mărturisit această credință din clipa botezului. Dar, poate că nu este o credință puternică. Poate că dacă s-ar porni o prigoană împotriva credinței, cum deja simțim, că este prigoană împotriva credinței creștine – nu este comod să fii creștin adevărat în lumea noastră; adeseori suntem batjocoriți, suntem ironizați; și sunt și zone unde creștinii sunt omorâți pentru credința lor. Mai ales în orient, în Africa; în zilele noastre se moare pentru credința în Hristos. Și nu-i sigur, că s-ar putea să vină și în Europa vremuri mai grele, deja s-au pornit. Nu știm ce va fi, dar, important este ca noi să ne întărim credința. Să avem o credință puternică, o credință vie.

    Domnul l-a fericit pe Toma și i-a zis, Tomo, ești fericit pentru că ai văzut și ai crezut. Dar acum să știi că sunt mult mai fericiți cei ce n-au văzut și au crezut. Și prin acest cuvânt ne fericiește pe noi pe toți. Noi n-am văzut, dar îi credem pe cuvânt pe Apostoli, și pe toți urmașii lor care ne-au propozăduit până în zilele noastre dreapta credință. Și noi la rândul nostru trebuie să predăm această credință copilașilor noștri, urmașilor noștri. Și pentru aceasta trebuie să ne întărim.

    Noi nu-L vedem pe Domnul așa cum L-a văzut Toma. Dar Îl putem întâlni, de fiecare dată, la Sfânta Liturghie, în Sfânta Împărtășanie. El este viu, este prezent în mijlocul nostru. În chipul pâinii și al vinului, noi ne putem hrăni cu El. El vine să pătrundă în casa sufletului nostru. El vrea să petreacă împreună cu noi, și aceasta pentru veșnicie. Deci să nu uităm acest lucru: că noi la fiecare Sfântă Liturghie Îl întâlnim pe Hristos cel Înviat. În Sfânta Împărtășanie. Și El ni se oferă ca hrană, ca mâncare și băutură. Să nu neglijăm acest lucru. Și să nu ne mulțumim doar cu o Împărtășanie, așa, la Paști sau la Crăciun, nu cred că este suficient. E ca și cum ai mânca o dată pe săptămână. Nu cred că ne-ar fi de-ajuns. Am simți cum slăbim, și poate că în cele din urmă am putea chiar muri de foame. Așa este și din punct de vedere duhovnicesc. Împărtășania este o hrană. De care avem nevoie mult mai des decât o dată pe an. Regula de aur ar trebui să fie în fiecare duminică și sărbătoare. Dar este posibil chiar și zilnic. Acolo unde se slujește Liturghia zilnic, este posibil să ne împărtășim zilnic. Liturghia se poate săvârși o dată pe zi. Nu de mai multe ori pe zi dar o dată pe zi. Înseamnă că ea se poate săvârși zilnic. Sigur în situația dumneavoastră nu poate fi vorba de împărtășanie zilnică. Dar, duminica și-n sărbători v-ați putea gândi, să puteți să primiți mereu această hrană. La fiecare Liturghie preotul iese: Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste apropiați-vă; și ați văzut astăzi ce moment neplăcut a fost? Că Domnul a ieșit, și nu s-a apropiat nimeni. Au venit în cele din urmă copiii. Este foarte bine că se împărtășesc copiii. Dar dacă nu se împărtășesc și părinții, s-ar putea într-un moment copiii să zică, Dar voi de ce nu vă împărtășiți, mama și tata? De ce noi să ne împărtășim și voi nu? S-ar putea să vină un moment, un asemenea moment de contradicție și de dilemă în inima copilașilor noștri. Deci e foarte bine să-i împărtășim pe copii, dar este și mai bine să se împărtășească și părinții, pentru că și noi avem nevoie de viață. De viață veșnică. De harul lui Dumnezeu. Trebuie să ne întărim în acest har, pentru ca apoi să-l putem preda mai departe urmașilor noștri, până la sfârșitul veacurilor.

    Deci să reținem: la fiecare Sfântă Liturghie, noi ne putem întâlni cu Hristos cel Înviat. Pe Cel pe Care Toma L-a pipăit, noi Îl putem primi ca hrană, ca mâncare și băutură. Spre iertaterea păcatelor și spre dobândirea vieții veșnice.

   Și apoi, rănile Domnului. Toma le-a pipăit. Dar să știți că și noi le putem pipăi. Rănile fiecăruia dintre noi de fapt sunt rănile Domnului. Și ori de câte ori avem grijă de cineva care suferă, dacă este vorba de un bolnav, dacă este vorba de un refugiat, iată, de cineva care nu are casă, care nu are hrană, nu are unde să-și plece capul, și noi îi purtăm de grijă, Domnului Îi purtăm de grijă. Rănile Domnului le alinăm. Pentru că zice Mântuitorul, Ori de câte ori ați făcut unuia dintre aceștia mai mici frați ai Mei, Mie Mi-ați făcut. Deci iată, și noi, avem posibilitatea să pipăim rănile Domnului, și chiar să le alinăm, să le tămăduim.

    Rănile Domnului sunt și păcatele noastre, propriile noastre păcate. Ori de câte ori păcătuim, rănim dragostea lui Hristos. Și-atunci cum putem să alinăm aceste răni? Încetând a mai păcătui. Păcatul este o mare nenorocire. Noi ne-am obișnuit cu el și a intrat în firescul vieții noastre, ni se pare că este foarte firesc să păcătuiești și e mare lucru să fii sfânt. Invers trebuie să fie. Păcatul este o minciună. Este o abatere de la adevărul lui Dumnezeu și de la adevărul omului. Un om care păcătuiește, niciodată nu va putea să guste bucuria de a trăi. În inima lui va fi mereu tristețe, neliniște, tulburare. Niciodată nu va fi mulțumit de nimic. Dar un om care se străduiește să înlăture păcatul din viața sa, și să-L primească mereu pe Hristos, să se unească cu El, atunci în inima lui va fi pace. Va fi dragoste. Va fi bunătate, va fi smerenie, va fi îndelungă răbdare. Nu se va teme, de nimeni și de nimic. Nici de pandemie, nici de război, pentru că Hristos este cu noi, este în noi. Și cum zice Psamistul: Dacă Domnul este cu mine, nu mă voi teme de mii de popoare care mă vor înconjura. Și această este o realitate; această stare o are omul credincios, omul drept credincios, omul care este mereu împreună cu Hristos, în mintea și-n inima sa.

    Și noi toți suntem chemați la aceasta, iubiții mei. Domnul Își dorește, pentru noi toți, această fericire. Își dorește să fim fericiți și-n veacul acesta, atât cât este cu putință, dar mai ales în veacul cel ce va să fie, unde ne așteaptă pe toți, unde a pregătit loc pentru toți.

    A Lui să fie slava, împreună cu Tatăl, și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și-n vecii vecilor, Amin. Hristos a înviat!

 ***