Preasfințitul Teofil

Duminica săracului Lazăr

Cuvânt la Sfânta Liturghie

1 noiembrie 2020

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacucernici părinți, preacuvioase părinte

ierodiacon, iubiți credincioși,

 Evanghelia care a fost citită astăzi la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie ne-a vorbit despre o Parabolă rostită de către Mântuitorul Iisus Hristos, anume Parabola bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr. Mă gândesc că cei mai mulți dintre frățiile voastre ați fost la momentul citirii Sfintei Evanghelii și ați auzit Parabola, pentru cei care n-ați fost de la început, foarte pe scurt, o să o repet.

 Spunea Mântuitorul că la un moment dat au fost doi oameni: un om bogat, care își petrecea viața în lux, în petreceri, în desfătări, iar la poarta lui stătea, aproape zilnic, un om sărac, căruia i se dă și numele, Lazăr. Și acesta aștepta să fie miluit de către bogat măcar cu fărâmituri de la mesele sale îmbelșugate. Dar nu primea nimic. Mai degrabă veneau câinii, și îi lingeau rănile, și cumva îi alinau suferința și durerile. Și, într-un sfârșit, au murit amândoi. A murit și bogatul, și s-a dus în iad; a murit și săracul, iar sufletul lui a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam, adică în rai. Acolo unde locuiesc cei drepți. Pentru că Avraam este Părintele celor credincioși. Părintele celor care cred drept lui Dumnezeu, și se încred în El din toată inima, și cu toată puterea. Și acolo, în iad fiind, bogatul acum era în suferință și-n chin. Și vedea și pe Lazăr, care era acum în odihnă și în bucurie, împreună cu Patriarhul Avraam. Și l-a rugat pe Avraam să-l lase pe Lazăr să meargă să-i aline suferința, să-i înmoaie buzele cu puțină apă. Și Avraam a zis, Nu se poate. Între noi și voi este o prăpastie de netrecut. Și mai mult, aduți aminte că atunci când ai fost pe pământ tu te desfătai iar Lazăr suferea, acum iată lucrurile s-au inversat. Bogatul insistă, totuși, și se roagă pentru cei rămași, pentru familie, și-a zis, Părinte, dacă nu, lasă-l măcar să meargă la familia mea, la prietenii mei și să le spună ce s-a întâmplat, unde am ajuns, și să-și schimbe viața, să nu ajungă și ei în acest loc de chin. Și Avraam iarăși a dat un răspuns negativ și a zis, Au pe Moise și pe prooroci, să asculte de ei, pentru că altfel și dacă s-ar întoarce cineva din morți, tot n-ar asculta, tot nu s-ar schimba.

 Sunt foarte multe învățăminte pe care le putem noi desprinde din această Parabolă. Întâi de toate, că viața omului nu se termină cu mormântul. Noi trăim aici pe pământ o etapă doar; o etapă premergătoare și pregătitoare pentru ceea ce urmează, la fel cum o primă etapă a existenței noastre se petrece în pântecele mamei, unde ne pregătim pentru ceea ce urmează, iar nașterea este o moarte pentru viața din pântecele mamei, acolo nu ne mai întoarcem niciodată. La fel, și viața aici pe pământ este o etapă pregătitoare și premergătoare, pentru Împărăția lui Dumnezeu și pentru viața veșnică. Ceea ce putem desluși din Parabolă este că soarta noastră în veșnicie depinde foarte mult de felul în care ne trăim viața aici pe pământ. Dacă bogatul aici a fost plin de desfătări, nu era un lucru rău. Bogăția în sine nu este un păcat, dacă este câștigată prin muncă cinstită. Greșeala bogatului a fost aceea că nu era milostiv. Pentru că s-ar fi căzut ca în fiecare zi să dea câte ceva din prisos săracului Lazăr, care nu avea ce să mănânce, și aștepta milostenia lui, dar nu o primea. Și, această nemilostivire, treptat a paralizat în el puterea de a iubi și grija pentru cele duhovnicești. El a uitat că într-o zi va muri și că va merge în fața lui Dumnezeu, unde va trebui să dea seama de cele ce a făcut în această viață, a uitat.

 Și cred că și nouă ni se poate întâmpla, și poate ni se chiar întâmplă. Prinși cu grijile acestei lumi, cu dorința de a ne îmbogăți, de a câștiga tot mai mulți bani, de a avea o viață cât mai confortabilă, uităm de Dumnezeu, uităm de mântuire, nu mai avem milă față de săraci. Între noi și Dumnezeu se creează așadar o prăpastie de netrecut; dar și între noi, unii față de alții, se crează prăpăstii, nu mai ne întâlnim unii cu alții, nu ne mai bucurăm unii de alții. Acestea sunt efectele unei vieți trăite după înțelepciunea acestei lumi, după logica acestei lumi; iară nu în lumina Evangheliei. Pentru că Mântuitorul altceva ne învață. El ne învață să fim buni, să fim milostivi. Zice, Fiți milostivi precum și Tatăl vostru Cel din ceruri milostiv este. Cei care ați primit Taina Cununiei, dacă ați fost atunci atenți, dacă vă mai amintiți, la un moment dat preotul s-a rugat în felul acesta: Umple casele lor de grâu, de vin, de untdelemn și de toată bunătatea, ca toată îndestularea având, să dea și celor lipsiți. Deci iată, Dumnezeu ne binecuvintează, Dumnezeu ne dă, de toate, dar nu ca să folosim în mod egoist, ci ca să dăm și celor lipsiți. Adică prin bunatatea pe care o primim de la Dumnezeu, la rândul nostru să oferim și noi bunătate, să cultivăm și noi dragostea și milostivirea. Dacă Dumnezeu este cu noi bun și milostiv, înseamnă că și noi la rândul nostru trebuie să fim buni și milostivi unii cu alții. Altfel, dacă noi uităm de toate acestea, iată, când vom merge, când vom pleca din această lume, lucrurile se vor inversa. Și dincolo vom fi singuri, acolo nu vom mai avea bunătățile acestei lumi, acolo vor fi altfel de bunătăți, dar de care nu ne vom putea învrednici, pentru că inima noastră împietrită și întunecată nu va putea să primească bunătățile veacului viitor.

 Acum nici sărăcia în sine nu este o virtute. Lazăr nu a ajuns în rai pentru că era sărac. Sărăcia poate să fie și din pricina lenei. A faptului că nu muncim. Că nu ne place să muncim. Dar ea poate să fie și o consecință a acestei societăți nedrepte. Foarte ușor putem să ajungem într-o clipă săraci. Într-o clipă să pierdem tot. Nu pentru că n-am muncit și nu ne-am ostenit; ci pentru că pur și simplu se întâmplă în viața aceasta nedreptăți și nenorociri, și-atunci avem nevoie de milă, avem nevoie de mila lui Dumnezeu, avem nevoie de mila oamenilor.

 Acel sărac suporta toate în tăcere. Lazăr nu striga la poarta bogatului. El doar aștepta, în tăcere. La fel cum și slăbănogul de la scăldătoarea Vitezda, care era de treizeci și opt de ani în suferință, nu striga. Nu urla. Nu se plângea. Ci răbda în tăcere. Când Domnul a venit, deîndată S-a dus la el și i-a zis, Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă, la fel cum femeia gârbovă de optsprezece ani legată de satana cu această neputință a gârbovirii nici ea nu striga și nu urla, și nu se îndreptățea pe sine zicând, Apoi eu sunt femeie bolnavă și nu mă duc la biserică sâmbăta, cum era pe vremea Mântuitorului, nu; cu toată neputința se ducea sâmbăta la sinagogă și se ruga. Și tăcea. Răbda, în tăcere. Și când Domnul a intrat în sinagogă deîndată S-a dus la ea și-a zis, Femeie, ești dezlegată de neputința ta. Fără să o întrebe nimic. Iată cât de prețioasă este smerenia. Răbdarea în tăcere. Aceasta ne va învrednici pe noi de raiul lui Dumnezeu, de Împărăția lui Dumnezeu; pentru că și Domnul Hristos a răbdat toate, în tăcere, cu multă dragoste pentru mântuirea noastră, a tuturor. La fel și noi trebuie să ne deprindem a le răbda pe toate în tăcere, a le primi pe toate ca din mâna lui Dumnezeu. Cum spunea Dreptul Iov, Gol am ieșit din pântecele maicei mele, gol mă voi întoarce în pământ. Domnul a dat, Domnul a luat, fie Numele Domnului binecuvântat. Cum le-am primit pe cele bune, se cade să le primim și pe cele rele. Iată atitudinea unui om credincios, a unui om suferind, care se încrede în Dumnezeu.

 Și la care suntem chemați și noi, dacă ne dorim să ajungem în Împărăția lui Dumnezeu, dacă vrem să fim fericiți în rai, iată ce trebuie să facem. Dacă suntem bogați, să mulțumim lui Dumnezeu pentru această bogăție, și să dăm și celor lipsiți, să cultivăm cât mai mult milostenia, și facerea de bine; iar dacă suntem săraci din lene să începem să muncim, dacă Dumnezeu ne dă sănătate, iar dacă sărăcia noastră este din pricina nedreptăților și nenorocirilor care se pot abate peste noi, să răbdăm, în tăcere, cu smerenie să așteptăm și mila lui Dumnezeu și mila oamenilor. Și Dumnezeu va găsi El calea cea mai potrivită pentru noi. Iar adică nu, iarăși îmi vine în minte văduva din Sarepta Sidonului la care s-a dus Proorocul Ilie. Și Mântuitorul chiar o scoate în evidență; zice, Erau multe femei văduve, în acea vreme. Dar Ilie numai la una singură s-a dus. Și de ce oare s-a dus la ea? Pentru că și ea, răbda, fără cârtire. Când s-a dus Ilie la ea și i-a cerut să-i dea să mănânce, i-a zis, Omule al lui Dumnezeu, mai am puțină făină ca să fac, puțin untdelemn să frământ pâine, ca să mănânc eu și fiul meu, și apoi să așteptăm să murim. Era foamete mare. Deci iată ce conștiință, ce atitudine avea această femeie. Zice, Să așteptăm să murim. Nu să mă arunc de la etaj, nu să mă sinucid , nu să mă otrăvesc, nu să mă împușc, să așteptăm să murim. Dacă chiar nu se mai poate face nimic, dacă nu se poate schimba în nici un fel și nu primim nici un răspuns, nici de la Dumenzeu și nici de la oameni, atunci să așteptăm în tăcere, și cu încredințarea că știe Dumnezeu ce face. Și iată, dincolo de mormânt, se schimbă lucrurile. De aceea Mîntuitorul îi chiar fericește pe cei ce suferă, zice, Fericiți sunteți voi care plângeți acum, căci veți râde. Fericiți sunteți voi cei care flămânziți acum, căci vă veți sătura. Deci pe toți cei care suferă în această lume, care suferă cu smerenie și cu răbdare, fără să cârtească și fără să hulească împotriva lui Dumnezeu, pe toți îi așteaptă bunătățile veacului viitor. Și să ne învrednicească Bunul Dumnezeu pe noi pe toți de aceste bunătăți, pentru că toți ni le dorim.

 Și poate că mai este un lucru pe care ar trebui să îl subliniem, având în vedere această Parabolă. Bogatul fiind acolo în flăcările iadului, s-a rugat și pentru el și s-a rugat și pentru familia lui. Și i s-a spus, nu se poate. Între noi este prăpastie, cei care au rămas în lume au pe Moise și pe Prooroci; adică au Biserica. Să asculte de ei, să asculte de ei, să asculte de Biserică, de învățătura Bisericii, pentru că altfel, chiar dacă cineva dintre cei morți s-ar scula, tot n-ar crede. Și ni s-ar părea lipsit de dragoste răspunsul lui Avraam. De ce nu i-a ascultat rugăciunea? Până la urmă Dumnezeu, de ce nu a ascultat rugăciunea bogatului, dacă este atât de bun și milostiv? Să știți că i-a ascultat Dumnezeu rugăciunea. Într-adevăr, nu se poate trece dintr-o parte în alta cu de la noi putere; dar prin puterea lui Dumnezeu toate sunt cu putință. Și un Lazăr, a fost lăsat să vină dintre cei morți, în această lume. Lazăr din Betania, prietenul Mântuitorului, a înviat a patra zi. Era cu puțin timp înainte de Răstignirea Domnului. Și ce s-a întâmplat? După ce a înviat Lazăr? Mai marii iudeilor căutau să-L ucidă și pe Hristos, și pe Lazăr. Iată cât adevăr era în cuvântul lui Avraam. Zice, Chiar dacă ar veni cineva dintre cei morți, tot nu ar crede, tot nu s-ar schimba. A venit Lazăr din Betania dintre cei morți. Și n-au crezut, nici în Hristos, nici în cuvântul lui Lazăr. Ci au căutat să-l ucidă. Să-i ucidă pe amândoi. De aceea dacă cineva vrea să-și schimbe cu adevărat viața, să nu aștepte semne și minuni, ci să creadă în cuvântul Evangheliei propovăduit de Biserică, în fiecare duminică și sărbătoare, și ori de câte ori sunt și alte ocazii și împrejurări.

 Iar pentru cei adormiți să ne rugăm. Să ne rugăm totuși cu încredere. Nu știm care va fi efectul acestor rugăciuni. Dar noi să ne rugăm, ca Dumnezeu să le ierte toată greșeala cea de voie și cea fără de voie și tot păcatul, să-i așeze cu drepții, care din veac I-au bineplăcut, să facem milostenie în numele lor, și, sunt șanse ca starea lor să se îmbunătățească până la Învierea de obște și la Judecata de universală. Chiar au fost situații în care Dumnezeu i-a încredințat pe cei care s-au rugat că au fost primite rugăcinile și milosteniile lor pentru cei morți. Sunt zile în care toți ne rugăm pentru cei adormiți, chiar și aici în occident chiar astăzi este ziua de pomenire a tuturor sfinților, dar și a tuturor celor morți. Și cred că sub această influență a rânduielii din Biserica Romano-Catolică, și la noi în Ardeal a pătruns obiceiul să se facă pomenirea morților la întâi noiembrie. Și de aceea în aceste zile și noi ne rugăm pentru cei morți, acum este un pic mai greu, din pricina pandemiei, mai greu de ajuns la cimitire, cu parastase, dar totuși în inima noastră ne aducem aminte de cei dragi ai noștri și ne rugăm Domnului pentru ei, putem să facem milostenie în numele lor.

 A Domnului nostru Iisus Hristos să fie slava, împreună cu Tatăl, și cu Duhul Sfânt, acum și pururea, și în vecii vecilor, Amin. 

***