Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie – Duminica Samarinencei

22 mai 2022

 În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Preacucernice părinte L., preacuvioase părinte C.,

stimată doamnă C., iubiţi credincioşi,

Hristos a înviat!

    Astăzi este Ziua Domnului, și ne-am adunat să slujim împreună Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, ne-am adunat și pentru că este hramul parohiei dumneavoastră, Sfinții Împărați Constantin și Elena, care au fost pomeniți ieri, dar noi ne-am întâlnit astăzi fiind duminică, Duminica Samarinencei. Această credință, pe care samarineanca a primit-o de la Domnul nostru Iisus Hristos, au primit-o în același chip și Sfinții Împărați Constantin și Elena, au propovăduit-o, au întărit-o și au apărat-o; până la ultima răsuflare. Și la fel și Sfânta Muceniță Fotini, deci samarineanca a devenit Sfânta Muceniță Fotini, și-a dat în cele din urmă viața pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

    Iubiții mei, în Evanghelia care s-a citit astăzi la Sfânta Liturghie sunt foarte multe lucruri duhovnicești cu care noi ne putem îmbogăți. Eu aș vrea să subliniez doar trei dintre ele. Întâi de toate, atitudinea Mântuitorului nostru Iisus Hristos față de femeia samarinească. În acea vreme, iudeii nu aveau nici un fel de amestec cu samarinenii, se ocoleau unii pe alții, și, din punct de vedere religios, în Samaria era un fel de amestec de credință iudaică cu foarte multe credințe păgâne, ei având chiar un templu pe care și l-au construit pe un munte numit Garizim. Și, într-o bună zi, Mântuitorul Se întâlnește cu o astfel de femeie din Samaria, la fântâna lui Iacob. Și când ajunge Mântuitorul acolo, îi zice acestei femei, Dă-Mi să beau, dă-Mi un pahar cu apă. Și ea, rămâne uimită. Cum adică, un iudeu, cere un pahar cu apă unei samarinence, și unei femei; pentru că, în același timp, în cultura  iudaică, femeia era destul de înjosită, și de disprețuită. În general, în cultura popoarelor orientale. Adeseori femeia era în același preț ca și o sclavă. Și, samarineanca rămâne nedumerită; cum un iudeu îi cere ei un pahar cu apă. Și Domnul îi zice: Dacă ai fi știut Cine este Cel Care îți cere, tu I-ai fi cerut și ți-ar fi dat apa cea vie. De bună seamă că femeia nu știa, nu avea de unde să știe, dar Domnul știa cine este această femeie, ce este în sufletul ei. Și este de remarcat faptul că El S-a smerit în fața ei. A tratat-o cu foarte mult respect. Și aș zice chiar cu umilință. Cumva se pune chiar dedesubtul ei. O cinstește în mod deosebit. Și vedem cum această cinstire o transformă pe această femeie în cele din urmă într-un apostol, și chiar muceniță.

    Vedeți, ce putere are respectul? Cinstirea față de celălalt? În lumea în care trăim, lucrurile sunt asemănătoare cu cele din vremea Mântuitorului. Noi, foarte des, ierarhizăm oamenii. Nu-i cinstim pe toți în egală măsură. Ba chiar îi disprețuim. Îi lepădăm, și aceasta creează prăpăstii între noi. Ziduri, adeseori de netrecut. Și-atunci, iată care este soluția: să ne smerim. Să ne punem dedesubtul fiecăruia. Și să cinstim pe orice om cu care ne este dat să ne întâlnim. Orice făptură omenească pe care o întâlnim, este de fapt chipul lui Dumnezeu. Este fratele meu. Dacă Îl numesc pe Dumnezeu Tatăl nostru Carele ești în ceruri, înseamnă că toți oamenii sunt frați. Toți suntem fii ai aceluiași Părinte, avem aceeași valoare. Nu este unul mai prețios decât celălalt. Toți prețuim la fel cât prețuiește Jertfa lui Hristos. Hristos Și-a dat viața pentru toți oamenii. Din toate timpurile și din toate locurile. De la Adam și câți vor fi până la sfârșitul veacurilor. Înseamnă că toți avem același preț, aceeași valoare, și se cade să ne cinstim unii pe alții. Și mai ales, vedeți, cum sunt dificultăți între noi. De multe ori în casă, sau la locul de muncă, avem dificultăți cu autoritățile, cu conducerea, cu directorii,  vedeți, ce putere are, să îl cinstim, să ne smerim în fața lui, aceasta poate să-l transforme, dacă nu într-un apostol și mucenic, cel puțin într-un om cu inimă bună. Ar putea să fie impresionat de smerenia noastră și de dragostea noastră, la fel cum a fost impresionată femeia samarineancă de către Mântuitorul Iisus Hristos.

    Apoi, al doilea lucru pe care aș vrea să-l remarcăm. Femeia aceasta, se vede că era o femeie păcătoasă. Mântuitorul a vădit-o că a avut cinci bărbați, iar cel cu care stă nu-i este bărbat, adică era într-o legătură nelegitimă. Dar, așa cum era ea păcătoasă, totuși avea preocupări spirituale. Își punea problema unde este adevărata închinare. Iudeii spuneau că la Ierusalim, samarinenii spuneau că la Garizim. Și femeia era nedumerită. Și, simțind că Cel din fața ei este omul lui Dumnezeu, este Prooroc, I-a adresat această întrebare. Unde crezi Tu că este adevărata închinare? Și, e de remarcat și răspunsul Mântuitorului. Zice, Femeie, voi vă închinați la ceea ce nu știți. Iar noi ne închinăm la ceea ce știm, pentru că mântuirea este din iudei. După gândirea multora, Mântuitorul ar fi trebuit să zică, A, nu-i nici o problemă, este bine și la Ierusalim, este bine și la Garizim, important este să crezi într-un dumnezeu, important este să te rogi, nu contează unde te duci și ce faci. Ei vedeți, Mântuitorul nu dă un asemenea răspuns. Nu este bine oriunde și oricum. Nu există, se pare, decât o singură cale de mântuire. Mântuitorul a zis, Mântuirea este din iudei, pentru că acolo a fost alegerea lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a ales și l-a binecuvântat pe Patriarhul Avraam, și a făcut din el un neam mare, prin care iată, se binecuvintează toate neamurile pământului. Pentru că acolo S-a născut Iisus Hristos. Chiar dacă uneori Mântuitorul îi ceartă, și îi mustră, că sunt cărturari și farisei fățarnici, și morminte văruite, totuși acolo a fost Fecioara Maria, acolo a fost Ioan Botezătorul, acolo S-a născut Iisus Hristos. Prin urmare mântuirea este din iudei. Și, în continuare, mântuirea este în Biserică. Și prin Mântuitorul Iisus Hristos. Nu există alte căi de mântuire. Nu este bine oriunde, și oricum. Să evităm această gândire. Dacă o avem, să o lepădăm. Și, dacă nu suntem convinși, să cercetăm. Pentru că acum vin la al treilea aspect, pe care vreau să-l evidențiez.

    După ce femeia samarineancă s-a dus în cetate, să le spună celor de acolo că a aflat un om care s-ar putea să fie Mesia, multă lume a venit să-L vadă; și au crezut în cuvântul Lui și L-au rugat să rămână la ei. Și-apoi, i-au zis la un moment dat samarinencei, Credem, și pentru că tu ne-ai spus, dar credem și pentru că noi înșine ne-am încredințat. Observați? Credem și pentru că tu ne-ai spus, dar și pentru că noi ne-am încredințat. De ce vreau să insist aici? Știu că foarte multă lume zice, apoi eu sunt ortodox, aceasta este credința moșilor și a strămoșilor mei, și eu nu-mi schimb credința. Dar nu mă interesează în Cine cred și de ce cred. Nu este suficient să păstrăm credința ortodoxă doar din rațiuni sentimentale, pentru că așa au crezut moșii și strămoșii. Dar dacă eu nu trăiesc această credință, nu o înțeleg, nu o simt, nu-mi este de nici un folos, doar să păstrez datini și obiceiuri. O credință, ca să fie mântuitoare, trebuie să fie dreaptă. Și eu trebuie să o înțeleg, trebuie să mă transforme și pe dinlăuntru. Trebuie să-mi lumineze mintea, să-mi înțelepțească mintea, și să-mi înmoaie inima. Să facă din inimă de piatră o inimă de carne, care să-L iubească deopotrivă și pe Dumnezeu și pe toți oamenii. Deci dacă avem îndoieli în credință, dacă nu suntem convinși că credința noastră este aceea pe care i-a descoperit-o Mântuitorul femeii samarinence și Sfinților Împărați Constantin și Elena, atunci avem toată libertatea să cercetăm, și să ne încredințăm. Nu este greșit. Dacă ai îndoieli în credință, caută. Întreabă. Și mai mult ca sigur, dacă ai o cercetare, o căutare sinceră, Dumnezeu îți va grăi, Dumnezeu te va încredința. Dumnezeu te va căuta. Așa cum a căutat-o pe femeia samarineancă, la fel ne va căuta și pe noi, dacă avem îndoieli în credință.

    Deci, în concluzie, să reținem aceste trei lucruri esențiale. Întâi de toate, respectul pentru persoană. Să nu disprețuim pe nimeni. Nici dacă este mare, nici dacă este mic, nici dacă este bogat, nici dacă este sărac, indiferent de ce neam ar fi, toți suntem oameni. Toți suntem chipul lui Dumnezeu, toți suntem fii ai Aceluiași Părinte. Al doilea lucru: chiar dacă suntem oameni păcătoși, totuși, să avem căutare și după cele duhovnicești. Să nu ne mulțumim cu cele ale lumii, cu cele ale păcatului. Poate că în toți, la un moment dat, este această pornire, dar nu-i dăm curs întotdeauna, așa cum a făcut-o femeia samarineancă. Dacă avem asemenea frământări duhovnicești, să le dăm curs. Și, așa cum am spus, să nu trăim în credința noastră doar din rațiuni sentimentale. Ci și pentru că suntem convinși de credința noastră. Să fim dispuși chiar să ne dăm viața; aceea poate să fie o credință mântuitoare, dacă eu sunt în stare să-mi dau viața pentru Cel în Care cred. Femeia samarineancă în cele din urmă și-a dat viața pentru Hristos.

    Este de dorit să putem să facem și noi același lucru; chiar dacă nu ni se va tăia capul, dar toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, așa cum spunem adeseori la Sfintele Slujbe. Tot ceea ce facem să fie în Numele Domnului, să fie cu binecuvântarea Domnului, să fie spre slava Domnului și-atunci de bună seamă că va fi și spre mântuirea noastră și slava noastră veșnică, Amin. Hristos a înviat!

 ***