Preasfințitul Teofil        

Cuvânt la Sfânta Liturghie – Duminica Mariei Egipteanca 

10 aprilie 2022                 

  În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacucernice părinte I., preacuvioase părinte C., iubiți credincioși, 

   Suntem în duminica a 5-a a Postului celui Mare, ne pregătim cu toții pentru Sfântul și Marele Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, dar care este de dorit să fie și praznicul învierii noastre, al învierii noastre lăuntrice, noi de aceea credem în Mântuitorul Iisus Hrisos și mergem pe urmele Lui, pentru că ne dorim să fim așa cum este El, acolo unde este El acum ne dorim să fim și noi, adică de-a dreapta Tatălui în Împătăția cerurilor, dar pentru ca să ajungem acolo unde este El, iată trebuie să trăim în această viață așa cum El a trăit cât a fost aici în lume. Felul în care El ne-a arătat că trebuie să trăiască omul pe pământ trebuie să îl întruchipăm și noi în viața noastră de zi cu zi.

    Și e posibil să ni se pară de neatins acest chip al viețuirii în Mântuitorul Iisus Hristos și într-o oarecare măsură este adevărat, dar, vedem că Mântuitorul nu ne lasă singuri. El nu doar a venit să ne arate calea, dar a venit chiar El Însuși să Se facă pentru noi Cale. El ne dă putere ca să mergem pe această cale, El a rămas împreună cu noi. Vedeți, că la fiecare Sfântă Liturghie El este prezent în mijlocul  nostru. La un moment dat am spus, Hristos în mijlocul nostru, și dumneavoastră ați răspuns, Este, și va fi. Deci iată Hristos este viu, este prezent în mijlocul nostru prin Sfintele Taine, prin Sfânta Taină a Împărtășaniei, prin cuvântul Său, până la sfârșitul veacurilor. Așa încât să ne ajute, pe fiecare dintre noi, să putem să fim întru totul asemănători Lui. Adică să-L iubim și noi pe Dumnezeu din toată inima, să ne iubim unii pe alții, așa cum El ne-a arătat.

    Și în această duminică, în a 5-a din Post, ar trebui să învățăm două lucruri importante, sau altfel spus, Mântuitorul ne atrage atenția asupra a două mari pericole, care ne pot paște pe noi, în dorința de a ne desăvârși în dragostea lui Hristos.  Și aceste două mari pericole sunt mândria, și desfrânarea. Acestea sunt cele mai mari păcate pe care le poate săvârși omul împotriva iubirii: mândria, și desfrânarea.

    În ceea ce privește mândria, ne-a fost atrasă atenția prin Evanghelia care s-a citit astăzi la Sfânta Liturghie. Mântuitorul le vorbea ucenicilor Săi despre Patimi. Le-a spus că urmează să fie dat în mâinile oamenilor răi, să fie răstignit, dar după trei zile va învia. Și vorbindu-le El despre Patimi, doi dintre ucenicii Săi, Iacob și Ioan, I-au zis, Doamne, am vrea să ne împlinești o mare dorință. Să ne dai să stăm unul de-a dreapta Ta și unul de-a stânga Ta, în Împărăția Ta. Deci vedeți, Mântuitorul le vorbea despre Patimi, iar ei vroiau putere. Dă-ne nouă să stăm de-a dreapta, și de-a stânga; adică să fim primii. Ispita aceasta, vedeți, a întâietății, a autoritații. Care ne paște pe toți. Și Mântuitorul le-a zis, Nu știți ce cereți. Și-apoi, în cele din urmă, i-a lămurit, și-a zis, În această lume, oamenii sunt stăpâniți, de către conducătorii lor, prin putere; prin autoritate. Dar între voi nu trebuie să fie așa. Ci cel care va voi să fie cel mai mare, trebuie să fie slujitorul tuturor. Și același cuvânt le va spune Mântuitorul ucenicilor și la Cina cea de Taină. Când le-a spălat picioarele și-a zis,  Iată voi Mă numiți pe Mine Învățătorul și Domnul, și bine ziceți, că sunt. Dar Eu sunt între voi ca Cel care sjujește. Deci dacă vrem să ne desăvârșim în dragoste, trebuie să fugim de această ispită a puterii. Dorința de a-i stăpâni pe ceilalți. Dorința de a fi primii. Nu este în logica iubirii. Și vedeți că această ispită ne paște la toate nivelurile, de la cei mai mici până la cei mai mari. Observați și între copii, cum se manifestă mândria? Cât de repede se ceartă? De la nimicuri? Pentru că mândria este în noi ca și boală, ne naștem cu ea. După aceea, în relațiile dintre noi, dintre soți, dintre părinți și copii. Observați cum apare dorința aceasta de a fi cel mai mare? De a vedea care muncește mai mult, care dă mai mult. Dorința de a ni se recunoaște meritele, eu am făcut atâta, eu am muncit atâta. Vedeți, acestea sunt manifestări ale mândriei. Dragostea nu cere socoteală. Dragostea nu are pretenții. Dragostea nu are așteptări. Dragostea doar se dăruiește. Se jertfește. Pur și simplu. Mântuitorul Iisus Hristos așa a făcut, și ne învață și pe noi să facem la fel. Dacă vrem să fim acolo unde este El, trebuie să învățăm să slujim. Trebuie să învățăm să ne dăruim unii altora, fără să avem pretenții, și fără să avem așteptări. Și aceasta, repet: la toate nivelurile. De la cei mai mici până la cei mai mari.

    Și uneori vedeți că ispita aceasta a întâietății și a puterii poate să vină și sub masca iubirii. Foarte mulți oameni își doresc să fie primii considerând că ei vor să facă bine, că vor să-i ajute pe alții. Dar în realitate acolo este dorință de stăpânire. Dorință de afirmare. Deci trebuie să fim foarte atenți. Că mândria poate să se mascheze foarte ușor cu cele ale iubirii. Dar ea foarte repede se dă pe față. Pentru că vom vedea, mândria, chiar dacă se maschează cu dragostea, ea foarte repede se enervează. Foarte repede își iese din fire. Dragostea nu. Dragostea este smerită, îndelung rabdă. Niciodată nu cade, orice s-ar întâmpla. Ea rămâne statornică. Merge până la moarte, și dincolo de moarte, așa cum vedem la Mântuitorul Iisus Hristos.

    Și-apoi, să luăm aminte la cel de-al doilea pericol, al desfrânării. Mândria este un păcat sufletesc. Iar desfrânarea este un mare păcat trupesc. Care tot așa se împotrivește iubirii. Și care foarte mult se cultivă în zilele noastre. Și tot așa, de la cei mai mici până la cei mai mari. Și, desfrânarea, tot așa mimează foarte bine dragostea. Când oamenii cad în păcatul desfrânării, fac aceasta în dorința de dragoste. Dar este o amăgire. Desfrânarea nu este dragoste. Ci este egoism. Cel care se desfrânează, nu-l iubește pe cel cu care se desfrânează, ci se folosește de el, ca de un instrument. Și în acest sens ne atrage atenția viața Sfintei Maria Egipteanca, care a fost pomenită astăzi, în a 5-a Duminică a Postului Mare. Ea a trăit prin veacul al 4-lea. Și ea foarte de tânără s-a dedat desfrânării. Așa cum și în zilele noastre vedem, sunt foarte mulți tineri și tinere care de la fragedă vârstă se dedau desfrâului. Și fac de multe ori aceasta chiar și pentru bani. Așa a fost și Maria Egipeanca. Foarte de tânără s-a dedat desfrâului, și nu neapărat pentru bani cât pur și simplu pentru plăcere. Și așa, și-a distrus viața și tinerețea. Dar, a venit un moment când s-a dus la Ierusalim împreună cu un grup de pelerini din Cetatea Alexandriei Egiptului, de unde era ea. Și ajungând la Ierusalim, a vroit să intre în Biserica Învierii și să se închine la Crucea Mântuitorului. Și o putere nevăzută o ținea. Nu o lăsa să intre în biserică. Și-atunci și-a dat seama că ceva nu este bine în viața ei că iată Dumnezeu nu o lasă să se apropie de Sfânta Cruce. Și atunci s-a dus undeva la o icoană a Maicii Domnului, care era acolo afară, și a căzut în genunchi și s-a rugat la Maica Domnului, să-i ierte păcatele și să-i dea voie să se apropie de Crucea Domnului, și apoi a promis că își va schimba viața. Așa, Maica Domnului a dezlegat-o și s-a putut apoi apropia de Sfânta Cruce, s-a spovedit, s-a împărtășit, și apoi s-a dus în Pustia Iordanului. Și acolo a petrecut patruzeci și șapte de ani în post și-n rugăciune. Și nu i-a fost ușor. Chiar dacă trăia singură în pustie, ispita încă lucra în ea. Patima nu s-a vindecat așa de ușor. Au trebuit să treacă mulți ani până când ea s-a vindecat de rănile păcatului desfrâului. Dar în cele din urmă s-a curățit și s-a sfințit. Și ea ne este pusă nouă ca pildă. Că oricât ar fi omul de păcătos iată se poate întoarce, se poate curăți, se poate sfinți, dar este nevoie de osteneală. Nu este ușor, să te întorci, de la păcat la virtute, de la diavol la Dumnezeu. dar se poate. Cu osteneală, se poate. Pentru că, dacă rămânem în păcat, sfârșitul păcatului este moartea. Este suferința veșnică. Este părtășia cu cel rău. Pentru veșnicie. Dar dacă ne întoarcem de la păcat la virtute, iată ținta noastră este fericirea veșnică, împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos.

    Domnul pe toți ne cheamă. El nu leapădă pe nimeni. Zice, Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi. Deci pe toți ne iubește, pe toți ne dorește, pe toți ne cheamă; pentru toți S-a răstignit, pentru toți Și-a dat viața. Dar noi trebuie să răspundem acestei chemări, și să fim statornici. Să nu ne abatem; vedeți, Maria Egipteanca, odată ce a pornit pe calea sfințeniei, nu s-a mai întors înapoi. În viața noastră s-ar putea să nu fie întotdeauna la fel. Venim la biserică, încercăm să fim cu Dumnezeu, dar după aceea iarăși cu foarte multă ușurință ne întoarcem înapoi la cele ale păcatului. Și tot cădem, și ne ridicăm, dar, slavă Domnului că ne rabdă. Și să dea Dumnezeu să ne găsească moartea ridicați. Să ne rugăm pentru aceasta. Să nu ne găsească moartea în stare de păcat, căzuți. Ci să ne găsească în stare de virtuite. Să ne găsească cu fața spre Dumnezeu. Mult să ne rugăm pentru aceasta. Și să nu fim nepăsători față de soarta noastră în veșnicie. Să nu ne lăsăm prinși doar de cele ale pământului. Pentru că vedeți cât de repede le părăsim pe cele ale pământului? Într-o zi trebuie să plecăm. Și nu doar bătrânii pleacă din această lume. Pentru că vedem că și tinerii, și copiii. Și înseamnă că noi nu trebuie să ne punem nădejdea doar în cele ale pământului, ci noi trebuie să căutăm mai ales cele ale veșniciei. Pentru că acolo este împlinirea noastră. Acolo este casa noastră. Și noi pentru aceasta trebuie să ne pregătim mereu. Și aș zice, cel puțin în egală măsură osteneala pe care o depunem pentru cele pământești, pentru mâncare și băutură și pentru tot ce ține de bunăstarea noastră aici  pe pământ, deci cel puțin în egală măsură, dacă nu chiar mai mult, să ne ostenim pentru cele duhovnicești; pentru mântuirea sufletului nostru.

    Să ne ajute Maica Domnului și toți Sfinții, Sfânta Maria Egipteanca, Sfântul Mucenic Sava de la Buzău, care și el a  trăit tot prin veacul al 4-lea, și care este ocrotitorul parohiei dumnevoastră, care va fi pomenit marți săptămâna viitoare, să ne ajute, să ne dea putere, să ne dea curaj ca să mergem pe calea sfințeniei, pe calea mântuirii, pe calea vieții veșnice, Amin.

 ***