Preasfințitul Teofil 

Cuvânt la Sfânta Liturghie – Duminica Mariei Egipteanca

18 aprilie 2021      

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacuvioși părinți, iubiți credincioși,

    În duminica aceasta, a cincia a Postului celui Mare, Sfânta Biserică face pomenire de Cuvioasa Maria Egipteanca. O sfântă care a trăit în veacul al treilea, începutul veacului al patrulea. Foarte mult s-a nevoit, dar totuși pilda ei de viață este foarte inspirantă pentru toți, până în zilele noastre. Și ea este vie, este prezentă în viața noastră, în măsura în care o chemăm în rugăciune și îi cerem ajutorul. Ea ne arată, prin experiența vieții ei, că indiferent de păcatele pe care le-am fi putut face la un moment dat, este posibilă întoarcerea. Este posibilă convertirea, este posibilă iată chiar sfințenia vieții. Cei mai mari păcătoși pot să devină cei mai mari sfinți.

    Maria Egipteanca, la o vârstă foarte fragedă, s-a dedat desfrâului, prostituției. Și nu neapărat pentru bani ci pur și simplu din distracție, din plăcere. Se povestește în viața ei că, la un moment, dat s-a adăugat unui grup de pelerini care mergea la Ierusalim, cu ocazia Praznicului Înălțării Sfintei Cruci. Până să ajungă la Ierusalim, cu siguranță că a continuat să păcătuiască, să-i ispitească chiar și pe pelerini, dar când a ajuns acolo, a simțit și ea dorința să intre în biserică și să se închine lemnului Sfintei Cruci. Dar, o putere nevăzută nu-i îngăduia să facă acest lucru. Nu putea să intre în biserică. A încercat de mai multe ori dar n-a reușit, și atunci, și-a dat seama că Dumnezeu nu-i îngăduie, din pricina păcatelor ei celor multe și grele să facă acest lucru. Și a ieșit; și a găsit undeva o icoană a Maicii Domnului. Și-a căzut în genunchi, și s-a rugat la Maica Domnului, să-i îngăduie și ei să se închine Sfintei Cruci, pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos, și, a promis că dacă i se va îngădui acest lucru, își va schimba viața. Va începe o viață nouă. Și Maica Domnului i-a ascultat rugăciunea. A reușit să se închine, după aceea și-a ținut făgăduința, și și-a îndreptat pașii spre Pustia Iordanului. Și-acolo, a petrecut patruzeci și șapte de ani, în singurătate, în post și rugăciune, numai Bunul Dumnezeu știe care i-a fost nevoința. Dar după patruzeci și șapte de ani a fost descoperită de către un părinte, numit Zosima. Care, tot așa, în perioada Postului Mare se retrăgea în pustie, pentru liniștire și pentru rugăciune mai adâncă. Și, a întâlnit-o pe această pustnică de acolo, pe care a văzut-o în timpul rugăciunii ridicată cu câțiva metri de la pământ și el s-a înfricoșat crezând că ar putea să fie o nălucire diavolească. Dar până la urmă s-a încredințat că este de fapt o realitate, și că e în fața unei femei cu viață sfântă. Și sigur că au intrat în dialog, și Maria i-a povestit Părintelui Zosima, așa-l chema, toată viața ei. Și-apoi, i-a spus că peste un an să vină să o spovedească și să o împărtășească, și-așa a făcut Părintele Zosima; și-apoi, i-a spus că încă peste un an să revină acolo. Și când a revenit, a găsit-o deja moartă, și pe nisip i-a lăsat scris să-i facă îngroparea.

    Sigur, sunt câteva elemente esențiale în viața Sfintei Maria, pe care tocmai v-am istorisit-o, care ne arată, cum vă spuneam la început, că sfințenia este posibilă, indiferent de mulțimea sau de mărimea păcatelor noastre. Noi suntem acum spre sfârșitul Postului celui Mare. Și fiecare, în felul său, s-a luptat cu patimile, cu păcatele pe care le are fiecare. Și posibil că suntem uneori descurajați. Ni se pare că este foarte greu să lupți cu păcatele, și așa este. Nu este ușor. Dar nu trebuie să ne descurajăm. Pentru că dacă renunțăm, sfârșitul nostru va fi unul întunecat. Vom fi chinuiți și aici pe pământ, dar vom fi chinuiți și dincolo de moarte. Dacă totuși ducem lupta cea bună, dacă nu ne descurajăm, ci cu umilință cerem iertare, și ajutor de la Bunul Dumnezeu și de la sfinții Săi, care iată au dus aceeași luptă, cu cel rău, cu păcatul, cu ispita, vom avea biruință, și sfârșitul nostru va fi luminos. Încă din veacul acesta vom gusta și bucuria, și pacea în sufletul nostru, harul lui Dumnezeu se va putea sălășlui și-n sufletul și-n trupul nostru deopotrivă. Și pe cale, sunt nenumărați oameni care au făcut această experiență și pe care îi numim sfinți, și îi avem înaintea ochilor duhovnicești ca și pilde luminoase, pilde de încurajare și de îndreptare.

    Iubiții mei, tot astăzi, Evanghelia care s-a citi la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, ne atrage atenția asupra unui alt mare pericol care ne poate paște. Și anume pericolul mândriei, al slavei deșarte. Se poate întâmpla, chiar dacă suntem foarte apropiați de Dumnezeu, și ne străduim să ducem lupta cea bună în fiecare zi, să ne pască pericolul acesta al mândriei. Și am văzut-o la ucenicii Mântuitorului, această ispită. Domnul le vorbea despre Patimi, că urmează să fie condamnat la moarte, să fie răstignit, iar Iacob și Ioan s-au apropiat de El și-au zis, Doamne, am vrea să ne împlinești o dorință. Să ne dai să stăm unul de-a dreapta, și altul de-a stânga Ta când vei veni întru împărăția Ta. Și Domnul le-a zis, Nu știți ce cereți. Acest lucru nu este cu putință a-l da decât celor la care le este rânduit. Iar apoi, i-a adunat pe toți, și le-a dat acest sfat: Să știți că cel mai mare nu este cel care stăpânește, ci cel care slujește. Iată, Eu sunt între voi ca Unul Care slujesc. Care am venit să-Mi dau viața pentru voi. Cel ce va vrea să fie cel mai mare între voi, să fie slujitorul tuturor. Remarcați nuanța: Cel mai mare între voi, nu peste voi. Nu suntem chemați să fim mai mari peste ceilalți oameni. Ci mai mari între ceilalți oameni, dar în ce fel mai mari? Prin iubire, prin slujire, prin dăruire, prin smerenie. Acestea îi dau omului măreție. Cel ce vrea să fie întâiul între voi, iarăși, între, nu peste, să fie slujitorul tuturor, zice Mântuitorul.

    Deci să fim atenți la acest pericol al mândriei, al dorinței de a fi mai buni decât alții. De a-i stăpâni pe ceilalți. Chiar dacă suntem oameni duhovnicești, ne poate paște acest pericol, inclusiv pe noi preoții. Dorința de a-i stăpâni pe oameni. Noi nu suntem chemați să vă stăpânim. Ci sutem chemați să vă slujim, să vă păstorim. După pilda pe care ne-a lăsat-o Mântuitorul Iisus Hristos. A Căruia să fie slava, împreună cu Tatăl, și cu Duhul Sfânt, acum și pururea, și-n vecii vecilor, Amin.

***