Preasfințitul Teofil

Duminica lui Zaheu Vameșul – Cuvânt la Sfânta Liturghie

22 ianuarie 2023

 În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Preacinstiți părinți, iubiţi credincioşi,

    Evanghelia care s-a citit astăzi la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie ne-a vorbit despre mântuirea unui vameș, vameșul Zaheu. Cred că este foarte cunoscută această Evanghelie, ea se citește întotdeauna și la Taina Sfântului Maslu. Este una din cele șapte Evanghelii care se citește acolo. Sunt foarte multe învățămintele pe care noi le putem desprinde din această Pericopă Evanghelică, dar eu, aș vrea să mă opresc la trei dintre ele. Întâi de toate faptul că Dumnezeu cunoaște inima omului. Înainte ca noi să exprimăm ceea ce ne dorim, ceea ce așteptăm de la El, El deja știe. Dar totuși important este ca și noi să exprimăm, pentru că El nu vrea să facă ceva ce este împotriva voinței noastre. De aceea El așteaptă întotdeauna ca noi să cerem, noi să spunem, Doamne vreau acest lucru.

    Ceea ce și-a dorit Zaheu: el a vrut să-L vadă pe Iisus. Să vadă Cine este Iisus. O nuanță cred eu foarte importantă; nu doar să-L vadă pe Iisus, așa din simplă curiozitate, ci vroia să vadă Cine este Iisus, să-L cunoască, simțea nevoia. A auzit că este omul lui Dumnezeu, că este un Învățător Care propovăduiește cuvântul lui Dumnezeu cu putere multă, și-n sufletul lui s-a născut această dorință, de a-L cunoaște. De a-L întâlni. Dar fiind vameș, și vameșii nu erau iubiți de popor, nu prea avea ocazia să-L întâlnească pe Iisus, pentru că acolo unde era Iisus și mulțime multă, el nu putea să se ducă pentru că poporul se purta urât cu vameșii, pentru că ei erau aserviți puterii romane. Și de aceea poporul îi disprețuia foarte mult. Dar, iată că acest Zaheu, care era căpetenia vameșilor, care era foarte bogat, a simțit nevoia să-L întâlnească pe Mântuitorul Hristos, să-L cunoască. Dar vedem că și Domnul a căutat acest lucru. I-a cunoscut dorul inimii. Și înainte ca el să zică ceva, deja Domnul îl cheamă pe nume. El s-a urcat undeva într-un dud, într-un copac, ca de acolo să-L zărească. Și deodată Domnul îl cheamă pe nume. Zaheu, coboară-te jos, că astăzi vreau să rămân în casa Ta. Deci Domnul ne știe, pe toți pe nume. Cunoaște taina inimii noastre. Nu trebuie să ne ascundem niciodată de El.

    Începând de la Adam, omul mereu a avut tendința de a se ascunde de Dumnezeu. Din frică, din rușine, Adam după ce a păcătuit, s-a rușinat. S-a simțit gol. A simțit nevoia să se ascundă. Și observați că noi avem mereu aceeași senzație. Aceeași reținere. Ne este frică, ne este rușine să ne înfățișăm înaintea lui Dumnezeu așa cum suntem, dar Domnul știe. Știe ce este în inima noastră. Nu este nevoie să ne rușinăm de El. Când Adam a păcătuit și Dumnezeu iese și îl caută și întreabă, Adame, unde ești?, se vede că Dumnezeu știa ce s-a întâmplat. Dar a venit cu multă delicatețe, cu multă tandrețe, Unde ești, ce-ai făcut, nu cumva ai mâncat din pomul din care ți-am poruncit să nu mănânci? Și el ar fi trebuit să zică, Ba da Doamne, așa am făcut, Te rog să mă ierți. Dar el, se dezvinovățește. Dă vina pe Eva, Dumnezeu încearcă apoi prin Eva salvarea dar și ea la rândul ei dă vina pe șarpe, și în cele din urmă în toată povestea iese vinovat Dumnezeu. Dar, ce vreau să subliniez, este faptul că Dumnezeu știa unde este Adam, ce s-a întâmplat, dar aștepta din gura lui un cuvânt de pocăință, de iertare. Așa și noi, să nu ne rușinăm, să nu ne ascundem, orice ar fi. Ori despre ce este vorba, oricât de mare este păcatul, oricât de mult, oricât de greu. Dumnezeu știe, a văzut când am păcătuit, sub ochii Lui am păcătuit, cu îngăduința Lui am păcătuit, dacă El nu ne-ar fi îngăduit, n-am fi putut păcătui. Deci să nu ne ascundem, să nu ne rușinăm. Să nu evităm spovedania. Multă lume evită spovedania din rușine, din frică. Dumnezeu știe, dar are nevoie de acel moment în care noi să recunoaștem, să mărturisim, să asumăm.

    Și așa toate suferințele noastre, toate durerile noastre, Domnul le cunoaște. Ați văzut, la slăbănogul de la scăldătoarea Vitezda, când s-a apropiat Domnul de scăldătoare S-a dus direct la el și a zis, Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă. Fără ca el să zică nimic. Sau să ceară ceva. Femeia gârbovă, optsprezece ani de suferință. Când Domnul a intrat în sinagogă, s-a dus direct la ea și-a zis, Femeie ești dezlegată de neputința ta, ea n-a zis nimic. Nu știa că Iisus ar putea să o vindece. Dar Domnul știa suferința ei, i-a văzut umilința, smerenia, îndelunga răbdare. Și de aceea, deîndată S-a dus la ea și a zis, Femeie ești dezlegată de neputința ta.

    Deci să nu ne îndoim. Că Dumnezeu nu vede, că Dumnezeu nu știe, că nu cunoaște. Le vede și le știe pe toate.  Dar Dumnezeu este smerit, este îndelung răbdător. Și așteaptă și din partea noastră, vedeți, un gest de umilință, de deschidere. De dorință de a-L întâlni și de a-L cunoaște. Și-atunci și El vine.

    Al doilea lucru pe care aș vrea să-l remarcăm. Adevărata întâlnire cu Iisus  întotdeauna duce la schimbarea vieții. Era multă lume care-L înconjura pe Iisus. Peste tot unde mergea. Dar nu toți și-au schimbat viața. Nu toți s-au mântuit în urma întâlnirii cu El. Înseamnă că nu toți au avut o autentică întâlnire cu El. Vă amintiți de momentul acela cu femeia bolnavă de scurgere de sânge. Era, tot așa, foarte multă lume care-L îmbulzea pe Iisus. Și o femeie bolnavă, avea hemoragie de foarte mulți ani, a fost peste tot, n-a putut să o vindece nimeni și s-a gândit, așa pe la spate, discret mă voi atinge de poală hainei Lui și așa cred că mă voi vindeca. Și așa s-a întâmplat. Dar Domnul a dorit să o vădească, ca să ne-o arate pildă de credință, de smerenie. Și a zis, Cineva s-a atins de Mine. Și Apostolii zis, Păi Doamne, e așa de multă lume care Te înconjoară, și Tu mai întrebi cine s-a atins de Tine? Toți se ating de Tine. Și totuși, Domnul a insistat, Cineva s-a atins de Mine. Și atunci, femeia s-a simțit descoperită și a venit în față și a mărturisit tot ce s-a întâmplat. Și Domnul i-a zis, Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit.

    Dar, ce vroiam să zic, poate să fie multă lume care Îl înconjoară pe Iisus, dar nu toți se tămăduiesc, nu toți se mântuiesc. La fel a fost și cu Zaheu. Acolo au fost mulți. Dar doar Zaheu s-a mântuit în cele din urmă, în urma întâlnirii cu Iisus. L-a chemat în casă, a făcut veselie mare, dar, spre sfârșit a zis, Doamne, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva întorc împătrit, jumătate din averea mea o vând și o împart la săraci. Și-a zis Domnul, Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și el este fiul lui Avraam. Deci, adevărata întâlnire cu Iisus duce la convertire, duce la schimbarea vieții. Omul simte nevoia să schimbe, să repare, ceea ce a greșit. Deci adevărata pocăință, iarăși se dovedește prin fapte concrete. Dacă doar ne pare rău că am păcătuit și ne întoarcem iarăși cu ușurință la păcatele noastre, nu este adevărată pocăință, nu este mântuire sufletului nostru. Mântuire este atunci când vrem să schimbăm, când vrem să îndreptăm viața noastră. Și să o trăim în lumina lui Hristos, în lumina Evangheliei.

    Și-apoi, al treilea lucru pe care aș vrea să-l desprindem este, a nu judeca niciodată pe nimeni. A nu vorbi de rău. Mulțimile care au văzut că Iisus a intrat în casa lui Zaheu, au început să-L judece. Și au zis, Păi a intrat în casa unui păcătos, cum este cu putință omul lui Dumnezeu să intre în casa unui păcătos? Dar vedeți, Iisus nu a văzut în Zaheu doar un mare păcătos, ci a văzut un fiul al lui Avraam. Un moștenitor al făgăduinței. Un om care avea nevoie de mântuire, care își dorea, chiar dacă era păcătos, își dorea să-L întâlnească pe Iisus, simțea nevoia să iasă din întunericul păcatului. Ispita aceasta ne paște pe toți. De a vorbi de rău, de a judeca. Vedem că cineva a greșit, a făcut un păcat. Imediat judecăm, vorbim de rău; dacă preotul stă de vorbă cu cineva despre care noi știm că este un mare păcătos îl judecăm pe părintele; cum stă de vorbă, bunăoară cu un drogat, sau cu o prostituată? Da, de ce nu. Este un suflet rănit; un suflet care are nevoie de milă, de ajutor, de dragoste. Orice am vedea, orice am auzi, să nu ne smintim și să nu judecăm. Pentru că atunci intrăm în contradicție cu Dumnezeu, cu iubirea Lui.

    Pentru că El ne iubește pe toți. Domnul Și-a dat viața pentru toți. Păcatele tuturor oamenilor le-a luat asupra Sa, le-a răstignit pe Golgota. Nu există păcat neiertat. Toate păcatele sunt iertate. Dar trebuie ca noi să recunoaștem că am păcătuit, și să simțim nevoia să fim iertați. Dacă nu simțim nevoia să fim iertați și nu cerem iertare, în zadar ne-a iertat Dumnezeu. Dar, revin, noi să nu judecăm și să nu disprețuim pe nimeni. Oricât ar fi de păcătos un om, el tot chipul lui Dumnezeu rămâne. O icoană, dacă este murdară, dacă este afumată, degradată, tot icoană este. Are nevoie de restaurare dar tot icoană este, oricât ar fi de murdară. Sau de veche, sau de deteriorată. La fel și omul. Oricât ar fi de păcătos, oricât ar fi de murdar, tot icoana lui Dumnezeu rămâne, tot chipul lui Dumnezeu rămâne. De aceea, este mare păcat să judecăm și să vorbim de rău, pentru că fără să ne dăm seama, lovim în Hristos. În dragostea Lui. Ce simte un părinte atunci când cineva îi vorbește de rău copiii. Chiar dacă pe bună dreptate. Simte durere, nu-i cade bine. La fel și Dumnezeu. Chiar dacă suntem păcătoși, dar nu-I cade bine să ne vorbim de rău și să ne judecăm și să ne disprețuim unii pe alții.

    Sfântul Antonie cel Mare, ocrotitorul parohiei dumneavoastră, care a fost pomenit zilele trecute, el toată viața s-a rugat pentru mântuirea tuturor. N-a judecat și n-a disprețuit pe nimeni. A trăit în adâncă smerenie. Și pentru aceasta, a dobândit asemănarea cu Mântuitorul Hristos, și el ne poate ajuta și pe noi să facem aceasta. Să ne rugăm pentru mântuirea tuturor. Așa cum ne dorim ca noi să ne mântuim, la fel trebuie să dorim același lucru pentru toți oamenii. Aceasta este și dorința lui Dumnezeu. Dumnezeu vrea ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină.

    Am auzit astăzi un cuvânt, mi-a mers la suflet, în Apostolul care s-a citit, și zicea acolo că Dumnezeu este Mântuitorul tuturor oamenilor, dar mai ales al celor credincioși. Sigur, cei credincioși am zice că au prioritate pentru că ei se deschid, ei caută pe Dumnezeu, așa cum L-a căutat Zaheu. Dar totuși Dumnezeu ne are în vedere pe toți. Deci, Mântuitorul tuturor oamenilor. Aici e un cuvânt care ne poate da de gândit. Vedeți, că noi avem tendința aceasta de a ne judeca, că suntem de felurite credințe, că nu se vor mântui decât ortodocșii. Bunul Dumnezeu știe. Dumnezeu este Mântuitorul tuturor oamenilor, a zis Sfântul Apostol Pavel, dar mai ales, sau în mod deosebit am zice, al celor credincioși.

    A Domnului nostru Iisus Hristos să fie slava, împreună cu Tatăl, și cu Duhul Sfânt, de acum și până în veac, Amin. Iertați-mă.

 ***