Părintele Teofil  Roman  

Cuvânt la Sfânta Liturghie – Duminica Izgonirii lui Adam din Rai 

Catedrala Mitropolitană Cluj-Napoca 

13 martie 2016  

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacuvioși și preacucernici părinți, iubiți credincioși,

    Iată am auzit cuvinte atât de prețioase pentru noi, mai ales cel de la urmă mi-a răsunat mie în mod deosebit astăzi, „acolo unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta”. Pentru noi, comoara cea mai de preț este Mântuitorul Iisus Hristos. Iar inima noastră trebuie să fie mereu alipită de El; de dragul Lui, pentru dragostea Lui, trebuie să fim întotdeauna pregătiți, trebuie să fi întotdeauna dispuși să renunțăm la orice și la oricine, chiar la însăși viața, noastră dacă va fi nevoie.

     Iubiți credincioși, am avut câteva duminici pregătitoare pentru Sfântul și Marele Post al Paștilor. Și din toate, cred că am văzut, am înțeles cât de dăunătoare poate să fie religiozitatea greșit înțeleasă, greșit trăită. Noi oamenii nu trebuie să facem nimic din dorința de a ne îndreptăți înaintea lui Dumnezeu. Sau și mai grav, din dorința de a ne făli înaintea oamenilor. Ci iată, tot ceea ce facem trebuie să facem din dragoste. Pentru că înțelegem că rațiunea noastră de a fi este dragostea lui Dumnezeu; de la El venim, și la El ne ducem. Și dacă nu-L cunoaștem și nu-L iubim, și dacă nu ne dăruim Lui, atunci viața noastră de vine un nonsens. Se sfârșește în ceea ce Mântuitorul Iisus Hristos numește „întunericul cel mai dinafară”.

    Duminica de astăzi de asemenea vrea să ne arate că postul nu trebuie să fie manifestarea unei religiozități exterioare, nu trebuie să fie un mod de a ne îndreptăți cu ceva înaintea lui Dumnezeu sau de a ne făli înaintea oamenilor pentru ca să fim lăudați și să fim apreciați. Ci ați auzit cuvântul Mântuitorului despre post: că tot ceea ce facem trebuie să facem cu multă discreție, chiar cu veselie duhovnicească. Zice: unge capul tău și fața ta o spală. Desigur că acest cuvânt poate să fie înțeles și literal, adică trebuie să fim curați, nu trebuie să ne smolim fețele așa cum făceau odinioară iudeii, nu trebuie să ne rupem hainele de pe noi sau să ne presărăm cenușă în cap, dar poate să fie înțeles și într-un fel mai profund duhovnicesc, adică trebuie să ungem capul nostru cu untdelemnul harului, cu dreapta înțelegere. Iară fața noastră să o spălăm cu lacrimile pocăinței.

    Duminica aceasta, în limbajul liturgic, are trei denumiri. Mai întâi o numim Duminica izgonirii lui Adam din Rai, pentru că se face pomenire de acest, să-i zicem eveniment, care s-a petrecut atunci la începuturi; se numește Duminica lăsatului sec de brânză, pentru că am petrecut deja o săptămână de post parțial, iar de astăzi vom renunța și la brânză, lapte și ouă, adică de astăzi va fi ultima zi în care vom putea consuma aceste produse, iar de mâine va începe un post mai aspru, și pe toată perioada lui vom putea consuma doar hrană vegetală. Și, duminica de astăzi se mai numește și duminica iertării. Pentru că începutul Evangheliei a fost un cuvânt despre iertare: De nu veți ierta oamenilor greșelile nici Tatăl vostru nu vă va ierta vouă greșalele. Și noi astăzi dorim din toată inima să ne cerem iertare unii altora, și mai ales Mântuitorului Iisus Hristos, pentru tot ce am greșit; și greșim neîncetat.

    Așadar Duminica izgonirii lui Adam din Rai. Înțelegem că noi nu postim doar de bucate. Nu este suficient să postim doar de bucate. Ci postul nostru trebuie să fie mult mai profund. Trebuie să postim de tot ceea ce ne-ar putea despărți de dragostea lui Hristos; trebuie să renunțăm la tot ce ne stă în calea noastră către Rai, către Împărăția lui Dumnezeu. Și din această perspectivă postul nu ține doar patruzeci de zile, ci ține o viață întreagă. Toată viața noastră noi creștinii trebuie să luptăm împotriva patimilor, împotriva poftelor, care s-au pervertit, și care iată sunt împotriva vieții, împotriva iubirii. Deci noi trebuie să fim mereu cu luare-aminte, mereu trezvitori, ca să nu ne prindă vrăjmașul nepregătiți, așa cu l-a prins pe strămoșul nostru Adam, n-a fost într-o stare de veghere și a căzut, și iată căderea lui a devenit și căderea noastră, a tuturor celor ce i-am urmat.

    Am spus că postul nostru nu trebuie să fie doar post de bucate, dar înțelegem că și post de bucate. De aceea numim duminica de astăzi Duminica lăsatului sec de brânză. Foarte multă lume disprețuiește postul, sau îl neglijează, răstălmăcind un cuvânt al Mântuitorului Iisus Hristos Care zice: Nu tot ceea ce intră pe gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om. Și într-adevăr așa este. Nu bucatele îl spurcă pe om, ci păcatele îl spurcă pe om. Dar noi nu postim de la bucate pentru că bucatele ar fi spurcate, nu avem înțelegerea pe care o aveau iudeii de odinioară, având bucate curate și necurate. Noi știm că toate sunt de la Dumnezeu și toate ne sunt binecuvântate. Dar, cum zice Sfântul Apostol Pavel, toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Noi postim împotriva poftei. Noi pofta vrem să o răstignim, pentru că iată pofta l-a izgonit pe Adam din rai. Din poftă el a căzut în păcat, pentru că a poftit la pomul cunoștinței binelui și răului. La fructul acela care era plăcut la vedere. Sigur, a ascultat și de sfatul șarpelui, și așa a căzut și nu s-a orpit, nu și-a recunoscut greșeala, și de aceea a fost izgonit din rai. Pofta este pentru noi distrugătoare. Și știm fiecare din experiență acest lucru, cât de dăunătoare ne este pofta, și cât de mult ne stăpânește, cât de mult mâncăm nu pentru că avem nevoie, nu pentru ca să ne întreținem viața, ci mâncăm doar din plăcere, și până la urmă plăcerea ne îmbolnăvește. Așadar, trebuie să postim și de bucate, nu trebuie să renunțăm la acest post. Mai mult, înfometarea este necesară în viața duhovnicească pentru a descoperi, pentru a înțelege că adevărata noastră foame este foamea de Dumnezeu. Vă amintiți ce cuvânt i-a zis Mântuitorul diavolului în pustie, după ce a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți, n-a băut și n-a mâncat nimic, iată Însuși Domnul a postit. Însemnă că este necesar și folositor și postul de bucate, dacă Domnul a postit, înseamnă că și noi trebuie să postim. Și a venit satana și L-a ispitit zicând: Zii pietrelor să se facă pâini, și Domnul i-a zis: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu. Așadar avem nevoi și de hrană trupească, dar mai mult decât de hrana trupească avem nevoie de hrana cea duhovnicească, avem nevoie de Pâinea cea vie Care S-a pogorât din cer, ca să Se dea hrană lumii. Adică de Mântuitorul Iisus Hristos. Și El ni Se împărtășește ca hrană, și prin cuvânt, și prin Euharistie. Deci să nu ne amăgim și să nu ne păcălim, și să spunem că nu este necesar postul de bucate.

    Iară zic mulți, nu este important să postești de la bucate, important este să postești de fapte rele, și să nu vorbești de rău, și altele de felul acesta. Dar până la urmă nu o fac nici pe una nici pe cealaltă. Nu postesc de bucate pentru că zic că este mai prețios să postești de fapte rele, dar până la urmă tot fapte rele fac, tot vorbesc de rău, tot înjură, tot mint, și nu postesc nici de bucate. Noi trebuie să începem cu cele mai mici, cu cele mărunte. Dacă nu vom fi credincioși în cele mici și mărunte zice Mântuitorul că nu vom putea fi credincioși nici în cele mari. Dacă nu reușim să postim de bucate, să ne înfrânăm de la mâncare, nu vom reuși să ne înfrânăm nici de la fapte rele, nici de la cuvinte urâte și deșarte. Deci să nu ne amăgim. Să respectăm și postul de bucate. Este o experiență a Bisericii, a Sfinților noștri Părinți, care iată ne-au lăsat-o ca moștenire, și ca ascultare dacă vreți. Rânduiala postului este o ascultare pentru întreaga Biserică, de la cel mai mic până la cel mai mare, și îngăduință bine-nțeles că au doar cei care sunt bătrâni și bolnavi, sau copiii, dar toate acestea trebuie să le facem nu cu de la noi putere, cum am spus-o și altădată, ci întotdeauna cu dezlegarea și binecuvântarea preotului nostru duhovnic.

    Și, am spus că această duminică se mai numește și Duminica iertării. Tot ceea ce facem în Biserică, tot ceea ce facem în viața duhovnicească trebuie să facem în pace; și cu Dumnezeu, și cu semenii. Mântuitorul Iisus Hristos este de fapt iertarea noastră. El ne-a iertat pe toți. El Și-a dat viața și Sângele pentru noi toți. Și de aceea ne cere și nouă dacă vrem să-I urmăm; dacă vrem să fim asemenea Lui, trebuie și noi să iertăm tuturor toate. Ne-a lăsat acea pildă cu datornicul nemilostiv. Dacă Dumnezeu ne iartă nouă greșalele, și vrem să ni le ierte, ne rugăm cu stăruință ca Dumnezeu să ne ierte, și noi, la rândul nostru, trebuie să iertăm tuturor toate din inimă. Nu este un lucru ușor, este o nevoință foarte grea. Pentru că adevărata iertare este de fapt o manifestare a iubirii. Noi nu avem iubire în inimă. Noi suntem oameni pătimași. Și noi trebuie să facem iertarea din poruncă, după poruncă, pentru că Domnul ne poruncește. Iertați, ca să fiți iertați; sau: Iubiți pe vrăjmașii voștri. Toate acestea sună pentru noi ca niște imperative, ca niște porunci, pentru că de fapt noi nu avem dragoste. Și atunci noi trebuie să ne silim, să facem chiar și formal, ascetic, aceste lucruri. Și cu pocăință și rugăciune să-I cerem Domnului să ne vindece mintea și inima noastră pentru ca să putem cu adevărat să iertăm, și să ne asemănăm Mântuitorului Iisus Hristos Care pe Cruce fiind Răstignit, nu Și-a blestemat răstignitorii, nu i-a condamnat, ci i-a apărat înaintea Tatălui și a zis: Iartă-i Doamne, că nu știu ce fac. Așa și noi trebuie să ne deprindem să iertăm tuturor toate. Și dacă nu suntem în stare, să ne rugăm, să ne pocăim pentru aceasta, și să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dea El această putere, de ierta și de a iubi așa cum El a făcut-o, și așa cum El ne poruncește nouă tuturor. Nu vom putea să ne bucurăm de Împărăția lui Dumnezeu și de viața veșnică dacă nu intrăm în această stare de iubire și de iertare, la care ne cheamă Mântuitorul Iisus Hristos.

    Așadar iată, avem atâtea învățături, atâtea înțelesuri duhovnicești, cu care trebuie să pornim această călătorie a noastră către Paște, către Înviere. Să-L rugăm stăruitor pe Mântuitorul Iisus Hristos la această Sfântă Liturghie să ne dăruiască smerenia vameșului. Să ne dăruiască pocăința fiului risipitor. Să ne dăruiască pomenirea morții, și a Înfricoșatei Judecăți, la care toți vom sta după ce ne vom muta din această viață. Să ne dăruiască putere în rugăciune, putere de a ierta, putere de a ne smeri unii înaintea altora. Și așa să petrecem vremea postului și toată vremea vieții noastre, câtă ne-a mai rămas de trăit în această lume, și apoi să ne putem bucura de El în chip desăvârșit în ziua cea neînserată a Împărăției Sale.

    A Lui să fie slava, împreună cu Tatăl, și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor, Amin. Iertați-mă.

***