Preasfințitul Teofil 

Duminica Izgonirii lui Adam din rai – Cuvânt la Sfânta Liturghie

1 martie 2020    

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacinstiți părinți împreună slujitori și iubiți credincioși,

    De câteva duminici ne pregătim pentru Sfântul și Marele Post al Paștilor.  Am început cu Duminica Vameșului și a Fariseului, unde Mântuitorul ne-a învățat smerenia, ne-a arătat cât este de bineplăcută înaintea lui Dumnezeu smerenia, ne-a spus atunci că tot cel ce se înalță pe sine va fi smerit, va fi umilit, iar tot cel ce se smerește pe sine va fi înălțat. Apoi a urmat Duminica Fiului Risipitor, o duminică în care am fost încurajați la pocăință, la întoarcere. Toți suntem greșiți înaintea lui Dumnezeu, toți suntem în situația Fiului Risipitor. Dar, asemenea lui, toți avem posibilitatea să ne întoarcem. Oricât am fi de păcătoși, Dumnezeu nu leapădă pe nimeni. Ne spune Mântuitorul în Sfânta Evanghelie că Dumnezeu se bucură de un păcătos care se pocăiește mai mult decât de nouăzeci și nouă de drepți care nu au nevoie se pocăință.

    A urmat apoi Duminica Înfricoșătoarei Judecăți. În această duminică ni s-a reamintit că toți vom sta într-o zi în fața Dreptului Judecător. Și cei vii, și cei morți, toți vor învia, toți morții vor învia, și va trebui să dăm seamă de tot ceea ce am făcut în această viață. Chiar și gândurile, care nouă ni se par neînsemnate, să știți că și acestea pot să aibă efecte; benefice, sau efecte negative, efecte distructive. Un gând rău poate să-l afecteze pe cel înspre care îndreptăm acesta gând rău. Așadar este bine să fim cu luare-aminte, la tot ceea ce gândim, la tot ceea ce simțim, la tot ceea ce facem, pentru că toate vor avea consecințe, și în Ziua Judecății va trebui să dăm seamă de toate faptele noastre.

    Iar astăzi, avem Duminica Izgonirii lui Adam din rai. Adică ni se aduce aminte că omul a fost creat de Dumnezeu pentru rai. Nu pentru iad, nu pentru suferință și pentru moarte. Ci Dumnezeu l-a creat pe om pentru viață, și fericire veșnică. Dacă omul a ajuns în această stare de suferință și de nefericire este doar din cauza neascultării. Pentru faptul că nu a ținut cont de cuvântul lui Dumnezeu, de sfatul lui Dumnezeu, și a luat în considerare șoapta diavolului, s-a bazat pe propriul lui raționament, și așa a ajuns în starea în care a ajuns. Dumnezeu a încercat să-l recupereze. Cei care cunoașteți Sfintele Scripturi, vă aduceți aminte că acolo în Cartea Facerii se spune că Dumnezeu l-a căutat pe Adam, în răcoarea serii. Zice, Adame, unde ești? Pentru că Adam se ascunsese de Dumnezeu, i-a fost rușine după ce a păcătuit, s-a simțit gol și rușinat, a simțit nevoia să se ascundă. Dar sigur Dumnezeu știa ce s-a întâmplat. Știa unde este Adam. Dar a vrut să îl încurajeze puțin. Să-i dea curajul să iasă și să zică, da Doamne, am greșit, Te rog să mă ierți. Acest cuvânt îl aștepta Dumnezeu din gura lui Adam atunci. Dar nu l-a obținut. S-a dezvinovățit și a zis: Femeia pe care Mi-ai dat-o, ea mi-a dat să mănânc. Și indirect, L-a învinovățit pe Dumnezeu. Adică Tu ești de vină, că mi-ai dat femeia, de aceea am păcătuit. Și Dumnezeu încearcă prin femeie, se duce la Eva, dar și ea se dezvinovățește și zice: șarpele m-a ispiti; el mi-a dat să mănânc. Și-atunci Dumnezeu se vede nevoit să-l lase pe om în îndărătnicia lui, până când va recunoaște că nu Dumnezeu este de vină, nu șarpele este de vină, nu diavolul, ci eu sunt de vină. Nimeni nu mă poate obliba să păcătuiesc. Mă poate ispiti, mă poate provoca, dar alegerea este a mea. Eu spun da, sau nu. Îi spun da lui Dumnezeu, pentru că vreau să fiu cu Dumnezeu, sau îi spun da diavolului și fără să-mi dau seama iată ajung în suferință și-n moarte, posibil suferință și moarte veșnică, dacă nu ne vom căi. Dacă nu ne vom întoarce, așa cum s-a întors Fiul Risipitor, și nu ne vom mărturisi cu sinceritate, atunci este posibil să rămânem în această stare, pentru veșnicie.

    Acum, Postul cel Mare, care începe de mâine, este la îndemâna noastră a tuturor. Este un timp binecuvântat al pocăinței. În care toți avem posibilitatea să ne recunoaștem greșeala, să-I cerem lui Dumnezeu iertare, în Taina Spovedaniei, în Taina Pocăinței, și să punem începutul cel bun. Adică să ne judecăm noi înșine, înaintea Judecății lui Dumnezeu. Și dacă noi ne judecăm acum, și recunoaștem că am greșit, atunci Dumnezeu ne iartă, așa cum l-a iertat pe vameș, așa cum l-a iertat pe Fiul Risipitor, la fel ne iartă și pe noi. Se bucură, așteaptă acest moment. Dar dacă noi ne îndărătnicim, dacă nu ne recunoaștem greșeala, atunci și Dumnezeu Se vede nevoit să ne lase în această stare, El nu ne poate obliga să ne recunoaștem greșeala. Nu vrea să facă acest lucru.

   Așa că judecata ne aparține nouă, iubiții mei. Noi ne judecăm. Dacă vrem să fim cu Mântuitorul Iisus Hristos, sau vrem să fim cu cel rău. Noi putem iată să ne reîntoarcem în rai, sau să rămânem în iad, încă din această viață, pentru că vedeți, viața fără Dumnezeu, fără păzirea Poruncilor dumnezeiești, este un iad. Oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu suferă foarte mult. Nu știu de unde vin, nici încotro se duc. Fiecare își dă cu părerea, dar nimeni nu știe cu exactitate care este rostul omului care este rostul suferințelor în această lume. Sunt întrebări la care nu avem răsouns, dacă nu-L cunoaștem de Mântuitorul Iisus Hristos. El este Adevărul și Viața. În El avem răspunsuri la toate întrebările și frământările noastre.

    Evanghelia care s-a citit astăzi la Sfânta Liturghie ne dă câteva sfaturi, câteva îndemnuri aș zice, prin care noi putem să ne reîntoarcem în raiul lui Dumnezeu, adică putem să transformăm încă de pe acum inima noastră într-un rai. Întâi de toate este iertarea. Zice Mântuitorul, dacă nu veți ierta aproapelui, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă păcatul. Dacă noi nu iertăm, degeaba ne iartă Dumnezeu. Pentru că starea mea de mânie și de ură față de aproapele, mă face să nu mă pot bucura de iertarea lui Dumnezeu. Mai mult, se poate întâmpla ca eu să urăsc și să judec oameni pe care Dumnezeu i-a iertat. Și i-a primit. Și-atunci cumva prin neiertare eu mă împotrivesc voii lui Dumnezeu. Așa cum am văzut în Parabola Fiului Risipitor. Fratele cel mare, pentru că îl ura și îl disprețuia pe fratele său, s-a pus și împotriva Tatălui său. Și când l-a poftit să intre la masă, la bucurie, el a refuzat. Deci iată ce-nseamnă să nu ierți. Te pui împotriva lui Dumnezeu. Te pui împotriva iubirii. Și atunci chiar dacă te iartă Dumnezeu, tu nu te poți bucura de iertarea Lui. Așa că să fim cu mare luare-aminte; să nu ținem mânie, să nu ținem ură pe nimeni. Să lăsăm pe Dumnezeu să judece. Și dacă uneori ni se pare că este greu să iertăm, să-I cerem lui Dumnezeu ajutor: Doamne, ajut-mă să iert. Pentru că uite eu nu sunt în stare. Inima mea este împietrită. Dar Tu dă-mi această putere de a ierta. Pentru că dacă iată nu voi ierta, nu mă voi putea bucura de iertarea Ta.

    Apoi al doilea lucru pe care ni-l pune înainte Mântuitorul Hristos este smerenia, discreția. Să facem fapte bune, dar cu foartă multă discreție. Zice: să nu știe stânga ce face dreapta. Să nu trâmbițăm faptele noastre cele bune. Pentru că atunci primim răsplată de la oameni. Răsplata noastră sunt laudele oamenilor, și de la Dumnezeu nu vom mai primi nimic. Dar dacă facem fapta bună cu discreție, în taină, atunci răsplata noastră va fi îmbelșugată, de la Bunul Dumnezeu. De asemenea și în ceea ce privește postul, zicea Mântuitorul să nu fim triști, ca fățarnicii. Adică, postul nostru trebuie să fie cu bucurie; zice, unge capul tău și fața ta o spală. Lucrul acesta, cuvântul acesta poate fi înțeles și în sens duhovnicesc: unge capul tău cu gânduri sfinte, cu aceste învățături ale Evangheliei. Să le punem mereu în mintea noastră. Și fața ta o spală, cu lacrimile pocăinței. Lacrimile pe care le putem avea pentru păcatele noastre ne curate de toată mizeria, de toată întinăciunea. Este un mare dar, să poți să plângi pentru păcatele tale. Și dacă nu avem aceste lacrimi, să-I cerem lui Dumnezeu să ne dea lacrimi de pocăință. Să ne dăruiască duh de adevărată pocăință și umilință.

    Și apoi, iarăși Mântuitorul Iisus Hristos ne spunea și acest cuvânt: că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră. Dacă comoara noastră este în cer, dacă comoara noastră este Mântuitorul Iisus Hristos, atunci vom face tot ce ne va sta în putere ca să dobândim această comoară, să-L dobândim pe Mântuitorul Iisus Hristos în inima noatră. Dar dacă noi prețuim lucrurile acestea pământești mai mult decât mântuirea, atunci sigur și inima noastră va fi lipită de cele pământești, și tot timpul pe care Dumnezeu ni-l dăruiește îl vom irosi; îl vom cheltui pe lucrurile acestea lumești, dar care nu au valoare veșnică. Toate se pierd, se strică. Atunci când vom muri, când vom pleca din lumea aceasta, nu vom pleca decât cu cele duhovnicești, dacă le avem. Dacă nu, ne vom duce singuri, și cu inima pustie, și atunci dincolo de mormânt pentru noi se va deschide întunericul cel mai dinafară. Dar să ne ferească Bunul Dumnezeu pe noi pe toți de o osândă ca aceasta. Noi să Îl prețuim pe Mântuitorul Iisus Hristos, să fie El cu adevărat comoara cea mai de preț. Și zice în Sfânta Evanghelie Mântuitorul că s-a asemănat Împărăția lui Dumnezeu cu un om care a aflat un mărgăritar de mare preț; și ca să-l dobândească vinde tot ce are. Așa este și legătura noastră cu Mântuitorul Iisus Hristos; ca să o întreținem, ca să o dobândim și să o întreținem, suntem dispuși să renuntăm la orice și la oricine, sacrificăm din timpul nostru, din odihna noastră, doar ca să ne putem bucura de El, și aici, și în veșnicie.

    Frățiile voastre, în aceste zile, ați dat dovadă că Îl iubiți pe Mântuitorul Iisus Hristos. Și ați sacrificat din timpul dumneavoastră, din odihna dumneavoastră, ca să vă pregătiți această bisericuță pe care am binecuvântat-o astăzi. Nu este o biserică în adevăratul sens al cuvântului, de aceea nici nu am făcut o slujbă de târnosire. Dar, este un loc unde de acum veți putea să slujiți în liniște Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în fiecare duminică și sărbătoare. Nu veți mai fi stresați de timp, de programul Bisericii Romano-Catolice, ci veți putea să veniți în liniște. Și vă pun la suflet, având acum acest colțișor de rai, această tindă a raiului dacă vreți, să nu lipsiți de la Sfânta Liturghie; numai pe motiv întemeiat, de mare nevoie. Niciodată din comoditate sau din lene. Pentru că dacă rămânem acasă din comoditate sau din lene, atunci o să pierdem harul lui Dumnezeu. Dar dacă ne sacrificăm și ne ostenim pentru dragostea lui Hristos, atunci harul lui Dumnezeu se va revărsa cu îmbelșugare peste sufletul și peste trupul nostru. Vom simți această bucurie, această pace, pe care ne-o dă mântuitorul Iisus Hristos. Nu ne va mai fi frică de nimeni și de nimic; nici de suferință, nici de boală, nici de moarte. Vedem acum în zilele noastre, este foarte multă tulburare din cauza bolilor, a acestei epidemii care s-a răspândit în toată lumea. Dar cred eu că este și un pic o dovadă de necredință. Este un semn că oamenii nu mai au încredere în Dumnezeu. Un om care crede în Dumnezeu, nu se teme de nimic; și de nimeni. Cum zice Sfântul Apostol Pavel undeva, foarte frumos. Zice: Fie că trăim, fie că murim, ai Domnului suntem. Aceasta trebuie să fie credința noastră, convingerea noastră. Nimic nu se întâmplă fără voia lui Dumnezeu, fără știrea lui Dumnmezeu. Și dacă este să ne apărăm în vreun fel, de boli, care sunt multe, nu numai această epidemie, sunt și multe alte boli în această lume, uite ne putem apăra și prin mijloace duhovnicești. Adică să folosim zilnic apă sfințită, de aceea avem acasă agheazmă. În fiecare zi, după ce v-ați făcut rugăciunea, luați câte o înghițitură de apă sfințită. Aveți ulei de la Maslu, sau de la candelele sfinților. În fiecare zi puteți să luați și o picătură din acest ulei sfințit, să vă ungeți, să vă miruiți. În semnul Sfintei Cruci; la frunte, la piept, la mâini, la picioare. Anafură puteți lua duminica mai multe bucăți, așa încât să aveți pentru fiecare zi a săptămânii câte o bucățică. Și așa, întărindu-vă cu harul lui Dumnezeu, boala nu se va atinge. Împărtășiți-vă cât mai des cu Trupul și Sângele Domnului. Pentru că Trupul și Sângele lui Hristos este leacul nemuririi; ni Se dă spre sănătatea sufletului și a trupului. Acestea sunt armele noastre duhovnicești, cu care noi ne putem apăra, și de bolile acestea trupești, dar și de bolile sufletești, care sunt produse din pricina păcatului, și a neascultării noastre față de Poruncile dumnezeiești.

    Vă mulțumesc tare mult pentru dragostea cu care m-ați primit și m-ați înconjurat, vă felicit din toată inima Părinte E. și iubiți credincioși, (…) aveți cele mai sincere felicitări, și vă dorim un post binecuvântat, și să ajungeți să vă bucurați, și să ne bucurăm cu toții, de Marele Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, care să fie și învierea noastră lăuntrică, Amin.

 ***