Preasfințitul Teofil        

Cuvânt la Sfânta Liturghie – Duminica Izgonirii lui Adam din Rai

14 martie 2021      

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacuvioși părinți, iubiți credincioși,

    Cu această duminică încheiem pregătirea noastră pentru Sfântul și Marele Post al Paștilor. Astăzi ne-a fost pusă înainte Izgonirea lui Adam din rai. Un moment foarte dureros, care s-a întâmplat chiar atunci la începuturi, și pentru care iată suferim toți oamenii, de la Adam până în zilele noastre și câți vor fi, până la sfârșitul veacurilor.

    Și aceasta pentru că Adam și Eva n-au păzit rânduiala postului. Pentru că Dumnezeu i-a așezat în rai, și i-a binecuvântat, și le-a îngăduit să mănânce din toate fructele pomilor acelei grădini, a raiului, dar, dintr-unul singur, din pomul așa numit al cunoștinței binelui și răului, le-a spus să nu mănânce, pentru că în ziua în care vor mânca, vor muri. Aceasta a fost rânduiala postului pentru Adam și Eva. Nu aveau voie să mânânce din pomul cunoștinței binelui și răului, pentru că era dătător de moarte pentru ei.

    Și, diavolul, care vrăjmășea pe Dumnezeu, și lucrarea lui Dumnezeu, îl vrăjmășea de acum și pe om, a venit cu ispita. Și s-a apropiat mai întâi de Eva. Și cu întrebarea: A zis Dumnezeu să nu mâncați din pomul cunoștinței binelui și răului? Și Eva a zis, Da, a zis să nu mâncăm pentru că în ziua în care vom mânca vom muri. Și-atunci diavolul a zis, Nu, nu veți muri. Ci veți fi ca Dumnezeu cunoscând binele și răul. Vedeți cum diavolul a strecurat îndoiala în inima Evei. Adică Dumnezeu vă minte. El nu v-a lăsat să mâncați din pomul cunoștinței binelui și răului ca să nu ajungeți ca El. Când adevărul era tocmai invers. Dumnezeu le-a poruncit să nu mănânce din pomul cunoștinței binelui și răului tocmai în dorința de a ajunge ca El, dar treptat. Nu dintr-o dată. Și Eva s-a lăsat ispitită, și s-a dus și l-a ispitit și pe Adam, au mâncat amândoi, și deîndată ce au mâncat, s-au simțit goi, s-au simțit rușinați, au simțit nevoia să se ascundă. Dumnezeu a văzut și a știut ce s-a întâmplat.

    A văzut că Adam nu mai are curajul să se înfățișeze înaintea lui Dumnezeu, și a ieșit în căutarea lui. În răcoarea serii, ne spune Cartea Facerii. A ieșit Dumnezeu și l-a căutat pe Adam, și a strigat după el, Adame, unde ești? Și Adam a zis, M-am ascuns Doamne, pentru că sunt gol, și mi-e rușine. Dar de unde știi că ești gol, a zis Dumnezeu, Nu cumva ai mâncat din pomul cunoștinței binelui și răului, din care ți-am poruncit să nu mănânci? Și el a zis, Femeia pe care mi-ai dat-o, aceea mi-a dat să mănânc. Și, Dumnezeu S-a dus la Eva, încercând să salveze situația prin ea, dar ea la rândul ei dă vina pe șarpe. Și-a zis, Șarpele m-a ispitit.

    Sunt câteva lucruri esențiale pe care trebuie să le remarcăm în această situație, în această împrejurare. Întâi de toate, faptul că Dumnezeu îl caută pe Adam în răcoarea serii. Mântuitorul, peste veacuri, ne va da această Poruncă, această recomandare: Să nu apună soarele peste mânia voastră. Vedeți, Dumnezeu nu ne cere ceva ce nu face El mai întâi. Dumnezeu a căutat împăcarea cu Adam înainte de apusul soarelui. Adam n-a avut curajul să își ceară iertare dar a ieșit Dumnezeu în căutarea lui, și iarăși aici trebuie să remarcăm delicatețea cu care Dumnezeu Se apropie de Adam. Încearcă să-i facă spovedania. El vede că lui Adam îi este rușine, că n-are curajul, și zice, Nu cumva ai făcut asta? Și el ar fi trebuit să zică, Ba da Doamne, asta am făcut, Te rog să mă ierți. Dar, Adam, din nefericire, se dezvinovățește. Dă vina pe Eva, Eva dă vina pe șarpe, și, în cele din urmă, indirect, Dumnezeu rămâne vinovat, în tot ceea ce s-a întâmplat acolo. Și-atunci, Dumnezeu Se vede nevoit să-l lase pe Adam în această stare. Dar chiar și așa îi poartă de grijă, Adam și-a făcut îmbrăcăminte din frunze de smochin, ca să-și acopere goliciunea, dar Dumnezeu le-a făcut îmbrăcăminte din piele. Deci iată, Dumnezeu chiar și atunci când omul este căzut, este greșit, tot îi poartă de grijă. Și nu-l lasă. Nu-l lipsește de bunătățile Sale, și de mila Sa.

    Înțelegem că pe Adam și Eva i-au izgonit din rai nu păcatul, pe care l-au săvârșit amândoi, ci lipsa de pocăință, și îndreptățirea. Dacă ar fi știut să spună iartă-mă, îmi pare rău, deîndată ar fi fost iertați și reprimiți în starea din care au căzut. Și-apoi faptul că s-au dezvinovățit, nu și-au recunoscut greșeala. Nu eu sunt de vină, Eva este de vină, nu eu sunt de vină, șarpele este de vină. Doamne de fapt Tu ești de vină. Și, noi repetăm, din nefericire, aceste greșeli pe care le-au făcut Adam și Eva. Și nouă ne este foarte greu să ne cerem iertare. Ne este foarte greu să ne asumăm greșeala, avem mereu tendința de a ne dezvinovăți, atunci când facem ceva rău. Mereu ne găsim scuze. Dar nu este mântuitor. Nu trebuie să găsim scuze la păcat. Fie că păcatul este mic, fie că păcatul este mare, trebuie să-l asumăm. Da, eu am greșit, eu am făcut aceasta, îmi pare rău, Dumnezeul meu, Te rog să mă ierți. Și Dumnezeu ne iartă cu ușurință. În Mântuitorul Iisus Hristos, Care S-a jertfit pentru noi pe Golgota, Dumnezeu a iertat păcatele tuturor oamenilor. Dar rămâne ca noi să ne asumăm aceste păcate. Și să ne putem cere iertare din toată inima. Ceea ce trebuie să facem de fiecare dată în Taina Spovedaniei. Atunci când venim să ne spovedim.

    Dumnezeu Se bucură nespus de mult atunci când omul păcătos se pocăiește, cade în genunchi, și spune cu lacrimi, iartă-mă, Dumnezeul meu. Primul care a intrat în rai, după izgonirea lui Adam din rai, cine a fost? Unul dintre cei doi tâlhari. Care au fost răstigniți împreună cu Mântuitorul, pe Golgota. Dar de ce a intrat în rai? Pentru că a făcut ceea ce n-a făcut Adam. Și nici Eva. Adică și-a recunoscut greșeala. Și-a zis, Noi pe bună dreptate suntem aici, îi spunea colegului său care hulea, și-L vorbea de rău. Dar zice, Noi pe bună dreptate suntem aici. Adică ne merităm pedeapsa. Și-apoi L-a rugat pe Mântuitorul zicând, Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta. Aș vrea să fiu și eu acolo, unde ești Tu. Și Domnul i-a zis, nu atunci, ci Astăzi, deja, vei fi cu Mine în rai. Iată cu câtă ușurință ne primește Dumnezeu. Doar trebuie să ne recunoaștem greșeala, și să ne cerem iertare din toată inima.

    Pentru aceste motive trebuie noi să postim aceste patruzeci de zile. Să facem ceea ce n-au făcut protopărinții noștri Adam și Eva. Să ne înfrânăm. Să ne stăpânim pofta. Nu mâncarea în sine este problema noastră; pentru că mâncarea este darul lui Dumnezeu. Și acum Dumnezeu ni le-a binecuvântat pe toate. Dar problema noastră este neînfrânarea. Faptul că mâncăm peste măsură. Că bem peste măsură. Foarte mulți oameni nu țin post pentru că răstălmăcesc un cuvânt al Mântuitorului, care zice, Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură spurcă pe om. Și este adevărat, așa este. Nu mâncarea îl spurcă pe om. Și noi nu renunțăm la mâncare pentru faptul că mâncarea este spurcată sau  ne spurcă. Nu. Noi încercăm să ne înfrânăm de la mâncare, pentru că vrem să ne stăpânim pofta. Nu poftele trebuie să ne stăpânească pe  noi, ci trebuie să avem cârmuitori rațiunea, și credința. Prin acestea două, noi suntem mai presus decât necuvântătoarele. Animalele necuvântătoare se ocârmuiesc prin instincte. Pe care tot Dumnezeu le-a așezat în firea lor. Și și omul are anumite instincte. Asemănător cu dobitoacele. Dar, pe lângă instincte, iată, omul are rațiunea și credința. Care trebuie să stăpânească peste instincte. Și noi trebuie să ținem cont, mereu, de rațiunea cu care Dumnezeu ne-a înzestrat, de înțelepciunea pe care Dumnezeu ne-a pus-o la îndemână, de toate învățăturile pe care le avem în Sfintele Scripturi, și de credința pe care a sădit-o în noi.

    Credința în Dumnezeu trebuie să fie mai puternică decât toate celelalte. Pentru că și la noi va veni diavolul, cu fel și fel de sugestii. Ca să ne abată de la calea lui Dumnezeu. Dar noi, trebuie să avem mai multă încredere în Dumnezeu. Pentru că El este Ziditorul nostru, El este Tatăl nostru, El este Singurul Care ne iubește, și Care Își dă viața pentru noi. Mai mare dovadă de iubire decât aceasta, pe care a făcut-o Bunul Dumnezeu prin Mântuitorul Iisus Hristos, nu putem aveam. Deci trebuie să avem mare mare încredere în tot ceea ce ne-a învățat Mântuitorul Iisus Hristos, și în tot ceea ce ne învață Sfânta Biserică. Deci rânduiala postului este spre binele nostru, este spre mântuirea noastră, pentru ca noi să putem să reintrăm în raiul din care au fost izgoniți protopărinții noștri Adam și Eva.

    Iar Evanghelia acestei duminici, ne dă și ea câteva îndrumări foarte prețioase. Mântuitorul ne-a vorbit  mai întâi despre iertare. A zis, Dacă Tatăl vostru Cel din ceruri v-a iertat păcatele, și voi trebuie să iertați greșelile aproapelui vostru. Nu ne putem apropia de Dumnezeu dacă suntem în vrăjmășie cu cineva. De aceea duminica de astăzi se mai numește și Duminica Iertării. Este o zi în care trebuie să ne cerem iertare unii altora. Și așa să începem vremea postului. Apoi, a mai zis Mântuitorul, Tu când postești nu fii trist, așa cum sunt fățarnicii. Nu te arăta oamenilor că postești. Unge capul tău și fața ta o spală. Adică dacă noi postim, acest lucru trebuie să fie făcut cu foarte multă discreție. Cu seninătate. Nu trebuie să fie o povară pentru noi. Unge capul  tău și fața ta o spală, sigur că înțelegem aceste cuvinte întâi de toate la nivelul acesta trupesc, adică să fim curați. Dar aceste cuvinte pot fi înțelese și în sens duhovnicesc. Unge capul tău cu untdelemnul harului, care vine prin rugăciunea neîncetată, prin pocăință. Fața ta o spală, cu lacrimi. Lacrimile pe care le putem avea la rugăciune, atunci când ne cerem iertare pentru păcate, aceste lacrimi sunt lacrimi curățitoare, lacrimi mângâietoare. Toate acestea trebuie să fie făcute cu multă discreție. Pentru că dacă nu este discreție, atunci fapta bună se strică, suntem lăudați de oameni, sau criticați, și-atunci noi ne tulburăm, ne descurajăm, și nu mai vrem să facem fapta bună. Deci foarte multă discreție, în tot ceea ce poate fi bun în lucrarea noastră.

    Și cuvântul cu care s-a încheiat Evanghelia, de luat în seamă, de reținut: Acolo unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră. Dacă noi prețuim mai mult lucrurile pământești, atunci inima noastră va fi alipită de cele pământești, și vom cheltui toată energia pentru lucrurile acestea pământești, dar care ne mențin înafara raiului. Viața noastră va fi tot o viață de iad. Muncim foarte mult, ne chinuim să dobândim, să facem, să avem, dar suntem tot nefericiți. Tot în iad rămânem, cu toate acestea. Și când murim, nu plecăm decât cu ceea ce avem în inimă. Și dacă inima este goală, este pustie, așa ne vom duce în veșnicie. Dar dacă inima noastră, dacă noi prețuim cele duhovnicești, atunci inima noastră va fi lipită de cele duhovnicești, va fi lipită de Mântuitorul Iisus Hristos, și toată osteneala noastră se va da în această direcție: cum să-L dobândim pe Mântuitorul Iisus Hristos. Cum să ne unim cu El. Cum să-L păstrăm mereu în minte și-n inimă. Cum să facem mereu cele bineplăcute Lui. Și-atunci în inima omului vine bucuria, vine pacea… Fericirea după care tânjim atât de mult. Prezența Mântuitorului Iisus Hristos în mintea și inima noastră este izvorul bucuriei și al fericirii.

    Și apoi, astăzi, este o zi de pregătire și din punct de vedere trupesc, în ceea ce privește Postul. Am avut o săptămână de post parțial. Numită săptămâna brânzei. Deja de duminica trecută am renunțat la mâncarea de carne, iar săptămâna aceasta am putut să mâncăm doar lactate, ouă, pește. Iar astăzi lăsăm sec și de acestea, și de mâine începând, va fi un post mai aspru. Cei care vor putea, în prima săptămână ar fi de dorit să se poată mânca doar o singură dată în zi, pâine și apă, sau cartofi copți, adică mâncare așa mai simplă. Și apoi deja sâmbătă și duminică se poate mânca cu untdelemn, iar în săptămânile următoare sigur fiecare după munca pe care o depune, aici își calculează cât poate și cât trebuie să mânânce așa încât să poată să-și susțină și activitățile fizice, dar, să știți că se poate mânca destul de bine și destul de hrănitor și mâncare de post. Și acuma sunt așa de multe la îndemână, la dispoziție, legume, fructe, fel și fel de produse pe care le putem folosi, și veți vedea cât de bine ne vom simți când vom ajunge la Marele Praznic al Învierii Domnului. Și-apoi, ultima săptămână, Săptămâna Patimilor, iarăși va fi o săptămână de post mai aspru, așa cum v-am spus pentru prima săptămână.

    Bunul Dumnezeu să ne ajute să petrecem în pace aceste preacinstite zile, cu mult rod, cu mult folos duhovnicesc, și să ajungem cu bucurie a ne închina și Sfintei Învieri, Amin.

***