Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie  –Duminica Înfricoșătoarei Judecăți

27 februarie 2022

 În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Preacinstiți părinți, iubiţi credincioşi,

    Suntem în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, ne pregătim pentru Sfântul și Marele Post al Paștilor, și ca să putem înțelege mai bine mesajul Evangheliei care s-a citit astăzi la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, este de dorit să ne reamintim mesajul ultimelor două duminici, adică Duminica vameșului și a fariseului și Duminica fiului risipitor.

    În Duminica vameșului și a fariseului ne-a fost oferit ca pildă de urmat acel vameș care deși era un om păcătos, totuși tânjea după Dumnezeu și mergând la Templu să se roage, nu a îndrăznit să meargă undeva în față ci ascuns după o coloană își lovea pieptul și zicea, Dumnezeule, fii milostiv mie păcătosului. Și Mântuitorul ne-a spus că el s-a întors mai îndreptat la casa sa; și ne-a fost oferit ca pildă de urmat. Adică și noi să ne smerim în felul acesta înaintea Bunului Dumnezeu. Să ne recunoaștem păcatele, să ne cerem iertare, să simțim nevoia de a ne îndrepta și de a pune început bun. Și-apoi, în duminica următoare, l-am avut înainte pe fiul risipitor. Acel tânăr care a simțit nevoia să plece de acasă, i-a cerut tatălui său partea lui de avere, și tatăl, fără nici un fel de împotrivire, i-a împlinit dorința. Dar, a sperat că undeva, cândva, el se va întoarce, și într-adevăr așa s-a întâmplat, după ce tânărul și-a cheltuit averea în desfătări, în desfrânări, a ajuns să fie alăturea cu porcii. Și-atunci și-a venit în sine și a zis, În casa tatălui meu și slugile trăiesc mai bine decât mine, mă voi întoarce. Și s-a întors, și tatăl se vede că era cu ochii în zare, îl aștepta, și de departe văzându-l a dat porunci să se facă petrecere, să se facă veselie mare, a înjunghiat vițelul cel îngrășat, i-a dat haină nouă, încălțăminte nouă și inel în deget, semn că l-a primit nu ca pe o slugă, așa cum se gândea copilul, ci l-a primit iarăși ca pe un fiu iubit.

    Și această imagine ne încurajează și pe noi. Să ne întoarcem mereu la Dumnezeu. Oricât am fi de păcătoși, oricât de mult am putea să greșim la un moment dat, iată există posibilitatea întoarcerii, Dumnezeu ne așteaptă; El nu vrea moartea păcătosului ci să se întoarcă și să fie viu. Iar astăzi ni s-a vorbit în Sfânta Evanghelie despre Înfricoșătoarea Judecată. Și această imagine într-adevăr ne cutremură, și ne pune pe gânduri; oare S-a schimbat fața lui Dumnezeu? Am fost învățați să fie bun și milostiv, și dintr-o dată ni se pare că el este un Judecător drept, necruțător. Și lucrul acesta într-adevăr ne poate tulbura; ne poate chiar sminti. Dar, este doar aparentă această schimbare. Pentru că Cel Care ne va judeca la sfârșitul veacurilor, Dreptul Judecător, este tot Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Care Și-a dat viața pentru noi, Cel Care l-a primit cu bunăvoință pe vameș și pe fiul risipitor. Și de-a lungul vieții am simțit că ne-a primit pe toți cu aceeași dragoste și cu aceeași bunăvoință, și la fel va fi și în Ziua cea de Apoi. Cu aceeași față blândă și luminoasă ne va aștepta pe toți. Dar trebuie să fim un pic cu luare-aminte cum va fi Dreapta Judecată. Pentru că ea nu va fi un cântar, o balanță, așa cum ne închipuim și chiar avem uneori înfățișată Judecata de Apoi ca o balanță și într-o parte sunt  faptele bune, în cealaltă faptele rele, și vedem care trage mai tare. Nu este așa. Judecata de Apoi nu va fi un cântar. Ci așa cum vă spuneam aseară, ea va fi o revelație; se va decoperi adevărata noastră stare. Dacă am fost atenți la cuvântul Evangheliei, ni s-a spus acolo că Judecătorul îi va despărți pe oameni așa cum desparte păstorul oile de capre. Deci El nu judecă; El constată o realitate. Faptul că unii sunt oi, și alții sunt capre. Acum noi trebui să vedem cine sunt oile și cine sunt caprele. Oile, sunt cei care s-au asemănat de-a lungul vieții cu vameșul, și cu fiul risipitor. Care s-au întors, care s-au căit, care s-au bucurat de milostivirea lui Dumnezeu și-atunci inima lor a devenit o inimă milostivă și de aceea ei au fost în stare să facă fapte bune, fapte de milostenie, adică să-i ajute de cei săraci, pe cei flămânzi, pe cei întemnițați, și așa mai departe. Dacă nu-L cunoști pe Hristos, dacă nu te-ai bucurat de dragostea și de mila Lui, nu ești în stare să faci fapte bune. Sau oricum, faptele bune, dacă nu izvorăsc dintr-o inimă milostivă, nu sunt mântuitoare. Noi nu ne cumpărăm mântuirea cu fapte bune sau nu facem fapte bune ca să ne mântuim, ca să-L înduplecăm pe Dumnezeu. Noi facem fapte bune pentru că L-am cunoscut pe Dumnezeu. Pentru că I-am simțit dragostea și bunătatea, și inima noastră s-a înmuiat, de aceea suntem în stare să facem fapte bune. Deci faptele bune sunt o consecință a întâlnirii noastre cu Mântuitorul Iisus Hristos. Deci acei, Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, sunt cei smeriți, care L-au cunoscut pe Hristos și care s-au bucurat de dragostea Lui și la rândul lor au fost în stare să facă fapte de milostenie. Dar vedeți, că ei nu știu să fi făcut vreodată ceva bun. Îl întreabă pe Mântuitorul, dar când Te-am văzut noi gol și flămând și întemnițat, și să-Ți fi făcut noi ceva bun? Ori de câte ori ați făcut unuia dintre acești mai mici frați ai Mei Mie, Mi-ați făcut. Deci foarte important să remarcăm această atitudine smerită, vedeți, fapta bună, autentica faptă bună, nu știi despre ea. Nu ai sentimentul că ai făcut o faptă bună. O faci pur și simplu; o faci atât de firesc încât nu-ți dai seama despre ea.

    În schimb, există și o altă modalitate de a face fapte bune, așa cum am văzut la fariseu, și la fratele cel mare din parabolă, ei știau că au făcut fapte bune, Dumnezeule Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni; fratele cel mare, Niciodată nu ți-am călcat cuvântul, îi spune tatălui său. Vedeți, oameni cuminți, oameni corecți, care făceau fapte bune dar ce folos, că nu iubeau. Nu-L iubeau nici pe Dumnezeu nici pe aproapele. Vedeți, cum se pot face fapte bune, dar care să nu aibă valoare mântuitoare, care nu izvorăsc din dragoste față de Mântuitorul Iisus Hristos ci izvorăsc mai degrabă din mândrie. Din dorința noastră de a ne îndreptăți. Și în fața lui Dumnezeu, și în fața oamenilor. Am văzut și în Evanghelia de astăzi când Hristos le spune celor de-a stânga, caprelor; cine sunt caprele? Deci iată, această tipologie. Fariseul și fratele cel mare. Care știu. Care-și cunosc valoarea. Care ar face ceva bun dacă ar simți că merită, dar dacă nu merită, de ce să fac ceva bun? Când Te-am văzut? Că dacă Te-am fi văzut, dacă am fi știut noi că Tu ești Hristos, cu siguranță că Te-am fi ajutat, pentru că am fi simțit că merită acest lucru. Vedeți cum ei în același duh al mândriei se îndreptățesc. Dar de fapt ei sunt în contradicție cu dragostea lui Dumnezeu, cu dragostea pe care ne-a arătat-o Mântuitorul Iisus Hristos, care este blândă, este smerită, este gratuită. Nu se cumpără, nu se vinde, ci doar se dăruiește, și vedeți, este foarte discretă, nu știe stânga ce face dreapta.

    Deci iubiții mei, Judecata este Înfricoșătoare nu pentru că va fi un cântar, ci pentru că ne va descoperi adevărata noastră stare, dacă noi într-adevăr Îl iubim sau nu-L iubim pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos; dacă avem sau nu avem părtășie cu El. Și-n ziua aceea și cei care nu L-au cunoscut în această viață dar dacă au avut o inimă bună, o inimă milostivă, atunci văzându-L vor fi atrași de El, și aceasta este șansa lor, cum zice Sfântul Pavel, păgânii neavând lege din fire fac ale legii. Și nu de puține ori ne-a fost dat să cunoaștem, să întâlnim oameni care nu-L cunosc pe Dumnezeu. Dar care sunt atât de buni, atât de milostivi, cum și-n Evanghelie l-am văzut pe sutaș, pe femeia canaaneancă; samarineanul milostiv. Deci în afara Israelului, în afara poporului lui Dumnezeu, pot fi întâlniți oameni foarte buni, dar care dacă L-ar fi întâlnit pe Mântuitorul Iisus Hristos, cu siguranță L-ar fi urmat, și în Ziua cea de-Apoi bine-nțeles că toți oamenii Îl vor vedea, toți oamenii vor învia; și cei drepți, și cei nedrepți. Iar cei cu inimă bună și milostivă vor fi atrași de către Mântuitorul Iisus Hristos. Și se vor bucura de mila Lui și de dragostea Lui.

                        Dar vor fi și unii care se vor simți respinși, sau Îl vor respinge. Și așa ca și fratele cel mare din Parabola fiului risipitor, nu vor vrea să intre. Pentru că tatăl îl ruga. Dar el nu vroia să intre. Și așa se explică iadul. Dacă există iad, el nu este o pedeapsă dată de Dumnezeu pentru oamenii păcătoși. Ci este o atitudine, este o stare a celor care Îl resping pe Dumnezeu, care resping dragostea Lui, care resping bunătatea Lui. Deci iată, nu Dumnezeu leapădă, ci noi lepădăm. Dacă iarăși am fost atenți la cuvântul Evangheliei, celor de-a dreapta le-a zis Domnul, Veniți binecuvântații Tatălui Meu, iar celor de-a stânga le-a zis doar Mergeți de la Mine blestemaților, nu blestemații Tatălui Meu. Deci vedeți, nu Dumnezeu blesteamă. Noi ne blestemăm singuri. Respingând dragostea lui Hristos. Cum au făcut și iudeii. Când au zis, Sângele Lui asupra noastră. Ei singuri s-au blestemat, nu, Hristos i-a apărat, Hristos S-a rugat pentru ei și-a zis, Iartă-i, Părinte, că nu știu ce fac. Dar ei s-au blestemat singuri. Deci așa se explică iadul. Dacă este iad, este doar pentru că unii oameni Îl vor respinge pe Hristos, chiar și atunci în veșnicie și vor zice, nu vrem. Nu ne interesează, nu ne place ceea ce ne oferi Tu, sau felul Tău de a fi. Dar să ne ferească Bunul Dumnezeu pe noi pe toți de o osândă ca aceasta.

    Dacă iată începe vremea Postului, aceasta să fie preocuparea noastră: să vedem ce este în inimă. Să ne vedem inima. Deci nu atât de mult să ne preocupe să facem fapte bune, cât să vedem dacă în inima noastră într-adevăr este ceva pentru Hristos, dacă ne place să fim împreună cu El. Dacă simțim nevoia ca și acest copil să ne împărtășim cu El, atunci e de bine și-atunci cu siguranță că în comuniune cu Hristos vom fi în stare să facem și fapte bune, să-i ajutăm pe săraci, și pe bolnavi, și pe întemnițați, pentru că nu vom putea altfel. O inimă iubitoare nu poate să nu fie milostivă. Să nu facă fapte bune. Îi este cu neputință. Dar dacă nu L-am cunoscut pe Hristos, dacă în inima noastră nu sălășluiește Hristos, dacă comoara noastră cea mai de preț nu este Hristos, atunci chiar dacă venim noi la Biserică și ascultăm slujba, chiar dacă facem rugăciuni și ținem postul și aparent facem fapte bune, s-ar putea să nu aibă valoare mântuitoare. Deci aici să avem mare grijă: să ne căutăm inima. Să vedem ce este în inima noastră.

    Și de mare folos în această lucrare de bună seamă că ne va fi Sfântul Ioan Casian, ocrotitorul parohiei dumneavoastră, cel pe care anticipat l-am pomenit astăzi. Dacă-i veți citi viața și învățăturile, veți vedea cum se poate dobândi o inimă curată, o inimă milostivă, o inimă care să-L cuprindă deopotrivă și pe Bunul Dumnezeu, dar și pe toți oamenii.

    A Domnului nostru Iisus Hristos să fie slava, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și-n vecii vecilor, Amin.

 ***