Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie – Duminica Înfricoșătoarei Judecăți

Mănăstirea Salva, 19 februarie 2013

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Preacuvioși și preacucernici părinți, preacuvioasă maică

stareță, preacuvioase maici, iubiţi credincioşi,

    Vă mulțumesc foarte mult pentru dragostea și căldura duhovnicească cu care m-ați primit, Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru atmosfera aceasta plină de har și de pace în care ne-a îngăduit să slujim astăzi Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Astăzi este Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, această duminică pregătitoare pentru Sfântul și Marele Post al Paștilor. Și Evanghelia care s-a citit ne-a vorbit despre Judecata pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos o va face în Ziua cea de Apoi.

    Toți oamenii vor învia. Și cei credincioși, și cei necredincioși. Și toți vom sta înaintea lui Dumnezeu, înaintea Mântuitorului Iisus Hristos, Cel Care a fost în această lume, a trăit în această lume ca om, ne-a arătat calea care duce la Dumnezeu, Și-a dat viața pentru noi, și-acum El ne așteaptă acolo așa cum ne-a promis. A zis, Mă duc să vă pregătesc vouă loc. S-a rugat Tatălui, cu aceste cuvinte: Părinte, Mă rog ca acolo unde sunt Eu să fie și slujitorii Mei. Și cei care Mă iubesc. Și, nădăjduim că această rugăciune a Mântuitorului se va împlini pentru noi toți, pentru cât mai multă lume, de va fi cu putință chiar pentru toți oamenii. Pentru că Dumnezeu vrea acest lucru, ca toți oamenii să se mântuiască. Rămâne ca și noi să ne dorim acest lucru.

    Vorbim de Înfricoșătoarea Judecată, care ne așteaptă așadar în Ziua cea de Apoi, și ea este înfricoșătoare nu pentru că Domnul Își va schimba fața. Cel Care Și-a dat viața pentru noi, Cel Care S-a smerit înaintea noastră și ne-a spălat picioarele, Același ne va aștepta și-n Ziua cea de Apoi. Cu aceeași dragoste și cu aceeași bunătate. Judecata cea de Apoi nu va fi un proces juridic așa cum avem noi aici pe pământ, cu judecător, cu acuzator, cu acuzat, cu apărător; nicidecum. Judecată, va fi de fapt o revelație. În lumina lui Hristos ne vom vedea toți așa cum suntem. În realitate. Pentru că aici pe pământ, există riscul să ne amăgim. Să ni se pară că suntem buni și de fapt să nu fim. Ni se spune în Sfânta Evanghelie că Parabola vameșului și a fariseului a fost rostită de către Domnul unora care se credeau mai buni decât alții. Și fariseul, așa era; se credea mai bun decât alții, și toți fariseii din vremea Mântuitorului, aveau senzația că sunt oameni foarte buni, oameni corecți. Și el așa se și ruga, Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, postesc, dau zeciuială, deci vedeți? Sentimentul acesta că ești bun, că ești mai bun decât alții. Și prin urmare ai dreptul să judeci și să disprețuiești pe cei care nu sunt ca tine. Dar lui Dumnezeu nu-I este plăcută această atitudine.

    La fel am văzut și în Parabola fiului risipitor. Copilul cel mare se credea cuminte și ascultător. Și când fratele său risipitor a venit acasă și tatăl l-a primit cu bucurie și a făcut masă, el venind de la muncă, de la câmp, și aflând ce se întâmplă, s-a tulburat foarte tare. Și a venit tatăl la el. Și a început copilul să-i reproșeze tatălui; zice, Mie nici măcar un ied nu mi-ai dat să mă veselesc cu prietenii mei. Iar pentru acest fiu al tău care ți-a risipit averea cu desfrânatele ai junghiat vițelul cel îngrășat. Și tatăl îi spune, Dar fiule, toate ale mele sunt ale tale. Tu nu ești servitorul meu. Tu ești copilul meu. Nu este nevoie să-ți plătesc munca. Dar vedeți, deși era un copil cuminte și ascultător, el nu-l iubea nici pe tatăl său, și nici pe fratele său.

    Vedeți cumințenia, nu înseamnă neapărat dragoste. Dar noi aici pe pământ ne putem amăgi. Crezând că suntem oameni cuminți, că respectăm regulile, că venim la biserică, postim, ne rugăm, facem milostenie și așa mai departe. Dar, aceasta nu este neapărat dragoste. Nu înseamnă că neapărat semănăm cu Mântuitorul Iisus Hristos. Ce înseamnă să semeni cu Mântuitorul Iisus Hristos s-a arătat în Evanghelia de astăzi. Domnul a zis, Gol am fost, și M-ați îmbrăcat. Flămând și Mi-ați dar să mănânc. Însetat și Mi-ați dat să beau. În temniță și M-ați cercetat. Dar El mai întâi a făcut aceasta cu noi toți.

    El ne-a îmbrăcat pe noi cu haina nestricăciunii, pentru că, după izgonirea lui Adam din rai noi am pierdut haina de lumină cu care ne-a îmbrăcat Dumnezeu atunci la Facere. Și venind Domnul, El ne dă celor care credem în El, haină luminoasă. Ce spunem la botez, când i se dă noului botezat haina albă, Dă-mi mie haină luminoasă, Cel Ce Te îmbraci ci lumina ca și cu o haină. Deci El mai întâi ne-a îmbrăcat pe noi pe toți. Și ne îmbracă în veșmântul nestricăciunii, dacă credem în El, și mergem pe urmele Lui. El ne hrănește pe toți, cu Trupul și Sângele Său. Eu sunt Pâinea cea vie, zice Domnul, Care S-a pogorât din cer, ca să Mă dau hrană lumii. Cine nu va mânca Trupul Meu și nu va bea Sângele Meu nu va avea viață întru el. El ne adapă pe toți cu apa vieții, prin cuvântul Său. Prin Evanghelia Sa. El este Cel Care ne-a scos, și ne scoate pe toți, din temnița păcatului.

    Deci El mai întâi a făcut ceea ce s-a spus astăzi în Evanghelie, și face mereu cu noi. Iar dacă noi semănăm cu El, dacă noi avem vreo legătură cu el, atunci și noi putem să facem la fel. Putem cu adevărat să ne smerim, să fim buni cu toată lumea, să răbdăm, să fim milostivi, să ajutăm pe orice om care suferă. Pentru că doare inima când vezi pe cineva în suferință. Dar dacă noi facem binele selectiv, și zicem, pe ăsta îl ajut, pe ăsta nu-l ajut. Ăsta merită, ăsta nu merită. Ăsta e leneș, ăsta e mincinos. Ăsta nu merită să fie ajutat. Aceasta nu este dragostea lui Hristos. Aici este mândrie omenească, și interes. Facem doar dacă merită ceva să facem. Dacă nu merită, nu mai facem. Dar aceasta nu este dragoste. Dragostea nu se uită la merit. Dragostea este, vedeți, binevoitoare, îi primește pe toți, îi rabdă pe toți. Ne primește pe toți, fără să ne judece. Ori noi, câtă vreme judecăm și facem binele selectiv, nu semănăm cu Mântuitorul Hristos, nu suntem ai Lui. Ați văzut în Evanghelie reacția celor de-a stânga. Care au zis, Păi, dar când Te-am văzut noi gol și flămând, și întemnițat și însetat? Dacă Te-am fi văzut, sigur Ți-am fi făcut. Vedeți, interesul. Dacă Te-am fi văzut pe Tine și-am fi știut că Tu ești acolo, bolnav și flămând, cu siguranță că ne-am fi dus pentru că da, merită să-L ajuți pe Iisus. Dar n-am știut. Nu Te-am văzut nicăieri.

    Vedem și la Sfinți, cumva o reacție asemănătoare dar totuși acolo este o altă nuanță. Și drepții zic, cei de-a dreapta, Dar Doamne când Te-am văzut? Niciodată nu Te-am văzut, nu știm să Te fi ajutat vreodată pe Tine. Dar aici este altceva. Aici este discreția. Omul care iubește, omul credincios, face binele cu atâta discreție încât nici nu simte. Nu-și dă seama că face binele, nu-l interesează, nu analizează cât a făcut, și dacă merită să facă ceva. Pur și simplă el face binele gratuit, pentru că nu poate altfel. De aceea drepții nu știu că sunt drepți. Pentru că ei au făcut binele într-un mod atât de firesc încât nu și-au pus problema că fac ceva ieșit din comun. Dar făceau asta pentru că de fapt Hristos lucra în inima lor. Ei L-au întâlnit pe Hristos cu adevărat în inima lor și atunci Hristos era Cel Care lucra. Dar cu discreție, cum zice, să nu știe stânga ce face dreapta. Însuși Domnul este foarte discret și delicat. El nu vrea să atragă atenția. El vrea doar să stârnească în inimile noastre dragostea și compasiunea.

    Așadar, singurul lucru care trebuie să ne preocupe pe noi, câtă vreme suntem încă în această viață, este acesta: dacă avem sau nu avem o legătură vie cu Mântuitorul Hristos. Pentru că dacă avem o legătură vie cu El, atunci este imposibil să nu facem fapte bune. Pentru că e harul lui Dumnezeu care lucrează în noi și săvârșește fapta bună. Și faptele acestea nu sunt mijloace de a ne cumpăra mântuirea; deci dacă noi facem o faptă bună, prin ea nu-L înduplecăm pe Dumnezeu sau Îl îmblânzim pe Dumnezeu, ca să ne primească în Împărăția cerurilor; aceasta este o viziune eretică. Fapta bună dacă este este un rod al credincioșiei noastre; al legăturii noastre cu Mântuitorul Hristos. Un efect al harului. Nu este meritul meu. Singurul meu merit, dacă este, este acela de a crede în Iisus Hristos. De a crede că El este Adevărul și Viața. Că El este rațiunea de a fi a întregii existențe. Toate s-au făcut prin El, și pentru El. În afara Lui existența nu are nici un sens, și omul cu atât mai mult. Pentru că omul a fost creat după chipul Său, după asemănarea Sa. Și-atunci în afara lui Hristos, omul nu are nici un rost. Venim de nicăieri și ne ducem nicăieri.

    Deci Judecată va fi înfricoșătoare, pentru că atunci se va vădi adevărata noastră stare. Dacă avem au nu avem părtășie cu El. Dacă semănăm cu adevărat cu El sau nu.

    Cât mai putem să spunem astăzi, cât mai putem să cădem în genunchi, chiar dacă ne simțim înstrăinați de Dumnezeu, că nu avem asemănarea cu El, că nu simțim dragostea Lui în inima noastră, totuși noi putem să cădem în genunchi. Și să spunem, Iartă-mă Dumnezeul Meu. Nu Te scârbi de mine, nu mă lepăda de la fața Ta. Iată eu mă numesc creștin, dar nu semăn cu Tine. Nu sunt în stare să fac voia Ta, și cele bineplăcute Ție. Dar vino Tu. Vino Tu Doamne Iisuse și Tu Însuți fă întru mine voia Ta cea sfântă.

    Vino Doamne Iisuse și Tu însuți fă-Te întru mine adevăr, și viață, sare și lumină, dragoste și bunătate. Binecuvântare, bucurie și mângâiere pentru toți și pentru toate. Vino Doamne Iisuse Hristoase și Tu Însuți, ca un Atotputernic și Multmilostiv, fă-Te întru mine tuturor toate neîncetat dăruindu-mi gând bun, și inimă bună, cuvânt bun, și faptă bună, Amin. Iertați-mă.

 ***