Preasfințitul Teofil 

Cuvânt la Sfânta Liturghie – Duminica Floriilor

12 aprilie 2020    

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preasfinția voastră, preacuvioși părinți, preacuvioase maici, iubiți frați și surori care sunteți în comuniune cu noi prin mijloacele tehnice  de comunicare,

    Intrarea triumfală în Ierusalim a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care o prăznuim astăzi, se datorează unei minuni, unei mari minuni pe care a săvârșit-o Domnul nostru Iisus Hristos, și pe care am pomenit-o ieri. Este vorba de învierea lui Lazăr din Betania. Despre care se spune că era prietenul Mântuitorului. Erau într-o legătură foarte intimă, foarte apropiată, este mare lucru să se poată spune despre cineva că este prietenul Mântuitorului.

    Și Lazăr la un moment dat s-a îmbolnăvit, s-a îmbolnăvit foarte tare, și Domnul a știut acest lucru, ca un Dumnezeu. Dar nu S-a dus acolo ca să-l vindece. Ci a îngăduit să moară. Și după ce a murit, a ajuns în Betania, iar surorile lui Lazăr, Marta și Maria, foarte supărate, cumva I-au reproșat, Doamne, dacă ai fi fost aici, Lazăr fratele nostru n-ar fi murit. Dar Domnul le-a spus: Eu sunt Învierea și Viața, cel care crede în Mine nu va vedea moarte în veci. Și, căutând locul unde era îngropat, deși trecuseră deja patru zile și era intrat în putrefacție, au dat piatra de la ușa mormântului la o parte și, după ce Domnul S-a rugat, mulțumind lui Dumnezeu și zicându-I, Părinte Îți mulțumesc că M-ai ascultat, Eu știam că întotdeauna ești cu Mine și întotdeauna Mă asculți dar acum Te rog pentru mulțimea care stă în față. Și apoi a poruncit cu putere lui Lazăr să iasă afară din mormânt, și el a ieșit afară spre uimirea tuturor.

    Sigur Mântuitorul prin această minune a dorit întâi de toate să-i încredințeze pe ucenicii Săi că El mergând spre Patimă, mergând spre Cruce, spre Răstignire, spre moarte, nu merge ca un neputincios. Ci merge ca Unul Care are stăpânire peste viață și peste moarte. El va pătimi de bunăvoie spre mântuirea tuturor. Și, prin această minune, într-adevăr Mântuitorul a  reușit să-i uimească pe ucenicii Săi. Să-i convingă încă o dată în plus că El este Fiul lui Dumnezeu, că este Stăpânul vieții și al morții. Dar i-a uimit și pe iudei, pe toți cei care au văzut această minune, pe toți i-a impresionat și de aceea, a doua zi când S-a dus la Ierusalim, pentru Sărbătoarea Paștilor,  cu toți L-au întâmpinat cu mult entuziasm, cu osanale, ca pe un împărat. I-au așternut hainele înaintea Lui, au luat ramuri de copaci, ramuri de finic, și strigau din adâncul inimii: Binecuvântat este Împăratul Care vine întru Numele Domnului, Osana întru cei de sus. Cred că toți vedeau în Mântuitorul Iisus Hristos un posibil împărat, și Mesia, promis de Dumnezeu. Așteptat de ei și dorit, pentru că erau deja în stăpânire romană. Și simțeau nevoia să fie eliberați. Și credeau că Acest Iisus, Care a putut să-l învieze pe Lazăr din morți, și să facă și multe alte minuni, ar putea să-i elibereze și să-i conducă spre slava poporului Israel.

    Și Mântuitorul Iisus Hristos nu i-a împiedicat să-L primească cu osanale. Măcar că mai marii iudeilor I-au reproșat și au zis, Învățătorule, ceartă-Ți ucenicii; nu auzi ce spun, nu auzi ce vorbesc? Și Domnul le-a zis: Dacă aceștia vor tăcea, pietrele vor striga. Sau despre copii, care și ei strigau Osana, Domnul a zis: Nu ați auzit, nu ați citit în Scripturi? Din gura pruncilor și a celor ce sug Ți-ai săvârșit laudă. Așadar, Domnul primește aceste osanale din partea mulțimii, din partea poporului, El într-adevăr merge la Ierusalim ca să fie Împărat, dar nu așa cum gândeau iudeii, și nici măcar ucenicii, mai mult ca sigur că și ucenicii Mântuitorului gândeau în același fel. Îl vedeau un Mesia eliberator, un Mesia Care să stăpânească aici pe pământ. Domnul însă mergea la Ierusalim ca să fie un alt fel de Împărat. Ca să fie întronizat pe Cruce. Să fie răstignit. El S-a dus la Ierusalim să fie Împărat, dar nu un împărat care să stăpânească prin autoritate, prin putere, așa cum fac împărații acestei lumi. Ci El S-a dus la Ierusalim ca să fie un alt fel de Împărat. Împărat Care stăpânește prin slujire, prin dragoste, prin jertfelnicie. Vom vedea în zilele care urmează, în Joia Mare, cum la Cina cea de Taină îi întreabă pe ucenici: Cine este cel mai mare? Cel care stă la masă sau cel care slujește? De bună seamă că cel care stă la masă, dar iată, Eu sunt între voi ca Unul Care slujește.

    Așadar, Mântuitorul a venit în această lume ca să fie Împărat. El este de fapt Împăratul întregii făpturi, al întregii zidiri, este Stăpânul vieții și al morții, dar rămâne ca noi să înțelegem drept acest lucru. Nu așa cum au înțeles mulțimile iudaice care, fiind dezamăgiți de atitudinea Lui în cele din urmă au strigat Răstignește-L, Răstignește-L. La moarte cu acest și nouă să ni-l eliberezi pe Baraba, i-au spus lui Pilat.

    Acum, iubiții mei și noi suntem intrați în acest cortegiu, și noi, împreună cu mulțimile iudaice, cu ucenicii Domnului, astăzi L-am întâmpinat cu stâlpări, și noi am strigat Osana, și mereu strigăm acest lucru, la fiecare Sfântă Liturghie. Osana întru cei de sus, binecuvântat este Cel Ce vine întru Numele Domnului! Dar oare noi ce fel de Mesia, ce fel de Împărat recunoaștem în Mântuitorul Iisus Hristos? Vedem în El un stăpânitor lumesc, cineva care stăpânește prin autoritate, dorim ca El să facă mereu semne și minuni? Iată să ne scape de boală, să ne scape din această pandemie care deja ne chinuie pe toți, și ne-am dori ca Domnul să facă o minune. Și se vede că nu o face, întârzie să facă acest lucru, așa cum a întârziat cu Lazăr, nu l-a vindecat, ci l-a lăsat să moară. Așa și acum, vedem că starea aceasta de suferință se prelungește, și poate că noi ne-am dori ca Domnul să intervină în mod miraculos, s-au făcut atâtea rugăciuni în întreaga lume. Și s-ar putea acum să fim dezamăgiți, că Domnul nu ne ascultă, că nu ne împlinește dorința așa cum am vrea noi. Sau, ne dorim cu adevărat un Mesia așa cum este El. Adică un Mesia Care iubește, pe Tatăl Său, din toată inima, din tot sufletul și din toată puterea. Care zice, Nu am venit în această lume ca să fac voia Mea, ci voia Tatălui Meu Care M-a trimis. Un Mesia Care ne iubește pe fiecare, până la moarte, până la ultima răsuflare, chiar și atunci când tace, chiar și atunci când este răstignit, este mort, este în mormânt, chiar și atunci inima Lui bate, din iubire pentru noi… Un Mesia Care cu adevărat a luat asupra Lui povara noastră a tuturor, păcatele noastre ale tuturor. Le-a luat asupra Lui și le-a răstignit pe Cruce. Pentru noi toți S-a rugat Părintelui ceresc zicând: Iartă-le lor, pentru că nu știu ce fac. Așadar un Mesia Care iartă păcatele, un Mesia Care tămăduiește cu adevărat bolile și neputințele, un Mesia Care ne eliberează din păcat și din moarte, și Care ne va dărui tuturor învierea și viața veșnică. Dacă un astfel de Mesia dorim și noi atunci cu adevărat suntem fericiți.

    Dar să mergem și noi pe urmele Lui. Tot la Cina cea de Taină le spunea ucenicilor, Iată ceea ce fac Eu, să faceți și voi. După ce le-a spălat picioarele, le-a spus, Același lucru trebuie să faceți și voi. Așadar, și noi trebuie să facem ceea ce am văzut, ceea ce vedem la Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Să ne iertăm din inimă păcatele unii altora. Adică ne rugăm unii pentru alții nu să ne judecăm, nu să ne osândim. Să luăm poverile unii altora asupra noastră, cum zice Sfântul Pavel: Purtați-vă sarcinile unii altora, și așa veți împlini legea lui Hristos. Să ne slujim unii altora, să ne spălăm picioarele, adică să ne facă plăcere să facem chiar lucruri umilitoare, aparent umilitoare, pentru dragostea celuilalt, pentru bucuria celuilalt. Mai fericit este a da decât a lua. Este mare lucru să poți să faci ceva care-l bucură pe fratele, pe aproapele tău. Chiar dacă pentru tine pare ceva umilitor. Pentru că vedem că Mântuitorul face acest lucru, și de fapt aceasta este dragostea. Iubirii îi face plăcere să se smerească. Și chiar să sufere pentru cel iubit. Îmi amintesc dintr-o rugăciune de la Sfântul Maslu. Se spune acolo despre Mântuitorul Iisus Hristos: Cel Ce porți fără mâhnire slăbiciunile noastre. Auziți? Porți fără mâhnire slăbiciunile noastre. Adică Lui Îi face plăcere cumva să sufere pentru noi, să rabde pentru noi. Nu în sensul negativ al cuvântului, adică nu în sens de sadism, sau de sado-masochism. Dar iubirii îi face plăcere să sufere pentru cel iubit. Și noi trebuie să deprindem mereu acest lucru, să-l învățăm în fiecare zi.

    Așadar într-o zi ca aceasta în care Îl prăznuim pe Mântuitorul Iisus Hristos, când după patruzeci de zile de post și noi Îl însoțim cu stâlpări de fapte bune, atâta cât am fost noi în stare să facem, de rugăciune, de post, de milostenie, deci într-o zi ca aceasta, să învățăm să mergem mereu pe urmele Mântuitorului nostru și Împăratului nostru Dumnezeu. Și dacă aici suntem împreună cu El, cu siguranță că vom fi împreună cu El și în veacul cel ce va să fie. Acolo unde ne așteaptă pe toți, unde ne-a promis că se duce să ne pregătească fiecăruia un loc. A Lui să fie slava, împreună cu Tatăl, și cu Duhul Sfânt, acum și pururea, și în vecii vecilor, Amin.

 ***