Preasfințitul Teofil 

Cuvânt la Sfânta Liturghie – Duminica Floriilor

25 aprilie 2021      

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacuvioși părinți, iubiți credincioși,

    Praznicul de astăzi este în strânsă legătură cu cel de ieri. Ieri am pomenit învierea Sfântului și Dreptului Lazăr din Betania, prietenul Mântuitorului; care a fost înviat, după ce petrecuse deja patru zile în mormânt și intrase în putrefacție, și această minune i-a uimit pe iudei, și au văzut  în aceasta un semn al apropierii lui Dumnezeu de poporul Său. Prin Iisus Hristos, pe Care-L considerau posibil Mesia. Se gândeau că Cel Ce putea să facă o asemenea minune nu poate fi decât trimisul lui Dumnezeu, slujitorul lui Dumnezeu. Și de aceea, când Mântuitorul S-a îndreptat spre Ierusalim, pentru Praznicul Paștilor, mulțimea a auzit de această minune, a învierii lui Lazăr, și L-au întâmpinat cu osanale, așa ca pe un împărat. Și-au aruncat înaintea Lui hainele, au tăiat ramuri de copaci, și strigau din toată inima, Osana, binecuvântat este Împăratul Care vine în Numele Domnului. Chiar și copiii au început să strige și să-L laude pe Dumnezeu.

    Această atmosferă, de bucurie, a săracilor, a celor simpli, a celor care vedeau în Iisus Hristos pe Mesia, i-a deranjat pe mai marii iudeilor; care, se vede că erau stăpâniți de întuneric. Nu vedeau în Hristos lumina lui Dumnezeu. Și de aceea au simțit nevoia să stopeze acea manifestare. Și chiar I-au zis lui Iisus: Învățătorule, ceartă-Ți ucenicii, nu auzi ce vorbesc? Și Domnul le-a zis, Dacă nu vor striga ei, atunci să știți că pietrele vor striga. Așadar, bucuria aceasta foarte mare care a fost atunci la Ierusalim, a fost bucuria oamenilor simpli, a celor care au avut parte de minuni din partea Domnului nostru Iisus Hristos, a celor care au fost iertați de către El, a celor care au fost tămăduiți de către El, iată a celor care au fost înviați din morți. Doar lor li s-a umplut inima de bucurie, pentru că nu se putea altfel. Asemenea minuni nu pot decât să aducă bucurie în suflete. Și cei care au parte de ele simt nevoia să le mărturisească și altora, să le împărtășească și altora.

    Desigur Mântuitorul primea aceste semne de bucurie, nu le stopa, așa cum ar fi vrut să o facă mai marii iudeilor, dar în același timp El știa că peste puține zile aceste osanale se vor transforma în huiduieli. Din păcate vedeți că oamenii sunt foarte ușor de manevrat, foarte ușor de manipulat. Și-n cele din urmă a biruit răutatea mai marilor iudeilor din acea vreme, care i-a determinat pe oameni să ceară uciderea lui Hristos, condamnarea Lui la moarte, ca a unui mare răufăcător; El Care n-a făcut decât bine tuturor, totuși au reușit să găsească argumente de a-L condamna la moarte. Și Domnul știa aceasta. Dar, El mergea pe drumul pe care îl avea înainte, fără să renunțe, nu Se descuraja, văzând această priveliște, această situație. El știa foarte bine pentru ce a venit în această lume. Nu a venit să fie un împărat pământesc. Ci El a venit să fie cu adevărat Împăratul întregii lumi. Dar Care stăpânește nu prin autoritate, nu prin putere, ci prin slujire. Prin dragoste.

    El în acele zile Se îndrepta spre Ierusalim. Și S-a dus la Templu, și când a văzut acolo pe vânzătorii de animale pentru jertfe și pe strângătorii de bani, S-a tulburat foarte tare și a luat un bici, și le-a răsturnat mesele. Și-a zis, Casa Tatălui Meu este casă de rugăciune pentru toate neamurile, iar voi ați făcut din ea peșteră de tâlhari. Dărâmați Templul acesta, iar Eu, în trei zile, îl voi zidi. Prin acest gest, Domnul a vrut să arate că într-adevăr Templul, Biserica de zid a fost construită ca să Se slăvească Dumnezeu în ea, și prin ea. Dar din nefericire oamenii au făcut și din Templu o peșteră de tâlhari. Acum însă Mântuitorul Iisus Hristos venind în această lume, El arată că adevăratul Templu al lui Dumnezeu este omul. Este inima omului. El va deveni de fapt Templul lui Dumnezeu pentru toate neamurile. Doar în El și prin El vor putea oamenii să-I aducă lui Dumnezeu adevărata închinare, în duh și în adevăr.

    Noi ne-am adunat astăzi într-un număr foarte mare, la fel ca și în acea vreme când Domnul a intrat în Ierusalim, cu bucurie în suflet și noi, cu stâlpări în mâini, pentru că și pe noi ne-a bucurat Mântuitorul cu mila Sa, cu dragostea Sa, cu bunătatea Sa. Mai ales în aceste zile ale postului am simțit milostivirea lui Dumnezeu. Ne-a iertat Bunul Dumnezeu păcatele, prin Taina Spovedaniei, ne-a ușurat sufletul, ne-a luminat mintea. Ne-a bucurat inima. Și pentru aceste daruri, noi simțim nevoia să-L lăudăm, să-L slăvim, ca fiind cu adevărat Biruitorul morții celei veșnice. Noi vedem în El cu adevărat pe Mesia. Dar nu un mesia pământesc, nu un mesia lumesc. Nu doar Cineva Care ne rezolvă problemele din această lume, ci Cel Care ne dăruiește bucuria vieții celei veșnice. Și pentru aceasta Îl slăvim, și astăzi, și-n fiecare duminică, și la fiecare Sfântă Liturghie, noi cântăm Osana, binecuvântat este Împăratul Care vine în Numele, Domnului. Împăratul cerului, dar și Împăratul inimii noastre. Pentru că la fiecare Sfântă Liturghie, Hristos vine și intră în Ierusalimul inimii noastre. Acolo este adevărata noastră întâlnire cu El. Acolo simțim bucuria de a fi cu El, în inimă. Și această bucurie se va înveșnici. Dacă agonisim această bucurie acum, în viața aceasta, nu ne va părăsi nici în ceasul morții și nici în veșnicie. Această bucurie va merge cu noi și va crește, va spori tot mai mult, în Împărăția lui Dumnezeu.

    Este mare lucru să fim împreună cu Domnul, să fim mereu aproape, să fim uniți cu El, să-L recunoaștem Împăratul întregii zidiri și Împăratul inimii noastre. Dar să avem grijă și noi, să nu cădem în aceeași osândă în care au căzut iudeii, care L-au primit cu osanale în Ierusalim. Care măcar că s-au bucurat de dragostea Domnului, cu foarte multă ușurință I-au întors spatele și s-au lepădat de El. Ni se poate întâmpla și nouă ceva asemănător. Iată venim cu bucurie duminica și-n sărbători la Sfânta Liturghie, și-L lăudăm pe Domnul și-I mulțumim pentru binefacerile Lui, dar apoi, în cursul săptămânii, oare păstrăm aceleași laude, aceeași bucurie în inimă? Sau, inima noastră cu foarte multă ușurință se întoarce înapoi spre cele ale lumii? Și-L răstignim și noi pe Domnul prin păcatele noastre, Îl hulim, Îl batjocorim, prin viața noastră, prin felul nostru de a fi?

    Ni se poate întâmpla și nouă o asemenea ispită. O asemenea schimbare. Dar dacă totuși astăzi suntem aici, cu inima plină de bucurie și de recunoștință, și cu privirea îndreptată spre Domnul, atunci simt nevoia să vă spun, să păstrăm această stare și această legătură în inimă, și după ce ieșim din biserică. Să nu fim creștini doar de duminică și de sărbătoare. Nu doar în biserică trebuie să fim evlavioși. Nu doar în biserică trebuie să ne arătăm credincioșia față de Domnul. Ci și în afara bisericii. Evlavia și bună cuviința pe care le avem în biserică, să le avem și în afară. Și aceasta va fi cea mai mare bucurie pe care I-am putea-o face Mântuitorului Iisus Hristos. El, Care Și-a dat viața pentri noi, Și-a vărsat Sângele pentru noi, a luat asupra Lui păcatele noastre ale tuturor, nu poate avea mai mare bucurie și mulțumire decât să ne vadă împreună, aproape. Cu inima deschisă. Și să ne arătăm dragostea față de El prin viața noastră. Prin faptul că-I mulțumim în tot ceea ce facem.

    Vedeți cum sfârșim noi fiecare Sfântă Liturghie, cu ce imn? Să se umple gurile noastre de lauda Ta Doamne. Toată ziua să ne învățăm dreptatea Ta. În toată vremea și-n tot ceasul; în toată vremea și-n tot locul, să fim împreună cu Domnul. Să-I fim martori și mărturisitori. Și-n zilele care urmează, în zilele Săptămânii celei Mari să fim împreună cu El, și tot împreună cu El să fim și întru bucuria Învierii.

  A Lui să fie slava, împreună cu Tatăl, și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și-n vecii vecilor, Amin.

***