Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie

Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci

20 septembrie 2020

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacucernice părinte, preacuvioase părinte ierodiacon,

iubiți credincioși,

 Iată suntem în Duminica de după Înălțarea Cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, am avut și o duminică pregătitoare, o duminică de dinaintea acestui praznic, pentru că Sfânta Cruce este de mare însemnătate în viața noastră duhovnicească și trebuie să îi pătrundem tot mai mult sensurile. Și vedeți că o viață întreagă nu ne-ajunge, pentru că în fiecare an avem această sărbătoare, în fiecare an avem aceste duminici care încadrează Praznicul, și tot nu putem spune că am pătruns, că am înțeles pe deplin ce înseamnă Sfânta Cruce în viața noastră. Sau pentru viața noastră duhovnicească. În Evanghelia care s-a citit astăzi la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, am auzit iară și iară cuvinte foarte adânci, foarte grele, grele de a fi înțelese, și grele de a fi împlinite. De voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie.

 Mântuitorul a venit în această lume ca să ne arate calea. Noi am rătăcit. Începând cu protopărinții noștri Adam și Eva. Am rătăcit în acestă lume a păcatului, a neascultării, a încrederii în sine, bazată foarte mult pe încrederea în sine, pe mândrie. Și, bine-nțeles că această rătăcire și această înstrăinare nu ne-a adus bucurie așa cum a crezut Adam, așa cum credem noi de fiecare dată, ori de câte ori alegem altceva decât ne spune Dumnezeu ni se pare că vom fi fericiți. Dar se vede că nu este cu putință omului a fi fericit în afara voii lui Dumnezeu. Nu se poate acest lucru. Și de aceea Mântuitorul Iisus Hristos a venit să ne arate iarăși calea. Și-a zis, Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu poate să vină la Tatăl decât prin Mine. El este adevăratul chip al lui Dumnezeu, dar și adevăratul chip al omului. Și așa cum El a trăit în această viață, așa trebuie să trăim și noi, dacă dorim să fim cu adevărat oameni. Cu adevărat fericiți. Cu adevărat plini de viață. Și de aceea zice El, De voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie. Adică nu este altă soluție. Nu este altă cale. Dar nu Se impune, vedeți? Așa cum atunci la început, Dumnezeu nu i-a impus lui Adam voia Sa, ci i-a propus-o. A zis, Ai grijă, pentru că dacă vei mânca vei muri. Dar nu l-a-mpiedicat să facă și altfel. La fel și acum, Mântuitorul ne arată calea, dar nu ni se impune. Ci doar ni Se propune. De voiește cineva să vină după Mine, adică dacă cineva vrea să fie fericit, vrea să trăiască veșnic, iată calea, să vină după Mine, să-și ia cruce sa în fiecare zi, și să-Mi urmeze Mie, adică să le primească pe toate cu mulțumire, pe toate ca din mâna lui Dumnezeu, fără să cârtească, fără să se împotrivească, și-atunci are toate șansele să ajungă acolo unde este acum Mântuitorul, adică de-a dreapta Tatălui, în Împărăția cerurilor. Mântuitorul S-a rugat pentru aceasta. Zice, Mă rog ca acolo unde sunt Eu, să fie și slujitorii Mei. Mă duc să vă pregătesc vouă loc, le-a zis ucenicilor, înainte de Pătimire.

 Aceste cuvinte sunt și pentru noi. Domnul și nouă ne-a pregătit loc, și pe noi ne așteaptă, dar noi trebuie să ne dorim acest lucru. Și noi astăzi, venind aici la biserică, a arătat că ne dorim acest lucruri, ne dorim să fim împreună cu Mântuitorul, să fim veșnici. Și să dea Dumnezeu să ne păstrăm în această dorință, să o cultivăm, în fiecare zi. Nu doar acum când suntem în biserică să ne arătăm credincioșia față de Mântuitorul și dragostea noastră față de El, ci și când ieșim afară din biserică, și acasă, și la servici, și oriunde ne-am afla, trebuie să se vadă prin viața noastră că noi suntem ucenici ai Mântuitorului.

Iarăși a zis Mântuitorul, Oricine va voi să-și mântuiască sufletul și-l va pierde. Iar cine și-l va pierde pentru Mine și pentru Evanghelie, acela și-l va afla. Cum adică să vrei să-ți mântuiești sufletul și să ți-l pierzi? Da, este cu putință acest lucru. Pentru că omul, după izgonirea lui Adam din rai, mereu a căutat o cale de mântuire. El a simțit că nu mai trăiește adevărata viață, nu mai trăiește deplina viață, și-atunci mereu a căutat soluții. Dar nici una nu a fost mântuitoare. Dintotdeauna omul a căutat tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte, cum știm în basmele noastre românești. Este de fapt dorința cea mai profundă a omului, să trăiască veșnic. Să nu îmbătrânească, să nu moară, să nu fie bolnav, să fie mereu fericit. Toți ne dori aceasta. Și căutăm soluții. Omenești. Toată dezvoltarea aceasta a științei, a tehnologiei, nu este altceva decât dorința omului de a se mântui. Adică de a trăi veșnic. Știința aceasta caută. Un leac împotriva morții. Dar se vede că nu găsește. Vedeți, cum a venit acest virus, și ne-a luat prin surprindere, nu suntem în stare să-i facem față, cu toată știința. Cu toată dezvoltarea tehnologiei, a științei medicale, nu suntem în stare să-i facem față. Omul nu poate să găsească leac împotriva morții. Numai Domnul poate să-i dea acest leac. De aceea zice Mântuitorul, Cel ce crede în Mine, nu va vedea moartea în veci. Deci orice încercare a omului de a se mântui în afara lui Dumnezeu, înseamnă tot moarte. Toate încercările noastre vor sfârși tot în moarte. Dar cel care-și pierde viața pentru Hristos și pentru Evanghelie, adică cel care se dăruiește slujirii Mântuitorului, cel care trăiește în dragoste, acela cu adevărat trăiește. Și iarăși vin la situația aceasta a pandemiei; cei care au avut curajul să slujească bolnavilor, în familie, în spitale, chiar dacă au murit, ei au dobândit adevărata viață, pentru că au cultivat dragostea. Dragostea înseamnă viață. Deci în afara iubirii nu există viață. Doar iubirea este cea care dă viață, care dă plinătate. Care umple golul acela pe care-l avem în inimă. Așa înțelegem aceste cuvinte, că Cine va voi să-și mântuiască sufletul și-l va pierde, iar cel care și-l va pierde pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va câștiga. Adică cel care se jertfește în dragostea lui față de Dumnezeu și față de semeni, acela dobândește adevărata viață, viața cea veșnică.

 Ce-i va folosi omului să câștige lumea întreagă, zice iarăși Mântuitorul, dacă-și va pierde sufletul? Un suflet de om valorează mai mult decât toată lumea aceasta. Vă amintiți de Evanghelia aceea cu demonizații, din Ținutul gadarenilor. Domnul Iisus a îngăduit demonilor să intre într-o turmă de porci. Și aceștia deîndată s-au aruncat în lac și au pierit. Și ce a vrut să arate Mântuitorul? Că pentru mântuirea unui suflet, pentru salvarea unui om, merită să sacrifici orice. Chiar și o turmă de porci, orice, și pe oricine. Important este să salvezi, să mântuiești un suflet.

 Și-apoi iarăși zice Mântuitorul: De cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în mijlocul acestui neam desfrânat și păcătos, și Eu Mă voi rușina de El înaintea Tatălui Meu Care este în ceruri. Noi ca și creștini, trebuie să dăm mărturie. Mântuitorul ne angajează și pe noi în această lucrare de mântuire a întregii lumi. El a venit aici în lume ne-a povățuit, ne-a arătat calea care duce la mântuire, i-a îndrumat și i-a întărit pe Sfinții Apostoli pe care i-a trimis în lume, și-a zis, Mergeți și propovăduiți Evanghelia la toată lumea. Cel ce va crede și se va boteza se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi. Ei, în această lucrare de propovăduire suntem angajați și noi. Și noi trebuie să dăm mărturie, pentru credința noastră. Care înseamnă mântuirea tuturor oamenilor. Credința noastră nu înseamnă doar confortul nostru egoist și individual, că eu mă simt bine, sunt credincios, și merg la biserică, și mă rog. Eu trebuie să doresc ca această stare de bine pe care o trăiesc în legătură cu Domnul Hristos să o cunoască toți oamenii. Toți să se mântuiască de va fi cu putință prin mila lui Dumnezeu. Și atunci noi trebuie să propovăduim. Prin viața noastră. Prin faptele noastre. Uneori și prin cuvânt, dacă avem pricepere. Să dăm mărturie. Dar dacă nu, important este să mărturisim cu viața. Să se vadă că noi suntem oameni plini de viață, plini de bucurie, plini de pace. Și-atunci, cei care nu au acestea în inimă, se vor întreba, de unde aveți voi liniștea aceasta? Cum este cu putință să fiți atât de liniștiți? Da, eu sunt liniștit, pentru că eu cred în Iisus Hristos. Cred că El este adevărul și viața, că nu se întâmplă nimic fără știrea Lui, și-atunci eu sunt mereu liniștit, mereu mulțumitor, mereu recunoscător. Și iată că în felul acesta putem să-i atragem și pe alții, să-i convertim, să-i aducem la cunoștința adevărului și la viața veșnică. Să nu ne fie rușine de credința noastră. Chiar dacă uneori suntem batjocoriți sau chiar prigoniți pentru aceasta.

 Să nu ne fie rușine să ne facem semnul Sfintei Cruci, să nu ne fie rușine să purtăm Sfânta Cruce pe pieptul nostru, să o punem în casa noastră, în camerele noastre. Să nu ne fie rușine a trăi creștinește. Pentru că iată ce zice Mântuitorul: Cel ce se va rușina de Mine, și se va lepăda, și Eu Mă voi rușina în Ziua cea de Apoi. Dar să ne ferească Dumnezeu de o osândă ca aceasta. Noi, cu curaj să dăm mărturie despre credința noastră. Nu cu mândrie. Și nu cu superioritate. Dar cu curaj. Da, uite, eu sunt creștin. Eu cred în Mântuitorul Iisus Hristos. Eu cred că El este Stăpânul vieții și al morții. El este Stăpânul întregului univers. Și Lui mă închin, dimpreună și Tatălui și Duhului Sfânt. Să mărturisim aceasta cu curaj. Și-atunci și Domnul ne va mărturisi în Ziua cea de Apoi.

 Și a mai zis Mântuitorul și acest cuvânt în Evanghelia de astăzi: Sunt unii dintre cei ce sunt aici de față care nu vor gusta moartea până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind cu putere. Și El Se referea la ucenicii Săi, care au fost părtași la minunea Schimbării la Față. Și apoi, după aceea la toți cei care au fost părtași la Pogorârea Duhului Sfânt. Aceasta a însemnat venirea Împărăției lui Dumnezeu cu putere în această lume. Întemeierea Bisericii înseamnă întemeiarea Împărăției lui Dumnezeu în această lume. Toți cei ce trăiesc în Biserică trăiesc deja în Împărăția lui Dumnezeu, și noi, la fiecare Sfântă Liturghie, binecuvântăm deja Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum, și pururea și-n vecii vecilor. Deci noi deja suntem în Împărăția lui Dumnezeu, dacă trăim în Biserică, dacă credem drept în Mântuitorul Iisus Hristos și mergem pe urmele Lui.

 Acest cuvânt să fie valabil și pentru noi. Să nu murim, să nu plecăm din această lume, până când nu vom vedea Împărăția lui Dumnezeu venind cu putere. Adică, până când în inima noastră nu va stăpâni cu adevărat Împărăția lui Dumnezeu. Pentru că noi putem să trăim formal în Biserică. Venim la biserică, ne rugăm, dăm pomelnice, aprindem lumânări și așa mai departe. Dar în inima noastră nu este pace. Nu simțim prezența lui Dumnezeu. Este tulburare, este neliniște, este tristețe. Înseamnă că ceva este șubred, încă nu suntem pe drumul cel bun. Poate că încă amestecăm păcatul cu virtutea. Iubim mai mult păcatul decât a face voia lui Dumnezeu. Încercăm să le împăcăm și să le amestecăm și nu este cu putință acest lucru. Zice Mântuitorul, Nu se poate să slujești la doi domni, și lui Dumnezeu și lui mamoma. Pentru că ori pe unul ori pe celălalt îl întristezi. Deci să nu încercăm să le împăcăm pe cele două. Pentru că nu se poate. Deci ori cu Dumnezeu, ori cu lumea și cu cel care stăpânește această lume. Deci dacă suntem nelinștiți, dacă suntem tulburați, înseamnă că încă Împărăția lui Dumnezeu nu a venit cu putere în inima noastră, nu stăpânește cu putere inima noastră.

 Dar să dea Dumnezeu să nu murim până când nu va stăpâni cu putere Împărăția lui Dumnezeu în inima noastră. Atunci când va fi să plecăm din această lume să avem în inimă bucurie și pace, să-L simțim pe Hristos în inima noastră și-atunci vom putea spune ca și Dreptul Simeon, Acum, slobozește pe robul Tău Stăpâne după cuvântul Tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o înaintea feței tuturor popoarelor; adică acum pot să mor liniștit, pentru că da, Te-am cunoscut, Te-am simțit, Te-am primit în inima mea și acum nu mă mai tem de moarte.

 A Domnului nostru Iisus Hristos să fie slava, împreună cu Tatăl, și cu Duhul Sfânt, acum și pururea, și-n vecii vecilor, Amin. 

***