Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie

Duminica dinaintea Nașterii Domnului

19 decembrie 2020

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacucernice părinte protopop I., preacuvioase părinte

ierodiacon C., iubiți credincioși,

 Duminica aceasta ne introduce deja în atmosfera plină de bucurie a Praznicului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, și ne ajută să înțelegem de fapt Cine este Cel Care Se naște în ieslea din Betleem, și Care ne prilejuiește tuturor atât de multă bucurie; chiar și cei necredincioși se bucură la Crăciun.

 Observați că toată lumea este cuprinsă de această atmosferă de bucurie, dar cred că cei mai mulți nu știu Cine este pricinuitorul acestei bucurii. Poate chiar și dintre cei care trăim în Biserică, nu suficient de mult conștientizăm Cine este Dătătorul bucuriei noastre. Ne bucurăm foarte mult, încercăm să rânduim, să pregătim toate, să facem curat, să cumpărăm podoabe, mâncare, îmbrăcăminte, vrem să ne simțim bine, dar, mă tem că mulți dintre noi uită Cine trebuie să fie de fapt în centrul atenției. Cine este Cel Care a adus lumii această mare bucurie care ne cuprinde pe toți. Iar duminica de astăzi, Evanghelia de astăzi mai ales, ne ajută să înțelegem Cine este Iisus Hristos.

 Ați auzit la Evanghelie o înșiruire foarte lungă de nume. De ce Sfântul Evanghelist Matei a simțit nevoia să facă această genealogie a Mântuitorului? Pentru iudei. Era foarte important să știe că Mesia, Cel Care avea să-i mântuiască pe israeliți, și până la urmă pe toți oamenii, din robia păcatului și a morții, trebuie să fie neapărat de spiță regească, trebuie să fie din neamul lui David, și să fie și din sămânța lui Avraam, marele Patriarh, care a arătat lui Dumnezeu atâta credință, încât a fost în stare să-și sacrifice chiar pe unicul său fiu. Când Dumnezeu i-a zis, Du-te pe Muntele Moria și junghie-l pe Isaac, pe jertfelnic, Avraam nu a cârtit. Chiar dacă în sufletul său o fi având durere, ca orice părinte, dar pentru că Dumnezeu i-a cerut acest lucru, s-a dus. Și când a ridicat mâna ca să-l junghie, Dumnezeu l-a oprit. Și-a zis, Văd că-Mi ești credincios. Și pentru aceea Dumnezeu l-a binecuvântat și i-a zis, Voi face din tine un neam mare, prin care se vor binecuvânta toate neamurile pământului. Și din tine va ieși Mântuitorul lumii întregi.

 Și iată că Dumnezeu a împlinit această promisiune pe care i-a făcut-o lui Avraam. Și când Iisus a venit în această lume, El S-a arătat a fi deopotrivă Fiul veșnic al lui Dumnezeu, dar și Fiul Patriarhului Avraam, Fiul regelui David, Fiul Mariei, care l-a zămislit în pântecele ei nu pe cale firească, ci prin puterea Duhului Sfânt. Este mare taina aceasta. Și de necuprins cu mintea omenească. Dar acesta este adevărul. Iisus Hristos, Cel Care a venit în lume pentru mântuirea tuturor, este deopotrivă Fiul veșnic al lui Dumnezeu, așa cum spunem în Crez: Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut dar nu făcut, adică nu creat, de către Tatăl. Mai înainte de toți vecii. Dar, El este deopotrivă și Fiu al omului. Carele pentru noi oamenii, spunem iarăși în Crez, și pentru a noastră mântuire S-a întrupat, de la Duhul Sfânt și din Feciara Maria, și S-a făcut om.

 Deci iată Cine este Iisus Hristos. Este Fiul veșnic al lui Dumnezeu, Dumnezeu desăvârșit, dar și Fiul Fecioarei Maria, doar al Fecioarei Maria, nu și al Dreptului Iosif, dar om desăvârșit, asemenea nouă, afară de păcat. El S-a născut în ieslea din Betleem, și ni s-a arătat acolo ca un Prunc nevinovat, și noi admirăm foarte mult această priveliște. Ne emoționează pe toți atunci când vedem icoana Nașterii, să-L vedem pe Pruncul Iisus, în iesle. Ne emoționează pe toți. Și-n general orice copilaș, pe care-l ținem în brațe, este o priveliște înduioșătoare, încântătoare. Este acolo o fărâmă de rai. Și nu întâmplător Mântuitorul Iisus Hristos ni Se arată, așa, ca un copilaș mai întâi, ca un Prunc nevinovat. Pentru că El vrea ca și noi să fim asemenea copiilor. Chiar ne spune undeva în Sfânta Evanghelie: De nu vor fi inimile voastre ca și ale copiilor, nu veți intra în Împărăția lui Dumnezeu.

 Cum sunt copiii? Sunt gingași. Sunt iertători. Poate că se ceartă la un moment dat pentru ceva. Dar foarte repede se iartă și se împacă. Știu să se bucure. Se bucură de cele mai banale lucruri. Iar noi cum suntem? Pe măsură ce creștem? Constatăm cum ne înrăim. Ne certăm și nu mai iertăm cu ușurință. Nu mai avem puterea să ne bucurăm de nimic. Și Mântuitorul nu ne vrea așa. În Împărăția lui Dumnezeu nu pot să intre oameni supărați, oameni învrăjbiți, oameni certați, oameni răi. Pentru că Împărăția lui Dumnezeu este o Împărăție a iubirii, a păcii, a bucuriei nesfârșite în Duhul Sfânt. Și noi trebuie să ne pregătim pentru această Împărăție încă din această viață. Deci noi încă de acum trebuie să cultivăm această dragoste, această nevinovăție copilărească. Cât de multă suferință este în casele noastre, în familiile noastre, din pricina bădărăniei care este între noi? Pentru că vorbim urât. Pentru că ne certăm cu foarte multă ușurință. Pentru că nu știm să iertăm, pentru că nu vrem să iertăm. Și-atunci suferim foarte mult. Nu este altă soluție de a dobândi pace, în familiile noastre și-n sufletele noastre, decât această gingășie copilărească, la care ne invită Mântuitorul Iisus Hristos născut în iesle.

 Dar, nu putem rămâne doar la această stare, copilărească, a vieții. Ci Nașterea Domnului ne îndreaptă privirea și către seriozitatea mucenicilor. A celor care și-au dat viața pentru Dumnezeu și pentru credința lor, la fel ca și Patriarul Avraam, la fel Sfinții Apostoli, ca și Sfântul Ignatie Teoforul pe care-l pomenim astăzi. Sfântul Daniil Sihastrul, ocrotitorul parohiei dumneavoastră, care și-a jertfit tinerețea și viața pentru dragostea Domnului.

 Dacă suntem cu luare-aminte la icoana Nașterii, încă nu este expusă dar urmează, uitați-vă cum, icoana Nașterii Domnului ne duce deja cu gândul la mormânt, la Jertfă. Peștera în care Se naște Pruncul Iisus seamănă deja cu mormântul în care va fi îngropat. Ieslea în care a fost așezat, este zugrăvită în icoană la fel ca și mormântul în care a fost îngropat. Scutecele în care a fost înfășurat, la Naștere, în icoană seamănă cu giulgiurile cu care va fi înfășurat la punerea Sa în mormânt. Fiți cu luare aminte. Deci deja, icoana Nașterii ne duce cu gândul la Răstignire, la punerea în mormânt, la Jertfa pe care Domnul a făcut-o pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire.

 Domnul vrea să fim buni, și iertători, și nevinovați ca și copiii, dar în același timp ne vrea și serioși, în dragostea noastră și în credința noastră. Dacă Îl iubim cu adevărat pe Mântuitorul Iisus Hristos, atunci trebuie să fim dispuși să sacrificăm orice, și pe oricine, pentru dragostea Lui. Zice undeva în Sfânta Evanghelie Mântuitoirul, Cine iubește pe tată sau pe mamă, pe fiu sau pe fiică, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Înseamnă că doar pe El trebuie să-L iubim din toată inima, din tot sufletul și din toată puterea, iar pe oameni, îi iubim, în măsura în care nu ne împiedică în legătura noastră cu Dumnezeu; în iubirea noastră față de Dumnezeu. Dacă cineva ar vrea să ne abată de la calea lui Dumnezeu, atunci noi trebuie să-l lăsăm deoparte. Chiar dacă el suferă. Chiar dacă este vorba de tatăl meu sau de copilul meu. Dacă el mă împiedică la a-I sluji lui Dumnezeu, atunci trebuie să-l las deoparte. Și se întâmplă lucrul acesta. Sunt părinți care-și împiedică copiii să meargă la mănăstire, spre exemplu. Sau nu se bucură dacă copilul alege să se facă preot. Se întristează foarte tare și încearcă să-i împiedice. Măcar că ei consideră că sunt oameni credincioși, și merg la biserică. Dacă procedează în felul acesta, ne dăm seama cât de slabă este dragostea lor față de Bunul Dumnezeu.

 Să nu-i împiedicăm pe copiii noștri să-L urmeze pe Domnul ci dimpotrivă, să-i învățăm. Și să le arătăm prin viața noastră cât de prețios este să-L iubești pe Mântuitorul Iisus Hristos și să-L slujești, cu toată viața ta, cu toată ființa ta, cu toate darurile pe care El ți le-a dăruit. Dar pot fi și copii care-i împiedică pe părinți să-L iubească pe Domnul, și să trăiască în pacea lui Dumnezeu. Și-atunci părinții sunt nevoiți să se lepede de copiii lor. Pentru că nu putem să punem, și nu trebuie să punem pe nimeni, înaintea lui Dumnezeu. Pentru că dacă facem aceasta, lucrul sau persoana pe care le punem înaintea lui Dumnezeu vor deveni idolul nostru, Dumnezeul nostru. Pe cine iubim mai mult, sau ce iubim mai mult, aceia sunt dumnezeii noștri. Doar că sunt dumnezei neputincioși; dumnezei care nu ne pot ajuta, dumnezei care nu ne pot umple golul inimii. Și la un moment dat acești dumnezei, în ghilimele, cu d mic, ne lasă singuri. Și suferim foarte mult. Și cădem în deznădeje, și-n tristețe, și-n amărăciune, și nu ne revenim decât dacă ne căim, și recunoaștem că doar Mântuitorului Iisus Hristos I Se cuvine cu adevărat toată dragostea, toată cinstea și închinăciunea. Doar El este izvorul vieții și-al iubirii. Pentru fiecare dintre noi.

 Dacă Iisus Hristos este așa cum ni S-a arătat în ieslea din Betleem, dacă El este Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit, atunci ca Dumnezeu Lui I Se cuvine cu adevărat toată cinstea și închinăciunea împreună cu Tatăl, și cu Duhul Sfânt, și dacă El este și om desăvârșit, înseamnă că asemenea Lui trebuie să fim și noi. Chipul Lui trebuie să devină și chipul nostru. Așa cum vedem în icoane, că toți sfinții au același chip ca și Mântuitorul Iisus Hristos. Înseamnă că și noi, toți, trebuie să avem același chip, aceleași trăsături, de bunătate, de smerenie, de îngăduință, de îndelungă răbdare. Acestea trebuie să fie trăsăturile unui creștin care-L iubește pe Mântuitorul Iisus Hristos, din toată inima, din tot sufletul și din toată puterea.

 Să ne ajute Bunul Dumnezeu la toți să ne sporim credința în Mântuitorul Iisus Hristos, să petrecem zilele acestea cu multă pace, cu multă bucurie în suflet, dar să nu uităm că Cel Care ne-a adus această bucurie este Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit, Amin.

***