Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie – Catedrala Mitropolitană Cluj-Napoca

Despre grijile vieții

3 iulie 2022

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Preacuvioși și preacucernici părinți, iubiţi credincioşi,

    Îi mulțumim Domnului pentru acest cuvânt, pe care ni l-a dăruit acum, și care vine să facă multă lumină în viața noastră duhovnicească. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate celelalte se vor adăuga vouă.

    Așadar Domnul nu ne îndeamnă să disprețuim trupul, să lepădăm viața trupească; așa cum unii ar fi tentați să înțeleagă. Și chiar au făcut-o mulți de-a lungul istoriei Bisericii, considerând trupul o temniță a sufletului. Dar nu este așa. Omul, este chip al lui Dumnezeu, și ca trup, și ca suflet. În întregime ființa umană trup și suflet este chipul lui Dumnezeu. Prin urmare și trupul prețuiește, și noi așteptăm învierea trupurilor, în Ziua cea de Apoi.

    Trupul, zice Sfântul Apostol Pavel că este templu al Duhului Sfânt. Doar că, noi avem tendința de a inversa lucrurile. Mai întâi cele trupești, și-apoi cele spirituale, cât mai avem timp și putere. Și-avem tendința de a face viața spirituală un suport al vieții trupești. Adică, venim la biserică, ne rugăm să ne dea Dumnezeu sănătate, să ne meargă bine, în afaceri, pur și simplu să ne fie bine aici pe pământ. Pentru aceasta vrem noi să fim credincioși, pentru aceasta ne rugăm. Iar cu sufletul, cât se poate și cum se poate, și dacă cumva Dumnezeu nu răspunde așteptărilor noastre și pretențiilor noastre ne supărăm foarte tare pe El, până într-acolo încât să ne și lepădăm de El. Dar nu trebuie să fie așa.

    Trupul, viața trupească, trebuie să fie un suport al vieții duhovnicești; așa cum sfeșnicul ține lumânarea. Dar importantă este lumina, este căldura. La fel și-n viața noastră. Avem nevoie și de cele trupești, avem nevoie și de mâncare, și de îmbrăcăminte, și de odihnă, de toate avem nevoie. Dar, ca să le punem în slujba vieții duhovnicești. Ținta noastră este Împărăția lui Dumnezeu și viața veșnică. Desăvârșirea. Asemănarea cu Dumnezeu. Și-atunci, pe toate trebuie să le punem în această direcție. Altfel, vom ajunge la sfârșitul vieții și ne vom trezi cuprinși de întunericul cel mai dinafară. Vom vedea că ceea ce am considerat noi lumină, de fapt este întuneric. Deci nu trebuie să lepădăm viața trupească, ci trebuie doar să o facem un suport al vieții duhovnicești. Viața duhovniceacă trebuie să aibă prioritate.

    Amintiți-vă de momentul acela când Domnul a fost ispitit de către satana în pustie, după patruzeci de zile de post în care n-a mâncat și n-a băut nimic, și-a venit diavolul la El și-a zis, Zi pietrelor să se facă pâini. Și Domnul a zis, Nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu. Nu numai cu pâine, dar, și cu pâine; deci avem nevoie și de pâinea cea de toate zilele, dar mai ales avem nevoie de Pâinea cea spre Ființă, de Pâinea cea Care Se coboară din cer ca să Se dea hrană lumii. Adică de Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

    Iar în ceea ce privește grija; că-a spus în Sfânta Evanghelie, Mântuitorul a zis, Nu vă îngrijiți, de mâncare, de băutură, de îmbrăcăminte. Cred că răspunsul îl avem în Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Peste câteva momente vom cânta acest imn: Noi, care pe heruvimi cu taină închipuim, și Făcătoarei de viață Treimi întreit sfântă cântare aducem, toată grija cea lumească de la noi să o lepădăm, ca pe Împăratul tuturor să-L primim, pe Cel nevăzut înconjurat de cetele îngerești, Aliluia, Aliluia, Aliluia. Deducem că este vorba despre o grijă lumească, dar trebuie să fie și o grijă duhovnicească. Grija cea lumească trebuie să o lepădăm noi.

    Care este grija cea lumească? Această grijă lumească cred că a început deja în rai. Adam și Eva au început cu grija cea lumească; sugerată de către satana. Grija lumească este atunci când omul se bazează pe sine, când nu se încrede pe Dumnezeu, când nu-L are în vedere pe Dumnezeu Când nu-L recunoaște pe Dumnezeu ca și Împărat al său și al întregii făpturi. Și-atunci, omul se stresează; ce să fac, cum să fac, cum să rezolv cutare și cutare problemă. Și, constată că nu reușește, și se tulbură, se sperie, se deprimă.

   Grija duhovnicească este atunci când pe toate le rezolvăm cu Dumnezeu. Când Îl punem mereu pe Dumnezeu înainte. Când recunoaștem că El este cu adevărat Împărat a toate. Și El are în vedere viața noastră până la cele mai mici amănunte, zice Mântuitorul în Sfânta Evanghelie că nici măcar un fir de păr nu crește și nu cade fără știrea lui Dumnezeu. Deci iată, până la acest amănunt merge cunoașterea lui Dumnezeu și purtarea Lui de grijă față de noi.

    Prin urmare, niciodată nu trebuie să ne tulburăm peste măsură de nimic. Zic peste măsură, pentru că este cu neputință pentru firea noastră căzută să nu se tulbure întru totul. Dar, imediat: Doamne Tu vezi, Doamne Tu știi, Tu știi cum este mai bine, ajută-mă, luminează-mă, înțelepțește-mă. Orice problemă trebuie transformată în rugăciune. Nu singuri. Să nu vorbim singuri. A vorbi singur este de fapt o schizofenie, o nebunie. Pe toate să le vorbim cu Dumnezeu. Pe toate să le punem înaintea lui Dumnezeu, cum zice undeva Psalmistul,

 Pururea L-am văzut pe Dumnezeu înaintea mea,

  pentru că de-a dreapta mea este, ca să nu mă clatin.

 A Lui să fie slava, de acum și până-n veac, Amin. Iertați-mă.

***