Preasfințitul Teofil
Cuvânt la Sfânta Liturghie – Soborul Sfântului Ioan Botezătorul
7 ianuarie 2021
În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.
Preacuvioase părinte, iubiți credincioși,
Astăzi îl cinstim în mod deosebit pe Sfântul Ioan Botezătorul. La Crăciun, a doua zi am cinstit-o pe Maica Domnului, pentru că ea fost cea care ni L-a dăruit, ea a făcut posibilă Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Și de aceea Biserica îi arată o cinstire cu totul și cu totul deosebită, legătura dintre mamă și Fiu este de nedespărțit. Iar dragostea Maicii Domnului față de Fiul ei se revarsă cu îmbelșugare și peste noi, pentru că și noi am devenit fiii ei.
Astăzi îl cinstim pe Sfântul Ioan Botezătorul, pentru că el este cel care L-a arătat lumii întregi. Când Mântuitorul Iisus Hristos S-a dus la apele Iordanului, Ioan L-a arătat tuturor, L-a vestit tuturor zicând: Iată, Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii. De-acum El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez. Sfântul Ioan a pregătit venirea Mântuitorului, acolo mergea foarte multă lume, care își mărturisea păcatele și se boteza în Iordan, și multă lume credea că el ar putea să fie Mesia. Dar Ioan le spunea tuturor: Nu sunt eu, ci vine un Altul după mine, Căruia eu nu sunt vrednic nici măcar să-I dezleg cureaua încălțămintelor. Acela vă va boteza pe voi cu Duhul Sfânt și cu foc, iar când a apărut acolo Mântuitorul Iisus Hristos, Sfântul Ioan L-a arătat, L-a descoperit tuturor. Pentru că și lui I L-a descoperit Tatăl Cel din ceruri. I-a spus mai dinainte: Acela asupra Căruia vei vedea pe Duhul pogorându-Se și rămânând peste El, să știi că Acela este. Iară Ioan a văzut cerurile deschise, a auzit glasul Tatălui dând mărturie despre El, Acesta este Fiul Meu Cel iubit, pe Acesta să-L ascultați, și de asemenea L-a văzut pe Duhul Sfânt pogorându-Se asupra Lui în chip de porumbel. Și de aceea L-a vestit și L-a arătat tuturor cu atâta încredințare, cu atâta tărie.
Vedem, în Sfântul Ioan Botezătorul, icoana slujitorului lui Dumnezeu. A celui care se dăruiește pe sine lui Dumnezeu în întregime, dar nu doar lui Dumnezeu, ci și poporului lui Dumnezeu. Îl iubește Ioan pe Dumnezeu din toată inima, și pentru această dragoste fierbinte el se duce în pustie, se leapădă de lume, se retrage din această lume și își trăiește viața în pustie pentru că doar acolo poate să-și mistuie focul care îi ardea în inimă pentru dragostea lui Dumnezeu. Dar, vedem în el aceeași dragoste și față de oameni. Față de poporul lui Dumnezeu. Și de aceea el iese din pustie, și Îl propovăduiește pe Mântuitorul lumii. Și uneori îi chiar mustră pe oameni, dar o face cu dragoste și cu bunătate, în dorința de a le arăta calea mântuirii. El nu-i leagă pe oameni de sine. Ci încearcă să-i lege de Dumnezeu. Le arată mereu calea spre Dumnezeu. Oamenii au avut tendința de a se lega de el, crezând că el ar putea să fie Mesia. Dar el le spune: Nu sunt eu, ci vine Altul. Iar când vine atunci Îl arată, și zice: Iată, Mielul lui Dumnezeu Care ridică păcatele lumii. Aceasta este icoana desăvârșită a slujitorului lui Dumnezeu, și este o insuflare pentru toți cei care am fost chemați să-L slujim pe Dumnezeu, episcopi și preoți, părinți duhovnicești. Și noi trebuie să facem asemenea Sfântului Ioan Botezătorul, mereu trebuie să-L arătăm pe Hristos. Dumneavoastră veniți aici, la Sfânta Biserică, iar noi preoții trebuie să-L vestim, să vi-L arătăm pe Mântuitorul Iisus Hristos prin fapte, prin cuvânt, trebuie să vi-L dăruim în Sfânta Taină a Împărtășaniei, trebuie să vă împăcăm cu Dumnezeu în Sfânta Taină a Pocăinței, a Spovedaniei, iar atunci când există tendința ca dumneavoastră să vă legați de noi, pentru că există și la noi această tendință, ca și în Vechiul Israel, de a ne lega de preoți, de duhovnici, crezând că ei sunt cei care ne pot mântui, noi trebuie atunci cu tărie să spunem nu; nu noi suntem cei care vă putem mântui. Ci Dumnezeu este Cel Care ne mântuiește pe toți.
Poate să fie și la noi preoții uneori ispita aceasta de a-i atrage pe oameni la noi. De-ai lega de noi. Să-i avem în stăpânirea noastră. Aceasta poate să fie o ispită și a noastră, a preoților, dar pe care trebuie să o recunoaștem, și împotriva căreia trebuie să luptăm. Și noi preoții, și dumneavoastră credincioșii, toți trebuie să ne legăm doar de Mântuitorul Iisus Hristos. El este singurul Mântuitor. El este Cel Care poate să ne mântuiască, El este Cel Care poate să ne dea viață, El trebuie să crească mereu, iar noi să ne micșorăm, să ne smerim mereu, așa încât să-I facem mereu Lui loc în viața noastră, în mintea noastră, în inima noastră, în casa noastră, în orașul nostru, în țara noastră Hristos trebuie să domnească. Și acum la sfârșitul sărbătorilor acestora de iarnă, și la începutul noului an, cred că acesta poate să fie mesajul cu care să rămânem: pe Hristos să-L ascultăm din toată inima; acesta a fost și glasul Tatălui, dorința lui Dumnezeu Tatăl, ca pe Iisus să-L ascultăm, mereu. În toate. El trebuie să fie reperul. El să fie slăvit, El să fie lăudat, El să fie urmat, de acum și până în veac, Amin.
Vă doresc din toată inima multă sănătate, celor care poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul de asemenea le doresc toate cele bune, și binecuvântarea Domnului să se reverse peste noi toți cu îmbelșugare, acum și pururea și-n vecii vecilor, Amin. La mulți ani!
***