Preasfințitul Teofil     

Cuvânt la Sfântul  Maslu – Chipul Domnului – chipul nostru

8 martie 2020    

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacuvioși părinți, iubiți credincioși,

    Iubiți credincioși, Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să fim în această seară împreună, și să slujim Taina Sfântului Maslu, rugându-ne pentru sănătatea sufletului și a trupului deopotrivă. Pentru că vedeți, nu este nimeni sănătos pe deplin. De când ne naștem avem în noi urmele suferinței și ale bolii, le moștenim de la strămoșii noștri, de la strămoșul nostru Adam. Și, pe măsură ce creștem, vedeți că tot mai mult se înmulțesc suferințele și bolile, chiar în vremea noastră este acum această mare tulburare cu epidemia aceasta de gripă care se împrăștie în toată lumea. Dar, iată, gândul nostru, inima noastră se îndreaptă mereu spre Mântuitorul Iisus Hristos. Pentru că El pentru aceasta a venit în lume, ca să ne dăruiască tuturor adevărată tămăduire. El nu ne tămăduiește doar pentru viața aceasta pământească. Ci El ne oferă tămăduire în perspectiva veșniciei, în perspectiva mântuirii. Dumnezeu vrea ca să trăim veșnic împreună cu El. De aceea Mântuitorul ne-a promis Împărăția. Când S-a înățat la cer, le-a spus ucenicilor Săi, Mă duc să vă pregătesc loc. Mă rog ca acolo unde sunt Eu să fie și ucenicii Mei. Așa că, noi pentru aceasta ne pregătim, și în sensul acesta Îi cerem mereu Mântuitorului să ne tămăduiască și sufletul, și trupul. Ca să fim pregătiți să trăim veșnic împreună cu El.

    Astăzi este prima duminică a Postului celui Mare, o duminică în care prăznuim biruința Ortodoxiei, biruința dreptei credințe asupra tuturor ereziilor. Pentru că pe parcurs au fost mai multe învățături greșite, care s-au iscat pe ici pe colo, și Părinții Bisericii au fost nevoiți să ia măsuri, să ia atitudine. Ultima mare erezie a fost aceea a iconoclasmului, adică lupta împotriva icoanelor. Au fost unii care ziceau că icoana nu trebuie cinstită, nu trebuie venerată pentru că ea ar putea să fie un idol care să ne despartă de Dumnezeu. Opinie pe care o auzim și-n zilele noastre. Vedeți că sunt foarte mulți creștini, nu ortodocși, creștini, cum le spunem, protestanți sau neoprotestanți, care tot așa, au lepădat icoana și până astăzi ei zic că nu este plăcut lui Dumnezeu să cinstim icoana. Și mulți s-ar putea să cadă în această cursă, sau cel puțin să li se strecoare îndoiala în suflet. Chiar am văzut, așa, pe parcursul slujirii mele preoțești, creștini ortodocși care vin la biserică dar care au reținere în a cinsti icoana; cum nu o sărută, sunt așa, un pic mai distanți, din pricina acestei influențe; care este cu siguranță una dăunătoare, și nu, nu este gândul lui Dumnezeu.

    De ce cinstim noi icoana? De ce icoana nu este idol? Pentru că Mântuitorul Iisus Hristos este Cel Care S-a făcut pentru noi Icoana Tatălui. El a venit în această lume și S-a făcut Om. Și a fost văzut ca om, nu după firea dumnezeiască; firea dumnezeiască nu o putem reprezenta în icoană. Dar El a trăit ca un om; om desăvârșit, un om adevărat. A fost văzut, a fost pipăit, a fost auzit. De aceea Sfinții Apostoli, Sfântul Evanghelist Ioan zice, la un moment dat: Ceea ce am văzut, ceea ce am auzit, ceea ce noi înșine am pipăit, despre Cuvântul vieții, acelea vi le propovăduim vouă. Deci iată: Hristos este Icoana lui Dumnezeu Celui nevăzut. Apostolul Filip L-a rugat pe Mântuitorul cu această întrebare: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl și ne va fi de ajuns. Și Domnul i-a zis: Filipe, suntem de atâta timp împreună; și tu n-ai înțeles că cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl? Eu și Tatăl Una suntem. Eu sunt în Tatăl și Tatăl este întru Mine. Deci iată, Hristos este Icoana Tatălui. A fost văzut ca om. Dar în același timp I-am putut desluși și trăsăturile dumnezeiești: atotputernicia, atotștiința. Mântuitorul a făcut lucruri pe care numai un Dumnezeu le poate face, nu le poate face un simplu om. Cunoștea inima fiecăruia. Vă amintiți cum l-a chemat pe Zaheu pe nume fără să-l fi întâlnit vreodată; s-a citit la a doua Evanghelie. Zaheu, vreau să intrui în casa ta. Numai un Dumnezeu putea să știe că, iată, un om pe nume Zaheu stă undeva într-un copac, și dorește să-L vadă. Dar era, îi era rușine să vină în față. Și atunci Domnul l-a vădit, ca un Dumnezeu. Zice: Vreau să fiu, vreau să intru în casa ta. Deci el a trăit ca un om, era om deplin, dar în același timp era și Dumnezeu desăvârșit. Și de aceea noi Îl putem zugrăvi pe Mântuitorul Iisus Hristos în icoană. Pentru că El a fost văzut. Și în același timp putem să deslușim și trăsăturile Lui cele dumnezeiești. Dar, ceea ce putem zugrăvi, este doar ceea ce poate fi văzut și pipăit.

    Acum de vreme ce Mântuitorul S-a făcut Icoana Tatălui, înseamnă că El este și adevăratul chip al omului. Așa cum a trăit El ca om, așa cum a fost văzut în această lume, așa ar trebui să fie tot omul. În Sfânta Evanghelie nicăieri nu se descrie portretul Mântuitorului. Cum I-ar fi arătat fața, sau ochii, sau părul, sau barba, sau cât ar fi fost de înalt, de gras sau de slab. Nici un fel de detaliu de felul acesta. Și, Sfinții Părinți au văzut și în aceasta un înțeles adânc. Nu ni se oferă nici un portret al Mântuitorului, pentru că fiecare dintre noi poate să fie chipul lui Hristos. Chipul nostru al fiecăruia poate să fie chipul lui Hristos. De fapt Hristos vrea ca noi să dobândim chipul Lui, adică să devenim asemenea Lui, așa cum El a spus, Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl, la fel Mântuitorul poate să spună și chiar le spune Apostolilor, Cine vă vede pe voi, trebuie să mă vadă pe Mine și pe Cel Ce M-a trimis pe Mine. Zice: Voi sunteți sarea pământului și lumina lumii. Adică noi, creștinii, noi cei care credem, noi care am fost botezați în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, noi am fost chemați să devenim icoane vii ale Mântuitorului Iisus Hristos. Și vedem că sfinții am reușit acest lucru. Toți sfinții pe care-i avem zugrăviți în icoane observați că au același chip ca și Mântuitorul Iisus Hristos. Seamănă perfect. Au aceleași trăsături. Aceeași blândețe a chipului, aceeași smerenie, aceeași dragoste se vede pe chipul sfinților, la fel ca și pe chipul Mântuitorului Iisus Hristos și al Maicii Domnului. Înseamnă că noi toți avem această posibilitate să dobândim chipul lui Hristos.

    Și mă gândesc că într-o zi ca aceasta, în care prăznuim biruința Ortodoxiei, ar trebui să înțelegem acest lucru, că Ortodoxia trebui să biruiască și în viața noastră. Ea nu trebuie să fie doar o doctrină rațională. Ci trebuie să fie un mod de viață. Ortodoxia trebuie să ne ducă la o viață dreaptă. Așa încât noi toți să dobândim chipul lui Hristos. Dacă în icoană Îl vedem pe Mântuitorul atât de blând și de smerit, înseamnă că la fel trebuie să fim și noi, blânzi și smeriți cu inima. Dacă în icoană nu-L putem vedea pe Mântuitorul Hristos cu țigara în gură, înseamnă că nici noi nu putem pune țigara gură. Dacă am vedea o icoană în care Mântuitorul este cu țigara ce reacție am avea? Cu siguranță că în cel mai fericit caz ne-ar distra. Dar totuși ni s-ar părea că este o blasfemie, cum adică Hristos cu țigara în gură? Ei să știți că la fel de blasfemiator este ca orice creștin botezat în Numele Lui să fie cu țigara în gură. Sau să fie beat, sau să fie nervos, sau mânios, sau să înjure, sau să vorbească urât. Sunt lucruri de neconceput pentru un om botezat. Dacă noi avem lucrurile acestea în viața noastră, înseamnă că nu I-am înțeles chemarea lui Hristos, n-am înțeles ce înseamnă viața creștină. Cum zicea Sfântul Pavel în unul din Apostolele care s-au citit la Sfântul Maslu, zice: Dacă trăim în Duhul, în Duhul să și umblăm. Trebuie să ne răstignim trupul, cu patimile și cu poftele lui. Nu putem să fim și cu Dumnezeu și cu lumea. Trebuie să facem la un moment dat o alegere. Și când ne botezăm noi facem această alegere, spunem că ne lepădăm de satana, și de toate lucrurile lui, și de toată slujirea lui și de toată trufia lui și ne unim cu Hristos. Dar această promisiune trebuie să ne-o ținem, trebuie în fiecare zi să ne lepădăm de satana și de toate lucrurile lui. În fiecare zi trebuie să ne închinăm lui Hristos, să ne oferim Lui toată viața noastră, cum spunem la toate slujbele: Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. Acesta trebuie să fie adevărul vieții noastre. Zilnic noi trebuie să-I dăruim lui Hristos toată viața pentru că și El la rândul Lui Și-a dăruit nouă, Își dăruiește nouă toată viața. Vedeți, că la fiecare Sfântă Liturghie Hristos ni Se dăruiește mereu, ca Hrană, ca mâncare și băutură. La fiecare Liturghie noi suntem invitați: Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste apropiați-vă. Pentru ce? Ca să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului, și-n felul acesta vedeți Hristos pătrunde în mădularele noastre, arde spinii păcatelor noastre, și așa putem cu adevărat să dobândim chipul Lui. Dacă nu, între noi și El va rămâne mereu o prăpastie de netrecut.

    Așa că vremea aceasta a postului, care este în curs, a început de o săptămână și va ține până la Sfintele Paști, să o petrecem cu această înțelegere, cu această luptă de fiecare zi, că noi trebuie să dobândim chipul lui Hristos. Că noi toți trebuie să fim icoane vii ale Mântuitorului Iisus Hristos, și cine vede un creștin trebuie să Îl vadă pe Hristos. În primele veacuri, foarte mulți păgâni se încreștinau, văzând viața creștinilor. Văzând dragostea dintre ei. Bunăcuviința cu care se purtau, răbdarea. De multe ori, atunci când un creștin era condamnat la moarte, călăul văzând cu câtă bărbăție primește creștinul moartea, în cele din urmă și călăul punea capul pe butuc, și-și dădea viața pentru Hristos. Iată ce efect poate să aibă o viață creștină autentică. Fără cuvinte putem converti, putem să-i atragem și pe alții la dragostea lui Hristos. Și este misiunea noastră; nu numai a preoților, și a episcopilor. Toți creștinii trebuie să-L propovăduiască, să-L mărturisească pe Mântuitorul Iisus Hristos în această lume căzută, care are atât de mult nevoie de dragostea Lui, de bunătatea Lui.

 A Lui să fie slava, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor, Amin. 

 ***