Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie

Duminica  dinaintea Naşterii Domnului

23 decembrie 2018

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Preacucernice părinte protopop, onorate oficialităţi şi iubiţi credincioşi,

    Iată suntem în duminica dinaintea marelui praznic al Naşterii Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În această duminică la Sfânta Liturghie s-a citit Evanghelia cu genealogia Mântuitorului. Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei a dorit să consemneze acest lucru în dorinţa de a arăta că Cel Care S-a născut din Fecioara Maria a fost un om adevărat, un om desăvârşit. A purtat trup, a avut, iată, moşi şi strămoşi, până la Avraam şi până la Adam. Sfântul Evanghelist Luca merge cu genealogia până la Adam. Aşadar, Cel Care S-a născut din Sfânta Fecioară Maria este deopotrivă Dumnezeu desăvârşit, dar este şi om desăvârşit. Este Dumnezeu desăvârşit pentru că S-a născut din Dumnezeu Tatăl mai înainte de toţi vecii, adică după firea dumnezeiască nu are început. Cum spunem în Crez: Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut dar nu făcut, nu creat. Deci Mântuitorul S-a născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, dar nu este creat de El, şi nu-I este o făptură inferioară, ci este egal cu El, este născut din El mai înainte de timp, mai înainte de veci. Sigur că acest adevăr depăşeşte mintea noastră, dar aceasta este realitatea, aceasta este revelaţia pe care Însuşi Domnul ne-o face. Că Acest Fiu al lui Dumnezeu născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii S-a făcut iată şi Fiu al omului.

    S-a născut dintr-o Fecioară, pe nume Maria, cred că cei mai mulţi cunoaştem istoria Sfintei Fecioare Maria, pentru că s-a născut şi ea din părinţii ei Ioachim şi Ana. S-a născut într-un moment în care părinţii ei erau foarte înaintaţi în vârstă, după legile firii n-ar fi putut să mai aibă copii, dar, Dumnezeu a biruit legile firii şi a ascultat rugăciunea drepţilor Ioachim şi Ana, şi le-a dăruit-o pe această pruncă pe care au numit-o Maria, şi pe care la vârsta de trei ani au dus-o la Templu, au închinat-o lui Dumnezeu, pentru că au făcut această promisiune. Doamne, dacă Tu ne vei da un copil, noi la rândul nostru Ţi-l vom da Ţie. Şi aşa, ei s-au ţinut de cuvânt şi au împlinit promisiunea. Şi prunca Maria a crescut la Templul din Ierusalim până la vârsta de 14 ani aproximativ, când nu mai putea să rămână acolo la Templu şi a fost logodită cu dreptul Iosif. Acesta fiind un om văduv, care avea copii dintr-o altă căsătorie, era mult mai înaintat în vârstă, nu aşa cum apare în anumite tablouri, ca fiind un om foarte tânăr, ci era un om înaintat în vârstă. Dar, la evrei, se accepta acest lucru, şi dealtfel şi la noi la creştini, cineva care a rămas văduv, poate să se recăsătorească, legea îngăduie acest lucru.

    Aşadar dreptului Iosif i-a fost logodită această tânără fecioară, dar, logodna nu înseamnă căsătorie. În perioada logodnei fiecare rămâne la casa lui. Şi, în această perioadă, a logodnei, s-a întâmplat Bunavestire, şi zămislirea în pântecele Preasfântei Fecioare a Mântuitorului Iisus Hristos. Şi când dreptul Iosif a aflat acest lucru, că Maria este însărcinată, sigur că s-a tulburat, nu a înţeles, ci s-a tulburat, şi ar fi vrut să o părăsească. Fiind totuşi om bun n-a vrut să o facă de ruşine, n-a vrut să o denunţe, ca să zicem aşa, ar fi vrut să fugă. Dar, Îngerul Domnului i s-a arătat în vis şi i-a spus: nu te teme să o iei pe Maria, logodnica ta, pentru că ceeea ce s-a zămislit în pântecele ei este de la Duhul Sfânt. Maria nu a păcătuit, nu a avut o legătură cu un bărbat, ci Duhul Sfânt S-a pogorât asupra ei şi aşa s-a zămislit  în pântecele ei Fiul lui Dumnezeu. Şi, dreptul Iosif şi-a asumat apoi acest rol de ocrotitor. A luat-o pe Maria logodnica sa, s-a căsătorit cu ea, pentru că el avea să fie, cel puţin pentru ochii lumii, tatăl Mântuitorului Iisus Hristos. Toţi aşa l-au perceput pe dreptul Iosif, că la un moment dat ziceau: păi nu ştim noi cine este tatăl Lui, cine este mama Lui, cine sunt  fraţii şi surorile Lui? Li se părea că ştiu, dar de fapt nu ştiau. Nimeni nu putea să înţeleagă această taină, cum Iisus S-a născut din Fecioara Maria, prin puterea lui Dumnezeu. Așadar, pentru gura lumii, pentru ochii lumii, dreptul Iosif era soţul Mariei şi tatăl lui Iisus, pentru că altfel Maria ar fi fost omorâtă cu pietre. Nimeni n-ar fi acceptat această minune, şi Dumnezeu a găsit această cale, această soluţie, de a o proteja şi pe Sfânta Fecioară şi pe Pruncul Iisus. Aşadar, este foarte important să reţinem în această duminică că Cel care S-a născut în peştera din Betleem este deopotrivă Fiul Lui Dumnezeu, născut din El mai-nainte de veci, dar este şi fiul Fecioarei Maria, Care S-a născut în timp şi Care a purtat un trup asemenea nouă. Deci iată, Mântuitorul Iisus Hristos este Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit. În El avem o dublă revelaţie: vedem adevăratul chip al lui Dumnezeu, dar vedem şi adevăratul chip al omului.

    Şi, dacă este să ne referim la adevăratul chip al omului, înseamnă că, întâi de toate, noi toţi suntem un singur neam. Dacă Mântuitorul S-a întrupat şi-a luat asupra Lui firea omenească, El S-a înrudit cu noi toţi. Toţi oamenii de la Adam şi până la sfârşitul veacurilor suntem neamul lui Dumnezeu, suntem rudenia lui Dumnezeu, suntem fiii lui Dumnezeu. Tatăl ne recunoaşte pe toţi ca fii, şi ca fraţi ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dacă faţă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos avem respect şi evlavie, pentru că este Fiul lui Dumnezeu, şi iată fratele nostru mai mare dacă vreţi, atunci trebuie să avem respect faţă de toţi fraţii Lui. Faţă de toţi oamenii. Dacă vreodată dispreţuim pe cineva sau judecăm pe cineva sau nu băgăm în seamă pe cineva, pe Mântuitorul Iisus Hristos Îl judecăm, Îl dispreţuim, sau Îi întoarcem spatele. Pentru că El este în legătură cu fiecare dintre noi. El se identifică cu fiecare dintre noi. În Evanghelia în care se vorbeşte despre Judecata de Apoi, zice Mântuitorul că dacă aţi făcut unuia dintre aceştia mai mici fraţi ai Mei, de fapt Mie mi-aţi făcut. Dacă n-aţi făcut, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Deci iată, El se identifică cu fiecare dintre noi. Vă daţi seama ce mare demnitate are fiecare făptură omenească? Cât preţuieşte fiecare om? Atât cât preţuieşte Mântuitorul Iisus Hristos şi jertfa Lui, dragostea Lui faţă de noi.

    Să fim aşadar cu multă luare-aminte, iubiţii mei, şi să nu judecăm, să nu dispreţuim pe nimeni, ci să învăţăm să-i iubim pe toţi oamenii. Să-i respectăm la fel de mult cum respectăm pe Mântuitorul Iisus Hristos. Chiar dacă vedem că unii oameni sunt păcătoşi, că fac lucruri grave, vedem chiar la noi aceste lucruri, ne vedem pe noi înşine păcătoşi. Dar cu toate acestea, cu toate că suntem păcătoşi, noi rămânem chipul lui Dumnezeu, şi Dumnezeu ne preţuieşte până la capăt, El nu Se leapădă de noi. El Îşi dă viaţa pentru noi. Mântuitorul zice: Eu n-am venit în această lume ca să judec sau ca să osândesc lumea ci am venit ca să mântuiesc lumea. Și cum mântuieşte Mântuitorul lumea, iată dându-şi viaţa. Se răstigneşte pentru noi. Și ni se oferă tuturor ca hrană, ca mâncare şi băutură, în Sfânta Împărtăşanie. Şi la fiecare Sfântă Liturghie Mântuitorul ni se oferă. Preotul vedeţi că iese de fiecare dată: Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste apropiaţi-vă. Ne invită pe toţi cei prezenţi ca să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului. Şi sigur că trebuie să facem lucrul acesta cu multă evlavie, aşa cum se spune în invitaţie: cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste. Adică fără de păcat. Trebuie să ne curăţim de întinăciunea păcatului, ca să ne putem apropia de Mântuitorul Iisus Hristos.

    Şi dacă în Mântuitorul Iisus Hristos vedem pe Dumnezeul Cel adevărat, atunci Lui cu adevărat I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Trebuie să-I ascultăm cuvântul. Dacă El este Adevărul şi Viaţa, atunci viaţa noastră trebuie să se întemeieze pe adevărul Lui, pe cuvintele Lui, şi nu pe înţelepciunea noastră, nu pe filosofiile acestei lumi. Ci viaţa noastră trebuie să se întemeieze pe cuvântul lui Dumnezeu, pe adevărul lui Dumnezeu. Şi-n toate trebuie să-L punem înainte pe Dumnezeu. Noi se-ntâmplă să neglijăm acest lucru. Adeseori ne bazăm pe noi. Ni se pare că noi ştim, că noi putem, că noi avem. Și nu-L chemăm pe Dumnezeu în ajutor. Şi vedem ce iese. Vedem cum arată viaţa lumii, viaţa omului care L-a neglijat pe Dumnezeu, care i-a întors spatele lui Dumnezeu; a devenit, vedem noi ce a devenit. Suferinţă. Cumplită şi adâncă. Toţi oamenii sunt plini de răni, şi trupeşti, şi sufleteşti. Şi toate acestea se datorează faptului că noi nu ţinem cont de cuvântul lui Dumnezeu, de adevărul lui Dumnezeu. Dacă am ţine cont, dacă ne-am întemeia viaţa pe poruncile Domnului, atunci viaţa omului ar fi deja un rai încă de aici de pe pământ.

    Și-am putea să începem acest lucru. Cel puţin noi, care venim la Sfânta Biserică, care am venit astăzi la Sfânta Liturghie, care ne pregătim pentru Naşterea Domnului şi ne bucurăm de Naşterea Lui, să facem aceasta. Să punem început bun, şi să ne întemeiem viaţa pe cuvântul lui Dumnezeu. Să-I aducem mereu lui Dumnezeu toată slava, cinstea şi închinăciunea. Să-I mulţumim neîncetat pentru toate binefacerile pe care le revarsă peste sufletul nostru. Dar, să ne iubim şi unii pe alţii, să ne respectăm unii pe alţii, cu aceeaşi cinste şi cu aceeaşi evlavie cu care Îl cinstim pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care este Fratele nostru mai mare, Care S-a făcut om, asemenea nouă, afară de păcat.

    A Lui să fie slava, împreună cu Tatăl, şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi-n vecii vecilor, Amin. Iertaţi-mă.

***