Părintele Teofil Roman

Cuvânt la Sfânta Liturghie – Înalţarea Sfintei Cruci

Catedrala Mitropolitană Cluj-Napoca

14 septembrie 2017

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Preacuvioşi şi preacucernici părinţi, iubiţi credincioşi,

    Sărbătoarea de astăzi, în mare măsură i se datorează Sfintei Împărătese Elena, mama Împăratului Constantin cel Mare. După ce a cunoscut puterea mântuitoare a Sfintei Cruci, Sfînta Împărăteasă Elena şi-a dorit nespus de mult să o găsească, şi de aceea a pornit la Ierusalim, în căutarea ei, şi după îndelungi căutări, ceea ce a dorit, a aflat. Acolo pe Golgota a descoperit toate cele trei cruci, şi Crucea Mântuitorului, dar şi crucile celor doi tâlhari care au fost răstigniţi împreună cu El. Şi ca să se arate care este Crucea Mântuitorului, ştiind că ea trebuie să fie neapărat dătătoare de viaţă, mântuitoare, au atins, pe rând, de cele trei cruci, o femeie muribundă. Şi atunci când s-a atins de lemnul Crucii Mântuitorului, deîndată a înviat, a prins viaţă. Şi aşa au cunoscut că aceea a fost Crucea pe care S-a jertfit Mântuitorul Iisus Hristos şi au înălţat-o cu multă slavă, cu multă cinste.

    Patriarhul Macarie al Ierusalimului din acea vreme, împreună cu clerul său, au pus-o mijlocul Bisericii Învierii din Ierusalim şi tot poporul a căzut cu faţa la pământ, cântând de nenumărate ori Doamne miluieşte. Lucru pe care l-am făcut şi noi aseară la sfârşitul Privegherii, atunci când am scos în procesiune lemnul Sfintei Cruci şi l-am înălţat şi am binecuvântat cu Sfânta Cruce în toate cele patru puncte cardinale, noi toţi am căzut cu faţa la pământ şi am cântat de cinci sute de ori Doamne miluieşte rugându-ne în felul acesta pentru întreaga Biserică şi pentru întreaga lume, dorind ca de va fi cu putinţă toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină.

    Sărbătoarea de astăzi este în foarte strânsă legătură şi cu Vinerea Mare, motiv pentru care ea este cinstită cu post în orice zi a săptămânii s-ar întâmpla, chiar dacă s-ar întâmpla în zi de duminică, aceasta devine zi de post. Pentru noi, Crucea este cinstită şi făcătoare de viaţă doar pentru că pe ea s-a răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Doar pentru că pe ea s-a adus această jertfă mântuitoare pentru întregul neam omenesc. Dacă Hristos nu s-ar fi răstignit pe lemnul Sfintei Cruci, atunci crucea ar fi rămas ceea ce a fost şi mai înainte, adică un lemn dătător de moarte. Aşa cum a fost şi lemnul cunoştinţei binelui şi răului în grădina Raiului. A devenit un lemn dătător de moarte, pentru că Adam şi Eva au gustat din el înainte de vreme. Prin jertfa Domnului nostru Iisus Hristos, lemnul Crucii devine Pom al Vieţii. Devine un lemn dătător de viaţă Și oricine mănâncă din rodul acestui lemn, adică oricine se împărtăşeşte cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos dobândeşte adevărata viaţă. Mântuitorul zice la un moment dat că: cine nu va mânca Trupul Meu şi nu va bea Sângele Meu nu va avea viaţă întru el; Eu sunt Pâinea cea vie, Care M-am pogorât din cer ca să Mă dau hrană lumii. Aşadar Sfânta Cruce este semnul lui Hristos, ea se va arăta pe cer înainte de a Doua Sa Venire, şi atunci toţi oamenii se vor înfricoşa, şi unii se vor bucura, cei care au cinstit Sfânta Cruce, şi au iubit pe Hristos Cel care S-a răstignit pe ea, dar alţii se vor cutremura. Adică cei care au lepădat Sfânta Cruce, cei care nu au iubit-o, care nu au preţuit-o, şi bine-nţeles, nu L-au iubit şi nu L-au preţuit nici pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

    Sfânta Cruce este aşadar şi semnul prin care se recunosc adevăraţii creştini, creştinii dreptslăvitori. Sfânta Cruce ne este pusă ca pecete de la Taina Sfântului Botez şi o purtăm până la ultima răsuflare. Sfânta Cruce este pentru noi creştinii dreptslăvitori întâi de toate un mod de a ne întări credinţa. Prezenţa ei în mijlocul nostru, în mijlocul bisericii, sau la răspântie de drumuri, sau oriunde o întâlnim, ni-L aduce în minte şi-n inimă pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care ne vindecă de rănile produse de vrăjmaşul diavol, dar ne şi izbăveşte de lucrarea acestuia plină de furie, pentru că satana umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită.

    Aşa cum în vechime şarpele de aramă aducea tămăduire celor ce în pustie erau muşcaţi de şerpi veninoşi, şi aceasta s-a făcut cu rânduiala lui Dumnezeu şi ca o preînchipuire a ceea ce se-ntâmplă astăzi, prin Crucea Mântuitorului Iisus Hristos, aşadar în acelaşi chip, toţi cei care privim către lemnul Sfintei Cruci, ne tămăduim de boala, de rana păcatului şi ne izbăvim de lucrarea văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi. De asemenea, Sfânta Cruce este şi un mod de a ne mărturisi noi înşine credinţa cea dreaptă. Ori de câte ori ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci, noi mărturisim dogmele  fundamentale ale dreptei credinţe, adică mărturisim Taina Preasfintei Treimi şi Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Atunci când ne împreunăm degetul mare, degetul arătător şi degetul mijlociu, prin această împreunare închipuim Taina Preafintei Treimi. Iar prin celelalte două degete, degetul inelar şi degetul mic, care sunt plecate în jos, închipuim Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu. Adică Mântuitorul Iisus Hristos este unul din Sfânta Treime Care S-a făcut şi om. Dar El rămâne deopotrivă Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit.

    Iată, prin aceste gesturi simple mărturisim credinţa cea dreaptă, cu care ne sfinţim mintea noastră, ducem deci la frunte mâna, după aceea ducem la piept, pentru că acolo în inima noastră trebuie să se aprindă  focul iubirii de Dumnezeu, și apoi, de asemenea, ducem şi la cei doi umeri, pentru că în felul acesta arătăm că mâinile noastre şi toate mădularele  noastre trebuie să fie de fapt puse în slujba lui Dumnezeu. Prin tot ceea ce facem noi trebuie să mărturisim, şi prin cuvânt, şi prin faptă, dragostea lui Dumnezeu faţă de noi oamenii. Cum am auzit în duminica trecută: atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe unicul Său Fiu L-a dat ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.

    Aşadar Sfânta Cruce trebuie să fie pentru noi creştinii dreptslăvitori un odor preţios. El este şi o podoabă exterioară, pentru că iată, împodobim cu ea Sfânta Biserică, o vedem peste tot pe veşmintele preoţeşti, pe pieptul nostru al preoţilor, al ierarhilor, dar ea trebuie să fie şi podoaba caselor noastre, orice casă de creştin trebuie să fie împodobită, trebuie să fie înfrumuseţată cu Sfânta Cruce. Sfânta Cruce de asemenea trebuie să fie purtată pe pieptul nostru încă de la Taina Sfântului Botez. Am mai spus-o şi altădată, este un lucru dureros că noi creştinii preferăm alte podoabe în locul Sfintei Cruci. Pe pieptul unui creştin nu ar trebui să vedem alte podoabe decât Sfânta Cruce. Aceasta trebuie să fie podoaba noastră cea mai de preţ. Cum am auzit în Apostolul ce s-a citit mai devreme, că Sfântul Apostol Pavel nu se lăuda, nu se mărea cu altceva decât cu Crucea Domnului nostru Iisus Hristos.

    Bine-ţeles că ea nu trebuie să fie doar podoaba noastră exterioară, ci trebuie să fie şi podoaba noastră lăuntrică, ea trebuie să ne insufle un mod de viaţă. Dacă în duminica care a precedat praznicul de astăzi am auzit că Sfânta Cruce este semnul iubirii nemăsurate pe care Dumnezeu o poartă faţă de om, chiar dacă el este căzut, chiar dacă el este păcătos, în duminica care va urma vom vedea că tot Sfânta Cruce trebuie să fie şi semnul iubirii omului faţă de Dumnezeu. Şi omul trebuie să fie dispus la aceeaşi stare de jertfă. Vom auzi din gura Mântuitorului acest cuvânt: Oricine voieşte să vină după Mine trebuie să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa, şi să-Mi urmeze Mie.

    Un creştinism fără Cruce este fie o meşteşugire omenească, fie o insuflare diavolească. Amintiţi-vă momentul acela când Apostolul Petru i-a sugerat Mântuitorului să fugă de Cruce. I-a zis: Doamne, să nu Ţi se întâmple Ţie una ca aceasta. Şi-atunci Domnul i-a zis: înapoia Mea, satano, pentru că nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. Deci încă o data, să reţinem acest lucru, este foarte important: un creştinism fără Cruce, şi exterioară Cruce dar şi lăuntrică, este o meşteşugire omenească sau o insuflare diavolească.

    A Domnului nostru Iisus Hristos să fie slava, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi-n vecii vecilor, Amin. Iertaţi-mă.

***