Părintele Teofil Roman

Cuvânt la Sfânta Liturghie – Duminica  Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic

Catedrala Mitropolitană Cluj-Napoca

28 mai 2017 

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Preacucernici părinţi, iubiţi credincioşi,

     Este o mare mângâiere pentru sufletele noastre să auzim cuvintele cu care Însuşi Domnul s-a rugat pentru noi. Şi să simţim dragostea cu care El ne iubeşte pe fiecare dintre noi, să înţelegem ceea ce Îşi doreşte El cel mai mult de la noi, şi pentru noi.  Adică El îşi doreşte să  fim fericiţi veşnic, să trăim veşnic  împreună cu El.

    Dar lucrul acesta iată nu este cu putinţă decât în măsura în care credem drept în El, Îl cunoaştem pe El, Îl iubim pe El şi păzim poruncile Lui; cum am auzit mai devreme, viaţa veşnică aceasta este, să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care Tu L-ai trimis. Aşadar cel mai preţios lucru pe faţa pământului este să cunoaştem adevărul, să trăim în adevăr. Şi, bine-nţeles, să avem, încă, de pe aici, bucuria vieţii celei veşnice, adică să nu ne temem de moarte, să nu ne temem de nefiinţă, să nu avem gândul acesta că dincolo de moarte nu mai este nimic.

    Omul nu este făcut doar pentru viaţa aceasta pământească ci omul este făcut pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi pentru viaţa veşnică. Într-o rugăciune pe care o rosteşte preotul în această primă parte a Sfintei Liturghii cere aceste două lucruri, zice: dăruieşte-ne Doamne în veacul acesta cunoştinţa adevărului Tău, iar în cel ce va să fie dăruieşte-ne tuturor viaţa cea veşnică.

    În timpul celor patruzeci de zile pe care Mântuitorul le-a petrecut cu ucenicii de la Înviere şi până la Înălţarea la cer, i-a întărit în dreapta credinţă, anume că El este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii; El este deopotrivă Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Şi această credinţă Sfinţii Apostoli au propovăduit-o lumii întregi. La sfârşitul Evangheliei de la Ioan sunt scrise aceste cuvinte: că s-au scris toate acestea ca să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi crezând viaţă să aveţi în Numele Lui. Aşadar aceasta a fost preocuparea Sfinţilor Apostoli, să-L propovăduiască lumii pe Hristos, Dumnezeu adevărat şi om adevărat, şi prin această credinţă lumea să se mântuiască, adică să dobândească viaţa veşnică.

    Această credinţă au apărat-o Sfinţii Părinţi care s-au adunat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, convocat de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare. În acea vreme, un oarecare preot din Alexandria Egiptului, pe nume Arie, a început să înveţe, să propovăduiască în alt fel decât iată au predat Sfinţii Apostoli; anume că Iisus Hristos nu ar fi Dumnezeu adevărat ci ar fi o creatură inferioară a Tatălui. Ar fi fost un timp în care Fiul nu era, adică El are un început; şi, cu siguranţă că această învăţătură este după mintea omenească, şi foarte mulţi au început să creadă în ea, s-a răspândit cu foarte multă repeziciune. Este mult mai uşor să crezi că Iisus Hristos are un început şi că El este inferior Tatălui, decât să crezi că El este unul din Sfânta Treime, că este împreună-veşnic cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, aceste adevăruri sunt mai presus de mintea omenească, dar totuşi adevărul acesta este, pentru că este descoperit de Dumnezeu, nu este născocire a minţii omeneşti.

    A fost un moment în care Mântuitorul Iisus Hristos i-a întrebat pe ucenicii Săi: ce crede lumea despre El, cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Şi-atunci Apostolii I-au spus: unii cred că eşti Ilie, alţii că eşti Ieremia sau un oarecare dintre Prooroci. Dar voi, voi cine credeţi că sunt? Şi atunci Sfântul Apostol Petru a răspuns: Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Şi Domnul l-a fericit pentru acest răspuns, i-a zis: Fericit eşti, Simone, dar să ştii că nu carne şi sânge ţi-au descoperit ţie acestea, ci Tatăl Meu Cel din ceruri. Aşadar această credinţă că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu nu este după mintea omenească ci este descoperire de la Dumnezeu, acesta este adevărul lui Dumnezeu, Dumnezeu este din veşnicie Treime de Persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Fiul este născut din Tatăl dar născut mai înainte de toţi vecii. Adică nu are început. Şi bine-ţeles că nu are nici sfârşit.

    Şi acest Fiu al lui Dumnezeu născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii S-a născut şi în timp din Fecioara Maria şi S-a făcut om asemenea nouă, afară de păcat. Şi acest Fiu al lui Dumnezeu făcut şi om este Cel care poate să ne mântuiască, să ne dăruiască tuturor viaţa cea veşnică. Nu există alt nume sub soare în care oamenii să se poată mântui.

    Dacă nu avem credinţă dreaptă să ştiţi că este imposibil să avem vieţuire  dreaptă. Orice răstălmăcire sau erezie apărută în învăţătura despre Dumnezeu sau despre om, ne duce şi la o scâlciere, dacă vreţi, a vieţii noastre, adică viaţa noastră nu va fi deplină, sau s-ar putea să sfârşească în întunericul cel mai dinafară. Pentru că nu va fi cu putinţă să ne apropiem de Dumnezeu, să ne unim cu El, dacă noi acceptăm învăţătura lui Arie, că Hristos este o creatură inferioară a Tatălui, înseamnă că noi nu ne putem uni cu Dumnezeu, noi nu-L vom putea cunoaşte cu adevărat pe Dumnezeu. Ci legătura noastră cu Dumnezeu va fi una exterioară, şi înfăţişarea noastră înaintea Lui va fi mai mult după dreptatea omenească, relaţia noastră cu Dumnezeu va fi doar una juridică.

    Şi din nefericire în zilele noastre sunt mulţi oameni care păstrează şi propovăduiesc mai departe această învăţătură greşită a lui Arie, şi aceştia sunt Martorii lui Iehova, foarte răspândiţi în zilele noastre. Tocmai pentru că învăţătura lor este după logica minţii omeneşti, şi de aceea se răspândeşte cu multă uşurinţă această erezie. Şi ei spun că Iisus Hristos este o creatură, iar mântuirea, bine-nţeles nu înseamnă unire cu Dumnezeu pentru ei, ci înseamnă doar o îndreptăţire prin fapte. Dar, pentru noi, adevărul este altul, şi mântuirea înseamnă cu totul şi cu totul altceva.

    Mă gândesc că dacă s-ar face un sondaj, s-ar pune aceeaşi întrebare pe care a pus-o Mântuitorul ucenicilor printre creştinii nostri ortodocşi: Cine este  Iisus Hristos, sau ce credem noi despre Mântuitorul Iisus Hristos, tare mă tem că foarte mulţi am da un răspuns greşit, un răspuns după mintea noastră. Şi că este aşa o trădează vieţuirea noastră. Faptul că între creştinii ortodocşi sunt atâţia oameni nefericiţi, atâţia oameni tulburaţi, întunecaţi la minte şi împietriţi la inimă e un semn că ei nu au o credinţă dreaptă. Viaţa lor nu se întemeiază pe Cuvântul Cel viu al lui Dumnezeu ci viaţa lor se întemeiază pe filosofii omeneşti. Oamenii trăiesc, cei mai mulţi, măcar că sunt creştini ortodocşi botezaţi şi trăiesc în Biserică dar totuşi trăiesc foarte mult după închipuire. Şi aceasta pentru că ei nu păstrează legătura cu Hristos cel adevărat şi cu Biserica Sa.

    Nu este cu putinţă a-L cunoaşte pe Mântuitorul Iisus Hristos şi a avea o legătură vie cu El decât prin Biserică: Biserica este stâlpul şi temelia adevărului. În afara Bisericii iată sunt doar rătăciri, închipuiri ale minţii omeneşti, şi acestea nu sunt mântuitoare, nu sunt dătătoare de viaţă, ci ne păstrează pe mai departe în întunericul păcatului şi al morţii. Aşadar mi-aş dori tare mult ca în această duminică în care îi pomenim pe Sfinţii Părinţi de la Sinodul I Ecumenic care s-au luptat pentru dreapta credinţă, să simţim şi noi această dorinţă: de a cunoaşte dreapta credinţă şi de a trăi potrivit acestei credinţe drepte.

    Mântuitorul nostru Iisus Hristos este deopotrivă Dumnezeu adevărat şi om adevărat; El ne descoperă adevăratul chip al lui Dumnezeu şi adevăratul chip al omului. Dacă Dumnezeu este aşa cum ni L-a descoperit Mântuitorul nostru Iisus Hristos înseamnă că Lui I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Pe nimeni şi nimic nu trebuie să cinstim şi să iubim mai mult decât de Dumnezeu. El este Piatra de temelie a întregii existenţe, El este raţiunea de a fi a întregului univers şi bine-nţeles că şi a omului, cum zice Sfântul Evanghelist Ioan: toate s-au  făcut prin El şi pentru El, şi în afara Lui nu este decât întuneric şi moarte.

    Să ne încredinţăm de acest lucru odată pentru totdeauna. Iar ca om adevărat Mântuitorul Iisus Hristos ne descoperă adevăratul chip al omului; așa cum a trăit El în această lume, aşa trebuie să fim şi noi în această lume, cum zice Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Filipeni, că-n noi trebuie să fie aceleaşi gânduri şi aceleaşi simţăminte care au fost şi în Iisus Hristos. Și aşa cum este El acum de-a dreapta Tatălui, aşa vom fi şi noi dacă vom merge iată pe urmele Lui, aşa S-a rugat pentru noi, am auzit rugăciunea Mântuitorului: Mă rog, Părinte, ca acolo unde sunt Eu să fie şi ucenicii Mei, ca să vadă slava Mea. Iată ce-Și doreşte Mântuitorul Iisus Hristos pentru noi; şi toate acestea sunt cu putinţă pentru noi.

    Dar să reţinem: este imposibil să avem o vieţuire dreaptă dacă nu avem o credinţă dreaptă, iar credinţa dreaptă este cu neputinţă a o cunoaşte în afara Bisericii. Mare ispită au cei care se ţin departe de Biserică, şi sunt foarte mulţi care spun: eu nu merg la Biserică, eu am credinţa mea, eu mă rog lui Dumnezeu; dar cine este Dumnezeul Tău? Ce vrea acel Dumnezeu de la tine? Toate acelea sunt închipuiri ale minţii tale, nu este adevărul lui Dumnezeu mântuitor. Relaţia cu Dumnezeu nu se trăieşte doar prin rugăciune. Ci iată, relaţia cu Dumnezeu în Biserică înseamnă mult mai mult, înseamnă părtăşie. Mântuitorul Iisus Hristos ni Se dă  hrană, mâncare şi băutură. La fiecare Sfântă Liturghie El vine, şi ni se oferă ca mâncare şi băutură, avem posibilitatea să ne unim cu El în cel mai desăvârşit chip cu putinţă. Toate acestea nu sunt cu putinţă în afara Bisericii. Deci să nu ne lepădăm de Bisercă. Să nu ne trăim credinţa cu fărâmituri care pornesc tot din Biserică şi cu foarte multe erezii şi filosofii omeneşti. Ci să ne trăim credinţa aşa cum a fost descoperită de Mântuitorul Iisus Hristos Sfinţilor Apostoli, aşa cum au propovăduit-o Sfinţii Apostoli şi aşa cum au propovăduit-o şi au apărat-o Sfinţii noştri Părinţi. Și atunci cu adevărat vom fi fericiţi şi în veacul acesta şi în cel ce va să fie, Amin. Iertaţi.

***