Părintele Teofil Roman

Predică Priveghere – Mănăstirea Nicula

13 august 2017

 În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Preacuvioşi şi preacucernici părinţi, iubiţi pelerini,

    Îi mulţumim Domnului şi Maicii Domnului pentru această seară binecuvântată de rugăciune, şi că ne-a învrednicit să ajungem şi anul acesta la Mănăstirea Nicula, şi să ne întâlnim aici cu Maica Domnului, care este atât de vie, atât de prezentă în icoana sa cea făcătoare de minuni. Este o mare mângâiere pentru sufletele noastre rănite şi împovărate de păcate să simţim că Maica Domnului ne primeşte pe toţi cu bunăvoinţă, că nu ne judecă, că nu ne dispreţuieşte.

    Îmi amintesc, cu ani în urmă, fiind duhovnic la Mănăstirea de maici de la Salva, într-o zi a venit o credincioasă la mănăstire şi şi-a plâns durerea, şi-a plâns necazul, era despărţită de soţ, avea mai mulţi copii, cred că vreo nouă copii, dacă îmi amintesc  foarte bine, şi zice, Părinte, am între ei şi mai buni şi mai răi, dar să știţi că pe cei răi îi iubesc mai mult decât pe cei buni, şi iau de la cei buni şi dau şi la cei răi, ca să-i ţin pe lângă mine. Mi-a pătruns adânc în suflet cuvântul acelei femei, şi m-am dus apoi în chilie şi pur şi simplu am izbucnit în plâns şi am zis Doamne Dumnezeule, dacă femeia aceasta este în stare să se poarte aşa, Tu cum faci cu fiecare dintre noi, şi mă gândesc acum Maica Domnului cum face, cu siguranţă că infinit mai mult, ne iubeşte, şi îi iubeşte, iată, pe cei răi mai mult decât pe cei buni, pentru că vrea să ne ţină pe toţi pe lângă ea, vrea să ne ţină pe toţi de fapt pe lângă Fiul ei, pentru că Maica Domnului nu face altceva decât să ne abată mereu privirea la Fiul ei, aşa cum vedem în icoană, că mâna îi este îndreptată spre Fiul ei Iisus Hristos şi cumva ne-ar spune aceleaşi cuvinte pe care le-a spus şi la nunta din Cana ucenicilor: faceţi ceea ce vă va spune El.

    În Maica Domnului, cât a fost în această lume, în această viaţă pământească, nu s-au văzut niciodată, nu s-au consemnat gesturi pătimaşe, ea încă din această lume şi din această viaţă pământească a fost plină de har, aşa a salutat-o Arhanghelul Gavriil, “Bucură-te, cea plină har, Domnul este cu tine”. Apostolul Petru, atunci când Domnul a fost prins, când au venit soldaţii să-L prindă, el a scos sabia, a vrut să-L apere cu sabia, a fost un gest pătimaş de fapt, o iuţime a mâniei, dar pe care Domnul nu a binecuvântat-o, şi i-a zis: bagă sabia în teacă, cine ucide cu sabia, de sabie va pieri. Maica Domnului în schimb s-a rugat pentru ucigaşii Fiului ei, a fost prezentă la picioarele Crucii dar nu ni se spune că i-ar fi blestemat pe ucigaşii Fiului ei, ci sunt convins că ea, asemenea Fiului ei, s-a rugat pentru ei. Domnul s-a rugat pe Cruce pentru răstignitorii  Săi, i-a apărat în faţa Tatălui şi a zis: iartă-i, Părinte, că nu știu ce fac. Sunt convins că şi Maica Domnului a făcut acelaşi lucru, s-a rugat pentru ei.

    În inima Maicii Domnului au fost aceleaşi simţăminte care erau şi în Fiul ei Iisus Hristos. Sigur, Maica Domnului nu poate să fie mai bună decât Fiul ei Iisus Hristos, avem uneori această tendinţă, şi vrem să o poziţionăm în felul acesta pe Maica Domnului, foarte mulţi credincioşi spun că se apropie cu mai multă uşurinţă de Maica Domnului iar de Mântuitorul le este frică. Li se pare că Mântuitorul şi judecă, şi pedepseşte, dar să știţi că nu este aşa. Nici Mântuitorul nu judecă şi nu dispreţuieşte , nu pedepseşte pe nimeni în felul în care înţelegem noi pedeapsa. Cine a făcut inima de mama cu siguranţă că ştie ce înseamnă să fii mamă. În momentul în care a intrat în casa lui Zaheu, oamenii L-au judecat şi L-au dispreţuit, şi pe Zaheu, şi pe Mântuitorul Iisus Hristos. Au zis: a intrat să găzduiască în casa unui păcătos. Dar Domnul S-a bucurat de acel păcătos şi i-a spus: astăzi vreau să rămân în casa ta, şi ştim ce a făcut acel păcătos, Zaheu. Cum a căzut la picioarele lui Iisus şi I-a zis: dacă am greşit cuiva cu ceva vreau să răscumpăr, jumătate din averea mea o împart săracilor, dau împătrit. Şi Domnul i-a zis: astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că şi el este fiul lui Avraam. Aşadar mulţimea a văzut în Zaheu un mare păcătos şi l-a dispreţuit, dar Domnul a văzut în el un fiu al lui Avraam care avea nevoie de mântuire, care iată era capabil de o asemenea pocăinţă, de o asemenea întoarcere.

    Într-o altă împrejurare I-au pus înainte o femeie desfrânată, a fost prinsă în desfrânare, şi după lege trebuia să moară, ucisă cu pietre. Au adus-o la Iisus, bine-nţeles dorind să-L ispitească, şi Domnul s-a uitat la ei, şi a zis, cel care este nevinovat să arunce întâi cu piatra. Atunci toţi au plecat privirea în jos, ruşinaţi, au lăsat pietrele jos şi au plecat, şi femeia a rămas singură în faţa lui Iisus şi a întrebat-o Domnul, zice, unde sunt pârâşii tăi? Nu ştiu, au plecat cu toţii. Atunci Domnul i-a zis: du-te, nici Eu nu te osândesc, dar ai grijă să nu mai păcătuieşti.

    Altă dată, fiind împreună cu ucenicii, au fost respinşi într-o oarecare cetate în care ar fi vrut să intre şi să propovăduiască. Şi ucenicii, iată, mişcarea pătimaşă, mânia, dreptatea omenească, au zis: nu vrei să ne rugăm să se pogoare foc din cer asupra lor aşa cum a făcut Ilie? Atunci Iisus le-a zis: nu ştiţi fiii cărui Duh sunteţi. Fiul Omului n-a venit ca să osândească lumea, ci a venit ca să se mântuiască lumea prin El. În altă parte zice: Eu nu judec pe nimeni. Vă vor judeca cuvintele Mele. Zice despre Tatăl, că nici Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului. Iar Fiul la rândul Lui zice că: nici Eu nu judec pe nimeni, ci vă vor judeca cuvintele Mele, adică Domnul ne descoperă Calea, Adevărul şi Viaţa, iar judecata ne aparţine nouă. Aşa înţelegem cuvintele: acum este judecata acestei lumi, acum stăpânitorul ei va fi izgonit afară. Adică noi alegem să ne lepădăm de satana atunci când ne botezăm şi să ne unim cu Hristos, şi apoi toată viaţa noastră trăită în Hristos şi în Biserică trebuie iată să fie o viaţă de jertfă, de dăruire, cum spunem mereu la Sfintele Slujbe: pe noi înşine și unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

    Vorbim apoi de Înfricoşata Judecată, în care Domnul îi va judeca pe toţi oamenii, dar cum va fi şi Judecata de Apoi? Va fi de fapt o revelaţie: în lumina lui Hristos ne vom vedea toţi aşa cum suntem. Ni se spune în Sfânta Evanghelie că atunci Mântuitorul îi va despărţi pe oameni aşa cum desparte Păstorul oile de capre. Adică Mântuitorul nu face decât să constate că unii sunt oi şi alţii sunt capre, nu El dă această sentinţă, ci El constată o realitate: că unii în această viaţă s-au purtat ca oile cele ascultătoare şi cuminţi, au făcut voia lui Dumnezeu, alţii au fost asemenea caprelor care mereu s-au răzvrătit, mereu s-au împotrivit, mereu au respins iubirea Păstorului cel Bun Care Îşi dă viaţa pentru oile Sale. Aşadar, să înţelegem acest lucru, că nici Domnul nu judecă pe nimeni aşa cum ni se pare nouă că este judecata; judecata lui Dumnezeu este de fapt o revelaţie, o descoperire a adevăratei noastre stări, Îl iubim, sau nu-L iubim pe Dumnezeu, avem ceva în comun cu El sau nu avem.

    Am spus că în Maica Domnului au fost aceleaşi gânduri şi aceleaşi simţăminte care erau şi-n Fiul ei Iisus Hristos. Dar Sfântul Pavel zice că şi în noi, în Epistola către Filipeni, care se va citi chiar în ziua praznicului Adormirii, ne spune că în noi toţi cei care credem în Mântuitorul Iisus Hristos trebuie să fie aceleași gânduri şi aceleaşi simţăminte. Am venit aici la Nicula şi ne-am bucurat de dragostea lui Dumnezeu, de dragostea Mântuitorului Iisus Hristos, de dragostea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ne-au fost iertate păcatele, prin pocăinţă şi prin Taina Spovedaniei, şi acum sufletele noastre sunt uşurate, dar întorcându-ne la casele noastre cu siguranţă că va trebui să facem şi noi acelaşi lucru, adică trebuie să deprindem şi noi această iubire înţelegătoare, şi iertătoare, să ne amintim de parabola datornicului nemilostiv. Stăpânul i-a iertat datoria doar pentru că s-a rugat. Avea o datorie foarte mare la stăpânul său şi s-a plâns, a zis: mai îngăduie-mă şi-ţi voi plăti ţie tot, şi-atunci stăpânul a zis: nu mai este nevoie, ţi se iartă ţie toată datoria. Şi când a ieşit de acolo, s-a întâlnit cu colegul său, care avea o sumă foarte mică datorie faţă de el şi l-a luat la rost, l-a luat de gât, şi-a zis: plăteşte-mi datoria că dacă nu, te voi arunca în temniţă. Scena a fost văzută de către colegii săi, şi au spus, au povestit stăpânului ce s-a întâmplat, şi l-a chemat înapoi şi i-a zis aşa: te-am iertat doar pentru că m-ai rugat. Oare nu se cuvenea să faci şi tu la fel cu cel ce este împreună slujitor cu tine? Cu siguranţă că da.

    Este foarte potrivit să punem înaintea ochilor noștri duhovniceşti această imagine, acum, aici la Mănăstirea Nicula. Domnul, Maica Domnului, ne-a iertat pe toţi, doar pentru că ne-am rugat, doar pentru că am făcut acest pelerinaj, doar pentru că ne-am spovedit păcatele cu inima înfrântă şi smerită. Dar acum se cuvine ca, întorcându-ne la casele noastre, să facem şi noi acelaşi lucru, să învăţăm şi noi să iubim, să respectăm pe toţi oamenii, să nu dispreţuim pe nimeni. Fiecare om este de fapt chipul lui Dumnezeu, este o icoană vie a lui Dumnezeu. Şi o icoană, chiar dacă este învechită, chiar dacă este deteriorată şi are nevoie de recondiţionare, tot icoană este, tot cu evlavie ne purtăm cu ea. La fel şi omul, oricât ar fi de păcătos, oricât ar fi de mizerabil, tot chipul lui Dumnezeu rămâne, şi noi trebuie să cinstim acest chip al lui Dumnezeu, fie că e vorba de propria noastră persoană, fie că e vorba de fraţii şi surorile noastre, toţi suntem lucrul mâinilor lui Dumnezeu, cum spunem într-o cântare de la Slujba Înmormântării: chipul slavei Tale negrăite sunt, măcar deşi port ranele păcatelor. Miluieşte zidirea Ta Stăpâne, şi o curăţeşte cu îndurarea Ta, şi moştenirea cea dorită dăruieşte-mi, făcându-mă pe mine iarăşi cetăţean al raiului; aşadar fiecare om este chipul lui Dumnezeu, şi dacă judecăm sau dispreţuim un om pe Dumnezeu Îl judecăm şi-L dispreţuim, pe Mântuitorul Iisus Hristos Care a luat asupra Lui păcatele întregii lumi. Toate grozăviile care se petrec pe faţa acestui pământ, de la Adam şi până la ultimul om, Mântuitorul le-a luat asupra Lui. Ioan Botezătorul a dat această mărturie, când Hristos S-a apropiat de apele Iordanului a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatul lumii.

    Deci iată, toate păcatele lumii au fost luate de Hristos asupra Lui. Nu se cade să judecăm şi să dispreţuim pe nimeni. Poate că unii se vor întreba, bine, dar  totuşi, uneori trebuie să luăm măsuri, uneori trebuie să luăm atitudine, deci ce se întâmplă atunci când răul creşte în această lume, trebuie să facem ceva. Este adevărat că uneori trebuie să luăm atitudine, uneori trebuie să luăm măsuri, dar să fim foarte atenţi, că într-un fel se poartă mânia cu răul, şi-n alt fel se poartă dragostea. Apostolul Petru a scos sabia ca să rezolve problema răului, dar Domnul l-a îndemnat să bage sabia înapoi în teacă. Răul nu se învinge cu sabia, ci cu Crucea. Doar prin Cruce se poate învinge răul în această lume, şi Mântuitorul a făcut această biruinţă. El ne încurajează pe toţi şi ne spune: Îndrăzniţi, că Eu am biruit lumea. Trebuie să avem doar această încredere, că El cu adevărat a biruit lumea, a biruit răul, rămâne ca biruinţa Lui să devină şi biruinţa noastră, Amin. Iertaţi-mă.

***