Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfântul Maslu – Duminica vindecării celor zece leproşi

20  ianuarie 2019

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

 Preacucernice părinte protopop, preacucernici părinţi, iubiţi credincioşi,

    Sunt tare bucuros să vă văd într-un număr atât de mare în această seară la Taina Sfântului Maslu. Oarecum văd în această privelişte, o împlinirea a unui cuvânt pe care l-am auzit astăzi citindu-se la Evanghelia de la Sfânta Liturghie, cu cei zece leproşi. Cei care aţi fost la biserică, şi mă gândesc că cei mai mulţi dintre dumneavoastră aţi fost, aţi auzit cum Mântuitorul i-a îndemnat pe cei zece leproşi să meargă să se arate preoţilor. Acesta a fost cuvântul pe care l-a  pus la inima lor atunci când I-au cerut milă şi îndurare: mergeţi şi vă arătaţi preoţilor. Desigur, Mântuitorul nu i-a trimis la preoţi ca preoţii să-i vindece, pentru că ei nu puteau să facă aceasta. Dar preoţii erau cei care puteau să dea un certificat că ei cu adevărat s-au vindecat. Aceasta era una dintre rosturile slujirii preoţeşti în acea vreme. Şi, în zilele noastre, situaţia este la fel. Preotul nu poate să vindece, dar preotul poate să ne îndrume. Preotul poate să ne arate calea. În Epistola Sfântului Iacob, prima care s-a citit aici la slujba Sfântului Maslu, l-am auzit pe Sfântul Iacob făcându-ne acest îndemn: de este cineva bolnav între voi, să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în Numele Domnului. Și rugăciunea credinţei va tămădui pe cel bolnav. Deci vedeţi, nu preotul tămăduieşte, ci rugăciunea credinţei. Adică credinţa noastră a tuturor; a noastră a preoţilor, cu a dumneavoastră a credincioşilor, poate să facă minuni.

    Nu demult am avut Sărbătoarea  Botezului Domnului, şi am văzut lucrarea Sfântului Ioan Botezătorul, cum îi îndemna pe oameni la pocăinţă. Și mergea lumea la el, crezând că el ar putea să fie Mesia. Şi el le spunea tuturor: nu sunt eu Mesia. Ci vine altul după mine, Căruia eu nu sunt vrednic nici măcar să-I dezleg cureaua încălţămintelor. Acela vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. Iar când a venit  Hristos la Iordan, Sfântul Ioan s-a smerit pe sine. L-a arătat pe Hristos, a zis: iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii. Zice: acum El trebuie să crească, iar eu, să mă micşorez. În această imagine, eu văd foarte bine importanţa şi rostul slujirii preoţeşti. Adică menirea preotului este aceea de a-L arăta pe Hristos. De a-L indica mereu pe Hristos. Iată, El este Cel Care mântuieşte, El este Cel Care tămăduieşte. Nu eu tămăduiesc. Ci Hristos tămăduieşte, Hristos iartă păcatele. Nu eu, preotul, iert păcatele, ci Hristos iartă păcatele. El este singurul Care poate să ierte păcatele oamenilor. Dar rămâne, totuşi, acest îndemn valabil: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor.

    Foarte multă lume în zilele noastre ezită în a merge la biserică şi mai ales în a merge la preot, pe considerent că preotul este un om ca şi mine, ca toţi oamenii. Mai mult, se vede că şi preoţii au patimile lor, au păcatele lor, şi-atunci mulţi se descurajează, se-ndoiesc de lucrarea preoţiei. Dar preotul este rânduit în Biserică nu pentru vrednicia lui. Ci dintr-un motiv pe care doar Dumnezeu îl cunoaşte. Noi, nici eu, nici unul dintre fraţii preoţi împreună slujitori, nu ştim de ce tocmai pe noi ne-a ales Domnul şi ne-a rânduit în această slujire. Nici Apostolii n-au ştiut de ce.  Şi Mântuitorul le spune: Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi.  Precum M-a trimis pe Mine Tatăl vă trimit şi Eu pe voi, cine vă primeşte pe voi Mă primeşte pe Mine şi pe Cel Care M-a trimis pe Mine, cine se leapădă de voi, se leapădă şi de Mine şi de Cel Ce M-a trimis pe Mine. Aşadar noi nu ştim de ce Domnul tocmai pe noi ne-a ales, dar aceasta este alegerea Lui, este chemarea Lui. El ne-a rânduit în această slujire, chiar dacă și noi avem păcatele noastre şi neputinţele noastre, la fel ca toţi oamenii; acesta este un adevăr mare. Dar să ştiţi că şi noi la rândul nostru, la fel ca şi dumneavoastră, şi noi ne spovedim, şi noi la rândul nostru avem duhovnic la care mergem să ne mărturisim păcatele, şi noi ne plângem păcatele, aşa cum vi le plângeţi dumneavoastră, deci nu ne punem în faţa dumneavoastră a unii care am fi oameni sfinţi, ci ca unii care suntem împreună pătimitori, la fel ca şi dumneavoastră. Dar, iată, din rânduiala lui Dumnezeu, avem oarecare pregătire şi avem, să zic aşa, capacitatea aceasta de a arăta dacă cineva este, sau nu este, pe drumul cel bun. Dacă dacă se află pe calea lui Hristos sau nu se află pe calea lui Hristos. Legătura cu Dumnezeu nu poate să fie trăită la modul real și autentic decât în Biserică şi prin mijlocirea preotului. Altfel, legătura cu Dumnezeu este o legătură închipuită. Este o legătură după mintea noastră. De cele mai multe ori se amestecă cu filosofii lumeşti, cu păreri personale, amestecuri de la, cine ştie, fel şi fel de oameni înţelepţi, dar înţelepţi după duhul acestei lumi. Dar toate acestea nu înseamnă o credinţă mântuitoare. Ci repet: este o credinţă închipuită. Și care ne pune, sau nu ne pune în legătură cu nimeni, de fapt, adică noi ne raportăm la un Dumnezeu impersonal, de fapt nici nu ştim cu cine vorbim, sau de cine ne apropiem atunci când ne rugăm. Mulţi zic: păi eu mă rog acasă, n-am nevoie să merg la biserică, n-am nevoie de preot, mă rog acasă. Dar cui te rogi tu acasă? Cărui Dumnezeu te închini? Cine Ţi L-a descoperit ție, de unde ştii tu cum Îl cheamă pe Acel Dumnezeu, ca să-L chemi în rugăciune? Toate acestea nu le poţi şti decât în Biserică, prin Biserică şi prin gura preotului. Cei care spun că nu merg la biserică şi se roagă acasă, fără să-şi dea seama, ei păstrează tot credinţa Bisericii. Dacă spun acasă rugăciunea Tatăl nostru, de unde au învăţat-o? Tot de la biserică. De la bunicii lor care mergeau la biserică. Și care ţineau legătura cu biserica şi cu preotul. Aşadar, să nu vă amăgiţi: legătura cu Dumnezeu la modul serios şi autentic nu poate fi trăită decât în Biserică şi prin mijlocirea preoţiei. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu viu, este un Dumnezeu personal, este un Dumnezeu care are un Nume, şi care ni Se împărtăşeşte nouă ca hrană, ca mâncare. Hristos n-a venit în această lume ca să aducă o nouă religie, sau o nouă morală. Nici să clatine orânduirile politice ale acestei lumi. Zice: Eu am venit în lume, ca oile Mele să aibă viaţă, şi să o aibă din belşug. Eu sunt Pâinea cea vie care M-am pogorât din cer, ca să Mă dau hrană lumii. Iar la Cina cea de Taină Hristos nu le dă ucenicilor o carte, cu care să meargă în lume la propovăduire, aşa cum mulţi vin astăzi cu Biblia în mână şi spun: aici este mântuirea. Să ştiţi că şi aceasta este o rătăcire. Mântuirea nu este în Biblie. Biblia este o carte, care conţine cuvântul lui Dumnezeu, dar Biblia în afara Bisericii poate să fie otravă. Ca şi când te duci la farmacie fără reţetă şi fără îndrumarea doctorului, ai toate șansele să te otrăveşti. Aşa este şi cu citirea Bibliei în afara Bisericii şi fără îndrumarea preotului. Deci este o mare erezie a spune că Biblia stă la temelia Bisericii; nu. La temelia Bisericii stă Hristos,  Acesta, viu şi dătător de viaţă, Care Se dă ucenicilor pe Sine la Cina cea de Taină. Zice: Luaţi, mâncaţi, Acesta este Trupul Meu. Beţi dintru Acesta toţi, Acesta este Sângele Meu. Să faceţi aceasta spre pomenirea Mea. Aceasta este viaţa Bisericii. Hristos, Care ni se oferă ca hrană, ca mâncare şi băutură. Şi acest lucru nu este posibil decât în Biserică, prin slujirea preotului. Deci în afara Bisericii n-o să aveţi posibilitatea să mâncaţi şi să beţi Trupul şi Sângele lui Hristos. În afara Bisericii o să aveţi doar o relaţie închipuită şi sentimentală cu un Dumnezeu închipuit, mai mult ca sigur inexistent. Care nu aşteaptă nimic de la voi şi care nu vă oferă nimic.

    Deci nu, nu vă amăgiţi. Pun la suflet acest cuvânt. Păstraţi legătura cu Biserica şi cu preotul. Arătaţi-vă preoţilor chiar dacă preoţii sunt nevrednici şi păcătoşi, mai degrabă rugaţi-vă pentru ei. Căiţi-vă pentru ei la fel cum vă căiţi şi pentru păcatele voastre. Dacă cereţi iertare lui Dumnezeu pentru păcatele voastre, va fel să o faceţi şi pentru preoţii dumneavoastră. Rugaţi-vă să-i ierte Dumnezeu, şi să le dea putere şi cuvânt şi înţelepciune, ca să vă poată povăţui şi să vă arate mereu calea mântuirii. Dar v-aş pune la suflet şi cealaltă variantă. Sau v-aş atrage atenţia, cum mergeau oamenii la Ioan Botezătorul crezând că el este Mesia. Şi Ioan le zicea: nu sunt eu. Ştiu că sunt foarte mulţi care vin la biserică şi la preot, crezând că preotul este mântuirea. Şi se ataşează de preot într-un mod bolnăvicios, crezând că preotul este cel care poate să rezolve problemele. Nu. Nu preotul este cel care rezolvă problemele, ci Hristos este Cel Care rezolvă problemele, dar prin mijlocirea preotului. Preotul în Biserică este o icoană a lui Hristos şi un  instrument prin care Hristos lucrează mântuirea noastră.

    Aceste lucruri am dorit să vi le pun la suflet în această seară, în care am slujit împreună Taina Sfântului Maslu şi ne-am rugat stăruitor pentru iertarea păcatelor noastre, pentru tămăduirea noastră şi sufletească şi trupească. Amin. Iertaţi-mă.

***