Preasfințitul Teofil      

Cuvânt la Sfânta Liturghie – Vindecarea celor doi demonizați

12 iulie 2020      

 În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacucernice părinte, preacuvioase  părinte,

iubiți credincioși,

    Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să fim în această duminică împreună și să slujim Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, întărindu-ne împreună în credința cea dreaptă în Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

    Evanghelia care s-a citit astăzi la Sfânta Liturghie ne dă prilejul să vorbim despre existența și despre lucrarea diavolului. Pentru mulți dintre noi, diavolul poate să fie doar o simplă închipuire a minții omenești, alții cred că nu este altceva decât o personificare a răului, dar, important este pentru ei că de fapt diavolul nu există. Și aceasta este o înșelare. Evanghelia acestei duminici ne arată că diavolul există. El este o făptură care poate să facă foarte mult rău.

    Diavolul la origine este înger. Dumnezeu i-a făcut pe îngeri înaintea oamenilor, și îngerii au fost toți buni, întru început. Ne cerem iertare pentru aceste mici defecțiuni tehnice dar care și ele s-ar putea să fie uneori lucrarea vrăjmașului. El încearcă, vedeți, pe diferite căi, să ne tulbure, aceasta este lucrarea lui. De a ne tulbura, de a ne distrage atenția de la ceea ce este esențial, de la calea lui Dumnezeu. Aceasta a fost lucrarea lui dintru început, în ceea ce privește omul. Dar revenind deci. Demonii, la origine sunt îngeri buni. Dumnezeu n-a făcut nimic rău. Răul nu are existență veșnică. Răul nu este altceva decât o pervertire a binelui. Și o parte dintre îngeri s-au pervertit. Adică în mândria lor, pentru că și ei sunt făpturi libere, au crezut că ar putea să-și ridice stăpânirea deasupra lui Dumnezeu. Li s-a părut lor că Dumnezeu greșește, că ei ar putea să facă altfel, mult mai bine decât a făcut Dumnezeu, și, în mândria aceasta care i-a cuprins, ei s-au întunecat în cele din urmă și au căzut din slava lui Dumnezeu. Și au devenit vrăjmașii lui Dumnezeu și vrăjmașii creației lui Dumnezeu. Și sigur că Dumnezeu îngăduie acest lucru. În atotputernicia Sa, și-n măreția Sa, Dumnezeu îngăduie să se întâmple și aceasta.

    Lucrarea diavolului este o îngăduință a lui Dumnezeu. Diavolul nu poate să facă nimic mai mult decât îi îngăduie Dumnezeu. Și am văzut în Evanghelia de astăzi că ei au cerut voie Mântuitorului să-i lase să intre în turma de porci. Și Domnul a zis, bine, intrați. Deci e important să reținem acest lucru, că diavolul nu poate să facă nimic fără îngăduința lui Dumnezeu. Am văzut aceasta și la dreptul Iov. Cei care cunoașteți viața Dreptului Iov; puteți găsi istoria vieții lui în Vechiul Testament. Foarte frumoasă și foarte ziditoare, dacă nu ați citit, vă pun la suflet să citiți cartea Dreptului Iov din Vechiul Testament și veți afla mult folos. Și veți afla cum și pe Dreptul Iov diavolul l-a ispitit cu îngăduința lui Dumnezeu. I-a cerut voie. Și Domnul i-a zis, Poți să faci ce vrei cu el, doar de sufletul lui să nu te atingi. Și, la fel, și-n viața noastră, diavolul acționează cu îngăduința lui Dumnezeu. Și va face aceasta până la sfârșitul veacurilor. Dumnezeu știe până când îi îngăduie această lucrare. Și vedem că această lucrare a diavolului se intensifică, în lumea noastră. Este tot mai amplă. Dar și pentru aceasta avem un răspuns în Sfânta Scriptură. Pentru că ne zice Mântuitorul că diavolul umblă răcnind ca un leu căutând pe cine să înghită, de va fi cu putință chiar pe cei aleși, pentru că știe că timpul lui este scurt. Deci el știe că are o limită. Ați văzut și-n Evanghelia de astăzi cum I-au strigat Mântuitorului, Ai venit să ne chinuiești înainte de vreme? Adică ei știu că va fi o vreme când se va termina lucrarea lor. Și de aceea acționează cu foarte multă vrăjmășie, încercând să acapareze cât mai mult, cât mai mulți oameni ar vrea să abată de la calea lui Dumnezeu.

    Și din nefericire pe mulți reușesc. Și cum reușesc? Este posibilă, vedeți, această stare de demonizare, cum am văzut la cei doi locuitori din ținutul Gherghesenilor. Deci diavolul poate să pună stăpânire pe sufletul omului, pe voința lui, pe libertatea lui. Deci atât de mult poate să pătrundă în viața noastră încât ne poate anula libertatea. Și noi nu mai putem să facem nimic. Numai Dumnezeu ne mai poate izbăvi, dacă Doamne ferește ajungem într-o asemenea stare. Și poate că v-a fost dat să vedeți oameni îndrăciți, dacă nu în realitate poate la televizor. Este înfricoșător să stai în preajma unui îndrăcit, sau să ai în familie un om îndrăcit. Are o forță teribilă. Și nu suportă sfințenia. Apropierea sfințeniei nu o suportă. Așa cum am văzut în Evanghelie: când s-a apropiat Mântuitorul de ținutul Gherghesenilor, cei doi au început să urle. Ce ai cu noi? Ce vrei de la noi? Și la fel, și-n zilele noastre. Demonizații nu suportă prezența luii Dumnezeu, prezența sfințeniei, a sacrului. Fac foarte urât. Dar, totuși, cu multă rugăciune, cu mult post, asemenea oameni pot să fie eliberați din stăpânirea celui rău, așa cum au fost eliberați și cei doi locuitori din ținutul Gherghesenilor.

    Dar există o altă modalitate prin care diavolul poate să-i stăpânească pe oameni, care este mult mai subtilă. Și anume atașamentul, față de lucruri, față de persoane, în general față de creația aceasta a lui Dumnezeu. Ne lipim sufletul de ea, crezând că este a noastră, că este în stăpânirea noastră. Și-n felul acesta noi nu-L mai băgăm în seamă pe Dumnezeu. Nu-I mai ascultăm cuvântul. Pur și simplu Îl ignorăm, crezând că de fapt noi suntem dumnezeu. Că noi avem stăpânire peste întreaga lume. Și și aceasta este de fapt o șoaptă a diavolului. A fost una din ispitele cu care diavolul s-a dus chiar la Mântuitorul Iisus Hristos. A zis, Închină-Te mie și toată lumea aceasta va fi a Ta. Deci iată o șoaptă pe care ne-o strecoară și nouă așa, discret. Ne sugerează că lumea aceasta ar putea să fie a noastră, că este a noastră, că este în stăpânirea noastră, că putem să facem ce vrem noi cu ea. Și ne lipim inima, de oameni, de lucruri, iubim lucrurile create mai mult decât pe Creator. Și aceasta este de fapt o înșelare, și o robie a celui rău. În felul acesta el pune stăpânire pe noi, și ne desparte de Dumnezeu, posibil chiar pentru veșnicie. Cei doi locuitori ai gherghesenilior erau stăpâniți de duhul cel rău. Dar, și ceilalți locuitori erau stăpâniți de cel rău; dar în felul acesta al atașamentului; fără să-și dea seama. Pentru că ați văzut reacția lor. Când au văzut pe cei vindecați, dar o turmă de porci risipită în mare, pierdută, s-au tulburat foarte tare, s-au speriat. Și L-au rugat pe Mântuitorul să plece din ținuturile lor. Vedeți, n-au putut să se bucure de mântuirea fraților lor, de faptul că s-au eliberat din puterea celui rău. Mai degrabă s-au tulburat că au pierdut o turmă de porci și că s-ar putea să mai piardă și altele, sau și altceva. Vedeți, ce înseamnă atașamentul, față de lucruri, față de persoane? Ne punem încrederea în ele, în bogăție. Cum s-a văzut și la tânărul bogat. El avea o oarecare căutare după Dumnezeu. Dar totuși, sufletul lui era mai alipit de bogăție. Când Domnul i-a zis: Vinde tot ce ai, împarte săracilor și-apoi urmează-Mi, a plecat supărat. N-a fost în stare să împlinească acest cuvânt, pentru că inima lui era alipită de bogăția sa. Și-atunci Apostolii s-au tulburat și ei, pentru că Domnul le-a zis: Anevoie vor intra cei bogați în Împărăția lui Dumnezeu. Mai degrabă ar putea să intre o cămilă prin urechile acului. Și ucenicii au zis, Atunci ce va fi cu noi, cine se mai poate mântui dacă este atât de greu? O întrebare care ar putea să ne frământe și pe noi.

    Și noi am putea să ne punem astăzi întrebarea: Cine se mai poate mântui? Pentru că într-un anume fel, într-o oarecare măsură toți ne simțim alipiți de lumea aceasta. De familia noastră, de prietenii noștri. De averea noastră. Ne temem foarte mult să nu pierdem. Dar nu avem teama că s-ar putea noi să ne pierdem. Această teamă din nefericire noi nu o avem. Că s-ar putea să ne pierdem sufletul pentru veșnicie. Dă Doamne să pătrundă în noi această frică. Frica pierzaniei veșnice, a propriei noastre pierzanii. Că plecând din lumea aceasta s-ar putea dincolo să se deschidă pentru noi întunericul cel mai dinafară. Că s-ar putea dincolo de mormânt să intrăm în această lume în care se află demonii, adică în iad. Ați văzut ce înfricoșător este să fii în prezența diavolului? Dacă aici pe pământ poate să fie atât de urât, și dincolo de mormânt va fi cel puțin la fel de urât dacă nu și mai urât să stai în prezența celui rău. Și această frică este o frică mântuitoare. Care este de dorit să ne cuprindă. Frica pierzaniei veșnice, frica că s-ar putea să ajungem în iad. Și să fim pentru o veșnicie în prezența diavolului. Și cum să scăpăm? Ce putem face? Nu să-L alungăm pe Mântuitorul, așa cum au făcut-o locuitorii din Ghergheseni, I-au zis: Du-Te de la noi. Nu. Noi să nu facem aceasta. Să nu-L alungăm pe Mântuitorul din viața noastră. Ci să-L chemăm stăruitor, să vină în viața noastră. Vino Doamne Iisuse. Vino și Tu Însuți pune stăpânire peste noi. A Ta este puterea și slava, în cer și pe pământ, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Ia-ne pe toți în stăpânirea Ta. Izbăvește-ne din stăpânirea celui rău, de lucrarea celui rău, care este atât de viclean. Și care cu multă ușurință pune stăpânire peste noi. Izbăvește-ne pe noi Doamne.

    Ne-am adunat la Sfânta Liturghie și facem aceasta în fiecare duminică și sărbătoare. Hristos este aici prezent. Este în mijlocul nostru. În mod deosebit în Sfânta Taină a Împărtășaniei. Avem posibilitatea să ne unim cu El, să ne hrănim cu El. Să încercăm să facem toți aceasta, nu doar o parte dintre noi. Toți cei care venim la biserică, să venim cu inima deschisă, ca Domnul să intre în cămara sufletului nostru. Să fim pregătiți întotdeauna să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului. Și-n felul acesta, fiind într-o comuniune foarte strânsă cu Mântuitorul Iisus Hristos, atunci diavolul nu mai are loc; el nu suportă prezența lui Hristos. Dacă inima noastră este lipită de inima lui Hristos, bate împreună cu inima lui Hristos, atunci diavolul nu mai are loc. Nu mai poate pune stăpânire peste noi. Dar dacă el ne găsește dezlipiți de Mântuitorul Iisus Hristos, inima noastre este legată de cele lumești, mintea noastră este mereu frământată de lucrurile acestei lumi, atunci diavolul găsește loc liber, și cu foarte multă ușurință ne acaparează. Și de aceea vedem în viețile noastre atâta tulburare, atâta vrăjmășie, atâta ceartă, atâta ură. Nu pentru că Hristos este cu noi ci pentru că diavolul este cu noi. De la diavol vine tulburarea și vrăjmășia, și cearta, și mânia, și toate răutățile. De la Domnul nostru Iisus Hristos este pacea, și liniștea, și bucuria, și mulțumirea, și îndelunga răbdare, și înfrânarea poftelor. Acestea sunt roade ale prezenței Mântuitorului Iisus Hristos și a Duhului Sfânt, în viața noastră.

    Acum, noi suntem puși în situația de a alege. Cu cine ne face plăcere să fim mai mult, cu cel rău, care produce tulburare și dezbinare și neliniște, sau ne face plăcere să fim împreună cu Domnul, Care aduce bucurie și pace? Cu cel care ne face place să fim, aceluia să urmăm. Dacă vrem să fim cu Domnul, atunci la fel ca și la Botez, să spunem în fiecare zi: Mă lepăd de satana, și de toate lucrurile lui și de toți slujitorii lui și de toată slujirea lui și de toată trufia lui, și mă unesc cu Hristos, și mă închin Lui, mă închin Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Treimii Celei Deoființă; a Căruia să fie slava, în vecii vecilor, Amin. Iertați-mă.

 ***