Preasfințitul Teofil   

Cuvânt la Sfânta Liturghie – Nașterea Maicii Domnului

21 noiembrie 2019   

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Preacuvioase părinte, iubiţi credincioşi,

    Astăzi sărbătorim Intrarea în Biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria. Ea s-a născut, în chip minunat, după rugăciuni stăruitoare și îndelungi, pe care părinții ei Ioachim și Ana le-au făcut, o viață întreagă s-au rugat lui Dumnezeu să le dăruiască un copil, și în același timp au și promis, au făgăduit că dacă Dumnezeu le va asculta, le va împlini rugăciunea, ei îl vor dărui lui Dumnezeu pe acel copil. Și, Dumnezeu le-a împlinit această rugăciune. Atunci când după legile firii n-ar mai fi fost cu putință să se nască un copil din Ioachim și Ana, care erau înaintați în vârstă; dar Dumnezeu a rânduit lucrurile așa, ca să se arate că într-adevăr copilul este darul lui Dumnezeu, și Dumnezeu unde voiește, se biruiește rânduiala firii. Și, s-au bucurat nespus de mult Ioachim și Ana pentru acest mare dar, și au dorit să-și împlinească făgăduința. Și de aceea Prunca Maria, pentru că așa au numit-o pe cea pe care le-a dăruit-o Dumnezeu, a împlinit vârsta de trei ani, au dus-o la Templu, ca să o închine lui Dumnezeu și să crească acolo, în Templul lui Dumnezeu împreună cu femeile evlavioase, care slujeau acolo, și se rugau neîncetat la Dumnezeu ziua și noaptea.

    Mai mult, atunci când a fost dusă la Templu Prunca Maria, s-a întâmplat acolo și o lucrare profetică. Dreptul Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, era de rând în slujba de la Templu, și el prin descoperire dumnezeiască a cunoscut că această Pruncă avea să fie Născătoarea de Dumnezeu. Și de aceea a luat-o și a dus-o în chiar Sfânta Sfintelor, acolo unde doar arhiereul putea să intre o singură dată pe an, cu sângele jertfelor. Prin acest gest, el a arătat că această Pruncă avea să devină ea însăși o Sfântă a Sfintelor, un templu viu al lui Dumnezeu; lucru care s-a întâmplat, atunci când la Bunavestire, această Fecioară a primit misiunea pe care Dumnezeu i-a încredințat-o. Pentru că Dumnezeu i-a cerut acordul, l-a trimis pe Arhanghelul Gavriil ca să o vestească, să îi descopere ce gând avea Dumnezeu cu ea, și în clipa în care ea a spus: Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul Tău, în acel moment S-a întrupat în ea Fiul lui Dumnezeu, și cum am spus, ea a devenit un templu viu al lui Dumnezeu. De aceea, slujba acestei sărbători de nenumărate ori o slăvește pe Preasfânta Fecioară Maria ca un preacurat templu al Împăratului ceresc.

    La această sfântă sărbătoare închinată Preasfintei Fecioare Maria, cred că sunt două lucruri esențiale pe care noi ar trebui să le reținem, să le învățăm. Întâi de toate că orice om care se naște în această lume este darul lui Dumnezeu. Nu se poate viață, nu se poate făptură omenească, fără lucrarea lui Dumnezeu. Omul, dintru început, este creația lui Dumnezeu, este lucrul mâinilor lui Dumnezeu, o lucrare specială. Până la facerea omului, Dumnezeu doar a poruncit să fie, și a fost. Să fie lumină, să fie făpturile necuvântătoare. Toate s-au făcut cu puterea cuvântului. Dar când a venit vremea să-l facă pe om, acolo a fost o intervenție specială din partea lui Dumnezeu. A luat țărână din pământ și așa l-a modelat pe om, și i-a suflat în nări suflare de viață și s-a făcut o ființă vie. Vedem că omul este o creație specială a lui Dumnezeu. El este chipul și asemănarea lui Dumnezeu, este coroana creației lui Dumnezeu, și el trebuie să fie stăpân peste întreaga făptură, ca împărat și preot al Dumnezeului Celui Preaînalt. Din nefericire, Adam cel dintâi nu a reușit, n-a reușit să-și împlinească această vocație, dar totuși, valoarea omului nu s-a pierdut, de aceea Dumnezeu a căutat să-l mântuiască, și a venit în această lume Mântuitorul Iisus Hristos, S-a întrupat, S-a făcut om, asemenea nouă, ca să-i redea omului adevăratul chip, adevărata strălucire. Ceea ce nu a reușit Adam cel dintâi, a reușit Adam Cel de-al Doilea Adam, Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Care S-a născut, după trup, din Sfânta Fecioară Maria.

    Așadar, omul este o făptură prețioasă. Nimeni și nimic nu poate să valorize mai mult decât un suflet de om, zice Mântuitorul că lumea întreagă nu prețuiește mai mult decât un suflet de om. De aceea, când se naște în această lume un suflet de om, o făptură omenească, este prilej de mare bucurie pentru familie, pentru părinți, este mare lucru atunci când un copil se zămislește și se naște iată într-o atmosferă de rugăciune, în stare de rugăciune, așa cum s-a întâmplat cu părinții Maicii Domnului. Și cu părinții Sfântului Ioan Botezătorul, și cu alți părinți cu viață sfântă, care au zămislit și au născut copii în stare de curăție, în stare de sfințenie, și de aceea și copiii lor au avut o viață sfântă. Deci să prețuim orice formă de viață omenească, orice chip al lui Dumnezeu, și să-l cinstim după cuviință. Orice om care se naște, iată trebuie să se întoarcă înapoi ca dar lui Dumnezeu. De la Dumnezeu am venit, și la Dumnezeu trebuie să ne întoarcem. Sfânta Fecioară a fost darul lui Dumnezeu, și părinții i-au dăruit-o înapoi în dar lui Dumnezeu. La fel, toți părinții creștini, care avem cunoștință de Dumnezeu, care avem dreaptă înțelegere, trebuie să-i primim pe copiii noștri ca dar de la Dumnezeu, și să-i întoarcem, să-i întoarcem înapoi ca dar lui Dumnezeu, lucru care se întâmplă în Taina Sfântului Botez, dar, mă tem că nu întotdeauna cu suficientă înțelegere și asumare. Nu întotdeauna părinții creștini înțeleg că Botezul înseamnă de fapt consacrarea acelui copil lui Dumnezeu. Acel copil nu ne aparține nouă. Ci este darul lui Dumnezeu, este dăruit lui Dumnezeu, este afierosit lui Dumnezeu, și noi ca și părinți trebuie să-l creștem cu această conștiință, că el este afierosit lui Dumnezeu, că el trebuie să-și dăruiască, să-și închine toată viața lui Dumnezeu, așa cum a făcut-o Maica Domnului. Că el trebuie să devină un templu viu al lui Dumnezeu, așa cum a devenit Maica Domnului.

    Al doilea lucru pe care aș vrea să-l subliniez și să-l înțelegem în această sfântă zi de sărbătoare, este legătura cu templul acesta văzut al lui Dumnezeu. Maica Domnului a devenit un templu viu al lui Dumnezeu pentru că a crescut în templul zidit al lui Dumnezeu, adică în casa aceasta făcută din pietre. Făcută de mână omenească, dar în care Dumnezeu Se sălășluiește, în care Dumnezeu ne povățuiește, ne pregătește, pentru ca noi înșine să devenim o casă vie a lui Dumnezeu. Deci nu putem să avem o legătură autentică cu Dumnezeu, dacă excludem legătura cu templul, cu biserica aceasta văzută. Sunt foarte mulți creștini care neglijează legătura cu biserica. Nu merg la biserică, spun că nu au nevoie de biserică, ei consideră că se pot ruga și acasă, și oriunde pot avea ei o relație specială cu Dumnezeu. Este adevărat, putem avea o legătură cu Dumnezeu oriunde ne-am afla pe fața acestui pământ, dar nu putem exclude legătura cu templul. Pentru că doar aici în templu, în biserica aceasta văzută, Dumnezeu ni Se împărtășește ca hrană, ca mâncare și băutură. Prin cuvânt, prin cuvântul Evangheliei, dar iată și prin Sfânta Împărtășanie. În Sfânta Împărtășanie noi Îl primim pe Dumnezeu în inima noastră, așa cum L-a primit Sfânta Fecioară Maria în pântecele ei, în făptura ei. Așa și noi Îl primim pe Mântuitorul Iisus Hristos când ne împărtășim, și lucrul acesta nu este posibil decât aici, în biserica aceasta văzută. Prin mijlocirea preoților. Nu putem să avem Sfânta Liturgie și Sfânta Împărtășanie fără prezența episcopului sau a preotului. Așa că nu neglijați legătura cu biserica, cu altarul.

    Suntem acum în Postul Nașterii Domnului. Poate că ar trebui să avem, în această perioadă a Postului, această înțelegere, că noi ne pregătim să devenim un templu viu al lui Dumnezeu, Mântuitorul Iisus Hristos, Care S-a născut în ieslea din Betleem, dorește să Se nască și în inima noastră. Și lucrul acesta se întâmplă iată la fiecare Sfântă Liturghie, când noi venim aici la Sfânta Biserică.

    Să ne ajute Bunul Dumnezeu să mergem pe această cale, și cu rugăciunile Preasfintei Fecioare Maria, templul cel viu și preacurat al Dumnezeului ceresc, și noi să devenim temple vii și preacurate ale lui Dumnezeu, a Căruia să fie slava, în vecii vecilor, Amin.

***