Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Priveghere la Duminica Înfricoșătoarei Judecăți

Mănăstirea Salva, 18 februarie 2023

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Preacuvioși și preacucernici părinți, preacuvioasă maică stareță,

preacuvioase maici, iubiţi credincioşi,

    Mulțumesc lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să fim în această seară la această slujbă de Priveghere, care ne-a dus cu gândul la Înfricoșătoarea Judecată. Un gând care poate să ne fie de foarte mare folos, dacă vom ști să-l gândim drept și să-l păstrăm mereu în atenția noastră.

    În ziua aceasta care a trecut, s-a făcut pomenirea tuturor morților care din veac s-au mutat la cele veșnice. Și, nu întâmplătoare a fost această pomenire a morților tocmai acum, înaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți. Pentru că gândul la Judecată neapărat trebuie să ne ducă și cu gândul la moarte. Înainte de judecată este moartea, este ceasul morții. Pe care tot așa ar trebui să-l avem mereu în atenție, mereu în minte; să nu ocolim gândul la moarte. Să nu ne ferim să vorbim despre moarte. Pentru că moartea este la fel ca și nașterea. La fel de importantă ca și nașterea. Moartea de fapt este nașterea noastră pentru veșnicie, și este foarte important să ne naștem la termen și să fim pregătiți pentru acel moment în care vom pleca în veșnicie.

    Pomenirea aceasta a morților a vrut să ne arate mai întâi că toți oamenii suntem zidirea lui Dumnezeu, suntem copiii lui Dumnezeu care au nevoie de mântuire, care au nevoie de milă. Dumnezeu vrea ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină; și de aceea, noi cei credincioși, noi cei care trăim în biserică, trebuie să ne rugăm mereu pentru mântuirea tuturor. Ca de va fi cu putință, toți oamenii să se bucure de mila lui Dumnezeu.

    De asemenea s-a făcut această pomenire a morților și pentru a ne arăta că și morții fac parte din biserică. Chiar dacă s-au mutat din lumea aceasta, ei sunt în strânsă legătură cu noi; sunt în comuniune cu noi. Noi vorbim de o biserică luptătoare și de o biserică triumfătoare. Biserica luptătoare suntem noi cei care trăim în această lume, care încă ne luptăm cu patimile noastre și cu ispitele vrăjmașului diavol, iar biserica triumfătoare sunt cei ce s-au mutat, cei care au biruit prin credința în Iisus Hristos, cei care acum se sălășluiesc în cereștile lăcașuri și așteaptă învierea cea de obște. Dar, desigur, conștiința noastră pentru cei care au plecat este că nu toți au fost pregătiți pentru această plecare. Și de aceea simțim nevoia să ne rugăm pentru ei. De aceea facem parastase și slujbe de pomenire pentru cei adormiți. Pentru că avem sentimentul că nu au fost întru totul pregătiți pentru această plecare. Și atunci noi stăruim cu rugăciunea înaintea lui Dumnezeu și cu faptele de milostenie în numele lor.

    Și de asemenea, această zi de pomenire a celor adormiți ne aduce aminte nouă, celor ce suntem încă în această viață, că va veni și pentru noi ceasul morții, ceasul plecării. Și am spus că nu trebuie să ocolim gândul la moarte. Gândul la moarte și gândul la judecată, mai ales acum înainte de a începe Postul cel Mare, trebuie să le împlântăm adânc în conștiința noastră, în cugetul nostru. Și zi de zi trebuie să cugetăm și la moarte, și la judecată. Dar nu cu un sens negativ; ci într-un sens pozitiv. Pentru că și moartea, și judecată sunt în rânduiala lui Dumnezeu. Moartea este o consecință a păcatului. Dar în același timp este și o binecuvântare. Vă amintiți cum spunem în rugăciunea de dezlegare pentru cei adormiți: Pentru ca răutatea să nu fie fără de moarte, ai îngăduit amestecului și împreunării acesteia și acestei negrăite legături a Ta dintre suflet și trup, să se desfacă, și să se risipească. Așadar Dumnezeu a îngăduit moartea pentru ca răul să aibă un capăt, pentru ca răul să aibă un sfârșit. Și de aceea, ceea ce aparent este un blestem, din cauza păcatului, în cele din urmă Dumnezeu îl transformă într-o binecuvântare. Pentru că moartea va pune sfârșit răului.

    Și-apoi, vine judecata. Care, dacă o privim așa, din perspectivă juridică, e posibil să ne înfricoșeze. Și, să ni se pară că nici unul dintre noi nu vom avea șansa de a ne mântui. Din fericire, nu este chiar așa. Judecata lui Dumnezeu nu va fi o balanță, un cântar, în care de o parte vom pune faptele bune și de cealaltă faptele rele. Ci Judecată lui Dumnezeu va fi momentul acela în care toți vom sta înaintea Lui. Și-atunci se va vedea în ce măsură avem, sau nu avem, părtășie cu El. Ne place sau nu ne place să fim împreună cu El. Dumnezeu vrea ca toți să fim împreună cu El pentru veșnicie. Dar este posibil ca noi, oamenii, să nu ne dorim toți acest lucru. Și-atunci, pentru unii, raiul se poate transforma în iad. Pentru că altceva  nu va mai fi. Dumnezeu va fi totul în toate. Nici de soare nu va mai fi nevoie, pentru că Hristos va fi Soarele veacului celui ce va să fie. Și atunci, dacă altceva nu va mai fi, posibil că unii vor vrea totuși altceva dar nu vor găsi, și-atunci aceasta va putea fi pentru ei o suferință veșnică.

    Cum vedem și aici pe pământ, în biserică. În mod normal aici în biserică, ar trebui să ne simțim la fel ca și-n rai; și spunem la un moment dat într-o cântare, că În biserica slavei Tale stând, în cer a sta ni se pare a sta, Născătoare de Dumnezeu. Dar nu la toți. Poate chiar și-n seara aceasta, nu toți s-au simțit în rai. Poate că unii s-au plictisit. Poate că unii au zis, oare de ce este așa de lungă slujba aceasta? Oare de ce nu se mai termină? Vedeți, cum ceea ce pe unii îi face fericiți, și-ar vrea să nu se mai termine niciodată, pe alții s-ar putea să-i chinuie și să-i deranjeze. Așa va fi, și Judecată de Apoi, cum am stat noi în această seară înaintea lui Dumnezeu. Dacă am fost fericiți, da; am fost în rai. Și sunt șanse să fim în rai pentru veșnicie, dacă păstrăm această stare de fericire, de a sta mereu în fața lui Dumnezeu în rugăciune. Dar dacă, în această seară, ne-am simțit chinuiți, deranjați, de lungimea slujbei, de repetițiile care au fost, atunci înseamnă că încă sufletul nostru nu este pregătit pentru rai. Încă mai este de lucru. Și-atunci, timpul acesta pe care îl mai avem de trăit în această lume, să fie un timp al pregătirii noastre. Să ne pregătim simțurile pentru frumusețea Împărăției lui Dumnezeu.

    Așa cum, vedeți, muzica clasică de exemplu. Cineva care nu are simțurile pregătite pentru o asemenea muzică, nu poate să o asculte. Dar cine are simțurile pregătite pentru muzica clasică, abia așteaptă să meargă la un concert și să se desfăteze. Așa este și în cele duhovnicești. Trebuie să avem simțurile pregătite pentru frumusețea Împărăției lui Dumnezeu. Să ne placă să admirăm icoana, să ne simțim bine în biserică, să ne placă să ascultăm cântările duhovnicești, să ne placă să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu. Să avem această bucurie, de a gândi mereu la Poruncile dumnezeiești, la cuvântul lui Dumnezeu. Zice Psalmistul, Sunt dulci ca mierea în gura mea cuvintele Tale, Poruncile Tale. Ce simțea Autorul când zicea aceasta? De unde îi venea această dulceață? De la harul lui Dumnezeu, dar de bună seamă că și el avea această deschidere, avea această dorință. La fel, și pentru noi, este posibil să simțim această dulceață, această bucurie, dar trebuie să avem această dorință și căutare, preocupare. Zi de zi să ne preocupe. Să cercetăm Scripturile, să ascultăm, acum avem atâtea mijloace de a asculta. Putem să ascultăm, dacă nu venim la biserică, slujba, în direct, putem să ascultăm acatiste, paraclise, să ascultăm conferințe, cuvinte duhovnicești. E o bogăție foarte mare de cuvânt. Dar trebuie doar să avem simțurile pregătite, să avem urechile deschise, să avem ochii deschiși.

    Vă amintiți, că și Mântuitorul, în timp ce propovăduia, la un moment dat zice și acest cuvânt, Cine are urechi de auzit, să audă. Cine are ochi de văzut, să vadă. Vedeți? Să avem simțurile pregătite pentru frumusețea Împărăției lui Dumnezeu. Și-atunci, gândul la moarte și gândul la judecată nu ne vor speria, ci dimpotrivă. Ne vor ajuta să ne pregătim mai bine. Și atunci când se vor întâmpla, și moartea și judecată, pentru noi va fi mai degrabă bucurie și mângâiere iar nicidecum înfricoșare.

 A Domnului nostru Iisus Hristos să fie slava, împreună cu Tatăl, și cu Duhul Sfânt, de acum și până în veac, Amin.

 ***