Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Praznicul Sfântului Gheorghe

23 aprilie 2023

Preasfinția voastră, preacuvioași părinți,  preacuvioase maici, iubiți credincioși,

 Hristos a Înviat!

    Iată, inimile noastre sunt cuprinse bucuria Învierii chiar dacă trecem cu toții prin această perioadă un pic mai grea. Anul acesta se Întâmplă ca în Săptămâna Luminată să fie și pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. Și, posibil să pară pentru unii nepotrivită pomenirea muceniciei Sfântului Gheorghe în această perioadă de bucurie pascală. Nepotrivire nu este, pentru că și mucenicia este de fapt un rod al bucuriei Învierii.

    Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a devenit mucenic pentru că Îl iubea pe Mântuitorul Iisus Hristos și se bucura neîncetat de dragostea Lui. Și de aceea el nu mai avea frică, nici de suferință, și nici de moarte. Hristos era viața lui. Cred că și el putea să spună, și poate că o și spunea, la fel ca și Sfântul Pavel, Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Să nu uităm iarăși că, bucuria aceasta a Învierii, pe care noi o trăim acum cu atâta efervescență să zic, cu atâta fervoare, și ea a izvorât din Cruce. Cum spunem într-un Imn Pascal: Iată a venit prin Cruce bucurie la toată lumea.

    Toată viața Mântuitorului a fost o viață de Cruce. Și sfârșitul vieții Lui pământești a fost Răstignirea pe Cruce. Dar și după Înviere vedem că El Își păstrează rănile. El este în stare de Cruce, în stare de Jertfă, până la sfârșitul veacurilor, până când se va mântui ultimul om care este în stare să se mântuiască în această lume. De asemenea, și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, care a trăit pe vremea împăratului Dioclețian, și a fost un ofițer apreciat în armata romană, și el a avut o viață de cruce. Pentru că L-a iubit pe Mântuitorul, așa cum am spus mai devreme. Dar atunci când Dioclețian a pornit o prigoană foarte mare împotriva creștinilor, el a început să îi apere pe creștini. În cele din urmă chiar cu prețul vieții sale. Și biruința de bună seamă că nu a fost a lui Dioclețian, ci biruința a fost a Sfântului Gheorghe. Pentru că iată el este viu în Hristos, el are stăpânire împreună cu Hristos peste întreaga zidire, mormântul lui este izvor de har și de tămăduiri pentru cei ce se apropie de el cu credință acolo în Lida, în Asia Mică. Biruința nu este niciodată a celui ce răstignește. Ci este întotdeauna a celui răstignit.

    În această perioadă pascală noi folosim foarte des lumânarea. Și ea este un simbol al Mântuitorului Iisus Hristos. Dar și al creștinilor autentici. Și de ce este lumânarea un simbol astfel de potrivit, pentru că ea ne dă lumină, ea arde, consumându-se pe sine. La fel, și Hristos, și mucenicii și toți sfinții, luminează, pentru că ei sunt mereu în stare de jertfă. Și din această jertfă izvorăște lumina, și bucuria.

    Flacăra lumânării, deopotrivă luminează, încălzește, și arde. La fel și dragostea lui Hristos, și dragostea mucenicilor și a sfinților, luminează pe cei ce sunt în întuneric, încălzește pe cei ce sunt reci în credință, pe cei ce sunt cu inima împietrită, și arde pe cei ce trăiesc în păcat. Focul iubirii este un foc mistuitor; am văzut cum Mântuitorul a avut acea iuțime, acel foc al iubirii când  i-a alungat pe vânzătorii și schimbătorii de bani din Templu. Spunem și în Canonul de rugăciune de la Sfânta Împărtășanie, Tu ești foc, Care îi arzi pe cei nevrednici. Adică omul care trăiește în păcat, care este întunecat la minte, poate se află chiar în stăpânirea celui rău, nu suportă dragostea. Îl irită. Prezența lui Hristos i-a luminat și i-a încălzit pe mulți, din vremea Sa și până în zilele noastre, toți cei care cred în El și-I urmează, dar, i-a și usturat pe mulți, și nu L-au suportat. De aceea, în cele din urmă L-au răstignit… Irod n-a suportat cuvântul lui Ioan Botezătorul, care era un cuvânt al iubirii. Adică Ioan nu suporta păcatul. Zice: Nu ți se cuvine să o ai de nevastă pe soția fratelui tău. Dar Irod n-a suportat. Și nici Irodiada. Și-n cele și urmă i-au tăiat capul.

    Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a dat această mărturie, în fața lui Dioclețian și a celor ce-i prigoneau pe creștini: De ce să-i omorâți? Pentru că ei nu fac nici un rău. Zeii voștri sunt mincinoși. Ei de fapt nu sunt. Și făcea aceasta din dragoste, nu pentru că îl ura pe Dioclețian, sau pe ceilalți oameni. Ci și-ar fi dorit ca toți să cunoască adevărul, să cunoască dragostea lui Hristos. Și de aceea a dat această mărturie. Și această mărturie i-a iritat. I-a îndârjit și mai tare. Și-n cele din urmă l-au omorât pe Sfântul Gheorghe.

    Noi, nădăjduim că suntem dintre cei care ne bucurăm de dragostea lui Hristos, suntem luminați de cuvântul Lui, de adevărul Lui, de lumina poruncilor Lui. Suntem încălziți mereu la inimă de prezența Lui mângâietoare, de faptul că este milostiv cu noi, că ne iartă neîncetat păcatele. Și ne ajută să trecem prin toate greutățile și neajunsurile. Și nădăjduim ca până la sfârșit să ajungem și noi să ne bucurăm împreună cu El în ziua cea neînserată a Împărăției Sale.

    Astăzi, cu rugăciunea și cu mijlocirile Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, să ne rugăm Domnului și noi să devenim lumină care luminează în întuneric, care-i luminează pe cei întunecați, căldură care îi încălzește pe cei ce sînt înfrigurați de răutățile acestei lumi, de necazuri și de nevoi, dar, și foc mistuitor și arzător, pentru cei care trăiesc în păcat.

    A Domnului nostru Iisus Hristos să fie slava, împreună cu Tatăl, și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor, Amin. Hristos a Înviat!

 ***