Preasfințitul Teofil
Cuvânt după Sfânta Liturghie – Duminica Tomii
5 mai 2019
Să ştiţi că e o mare taină. E o mare taină. Suferinţa este mult mai proprie harului. Atunci când pătimim câte ceva, cât de mică suferinţă, şi pe care o punem înaintea Domnului cu smerenie, aceasta atrage foarte mult harul lui Dumnezeu. Şi de aceea, când vi se întâmplă câte ceva, câte-o durere, sau câte-o, ştiu eu, încercare, încercaţi să nu, să nu cârtiţi, să nu vă împotriviţi, ci spuneţi Doamne acum dacă Tu ai îngăduit aceasta, Tu ajută-mă şi Tu dă-mi putere şi să fie spre mântuire. Dacă am putea, ar fi foarte mare lucru ca atunci când suntem în suferinţă şi în durere, chiar să-I aducem slavă lui Dumnezeu şi să-I mulţumim pentru durerea pe care a îngăduit-o asupra noastră. Încercaţi aceasta, şi veţi vedea, veţi vedea, din experienţă ce, ce înseamnă.
Dumnezeu să ne binecuvinteze şi să vă ajute pe toţi.
***