Preasfințitul Teofil

Credință și curaj

Cuvânt la Sfânta Liturghie

25 mai 2025   Desești

     Preacucernice părinte protopop,

          preacinstiți părinți împreună slujitori și iubiți credincioși,

Hristos a Înviat!

  Mă bucur tare mult să fim astăzi împreună și să ne putem vedea și față către față. Sigur că în inimă și-n rugăciune suntem mereu aproape, mereu împreună, dar, atunci când ne vedem față către față, părtășia este mai profundă și mai deplină. La fel ca și în relația cu Dumnezeu. Una este să avem o legătură distantă cu El, așa, închipuită poate de multe ori după mintea noastră, și alta este să Îl vedem pe Dumnezeu față către față. Să ne putem împărtăși cu El, să ne putem hrăni realmente cu El, așa cum se întâmplă, vedeți, la fiecare Sfântă Liturghie. Noi putem să ne hrănim cu Dumnezeu; să mâncăm Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

  Deci, este o oarecare diferență, și, am văzut și în Evanghelia acestei duminici, cât de prețios este darul vederii, faptul că putem să vedem și să ne vedem. E prețioasă și vederea aceasta fizică, așa cum am mai spus, faptul că ne putem vedea unii pe alții, aceasta sporește și mai mult dragostea dintre noi. Dar este și mai prețioasă vederea duhovnicească, vederea lăuntrică, posibilitatea de a-L vedea și de a-L cunoaște pe Dumnezeu, fără de Care viața noastră nu are nici un rost. Dacă nu-L cunoaștem pe Dumnezeu, nu știm cine suntem, nu știm de unde venim, nici încotro ne ducem, totul devine absurd și fără sens, motiv pentru care vedeți în lumea noastră sunt atât de mulți oameni deprimați, deznădăjduiți, care se sinucid, pentru că nu văd rost la nimic. Și aceasta înseamnă că ei nu L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu au văzut niciodată lumina lui Dumnezeu, în nici un fel, și de aceea au ajuns într-o asemenea stare de întuneric și de deznădejde încât în cele din urmă și-au pus capăt zilelor. Deci, foarte prețioasă este vederea, și cea trupească și cea lăuntrică.

  În sfârșitul Evangheliei, L-am auzit pe Mântuitorul întrebându-l pe orbul pe care l-a vindecat: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? Și el a zis, Dar Cine este, Doamne, ca să cred în El? Și Domnul i-a zis, Este Cel Care stă în fața ta. Și-atunci el a căzut în genunchi și-a zis, Cred, Doamne. S-a închinat înaintea Domnului.

  Această întrebare cred că astăzi răsună și pentru fiecare dintre noi. Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? Orbul a crezut, pentru că a văzut lucrarea Domnului, faptul că i-a dat vedere, el fiind orb din naștere. Dar a și simțit cu inima, că Cel Care l-a vindecat este de la Dumnezeu, este omul lui Dumnezeu, pentru că nu știa că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, dar a simțit lucrarea lui Dumnezeu prin el. A simțit-o cu inima. Și de aceea, nu i-a fost frică să mărturisească, și să spună Cine l-a vindecat.

  Fariserii s-au tulburat. S-au speriat când au auzit că cineva poate să facă minuni de felul acesta. Și l-au luat la rost pe cel vindecat. Cine este, cum te-a vindecat, ce ți-a făcut? Și el le-a spus, în mai multe rânduri, ce s-a întâmplat, dar lor nu le venea să creadă. Vedeți, ce diferență între un om credincios și un om necredincios. Orbul, care a crezut, și care L-a simțit pe Dumnezeu, a simțit lucrarea lui Dumnezeu în viața lui și-n inima lui, nu i-a fost frică; de nimeni și de nimic. A mărturisit. Ceilalți, mai marii religioși, aparent oameni religioși, credincioși credeau ei că sunt, s-au temut, s-au speriat, s-au tulburat. Părinții orbului, s-au temut să dea mărturie, de frica de a nu fi dați afară din sinagogă. Și-au zis, Nu știm, întreabă-l pe el, că este om mare, este în vârstă, să vă spună el. Deci, un semn că cineva crede cu adevărat în Dumnezeu este lipsa fricii. Câtă vreme ne este frică de boală, de suferință, de încercări, de dureri, de tot ce se poate întâmpla rău în viața noastră, de tot ceea ce ar putea să afecteze în vreun fel fericirea noastră aici pe pământ, deci frica de toate acestea e un semn că încă nu L-am cunoscut pe Dumnezeu. Sau nu deplin. Cine cu adevărat L-a cunoscut pe Dumnezeu nu se teme, de nimeni și de nimic. Sfântul Ștefan, primul martir al bisericii, amintiți-vă ce stare avea el în fața morții. Și-n fața prigonitorilor, a ucigașilor săi. Era liniștit, fața-i strălucea ca soarele. Și vedea cerurile deschise. Îl vedea pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care era pregătit să-i primească sufletul. Iată starea unui om credincios. Senin, liniștit, chiar și-n fața morții, chiar și-n fața ucigașilor săi.

  Acum întrebarea care am spus că răsună pentru fiecare dintre noi, aceasta este: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? Răspunsul trebuie să și-l dea fiecare în taina inimii sale. Fiecare știe ce este acolo; eu vă mărturisesc, îndrăznesc a vă face astăzi o mărturisire publică, vă mărturisesc că nu mă simt a fi pe deplin credincios; nu simt că am o credință puternică. Dar Îl rog pe Dumnezeu să mă ierte, să mă întărească, să-mi dăruiască mai multă credință, să mă învrednicească să cred drept întru El și să mă încred în El, cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată puterea. Chiar dacă nu L-am văzut decât în icoană, dar undeva inima mea simte că El este cu adevărat Cel Care merită să fie urmat, să fie slujit, El este Lumina Lumii, El este Adevărul și Viața. Toate prin El și pentru El s-au făcut. Și îmi doresc să cred toate acestea din toată inima, din tot sufletul și din toată puterea. Mă rog pentru aceasta, vă cer și dumneavoastră rugăciunea, ca Domnul să-mi întărească și să-mi sporească credința, și eu la rândul meu, vă promit că mă rog pentru fiecare dintre dumneavoastră, așa încât, în Ziua cea de Apoi, să ne bucurăm de Domnul, să-L vedem față către față și bucuria noastră să fie atunci deplină, să fie desăvârșită, Amin. Hristos a înviat!

                                                                            ***