Preasfințitul Teofil        

Cuvânt la Sfânta Liturghie        

25 martie 2022,   Bunavestire   

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacucernici și preacuvioși părinți, preacuvioase maici,

iubiți credincioși, 

    Astăzi este marele Praznic al Buneivestiri. Un Praznic închinat deopotrivă Mântuitorului Iisus Hristos, pentru că este Praznicul Întrupării Sale, momentul în care El S-a făcut deopotrivă și Fiu al omului, El este Fiul veșnic al lui Dumnezeu, născut din Tatăl mai înainte de toți vecii, dar la plinirea vremii S-a făcut și Fiu al omului, întrupându-Se din Sfânta Fecioară Maria. Și acesta este motivul pentru care acest Praznic este închinat și Preasfintei Fecioare. Și cumva chiar mai mult decât Mântuitorul, la acest Praznic Maica Domnului este în centrul atenției. Pentru că fără ea, fără sfințenia ei, fără Da-ul pe care ea l-a spus din toată inima lui Dumnezeu, Întruparea Mântuitorului nu ar fi fost posibilă, cel puțin nu s-ar fi întâmplat în acel moment, ci s-ar fi amânat, până când Dumnezeu ar fi găsit persoana potrivită pentru această mare și sfântă lucrare de mântuire a lumii întregi.

    În viața Maicii Domnului, pe care o cinstim astăzi în mod deosebit și îi suntem recunoscători, pentru tot ceea ce a făcut ea pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, putem să identificăm trei aspect foarte importante, care sunt de mare trebuință și pentru noi, pentru mântuirea noastră; și anume, ascultarea, discernământul și hotărârea. Maica Domnului, din fragedă copilărie a crescut în Templul lui Dumnezeu. Și acolo s-a deprins cu ascultarea. Ascultarea înseamnă, pe de o parte, auzirea cuvântului lui Dumnezeu, ea trăind la Templu zilnic asculta citindu-se cuvântul lui Dumnezeu, tâlcuindu-se, și era cu multă luare-aminte, punea în inimă tot ceea ce asculta, dar ascultarea înseamnă și credincioșie, încredere, disponibilitate pentru a împlini ceea ce auzim de la Dumnezeu. Și Maica Domnului a sporit mult în această credincioșie și disponibilitate, pentru a împlini întru toate voia lui Dumnezeu. Inima ei s-a aprins de dragoste, față de Dumnezeu. Și putem spune că în Maica Domnului s-a împlinit în chip desăvârșit porunca dată de Dumnezeu încă din Vechiul Legământ, Să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, și din toată puterea ta. Ea este împlinirea acestei porunci. Și faptul că s-a desăvârșit în această poruncă și în dragostea ei față de Dumnezeu, s-a dovedit în momentul Buneivestiri. Când, Arhanghelul Gavriil i-a descoperit voia lui Dumnezeu pentru ea, și după ce s-a încredințat, a spus din toată inima, Fie mie după cuvântul tău. Iată roaba Domnului. Iată slujitoarea lui Dumnezeu, fie mie după cuvântul tău. În acest moment, sesizăm cel de-al doilea aspect de care am pomenit, și anume discernământul.

    Vedeți, după ce Arhanghelul i-a descoperit voia lui Dumnezeu, Maica Domnului i-a pus o întrebare. Cum va fi mie cu putință aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat? Această întrebare nu izvora din necredință. Ci din nedumerire. Ea se știa fecioară. Era în casa Dreptului Iosif dar nu în perspectiva unei căsătorii, totuși. Întrebarea descoperă cumva, trădează acest lucru, pentru că altfel, vedeți, mulți consideră că Maria a fost căsătorită cu Iosif. Dar, pentru că ea pune această întrebare, arată că nu-și dorea această căsătorie. Era în casa Dreptului Iosif, dar dintr-o rânduială a lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu știa ce avea să se întâmple. Și era pusă acolo sub protecția unui bărbat, potrivit Legii. Dar ea nu-și dorea o căsătorie, în adevăratul sens al cuvântului; pentru că altfel ar fi zis, da, urmează să mă căsătoresc, și din această căsătorie va rezulta copilul despre care tu îmi vorbești. Dar nu; zice, eu nu știu de bărbat, și cu alte cuvinte nici nu am de gând, și atunci cum va fi cu putință acest lucru. Și Arhanghelul, o lămurește; și îi spune, Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri. Și-n clipa în care s-a încredințat, atunci a spus din toată inima, Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău. Și aici vedem al treilea aspect, hotărârea, decizia. După ce s-a încredințat de voia lui Dumnezeu, atunci cu toată inima a acceptat această voie. Și a împlinit-o; a dus-o la îndeplinire. Ni se spunea în Sfânta Evanghelie că după aceea Arhanghelul a plecat de la ea, și ea a rămas ca să-și împlinească misiunea. Să-și arate cu adevărat credincioșia față de Dumnezeu și a făcut-o până la moarte. Până la picioarele Crucii. Maica Domnului a fost nedespărțită de Dumnezeu, de Fiul ei, Iisus Hristos, Care era și Fiul lui Dumnezeu, și nedespărțită este și acum, după ce a trecut de la cele vremelnice la cele veșnice. Ea acum este de-a dreapta Tronului Dumnezeiesc, în slava Preasfintei Treimi, și împreună cu Ioan Botezătorul sunt cei mai mari mijlocitori pe care-i avem în fața lui Dumnezeu. Deci ascultarea, discernământul, și hotărârea.

    Noi, cu toții am crescut într-o atmosferă de credință. Mă gândesc că toți am fost botezați în fragedă copilărie, părinții noștri ne-au învățat credința, ne-au învățat să ne rugăm, ne-au dus la biserică, am primit Sfintele Taine, și așa, am crescut în această atmosferă de credință. Cunoaștem cuvântul lui Dumnezeu. Deși, poate să fie mereu loc de mai mult, și de mai bine. Ar putea să fie mai multă atenție la cuvântul lui Dumnezeu. Uneori se simte că atenția noastră este îndreptată mai mult spre cuvintele omenești. Spre înțelepții acestei lumi. Parcă mai ușor îi credem pe înțelepții acestei lumi, și pe Dumnezeu uneori Îl punem la îndoială. Dar nu se cade să facem asta. Dumnezeu este adevărul. Și viața noastră trebuie să se întemeieze mereu pe cuvântul Lui. Altfel, va fi casa zidită pe nisip, care se va nărui foarte ușor. Deci la fiecare Sfântă Slujbă, să fim atenți, vedeți că mereu se spune, Să luăm aminte, să luăm aminte. Înaintea fiecărei citiri, a fiecărei lecturi din cuvântul lui Dumnezeu ni se atrage atenția. Și noi cu adevărat trebuie să luăm aminte la tot ceea ce se citește, să primim acest cuvânt în inima noastră, așa cum a făcut-o Maica Domnului. Și să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dea putere să-l împlinim.  Să ne dea credincioșie, aici, a doua parte a ascultării. Să avem încredere, în tot ceea ce ne spune Dumnezeu. Și dacă uneori avem nedumeriri, atunci, la fel ca și Maica Domnului, să întrebăm. Și noi avem într-adevăr nevoie de discernământ. Suntem în situații limită; nu știm ce să alegem. Bunăoară cum sunt tinerii. Ce să fac? Mă căsătoresc, sau mă călugăresc? Poate să fie o dilemă. Și atunci, trebuie să întrebăm prin rugăciune pe Dumnezeu, Doamne, ce să fac? Să-L întrebăm tot pe Dumnezeu dar prin duhovnic. Părinte, nu știu ce să fac. Și duhovnicul, cu rugăciune, să dea cuvânt, de încredințare. Și așa, după ce ne-am încredințat de voia lui Dumnezeu, în ceea ce ne privește, atunci cu toată inima să ne hotărâm a împlini slujirea la care Dumnezeu ne cheamă. Pentru că și viața de familie, la fel ca și viața monahală, sunt slujiri aduse lui Dumnezeu și semenilor. Și viața de familie și viața monahală sunt taine ale sfințeniei. Sunt modalități de a ne desăvârși în dragoste; și față de Dumnezeu, și față de semeni. Și atunci trebuie să fim cu multă hotărâre; și noi avem nevoie de hotărâre, să spunem da din toată inima. După ce ne-am încredințat de voia lui Dumnezeu, apoi cu toată inima să ne împlinim slujirea la care am fost chemați, să nu mai șovăim. Cum se zice, dacă ai pus mâna pe coarnele plugului, să nu te mai întorci înapoi. Femeia lui Lot, în Vechiul Testament, uitându-se înapoi spre Sodoma, s-a prefăcut în stâlp de sare. Evreii, care au ieșit din Egipt, și prin pustie s-au dus spre pământul făgăduinței, mulți au  avut momente de îndoială dar au pierit, din pricina acestor îndoiloeli. Și-atunci zic Sfinții Părinți, mai bine să-ți rămână oasele în pustie, decât să te întorci înapoi în Egipt, adică în lumea păcatului. Dacă ne-am hotărât să-I slujim lui Dumnezeu, să mergem pe calea Lui, pe calea mântuirii, indiferent că este viață de familie, sau viață monahală, sau orice altă slujire la care suntem chemați în biserică, să o facem cu toată inima, și cu toată hotărârea.

    Așa cum vedem la Maica Domnului. Până la picioarele Crucii. Crucea lui Hristos a fost și Crucea ei. Dar n-a renunțat. La fel va fi și cu noi, Crucea lui Hristos va fi și Crucea noastră, dacă Hristos a suferit în această lume pentru mântuirea noastră, cu siguranță că și noi vom avea de pătimit în această lume, pentru propria noastră mântuire, dar nu trebuie să renunțăm, nu trebuie să dăm înapoi, pentru că dacă vom renunța și vom da înapoi, nu ne așteaptă altceva decât întunericul cel mai dinafară.

    În afara lui Hristos, să știți că nu este decât întuneric, suferință, și moarte. Singura cale de mântuire este calea pe care El ne-a deschis-o, calea pe care El ne-a arătat-o, și ne cheamă, pe toți. De voiește cineva să se mântuiască să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie. Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni. Eu sunt Ușa. Prin Mine dacă va intra cineva, se va mântui. Deci altă cale de mântuire nu este, decât calea lui Hristos.

    Să ne ajute Maica Domnului, și toți sfinții care din veac i-au bineplăcut lui Dumnezeu să mergem pe această cale, cu ascultare, cu discernământ și cu hotărâre din toată inima. A Domnului noastru Iisus Hristos să fie slava, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și-n vecii vecilor, Amin.

 ***