Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie – Botezul Domnului

6 ianuarie 2022

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacucernice părinte, preacuvioase părinte arhidiacon, iubiți credincioși,

    Astăzi este marele Praznic al Botezului Domnului, este și hramul parohiei dumneavoastră. Prin urmare un prilej de mare bucurie pentru toată lumea, și în mod deosebit pentru noi cei ce ne-am adunat astăzi aici în biserica dumneavoastră și am săvârșit împreună Dumnezeiasca Liturghie și Sfințirea cea Mare a apelor.

    Botezul Mântuitorului s-a petrecut undeva la vârsta de treizeci de ani. Până la momentul Acela. Mântuitorul a petrecut în casa părinților Săi după trup, adică în casa Dreptului Iosif, care I-a fost ocrotitor rânduit de Dumnezeu, și a Sfintei Fecioare Maria, care I-a fost cu adevărat mamă după trup. Am auzit în Evanghelia de la întâi ianuarie, când s-a pomenit tăierea împrejur, că El le era ascultător și supus. Și creștea cu vârsta, cu înțelepciunea și cu harul lui Dumnezeu. Prin urmare o viață obișnuită, o viață simplă, fără lucruri ieșite din comun. Unii spun că Iisus, în această perioadă în care nu se vorbește mai nimic în Sfânta Evanghelie, ar fi fost plecat prin India, sau prin Egipt, și acolo ar fi deprins El anumite meșteșuguri vrăjitorești cu care după aceea a putut să facă semne și minuni. Dar aceasta este o amăgire, o înșelare. Evanghelia nu ne vorbește nimic pentru că nu s-a întâmplat nimic deosebit, și doar la momentul acesta, când El a venit la apele Iordanului, El Și-a făcut cunoscută de fapt adevărata identitate. Pentru că la naștere, foarte puțini știau că S-a născut Pruncul Iisus. Știa Sfânta Fecioară Maria, știa Dreptul Iosif, au aflat păstorii, au aflat magii, dar nu știau lămurit de fapt Cine este Iisus. Vedeau în El un semn dumnezeiesc. Dar, lămurit se descoperă Cine este Iisus în momentul acesta al Botezului. Pentru că în clipa în care El intră în apele Iordanului, împreună cu cei care mergeau acolo să-și plângă păcatele, și-apoi să pună început bun, în acel moment El S-a rugat și s-au deschis cerurile. Și s-a auzit glasul Tatălui, al lui Dumnezeu Tatăl, dând mărturie: Acesta este Fiul Meu cel Iubit. Și Duhul Sfânt S-a pogorât asupra Lui, în chip de porumbel. Deci în acel moment se descoperă de fapt Cine este Iisus Hristos. El nu este un simplu om, nu este un magician, un vrăjitor. Nu este nici măcar doar un mare prooroc. Ci El este Fiul lui Dumnezeu Care S-a făcut om, întru totul asemenea nouă.

    La Botezul Domnului iubiți credincioși se întâmplă cred eu trei lucruri foarte importante. Întâi de toate, se descoperă Taina Preasfintei Treimi. Dumnezeu nu este o singurătate absolută ci iată Dumnezeu este o Treime de Persoane, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Iar Iisus Hristos Cel Care S-a făcut om pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire este Unul din Sfânta Treime. Este Fiul veșnic al Dumnezeului Celui Veșnic. La Botez, al doilea lucru, Mântuitorul intră în apele Iordanului; pe care le sfințește, și acolo zdrobește în ele capul șarpelui, adică al diavolului, care de mult l-a ispitit pe Adam, și pe Eva, în rai, făcându-i să cadă în păcat. El a pus stăpânire peste ape, peste lume, și apa, dintr-un principiu dătător de viață a devenit un principiu distrugător, dătător de moarte, ceea ce s-a întâmplat pe vremea lui Noe, la potop. Dar acum iată Mântuitorul intră în apele Iordanului și sfințește firea apelor, și ele devin din nou dătătoare de viață. Diavolul este alungat, puterea lui este exorcizată, și noi acum vom putea renaște din apă și din Duh la o viață nouă, în Mântuitorul Iisus Hristos. Și al treilea lucru pe care-l face Mântuitorul la Iordan, El Se unește cu oamenii păcătoși. Acolo la Iordan, cum am amintit mai devreme, mergeau oamenii îndemnați de Sfântul Ioan Botezătorul, să-și plângă păcatele; și să pună început bun. Iisus era fără de păcat. Dar S-a alăturat de cei păcătoși, și S-a căit împreună cu ei. A luat asupra Lui păcatele tuturor, ca și cum El ar fi fost vinovat de toate. Și a cerut iertare lui Dumnezeu, și lui Dumnezeu I-a fost bineplăcută această pocăință a Domnului împreună cu toți oamenii păcătoși și de aceea cerurile s-au deschis și Duhul Sfânt S-a pogorât asupra Mântuitorului Iisus Hristos dar și asupra tuturor celor ce erau acolo. Și la fel Se pogoară în toți cei ce se căiesc, își mărturisesc păcatele, primesc Botezul creștin și trăiesc viața cea nouă în Hristos Iisus Domnul nostru.

    Aceste trei lucruri se pot identifica și în legătură cu botezul nostru, al fiecăruia. Pentru că noi toți suntem botezați în Numele Preasfintei Treimi, în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Am fost botezați în apa sfințită, pătrunsă de Duhul Sfânt. Având aceeași sfințenie ca și apa Iordanului în care a intrat Mântuitorul Iisus Hristos. Dar, vedem că și pentru botezul nostru este importantă dreapta credință. Înainte de a fi botezați, trebuie să spunem Crezul. Să arătăm că noi credem drept. Întru Unul Dumnezeu, într-un singur Dumnezeu; în Dumnezeu-Tatăl, în Dumnezeu-Fiul, în Dumnezeu-Duhul Sfânt; credem în Sfânta Biserică, credem în comuniunea sfinților, credem în Sfintele Taine, credem în învierea morților și-n viața cea veșnică. Pe toate acestea noi trebuie să le mărturisim înainte de a fi botezați, dar și după ce ne-am botezat, vedeți că la fiecare Liturghie noi rostim Crezul? Înainte de a ne împărtăși, noi trebuie să arătăm că avem o credință dreaptă, curată, sănătoasă. Dar aceasta nu trebuie să se vadă doar din rostire. Ci trebuie să se vadă și din viață. Credința dreaptă trebuie să ducă la o viețuire dreaptă, la o viață dreaptă. Dacă avem credință dreaptă dar nu avem viață dreaptă înseamnă că ceva este șubred. Ceva nu este deplin acolo. Înseamnă că n-am luat în serios ceea ce s-a întâmplat la botez. N-am luat în serios angajamentul botezului. Dar iată astăzi este un moment potrivit de a înnoi legămintele pe care le-am făcut fiecare, în momentul botezului. De a ne mărturisi credința, dar și de a o trăi, prin viața noastră și prin faptele noastre. Să nu fie contradicție între ceea ce mărturisim și între ceea ce facem, în viața de zi cu zi. Pentru că atunci vom deveni o sminteală pentru lume. Nu vom fi atractivi, nu-i vom atrage pe oameni la Hristos, așa cum ar fi de dorit, ci mai degrabă lumea se va sminti și va zice, păi cum? De ce să credem în Hristos, voi care sunteți curvari și hoți, care înjurați, care vorbiți urât, care purtați războaie, de ce să venim la voi? Prin ce sunteți voi mai buni decât noi, ar putea să zică păgânii care nu-L cunosc pe Hristos? Prin nimic. Cum am putea să fim mai buni? Având iată o viață întru totul asemănătoare cu Cel în Care ne-am mărturisim credința, cu Mântuitorul Iisus Hristos. Să fim cu adevărat smeriți și răbdători, și curați, și neprihăniți, și se poate lucrul acesta. Iată ne-o dovedesc mii și mii de sfinți pe care noi îi cinstim, care sunt zugrăviți pe pereții bisericilor noastre, dar care viețuiesc în ceruri cu duhurile, și moaștele lor sunt izvoare de har și de binecuvântare pentru noi. Ei ne dovedesc că se poate trăi dreapta credință.

    Am spus că la Iordan, la Botezul în Iordan, Mântuitorul a sfințit apele și a zdrobit capul șarpelui. Și noi suntem chemați să facem aceasta în viața de zi cu zi. Adică să sfințim natura înconjurătoare, în care ne este dat să trăim. Am făcut aceasta și noi astăzi sfințind apa, pe care o luăm ca binecuvântare, și ne sfințim casele, sfințim, până la urmă întregul văzduh se sfințește astăzi prin această slujbă de sfințire a apelor. Dar noi mereu trebuie să sfințim natura înconjurătoare, mediul acesta pe care Dumnezeu ni l-a dăruit. El este o biserică nefăcută de mână omenească. Întregul univers este o casă sfântă a lui Dumnezeu, cum zice Proorocul, sau cum zice Dumnezeu prin gura Proorocului: Cerul este scaunul Meu, și pământul așternut picioarelor Mele. Dacă aici în biserică suntem evlavioși, pentru că știm că Dumnezeu este prezent aici, din aceleași motive trebuie să fim evlavioși și-n afara bisericii, pentru că la fel de prezent este Dumnezeu și-n afara bisericii. Oriunde ne-am afla. Dumnezeu pretutindenea este; ne vede, ne aude. Cunoaște viața noastră. Și-atunci, dacă ne este rușine de El aici în biserica de zid, să ne fie rușine de El și în această biserică nefăcută de mână omenească care este tot pământul, care este întregul univers. Peste tot să ne rușinăm a păcătui, a face urâciuni înaintea Lui. Deci mereu să sfințim tot ceea ce ne este dăruit de Dumnezeu. Noi avem acest proverb, că omul sfințește locul. Și este foarte adevărat. Dar omul  poate să sfințească locul doar dacă el este mai întâi sfințit, prin harul lui Dumnezeu. Dacă el este pătruns de Dumnezeu, atunci tot ce atinge se sfințește. Dar dacă noi suntem lipsiți de harul lui Dumnezeu, noi nu ne rugăm, nu ne împărtășim, ci suntem mai degrabă pătrunși de duhul acestei lumi, de lucrarea duhurilor rele, atunci noi nu vom mai sfinți locul. Ci mai degrabă îl spurcăm. Și apoi simțim nevoia vedeți de exorcizare, și-l chemăm cu disperare pe preot să ne facă sfeștanie că simțim tulburarea duhurilor rele în casele noastre și-n viețile noastre. Dar de ce? Pentru că noi am făcut pact cu el. Pentru că noi de bunăvoie am făcut voia lui. Și atunci el are drept asupra noastră, ne stăpânește. Dar să nu fie aceasta. Să nu-i dăm drept. Ci noi să fim mereu în stăpânirea lui Dumnezeu. Să-L chemăm neîncetat pe Domnul Hristos, prin rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul; miluiește-ne pe noi și lumea Ta. Neîncetat să-L chemăm. Să ne împărtășim cât mai des cu Trupul și Sângele Lui. Să căutăm să facem mereu fapte bune, fapte de milostenie, să arătăm dragoste și bunătate față de toți oamenii. Și atunci cu adevărat noi ne vom sfinți, și prin noi se va sfinți întreaga natură, întregul univers.

    Și al treilea lucru pe care l-am văzut la Mântuitorul, faptul că El S-a pocăit împreună cu noi cei păcătoși, aceasta și noi trebuie să o facem, mereu. Să ne pocăim, întâi de toate pentru propriile noastre păcate, dar trebuie să ne solidarizăm și noi cu toți oamenii, să conștientizăm că păcatul meu este de fapt păcatul tuturor, și păcatul tuturor este propriul meu păcat. Pentru că noi suntem toți una, suntem ca un organism, ca un trup. Ne suntem mădulare unii altora, și dacă o mână mă doare, tot trupul este bolnav. Așa, dacă cineva păcătuiește, toți oamenii suferă, într-o măsură mai mică sau mai mare, noi nu putem să măsurăm. Dar păcatul meu afectează pe toți oamenii. La fel cum și fapta bună, dacă reușesc să o fac, va fi răsfrântă asupra tuturor oamenilor. Dar dacă totuși conștientizăm că suntem păcătoși, să ne căim. Să ne căim unii pentru alții. Să nu ne judecăm, să nu ne vorbim de rău, pentru că aceasta nu face decât să sporească răul. Îl facem mai mare, nu se va opri. Doar pocăința poate să stârpească răul din mine, și de pe fața pământului. Doar dacă vom face ceea ce a făcut Mântuitorul acolo, la Iordan. Și să ne ajute Bunul Dumnezeu să putem să facem aceasta, în fiecare zi și în tot timpul cât ne-a mai rămas de trăit în această lume, și în această viață.

    Deci repet, să avem o credință dreaptă și o viață dreaptă, prin aceasta să se valideze botezul nostru, să chemăm neîncetat Numele Domnului, să ne sfințim viața prin Sfintele Taine și în felul acesta noi să putem să sfințim tot locul în care ne este dat să trăim, întregul univers să se sfințească prin viața noastră, prin rugăciunile noastre neîncetate, și să aducem neîncetat pocăință, înaintea lui Dumnezeu. Pocăința nu are sfârșit, până la ultima răsuflare. Noi mereu trebuie să spunem, Miluiește-mă pe mine păcătosul. Miluiește-ne pe noi și lumea Ta.

    A Domnului nostru Iisus Hristos să fie slava, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și-n vecii vecilor, Amin.

 ***