Preasfințitul Teofil

Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr – Cuvânt la Sfânta Liturghie

30 octombrie 2022

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Preacucernice părinte protoiereu A., preacuvioase

părinte arhidiacon C., iubiţi credincioşi,

    Astăzi, la Sfânta Liturghie, am ascultat citindu-se Parabola Bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr. O ascultăm în fiecare an, dacă venim cu regularitate la Sfânta Liturghie, și, de fiecare dată ea ne duce cu gândul la moarte. La vremelnicia vieții noastre aici pe pământ, la faptul că aici pe pământ, noi trăim de fapt o etapă, pregătitoare și premergătoare pentru cea care urmează, adică pentru veșnicie.

    Parabola ne-a vorbit despre doi oameni; un om bogat, căruia nu i se dă numele, care își trăia viața în lux, în huzur, petreceri foarte multe, mulți invitați, mâncare, distracție. Specific, în general, oamenilor bogați, acest mod de viață. Dar la poarta acestui bogat stătea și un om sărac, un om lipsit, un cerșetor, căruia i se dă și numele, anume Lazăr. Și acesta aștepta, să primească măcar fărâmituri de la masa bogatului, dar din nefericire nu le primea, și de cele mai multe ori veneau câinii, ca să-i lingă rănile și să-i aline durerea pe care el o trăia. Dar, într-o zi, ne spune Parabola că au murit amândoi. A  murit și bogatul, și sufletul lui a ajuns în iad, a murit și săracul, iar sufletul lui a ajuns în rai, care în Parabolă este numit sânul lui Avraam. Avraam este unul din marii Patriarhi ai Vechiului Testament, care a avut o credință puternică în Dumnezeu, și o dragoste foarte mare, încât a fost dispus să-și sacrifice chiar singurul său fiu, pentru dragostea lui Dumnezeu, pentru ascultarea lui Dumnezeu. Sigur că Dumnezeu nu l-a lăsat; dar l-a prețuit foarte mult pentru această dragoste, și l-a binecuvântat; și i-a zis că din el va face un popor foarte mare, prin care se vor binecuvânta toate neamurile pământului. Și, urmașii lui Avraam sunt de fapt poporul ales, poporul evreu, din care Se naște Mântuitorul Iisus Hristos, prin Care cu adevărat iată se binecuvintează și se mântuiesc toate neamurile pământului. Toți oamenii, din toate timpurile și din toate locurile. De aceea raiul este numit sânul lui Avraam, adică este locul celor credincioși. Al celor care Îl iubesc pe Dumnezeu, și sunt dispuși să sacrifice totul pentru El.

    Săracul acesta Lazăr a ajuns acolo nu pentru că era sărac. Ci pentru că el răbda, cu smerenie. Se pare că sărăcia lui nu era din pricina lenevirii, cum se poate întâmpla unora. Sunt săraci pentru că sunt leneși, și aceasta este păcat. Dar poți să fii sărac fără să fii leneș. Se poate întâmpla să pierzi dintr-o dată totul, să te îmbolnăvești, să nu mai poți să faci nimic. Și realmente ești nevoit să cerșești. Să ceri milă, să ceri ajutor. Și-atunci, cei bogați, cei care au ce să dea, ar fi datori să dea celor lipsiți. Și chiar dacă cel sărac este sărac pentru că este leneș, cel bogat nu trebuie să judece. Mântuitorul zice în Sfânta Evanghelie, celui care cere de la tine dă-i. Nu te pune în situația de a-l judeca, de a-l analiza dacă merită sau nu merită. Pur și simplu; celui care cere de la tine dă-i. Dacă-ți cere haina, zice, dă-i și cămașa. Așadar, omul acesta a ajuns în rai nu pentru sărăcia lui, ci pentru răbdarea lui. Pentru smerenia lui. Pentru faptul că nu cârtea. Nu striga. El stătea zi de zi la poarta bogatului dar nu striga, cum fac foarte mulți cerșetori. Strigă, urlă. El tăcea. Aștepta în tăcere, măcar o fărâmă. Nu se plângea de viața lui, nu se plângea de condiția lui. O răbda cu foarte multă smerenie și, aș zice, chiar demnitate. Și cred eu, pentru aceasta Dumnezeu l-a binecuvântat, la fel ca și pe Avraam, și l-a primit acolo unde era Avraam, și toți drepții Vechiului Testament.

    Bogatul, ni se spune că sufletul lui a ajuns în iad. Dar nu pentru că era bogat. Dumnezeu nu condamnă pe omul bogat. Poți să fii bogat în mod cinstit, pentru că  ai muncit. Pentru că Dumnezeu ți-a binecuvântat munca. Poate că moștenești, de la părinții tăi, de la strămoșii tăi, o avere foarte mare. Dumnezeu nu te condamnă pentru că ești bogat. Bogatul a ajuns în iad pentru că era rău. Pentru că era egoist. Pentru că nu făcea milostenie din bogăția sa. I-ar fi fost foarte ușor ca zi de zi, nu fărâmituri, ci o porție de mâncare să-i ducă lui Lazăr. Poate chiar să aibă grijă de el, să-i dea un colțișor în palatul lui, sau în casa lui foarte mare, ar fi putut să facă și aceasta. Dar n-a făcut. Era insensibil. Era împietrit. Era ca și acel bogat despre care Mântuitorul ne vorbește în Parabola cu bogatul căruia i-a rodit țarina; se va citi în curând. Ce zicea și acela: bea, mănâncă suflete și te veselește, că ai de toate pentru mulți ani. Vedeți, atitudinea aceasta o condamnă Dumnezeu. Încrederea în bogăție. Faptul că ne lipim inima de ea. Faptul că uităm de Dumnezeu, și faptul că uităm de aproapele. Neglijăm suferința aproapelui. Acest lucru Dumnezeu nu-l poate binecuvânta. Nu-l poate aprecia. Și de aceea a ajuns bogatul în iad.

    Dar acolo vedem cum lucrurile s-au schimbat. Vedeți, dincolo de moarte, bogatul ajunge în suferință, săracul ajunge în fericire, putem să spunem, în liniște, în pace, în bucurie. Și, acolo în iad fiind, sufletul bogatului cumva se trezește la realitate și își aduce aminte de familia sa, de prietenii săi și-l roagă pe dreptul Avraam să-l lase pe Lazăr să meargă la ei; să le spună să nu ajungă așa cum a ajuns el. Dar Avraam a zis, Au pe Moise și pe Prooroci. Să asculte de ei. Pentru că dacă nu ascultă de Moise și de Prooroci, nu vor crede nici dacă cineva dintre cei morți s-ar duce la el. Și, ne-am putea sminti oarecum de atitudinea Dreptului Avraam, de faptul că el nu a răspuns acestei rugăciuni a bogatului. Dar totuși, dreptatea este de partea lui Avraam, și noi în Sfânta Evanghelie știm că un Lazăr a venit dintre cei morți. Lazăr din Betania, prietenul Mântuitorului. Pe care Domnul l-a lăsat să moară, înainte de Pătimirile Sale. Și-apoi, după patru zile l-a înviat. L-a scos afară din mormânt, spre uimirea tuturor. Și care a fost reacția iudeilor? Când l-au văzut pe Lazăr înviat din morți? Au vrut să-l omoare, și pe Lazăr, și pe Iisus. Deci s-au adeverit cuvintele Patriarhului Avraam, că și dacă vine cineva dintre cei morți, cei împietriți la inimă nu se convertesc, nu-i sensibilizează nimic, nici măcar o minune de felul acesta. Este înfricoșător acest lucru și de aceea noi, câtă vreme suntem în viață iată trebuie să ne deschidem inima spre Dumnezeu, să ascultăm cuvântul Lui, să încercăm să-l păzim în fiecare zi și să ne cultivăm o inimă milostivă, o inimă bună. Să avem milă față de toți oamenii.

    Ascultând această Parabolă, care ne vorbește de un bogat nemilostiv, ne gândim în mod deosebit la bogăția materială, care ne împietrește inima. Dar aș vrea să înțelegem și să știm cu toții că și bogăția spirituală poate să te ducă în aceeași stare. Și cred că Parabola în mod deosebit îi are în vedere pe bogații din punct de vedere spiritual, nu pe bogații din punct de vedere material. Preocuparea Mântuitorului erau oamenii religioși din vremea Sa. Care nu-L înțelegeau de ce stă de vorbă cu păcătoșii, cu vameșii, cu desfrânatele, de ce Se apropie de ei; Îl judecau, Îl condamnau pentru aceasta. Dar ei erau oameni religioși, țineau Legea cu foarte multă strictețe, și se considerau bogați din punct de vedere spiritual. Dar nu aveau milă față de omul păcătos. Nu-L înțelegeau pe Iisus, de ce stă de vorbă cu păcătoșii; dar Mântuitorul a explicat de ce. A zis, Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să mântuiesc pe cei drepți, ci pe cei păcătoși. Milă voiesc, iară nu jertfă.

    Așadar, poți să fii un om religios, care să împlinești Legea cu strictețe, să venim la biserică, să păzim toate posturile, să facem tot ce scrie la carte, chiar să dăm și milostenie, în ghilimele, dar o facem nu pentru că simțim ci pentru că așa scrie, pentru că știm că așa e bine. Dar în realitate nu ne este milă. Venim la biserică, dar dacă vedem un om păcătos, un om greșit, îl condamnăm cu foarte multă asprime, îl judecăm. Și aceasta nu este atitudinea unui om cu adevărat credincios. Un om care-L cunoaște pe Dumnezeu, are milă față de toți oamenii; față de întreaga zidire. Nu poate să lepede pe nimeni, se roagă pentru toți. Dorește mântuirea tuturor. Așa este inima celui care cu adevărat în cunoaște pe Dumnezeu.

    Și-aici, este un moment de judecată, de analiză, pentru noi toți. Să vedem în ce stare este inima noastră. Avem sau nu avem milă față de cei necăjiți, față de cei căzuți, față de cei păcătoși. Și dacă nu avem, să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ierte și să ne vindece inima. Mai mult pentru aceasta să ne rugăm, ca să ne vindece Dumnezeu inima. Să ne dăruiască o inimă bună, o inimă milostivă, o inimă înfrântă și smerită; pentru că altfel, chiar dacă suntem oameni religioși, este posibil să ajungem tot în iad, la fel ca și bogatul din Parabolă. Pentru că n-am avut milă, n-am avut grijă, de cei săraci și de cei suferinzi. Vom vedea iarăși curând în Parabola cu Samarineanul milostiv. Omul căzut între tâlhari, a fost neglijat de către cei religioși; de către preotul și levitul care se grăbeau să ajungă la Templu. Și s-a apropiat de el cine, un Samarinean, un păgân. Aceluia i s-a făcut milă și i-a legat rănile și-a pus pe ele untdelemn și vin. Vedeți? Aici este marea problemă. Să fii religios, să ai senzația că ești un om cuminte, dar de fapt Tu să nu-L iubești nici pe Dumnezeu, și nici pe aproapele. Să ne ferească Bunul Dumnezeu de o osândă ca aceasta. Și repet, venind la biserică, mai ales pentru aceasta să ne rugăm, ca Domnul să ne vindece inima, împărtășindu-ne cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos la fiecare Sfântă Liturghie, să-L rugăm să ne dăruiască mintea Lui, și inima Lui, să putem să-i privim pe oameni cu ochii Lui, și să-i înțelegem și să-i ajutăm, așa cum El Și-ar dori.

    M-am bucurat să văd astăzi foarte mulți copii care s-au împărtășit, ei fiind la prima spovedanie, este un lucru foarte bun. Și foarte folositor. Dar împreună cu ei, și părinții să o facă. Și părinții să se spovedească și să se împărtășească, cu regularitate. Și așa să-L primească pe Hristos în inima lor, înțelegând că Hristos este de fapt adevărata bogăție. Cu El și întru El trebuie să ne îmbogățim, pentru ca să ajungem să fim fericiți și în veacul acesta, și în cel ce va să fie, Amin. Iertați-mă.

 ***