Preasfințitul Teofil     

Adormirea Maicii Domnului – Cuvânt la Vecernie

14 august 2020       

 În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

 Preacuvioase părinte stareț, preacuvioși părinți, iubiți credincioși,

    Iată, marele Praznic al Adormirii Maicii Domnului ne-a adunat pe toți aici la Mănăstirea care se află sub ocrotirea ei din P., din această localitate S.M. Și am venit aici cu mult drag, și cu multă bucurie, am venit să-i arătăm dragostea noastră și cinstirea noastră Preasfintei Fecioare Maria, care este Maica Domnului nostru Iisus Hristos dar este și Maica noastră duhovnicească.

    Pentru multă lume, dragostea și cinstirea pe care noi i le arătăm Maicii Domnului sunt smintitoare. Ei acceptă să fie lăudat Mântuitorul Iisus Hristos, pentru că este Fiul lui Dumnezeu, pentru că ne-a mântuit, dar în ceea ce o privește pe Sfânta Fecioară Maria spun că ei nu i se cuvin nici un fel de cinstire sau de laude din partea noastră. Și îndrăznesc să spun că nu este așa. Faptul că noi suntem aici este o dovadă că nu este așa. Ceea ce facem noi aici nu Îl întristează sau nu-L jignește pe Bunul Dumnezeu. Dimpotrivă. Ceea ce facem noi în legătură cu Maica Domnului nu este altceva decât un firesc al iubirii. Noi dacă-L iubim pe Mântuitorul Iisus Hristos, este cu neputință să nu o iubim și pe Preasfânta Sa Maică. Nu putem să-i despărțim. Mai mult, Însuși Domnul ne-a dat această poruncă: Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să trăiești ani mulți în pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l va da ție. Domnul nu ne cere nimic ce nu face El mai întâi. Dacă El ne-a dat această poruncă, să ne cinstim părinții, iată că și El face acest lucru. El o cinstește pe Maica Sa.

    Sunt în Sfânta Evanghelie câteva locuri unde iarăși unii încearcă să Îl arate pe Mântuitorul ca fiind un necinstitor al Maicii Sale. La un moment dat era înconjurat de foarte multă lume, și Maica Domnului Îl căuta. Și îi spune cineva Domnului: uite, mama Ta și frații Tăi sunt afară, Te caută. Și Domnul zice, Cine sunt mama Mea și frații Mei? Mama Mea și frații Mei sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și îl păzesc pe el. Și unii cred că acesta este un cuvânt prin care Domnul o înjosește pe Maica Sa. Dar nu este așa. Dimpotrivă. Prin acest cuvânt ne înalță pe noi. Mama Mea și frații Mei sunt aceia care ascultă cuvântul și-l păzesc. Dar oare cine a ascultat și cine a păzit cuvântul, cu mai multă sfințenie decât a făcut-o Sfânta Fecioară Maria? Datorită acestei ascultări Fiul lui Dumnezeu S-a putut întrupa. Pentru că ea L-a iubit pe Dumnezeu din toată inima. Ea a spus acel cuvânt în fața Arhanghelului Gavriil: Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău. Așadar, mama Mea și frații Mei sunt aceia care ascultă cuvântul, întâi de toate Sfânta Fecioară Maria, dar iată că și noi, suntem în același rang de cinstire, dacă ascultăm cuvântul și-l păzim. Și noi devenim pentru Mântuitorul Iisus Hristos și mamă, și frate, și soră, și copil… Iarăși, la nunta din Cana Galileii, știți ce s-a întâmplat. S-a terminat vinul. Și Maica Domnului a sesizat acest lucru, și I-a spus Mântuitorului, Fiule, nu mai au vin; li s-a terminat vinul. Știind Cui spune și de ce spune. Dar Domnul îi zice iarăși. Femeie, ce ne privește pe Mine și pe tine? Încă n-a venit ceasul Meu. Și totuși, în cele din urmă, Maica Domnului le spune ucenicilor, Faceți ceea ce vă va spune; ea știe că va face ceva. Și-a făcut. A poruncit să umple vasele cu apă, și, după ce le-a binecuvântat, a dat să ducă nunului, și mesenilor, și-au văzut că este un vin foarte bun, mai bun decât cel care fusese la început.  Când i-a spus, Femeie, încă n-a venit ceasul Meu, prin acel cuvânt iarăși Domnul nu o înjosește. Când îi spune femeie, înseamnă că ea este femeia prin excelență, femeia cu adevărat, ceea ce n-a reușit să fie Eva cea dintâi, luată din coasta lui Adam. Ea trebuia să fie mama tuturor celor vii. Dar pentru neascultarea ei a devenit mama tuturor celor morți. Adică a tuturor celor osândiți la moarte. Dintre care și noi suntem. Dar Maria, pentru ascultarea ei, a devenit Eva cea nouă. L-a născut pe Hristos Viața, dar este și mama tuturor celor ce cred în El, care cred în Numele Lui. Care au viață în Numele Lui. Deci Fecioara Maria este cu adevărat femeia. Este adevăratul chip al femeii, fecioară și mama deopotrivă. Și iată, ea a reușit să schimbe planul lui Dumnezeu. A zis Domnul, Încă n-a venit ceasul Meu. Și totuși. La insistențele ei, Domnul a prefăcut apa în vin și a spălat rușinea acelei familii.

    Și-apoi, care a fost ultima grijă a Domnului pe Cruce? Soarta Maicii Sale. Știa că rămâne singură. Dreptul Iosif deja murise. Și erau acolo la picioarele Crucii ea și ucenicul iubit Ioan. Și îi spune Maicii Domnului, Femeie, iarăși femeie, iată fiul tău, adică Ioan. Iar lui Ioan îi spune, Fiule, iată mama ta. Adică i-o dă în grijă. Câtă delicatețe, din partea Fiului față de Maica Sa. Îi poartă de grijă, nu uită de ea. Nu o înjosește. Ci dimpotrivă. Și când îi spune, Femeie, iată fiul tău, și lui Ioan îi spune, Fiule iată mama ta, prin acele cuvinte de fapt Domnul ne înfiază pe toți la dragostea Presfintei Sale Maici. Toți devenim fiii ei, dacă suntem ucenici iubiți ai Mântuitorului. Și ea, Maica Domnului, devine Maica noastră a tuturor, dacă-L iubim pe Domnul și facem ceea ce ne spune El.

    Deci, Domnul a cinstit-o pe Preasfânta Sa Maică. L-a cinstit și pe Dreptul Iosif, chiar dacă nu i-a fost tată adevărat, dar s-a purtat față de el ca și față de un tată, l-a cinstit, l-a ascultat ca și un copil ascultător, a învățat de la el meseria de dulgher, deci și-a cinstit părinții. Și cred că într-o zi ca aceasta, este și pentru noi un prilej potrivit să ne aducem aminte de această poruncă a lui Dumnezeu, să-i cinstim pe părinți. Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să trăiești ani mulți pe pământ, zice porunca din Decalog. Dar acum am putea să mergem mai departe, cinstește-ți părinții, ca să trăiești veșnic, în Împărăția lui Dumnezeu.

    Suntem datori, ca și copii, să-i ascultăm pe părinții noștri. Și să facem tot ceea ce ne spun și ne învață. Să-i iubim, să ne rugăm pentru ei. Și poate că vine o vreme, în mod firesc, când trebuie să-i părăsim. Când plecăm din casa părintească. Și este și aceasta o rânduială a lui Dumnezeu, zice, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de femeia sa, și toate celelalte. Adică fiecare își creează un nou drum. Devine o nouă familie. Dar, cu toate acestea, nu trebuie să-i uităm pe părinți. Poate că nu vom mai asculta de ei așa cum am făcut-o ca și copii. Pentru că apare diferența. Este și libertatea. Pe care și Domnul ne-o dă, și părinții trebuie să ne-o dea. Deci câtă vreme suntem în casa lor, și depindem de ei, de ajutorul lor, trebuie să ne supunem și să-i ascultăm întru toate. Dar vine o vreme când iată putem să facem și cum dorim. Putem să ținem cont de sfaturile lor, dar putem să facem și cum vrem noi. Avem propria libertate și responsabilitate, și părinții trebuie să aibă această înțelepciune, de a oferi libertate copiilor, la un moment dat. Cum s-a văzut în Parabola fiului risipitor. Când copilul cel mic a vrut să plece și a zis: Dă-mi partea mea de avere, i s-a dat partea lui de avere, fără nici un fel de împotrivire. Din nefericire nu toți părinții fac așa. Sunt foarte mulți părinți care-i sufocă pe copii lor, cu dragostea, și cu purtarea de grijă. Chiar și după ce s-au căsătorit și se duc la casele lor, chiar și atunci încearcă să-i stăpânească, și nu este bine. Și creează foarte multe dificultăți noilor familii. Nu, părinții trebuie să aibă înțelepciunea de a se retrage. De acum doar să sfătuiască, nu să poruncească. Uite, eu așa cred. Dar, tu faci cum consideri, cum crezi tu că este mai bine pentru tine.

    E mare lucru, să avem ca și părinți această înțelepciune. Și noi ne dorim să ne iubească copiii și să ne asculte, așa cum Domnul a iubit-o pe Maica Sa. Dar, și noi trebuie să avem o purtare vrednică de a fi părinte. Foarte mulți copii sunt smintiți, și traumatizați de comportamentul părinților lor, uneori pe viață. Sunt foarte mulți care nu-și pot ierta părinții până la moarte, din pricina răutăților pe care ei le-au arătat față de copiii lor. Au fost bătuți, maltratați de-a dreptul. Fizic, sau chiar spiritual. Foarte mulți nu cred în Dumnezeu, din pricina imaginii părinților, habotnici. Care au desfigurat chipul lui Dumnezeu în ochii copiilor. Și acei copii nu mai vor să meargă la biserică, nici să mai audă de Dumnezeu. Noi am fost învățați de către Domnul rugăciunea Tatăl nostru. Și-n Parabola fiului risipitor Dumnezeu Se aseamănă cu un tată pământesc. Dar oare câți tați sunt vrednici de această cinstire? De a fi chipul lui Dumnezeu în această lume? Dacă atâția creștini nu mai sunt în stare să-L iubească pe Dumnezeu ca pe un tată, este din pricina taților pământești, care n-au reușit să fie icoana Părintelui ceresc în familiile lor. Ci mai degrabă au fost pricină de sminteală pentru copii lor. Deci să fim cu luare-aminte, iubiți părinți. Ne dorim să ne cinstească copiii și să ne asculte, și Dumnezeu poruncește acest lucru. Dar și noi să ne arătăm vrednici de această cinstire, să fim cu adevărat chipul lui Dumnezeu în această lume și în această viață.

    Și acum vin totuși și către copiii care au ispita de a-i judeca pe părinți, pentru faptul că s-au purtat așa cum s-au purtat. Și acesta este un mare păcat. Totuși copiii nu trebuie să-i judece pe părinți, oricât de urât și de rău s-ar fi purtat. Trebuie să înțeleagă și să-i ierte. Părinții au făcut ceea ce au fost ei în stare să facă, în limitele lor. Și dacă noi ne dăm seama că ei au greșit, noi trebuie să ne căim pentru păcatele lor, la fel ca și pentru propriul nostru păcat. Nu este o soluție să-i învinuim la nesfârșit pe părinții noștri și să spunem, păi eu sunt așa, sunt mincinos, sau curvar, sau bețiv, pentru că așa au fost și părinții. Și de la ei am moștenit. Nu. Dacă eu îmi dau seama că un anumit lucru este păcat, apoi trebuie să mă căiesc pentru el, și să mă căiesc și pentru părinții mei, și pentru toți oamenii. Pentru că toți suntem greșiți înaintea lui Dumnezeu. Nimeni nu este fără de prihană.

    Așa că soluția nu este judecarea părinților și a înaintașilor, nu este învinuirea lor, ci soluția este căința. Mișcarea iubirii este aceea de a asuma chiar pe nedrept. Domnul a făcut aceasta, El a luat asupra Lui păcatele tuturor oamenilor, ca și cum El le-ar fi făcut; măcar că nu era vinovat, de nimic. Dar El S-a purtat ca și cum El ar fi fost vinovat. Ei, aceasta este mișcarea iubirii. Să rabde pe nedrept, să asume pe nedrept; și Domnul vrea să ne învețe acest lucru. Egoismul zice, De ce eu? De ce să rabd eu pentru păcatele părinților sau ale strămoșilor? Nu merit. Eu sunt un om bun, eu sunt un om credincios, de ce să sufăr pentru păcatele părinților? Aceasta este o mișcare a egoismului. Iubirea spune altfel. Iubirea spune, Mai bine eu. Lasă să sufăr eu. Important este ca neamul meu să se mântuiască. Sfântul Pavel spune la un moment dat: Prefer să fiu eu anatema de la Hristos, dar neamul meu să se mântuiască. Aceasta este mișcarea iubirii. Sau dreptul Moisi, zice către Dumnezeu: Dacă nu-i primești pe ei, să mă ștergi și pe mine din cartea vieții.

    Iată cum se poartă dragostea. Rabdă pe nedrept. Asumă pe nedrept. Și Domnul a făcut aceasta, și Maica Domnului a făcut aceasta, și noi, dacă vrem să fim împreună cu Domnul, și cu Maica Domnului, trebuie să facem același lucru, Amin. Iertați-mă.

   ***