Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie

Adormirea Maicii Domnului

15 august 2021 

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacuvioși părinți, iubiți credincioși, 

 Este zi de duminică, este Ziua Domnului, și venim cu bucurie, pentru că în fiecare duminică avem sărbătoarea săptămânală a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Avem sărbătoarea anuală, pe care o sărbătorim cu multă solemnitate, pregătită de patruzeci de zile de post, dar, avem și sărbătoarea săptămânală a Învierii, pregătită de cele două zile de post din cursul săptămânii, miercurea și vinerea.

 Dacă în fiecare duminică ar veni la biserică toți cei care vin și în noaptea Învierii… Așa ar fi firesc. Oare unde sunt, acei mulți, care vin la Înviere ca să ia lumină? Ce fac cu acea lumină? S-a aprins doar făclia, doar lumânarea, și în suflet oare nu s-a aprins nimic? Mă gândesc că dacă s-ar fi aprins în suflet lumina Învierii, n-ar putea să lipsească de la Sfânta Liturghie duminica. Abia ar aștepta să vină duminica și să vină la Sfânta Biserică, să se bucure de întâlnirea cu Mântuitorul Iisus Hristos cel Înviat. Pentru că Învierea Lui este garanție că noi toți vom învia. Așa cum El a înviat din morți, prin propria-I putere, lăsând mormântul gol, la fel, ne va învia și pe noi.

 Prima care s-a bucurat de acest mare dar, este Preasfânta Fecioară Maria. Astăzi, în mod fericit, sărbătorim, în această zi de duminică, zi a Învierii, sărbătorim Adormirea Maicii Domnului, dar sărbătorim deopotrivă și învierea Maicii Domnului. Adormirea Maicii Domnului, pentru că, la fel ca toți cei ce se nasc din Adam, și ea a murit. A trecut prin moarte. Dar moartea ei a fost într-adevăr ca un somn; ca o adormire. Cum a zis Mântuitorul și despre Lazăr, după ce a murit, le-a zis ucenicilor, Lazăr, prietenul nostru, a adormit. Așa spunem și despre Maica Domnului, despre moartea ei, că de fapt a fost o adormire, a fost o moarte lină, o moarte pașnică. Cum vă spuneam și aseară, nu suferința, nu boala și nu bătrânețea au desfăcut legătura dintre suflet și trup, ci dragostea ei fierbinte față de Mântuitorul Iisus Hristos. Dorul după El a desfăcut această legătură. De aceea moartea ei a fost pașnică, a fost lină, a fost așa ca un somn. Și noi de fapt la fel spunem despre toți cei care mor în Domnul. Despre toți morții noștri spunem că au adormit în Domnul, au adormit în nădejdea învierii și a vieții celei veșnice.

 Am spus că sărbătorim deopotrivă și învierea Maicii Domnului, pentru că s-a constatat după trei zile după îngroparea ei, că mormântul i-a rămas gol. Apostolul Toma nu a fost de față la îngroparea Maicii Domnului. Toți ceilalți Apostoli au fost aduși pe nori, de pe unde ei propovăduiau Evanghelia. Dar Toma nu. El a întârziat dar în mod providențial a îngăduit Domnul să nu fie de față, el care s-a îndoit și de Învierea Mântuitorului, iată el nu a fost de față la îngroparea Preasfintei Fecioare. Și ajungând după trei zile, și-a dorit să o vadă, chiar și acolo în mormânt. Și s-au dus, au desfăcut mormântul, și n-au găsit nimic. Mormântul era gol, decât un miros de bună mireasmă i-a învăluit pe toți. Și-au înțeles toți că Maica Domnului a fost înălțată și cu trupul la cer. Trupul ei nu putea să vadă stricăciunea pentru că era un trup preacurat, care n-a gustat păcatul. Chiar dacă ea s-a născut cu urmările păcatului strămoșesc, ca toți urmașii lui Adam, dar ea prin sfințenia vieții ei s-a curățit, și-n clipa Buneivestiri, când Duhul Sfânt S-a pogorât asupra ei, ea s-a îndumnezeit și cu trupul, și cu sufletul. Prin urmare ea era fără de prihană, fără de păcat. Și de aceea, la fel ca și Mântuitorul, trupul n-a putut să guste stricăciunea. Trupul Mântuitorului, tot așa, după trei zile a înviat din morți. La fel iată și trupul Preasfintei Fecioare Maria. Și așa cum Maica Domnului mai întâi s-a bucurat de acest mare dar al învierii, la fel, și noi toți, care credem în Numele Domnului, care mergem pe urmele Lui, care ascultăm cuvântul Lui și-l împlinim pe el la fel ca și Maria, sora lui Lazăr din Betania, despre care s-a citit astăzi în Sfânta Evanghelie, toți vom avea parte de această bucurie a învierii, și cu sufletul, și cu trupul.

 Evanghelia acestei duminici, iubiți frați, ne-a vorbit despre minunea înmulțirii pâinilor. Mântuitorul propovăduia Evanghelia undeva într-un loc pustiu. Dar acolo era foarte multă lume, care-L urma, care-L asculta. Și le propovăduia cuvântul Evangheliei, cuvântul mântuirii. Și era deja seară. Și ucenicii au zis, Lasă-i să plece, pentru că locul este pustiu, și n-au ce să mănânce. Iar Domnul le-a zis, Nu trebuie să plece, dați-le voi să mănânce. Și-au zis, N-avem decât cinci pâini și doi pești, la îndemână. Aduce-ți-le aici. Și Domnul a mulțumit Tatălui pentru puținul acela, le-a binecuvântat, și-apoi le-a dat mulțimilor. Și toți s-au săturat, și-au mai rămas douăsprezece coșuri de fărâmituri.

Mântuitorul Iisus Hristos are grijă de noi, Îi este milă de noi. Ne hrănește, și din punct de vedere trupesc, iată ne dă pâinea cea de toate zilele, dar ne hrănește și din punct de vedere duhovnicesc. El ne pregătește pe toți pentru Împărăție, El vrea ca toți să fim acolo unde este El, și unde este Preasfânta Sa Maică. Și de aceea, minunea aceasta a înmulțirii pâinilor este de fapt o aluzie la marele dar al Euharistiei. La Sfânta Împărtășanie. Mântuitorul Se va dărui pe Sine poporului Său ca hrană, ca mâncare și băutură. Le va spune la un moment dat ascultătorilor Săi, Părinții voștri au mâncat mană în pustie, dar după aceea au murit. Eu sunt Pâinea cea vie care M-am pogorât din cer ca să Mă dau hrană lumii. Cine va mânca din pâinea aceasta nu va mai gusta moartea în veci. Trupul Meu este adevărata mâncare și Sângele Meu adevărata băutură. Cine nu va mânca Trupul Meu și nu va bea Sângele Meu, nu va avea viață întru el.

 Trupul și Sângele. Sunt hrana noastră. Sunt viața vieții noastre. Dar acest Trup de unde l-a luat Mântuitorul? Din Preasfânta Fecioară. Din sângiurile Preasfintei Fecioare Maria. Și de aceea noi pe bună dreptate o numim pe Maica Domnului Maica vieții noastre. Pentru că ea ni L-a dăruit pe Hristos, Pâinea cea vie. Și ni-L dăruiește, la fiecare Sfântă Liturghie. Nu avem o sărbătoare săptămânală a Adormirii și a Învierii Maicii Domnului, dar Maica Domnului este prezentă la fiecare Sfântă Liturghie. La toate sfintele slujbe, ori de câte ori ne rugăm, ea ne mijlocește harul, legătura cu Domnul. O vedem în icoană, cum ea arată mereu cu mâna spre Mântuitorul Iisus, Fiul ei. Și ne spune, în chip tainic, ceea ce le-a spus ucenicilor la nunta din Cana Galileii: Faceți ceea ce vă spune El.

 Aceasta este mereu slujirea Maicii Domnului. Ne arată calea spre Fiul ei. Noi n-o putem cinsti pe Maica Domnului separat. Ruptă de Fiul ei. Ci doar în legătură cu El. Ea nu a înviat din morți prin propria ei putere, ci a înviat prin puterea Fiului ei, așa cum toți vom învia, prin aceeași putere. Așadar Maica Domnului nu este un idol, nu este cineva care ne desparte de Dumnezeu, așa cum unii ne-ar putea acuza. Ci Maica Domnului este cea care ne mijlocește legătura cu El; unirea cu El. La fiecare Sfântă Liturghie ea ni-L pune pe masă, pe masa sfântă a altarului, ni-L pune ca hrană, ca mâncare și băutură. Se roagă pentru noi. Și vedeți că și în pregătirea noastră pentru Sfânta Împărtășanie, avem rugăciuni adresate și Maicii Domnului. De asemenea, după ce ne-am împărtășit, avem rugăciuni prin care îi mulțumim și Maicii Domnului pentru acest mare dar al a Sfintei Împărtășanii.

 Deci Maica Domnului nu poate să lipsească din evlavia creștină. Este o mare rătăcire pentru cei care se leapădă de Maica Domnului. Ei spun că cred în Iisus Hristos, dar pe Maica Domnului nu o cinstesc. Ce fel de cinstire poate fi aceasta, ce fel de dragoste, cum să-L iubești pe Fiul și să-I urăști mama? Sau pur și simplu să o neglijezi, nu neapărat să o urăști. Nu este o iubire adevărată, nu este o iubire sănătoasă. O iubire deplină. Dacă noi Îl iubim pe Mântuitorul, neapărat o iubim și pe Maica Sa. Tot în Evanghelia de astăzi, am auzit o femeie din popor; care atunci când L-a auzit pe Iisus grăind, a strigat, din toată inima ei: Fericit este pântecele care Te-a purtat, și fericiți sunt sânii la care ai supt. Iată adevărata evlavie. Auzindu-L pe Hristos, a fericit-o pe Maica Sa. La fel și noi: iubindu-L pe Mântuitorul Iisus Hristos, împărtășindu-ne cu Trupul și Sângele Lui la fiecare Sfântă Liturghie, o fericim pe Preasfânta Fecioară Maria. Și ne bucurăm de dragostea ei, de ocrotirea ei, de rugăciunile ei.

 Și ea ne ajută și pe noi să facem ceea ce ea a făcut, ceea ce Fiul ei a făcut. Iată Mântuitorul a înmulțit pâinea. A făcut milă cu poporul acela înfometat; dar Se dă și pe Sine ca mâncare și băutură. La fel și noi, trebuie să facem fapte de milostenie, să ne fie milă de cei săraci. Să ne fie milă de cei flămânzi, de cei lipsiți. Și să-i ajutăm din puținul pe care-l avem. Iată, cinci pâini și doi pești, au săturat cinci mii de oameni, fără de femei și copii. La fel, nu trebuie să ne plângem că suntem săraci, și nu putem ajuta. Din sărăcia noastră să ajutăm. Acela este un ajutor prețios înaintea lui Dumnezeu. Mântuitorul a apreciat-o pe văduva care a pus în vistieria Templului doi bani. Dar a pus tot ce avea. În schimb, bogații aruncau bani cu zgomot, în cutia milei. Ca să audă, să se audă că ei pun bani acolo în vistierie, dar Domnul nu i-a apreciat. Pentru că făceau din mândrie, nu din dragoste, nu din milostenie. Ca să fie lăudați de oameni. Dar vedeți, femeia aceasta, a pus puținul pe care-l avea, a pus tot în vistierie. Aceasta prețuiește Dumnezeu. Atunci când dăm din toată inima. Când dăm din puținul pe care-l avem, și-atunci se înmulțește, puținul acela devine hrănitor. Cred că mulți dintre dumneavoastră ați experimentat că poate să fie mai sățioasă o bucată de pâine, dar luată cu mulțumire, cu rugăciune, decât o masă îmbelșugată, dar care este luată fără mulțumire, fără rugăciune, și care de cele mai multe ori duce la ceartă, și la dezbinare. Observați că toate petrecerile, toate mesele îmbelșugate se lasă cu ceartă, și cu dezbinare. Pentru că nu mulțumim lui Dumnezeu. Pentru că nu recunoaștem darul lui Dumnezeu.

 Deci, să fim milostivi, din puținul pe care-l avem, iubiții mei. Și, de asemenea noi înșine să devenim pâine, și hrană. Însăși viața noastră, însăși ființa noastră. Auzim la Sfânta Liturgie, Îl auzim pe Mântuitorul zicând, Luați mâncați, Acesta este Trupul Meu. Beți dintru Acesta toți, acesta este Sângele Meu. Acest cuvânt trebuie să fie valabil și pentru noi. Însăși viața noastră trebuie să fie o jertfă, o hrană, pentru toți. În primul rând pentru familia noastră; pentru cei apropiați. Dar, pentru toți aceia pe care Bunul Dumnezeu ni-i scoate în cale. Se spune despre un om bun și milostiv că este bun ca și pâinea caldă. Așa trebuie să fim. Ca o pâine caldă. Ca o prescură. Care se aduce jertfă lui Dumnezeu, și care se aduce jertfă fraților, și surorilor.

 Bunul Dumnezeu și Maica Domnului să ne ajute, să ne ocrotească și să ne dăruiască tuturor râvnă sfântă, ca să mergem cu toții pe această cale a mântuirii, și să ajungem, și noi, acolo unde este Domnul și Maica Domnului, Amin. 

***