Preasfințitul Teofil

Acoperământul Maicii Domnului – Cuvânt la Priveghere

30 septembrie 2022

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Iubite părinte M., preacinstiți părinți împreună slujitori,

preacuvioase maici, iubiţi credincioşi,

    Aș dori la sfârșitul acestei slujbe de Priveghere să vă împărtășesc bucuria de a fi împreună cu frățiile voastre la această Sfântă Sărbătoare. (…) Și, repet, m-am bucurat nespus de mult în această seară, să fim împreună. Cred că, atmosfera în această seară, aici în biserica dumneavoastră, seamănă foarte mult cu ceea ce s-a întâmplat cu câteva sute de ani în urmă, în biserica din Vlaherne, din Constantinopol. Era undeva în anul 911 dacă nu mă înșel, tot așa, la întâi octombrie, și poporul s-a adunat în acea biserică să se roage Maicii Domnului, ca să-i păzească de un război nedrept și neașteptat. Și s-au rugat stăruitor, și, doi oameni cu viață sfântă, Andrei și Epifanie, în timpul rugăciunii au văzut-o pe Maica Domnului înconjurată de oștile îngerești și de toți sfinții, rugându-se stăruitor Fiului ei pentru toți cei de acolo dar nu doar pentru ei, ci și pentru toți cei care cheamă numele ei în ajutor. Și așa, cetatea a fost ocrotită de acel război care ar fi putut să se abată asupra ei.

    Noi în această seară ne-am adunat tot pentru ca să ne rugăm, și să ne rugăm și pentru pace, de bună seamă, pentru că și în vremea nostră vedeți că este multă tulburare, este multă vărsare de sânge, și simțim nevoia să ne rugăm Maicii Domnului să ne ocrotească și pe noi și să ne dăruiască pace și multă milă. Nu știu dacă cineva dintre cei din biserică a văzut-o în această seară; eu n-am văzut-o. Dar sunt convins că a fost împreună cu noi. Și și-a făcut simțită prezența și prin Brâul ei, care a fost adus de către această delegație din Grecia, două măicuțe și doi părinți care au însoțit Brâul Maicii Domnului, care are un parcurs și o istorie, n-o să le pomenesc eu aici, dar, iată, din fericire, în această seară, Maica Domnului și-a făcut simțită prezența în mijlocul nostru prin Brâul ei: o piesă vestimentară pe care ea, câtă vreme a trăit în această lume, a purtat-o; a făcut-o cu însăși mâna ei, a purtat-o și-apoi a lăsat-o ca binecuvântare Sfinților Apostoli, înainte de mutarea ei din această lume. Și-apoi, de la Ierusalim a ajuns la Constantinopol, de la Constantinopol până la urmă s-a împărțit, a ajuns și la Mănăstirea Vatopedu, o bucată iată este la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia, care se află în această seară aici împreună cu noi. Și repet, prin prezența Brâului simțim și prezența Maicii Domnului, care ne ocrotește, care ne binecuvintează, și-și dorește nespus de mult să trăim în pace. Să fim în pace unii cu alții, și mai ales să avem pace lăuntrică. Să putem să fim biserici vii ale lui Dumnezeu.

    M-a impresionat foarte mult ce-am văzut aici, biserica aceasta, pe care nu demult ați sfințit-o, o fostă hală industrială care iată ce a devenit: cerul pe pământ. Când intri aici, nu mai simți că ești pe pământ ci simți că ești în cer; împreună cu Maica Domnului și cu toți sfinții. Dar ceea ce s-a întâmplat aici, cu această hală care a devenit biserică, se poate întâmpla și trebuie să se întâmple cu fiecare dintre noi. Noi toți suntem chemați să devenim biserica Dumnezeului Celui Viu. Și sigur, noi ne vedem oameni păcătoși, oameni obișnuiți spunem noi, și ni se pare că sfințenia este de neatins, nu este pentru noi. Și totuși, Dumnezeu ne cheamă pe toți la sfințenie, El vrea ca toți să fim sfinți; Să-I fim temple în care El să Se poată odihni.

    Ați auzit mai devreme, la Slujba Privegherii, am spus că Sfânt ești Dumnezeul nostru și întru sfinți Te odihnești. Deci Dumnezeu vrea să Se odihnească în inimile noastre. Inimile noastre trebuie să devină biserică a Dumnezeului Celui viu. Ceea ce se întâmplă la fiecare Sfântă Slujbă aici, în biserica aceasta de zid, trebuie să se întâmple neîncetat în inima noastră. Frumusețea care împodobește această biserică de zid, trebuie să devină și frumusețea noastră lăuntrică. Și-atunci cu adevărat va fi pace înlăuntrul nostru, și va fi pace și în jurul nostru. Un om în care Se odihnește Dumnezeu, în care Se sălășluiește Dumnezeu, nu poate să se tulbure, nu poate să se certe, nu poate să se mânie, pentru că prezența lui Dumnezeu nu-l lasă. El este un om mereu pașnic, mereu bucuros, un om care întotdeauna face bine, care ocrotește pe toți și pe toate cu rugăciunea lui.

    Maica Domnului face ceea ce face pentru că L-a purtat pe Dumnezeu în pântecele ei; ea a devenit un templu viu al lui Dumnezeu, și de aceea ea poate, cu rugăciunea ei și cu omoforul ei, să ocrotească întreaga biserică și-ntreaga lume, Dar și noi putem face același lucru, dacă-L purtăm pe Dumnezeu în sufletul nostru și-n trupul nostru. Și noi putem să acoperim, cu rugăciunea noastră și cu dragostea noastră, întreaga biserică și întreaga lume. Și să dea Dumnezeu așa să fie, cu fiecare dintre noi.

 A Lui să fie slava, de acum și până în veac, Amin. Iertați-mă.

***